Contestaţie la executare. Decizia nr. 1894/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1894/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2737/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1894/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. F.
Judecător M. E. N.
Judecător R. L. Z.
Grefier C. C. S.
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata R. (U.) M. în contradictoriu cu contestatorul U. M., împotriva sentinței civile nr. 3478 din 06 martie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect
contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator lipsind recurenta intimată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că ,potrivit referatului întocmit de C. Arhivă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților, că a fost repus pe rol din oficiu pentru ca instanța să se pronunțe asupra perimării recursului și acordă cuvântul pe această excepție.
Intimatul contestator lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față
La data de 07.02.2012 contestatorul U. M. a formulat contestație la executare, solicitând instanței ca în contradictoriu cu intimata R. (U.) M. să dispună anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 1/E/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S., respectiv a somației nr. 1 și a procesului-verbal privind cheltuielile de executare emise la data de 24.01.2012.
În motivare, contestatorul arătă că prin decizia nr. 113/25.05.2010 a Tribunalului D., pronunțată în dosarul nr._ a fost obligat la plata către creditoare a unei sulte în cuantum de 58.932 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 1000 lei.
Prin procesul-verbal nr. 1/24.01.2012 s-au stabilit de către executorul judecătoresc cheltuieli de executare în cuantum total de 9327 lei.
În mod nelegal onorariul executorului a fost stabilit la suma de 9002,4 lei( din care TVA 1802,4 lei), fiind încălcate dispozițiile imperative ale Ordinului 2550/2006.
Precizează că obiectul prezentei executări silite îl reprezintă executarea unor bunuri ce fac obiectul împărțelii judiciare, iar potrivit punctului 7 din Anexa la Ordinul 2550/2006, onorariul maximal este de 2200 lei, mult inferior celui convenit de către executorul judecătoresc și creditoare.
Astfel, interesele sale sunt grav prejudiciate prin sporirea nelegală a sumei pe care trebuie să o achite.
În ceea ce privește bunurile mobile atribuite creditoarei, executarea silită este practic lipsită de obiect, atâta timp cât i-a solicitat fostei soții în mai multe rânduri să-și ridice bunurile respective.
În drept, se invocă dispozițiile art 399 și următ. C.Pr. Civ.
A depus la dosar următoarele acte: chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei cu nr._-31-0081/31.01.2012, chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei cu nr._-31-0084/31.01.2012, somație nr. 1/24.01.2012, proces-verbal întocmit la data de 24.01.2012, copia Deciziei nr. 113/25 mai 2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D.
La solicitarea instanței, la data de 21.02.2012 Biroul Executorului Judecătoresc P. S. a înaintat copia dosarului de executare nr. 1/E/2012.
Prin sentința civilă nr. 3478 din 06 martie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul U. M., în contradictoriu cu intimata R. (U.) M., domiciliată în C., . J, ., ..
A fost anulat procesul verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 24.01.2012 întocmit în dosarul nr. 1/E/2010 al B. P. S. și dispune reducerea onorariului executorului judecătoresc de la 7200 lei la 1800,52 lei.
A fost obligată intimata către contestator la plata sumei de 449 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În vederea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu reprezentat de SC_/29.06.2009 a Judecătoriei C. și DC 113/25 mai 2010 a Tribunalului D. s-a întocmit la cererea creditoarei R. M. dosarul de executare nr. 1/E/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S..
La data de 24.01.2012 s-a întocmit procesul-verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare, fixându-se onorariul executorului judecătoresc în sumă de 7200 lei la care se adaugă TVA aferent în sumă de 7510 lei.
Potrivit Ordinului 2550 Anexa 1 pct. 3,4 onorariul maxim pentru serviciile prestate de executorul judecătoresc pentru sume cuprinse între 50.001 lei și 80.000 lei, este de 3%.
Astfel, având în vedere debitul în sumă de_,3 lei, onorariul maxim al executorului judecătoresc este de 1800,52 lei (_,3 x 3% ).
Potrivit art.399 C.Pr. Civ. împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Constatând că procesul-verbal privind cheltuielile de executare întocmit în dosarul nr. 1/E/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc P. S. a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale privind onorariul maxim ale onorariului executorului judecătoresc, instanța a constatat întemeiată contestația la executare urmând ca în baza art 404 C.Pr. Civ s-a admis, a fost anulat procesul verbal pentru stabilirea cheltuielilor de executare din data de 24.01.2012 întocmit în dosarul nr. 1/E/2010 al B. P. S. și a dispus dispună reducerea onorariului executorului judecătoresc de la 7200 lei la 1800,52 lei.
În baza art. 274 C.Pr. Civ. instanța a obligat intimata către contestator la plata sumei de 449 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata R. (U.) M..
Prin încheierea de ședință de la 4 iulie 2012 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.pr.civ., constatând lipsa nejustificată a părților.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Potrivit art. 248 C.pr.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an „.
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp, nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, se va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Constată perimat recursul declarat de intimata R. (U.) M. în contradictoriu cu contestatorul U. M., împotriva sentinței civile nr. 3478 din 06 martie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2013.
Președinte, G. C. F. | Judecător, M. E. N. | Judecător, R. L. Z. |
Grefier, C. C. S. |
Red.jud.R.L.Z.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond.M.D.M.
← Pretenţii. Decizia nr. 2253/2013. Tribunalul DOLJ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1895/2013.... → |
---|