Pretenţii. Hotărâre din 12-11-2013, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 19523/215/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1878/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - V. P. - judecător

Judecător - D. O.

Judecător - M. R. H.

Grefier - L. E. C.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta P. V. împotriva sentinței civile nr._ din 16.12.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 3 CRAIOVIȚA NOUĂ, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că instanța a fost sesizată cu referat din partea Serviciului Arhivă prin care solicită a se pronunța asupra perimării, dosarul fiind suspendat în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.civ. la data de 10.04.2012, după care:

Instanța, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.p.civ. coroborat cu art. 137 alin. 1 C.p.civ., invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.06.2011, reclamanta Asociația de Locatari nr.. 3 Craiovița Nouă a chemat-o în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta P. V., solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 6618,01 lei, din care suma de 5326,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, pe perioada februarie 2009- mai 2011 și 1291,03 lei, penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

În motivarea acțiuni, reclamanta arată că pârâta P. V., nu a achitat cheltuielile de întreținere, în sumă de de 6618,01 lei, din care suma de 5326,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, pe perioada februarie 2009- mai 2011 și 1291,03 lei, penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, așa cum rezultă din extrasul de pe lista de plată, iar deși a fost somată să-și îndeplinească obligația, aceasta a refuzat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 274 C.p.civ, art. 1073 și următoarele C.civil.

În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar: delegația de reprezentare nr. 209/26.09.2011, certificatul de înregistrare fiscală, copiile extraselor de cont, listele de plată cu cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere.

În apărare, pârâta P. V., depune la dosar: cuponul de pensie din luna septembrie 2011 și chitanța nr._/28.09.2011 în sumă de 1900 lei.

Prin sentința civilă nr._/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea.

A fost obligată pârâta, să-i plătească reclamantei suma de 6618,01 lei, din care 5.326,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada februarie 2009 - mai 2011 și 1.291,03 lei, reprezentând penalități de întârziere.

S-a luat act că reclamanta nu solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta Asociația de Locatari nr. 3 Craiovița Nouă a chemat în judecată pe pârâta P. V., pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 6618,01 lei, din care 5.326,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, pe perioada februarie 2009 - mai 2011 și 1.291,03 lei, penalități de întârziere.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.

Conform art. 49 alin. 1 din aceiași lege asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar conform art. 58 alin 1 instituțiile administrației publice locale ori centrale sau orice alte societăți de stat care dețin în proprietate apartamente au aceleași drepturi și obligații ca orice proprietar de condominiu.

Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că raporturile juridice ale proprietarului stabilite de comun acord cu chiriașul, indiferent de statutul locuinței,precum și nerespectarea obligațiilor contractuale de către chiriaș nu absolvă proprietarul de la obligațiile sale față de asociația de proprietari prevăzute în prezenta lege.

Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța a apreciat că pârâta P. V., în calitate de proprietar ai imobilului situat în C., .. 74, ., ., județul D. nu a achitat debitul datorat, în sumă de 6.618,01 lei, din care 5.326,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, pe perioada februarie 2009 - mai 2011 și 1.291,03 lei, penalități de întârziere, fără a depăși suma maximă pe care asociația o poate stabili ca sistem propriu de penalizări, estimată pe perioada indicată, conform art. 49 din Legea nr. 230/2007, republicată privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, fără a depăși cuantumul debitului principal.

Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamanta Asociația de Locatari nr. 3 Craiovița Nouă în contradictoriu cu pârâta P. V. ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtei să-i plătească reclamantei suma de 6618,01 lei, din care 5.326,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, pe perioada februarie 2009 - mai 2011 și 1.291,03 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta P. V., criticând-o ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință de la 10.04.2012, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.civ., constatând lipsa nejustificată a părților.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării .

Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an.

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa recurentei.

Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că, în tot acest timp, nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția perimării în baza art. 137 alin. 1, art. 306 alin. 2 coroborat cu art. 252 alin. 1 și 2 C.p.civ., iar, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a IV-a C.p.civ., va constata perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de pârâta P. V. împotriva sentinței civile nr._/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR. 3 CRAIOVIȚA NOUĂ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2013.

Președinte,

V. P.

Judecător,

D. O.

Judecător,

M. R. H.

Grefier,

L. E. C.

Red.jud.D.O.

Tehn.S.V./2 ex.

02.12.2013

Jud.fond.C.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 12-11-2013, Tribunalul DOLJ