Rezoluţiune contract. Hotărâre din 10-06-2013, Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 33433/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 276/2013
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Judecător L. M.
Grefier C. D. A.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind apelul declarat de apelanta-reclamantă T. F. împotriva sentinței civile nr._ din data de 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I. și C. T., având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 27.05.2013 care face parte din prezenta hotărâre, data la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.06.2013, dată la care pentru aceleași motive a amânat pronunțarea la data de 10.06.2013 când in aceeași compunere a hotărât următoarele
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2011, sub nr._, reclamanta T. F. a chemat în judecată pârâții C. I., C. T., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat la data de 07.11.2008 de BNP D. F..
În motivare, s-a arătat că la data de 07.11.2008, reclamanta împreună cu defunctul său soț T. G., în calitate de înstrăinători-întreținuți au încheiat cu pârâții, un contract de întreținere autentificat sub nr. 5545/07.11.2008 de BNP D. F., prin care înstrăinători-întreținuți au dat în proprietate pârâților apartamentul compus din două camere și dependințe, situat în C., .. 43, .. 1,., cu suprafață utilă de 48,42 mp, transmițându-se totodată dobânditorilor întreținători și dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților din . lor sunt în folosință comună a tuturor coproprietarilor blocului.
S-a mai arătat că potrivit prevederilor contractuale, în schimbul apartamentului, înstrăinătorii întreținuți îi obligau pe dobânditorii întreținători să îi întrețină și să îi îngrijească cu toate cele necesare traiului zilnic, pe tot restul vieții lor, să suporte cheltuielile de înmormântare și să facă toate pomenirile creștinești, întreținerea fiind evaluată la suma de 115.920 lei.
S-a mai precizat faptul că la data de 3 iulie 2011, înstrăinătorul-întreținut a decedat iar dobânditorii-întreținători nu și-au îndeplinit obligațiile contractuale nici atunci și nici în continuare.
La data de 08.02.2012, pârâții au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, pârâții au arătat că, contractul de întreținere este un contract nenumit, ceea ce înseamnă că nu beneficiază de o reglementare distinctă în dreptul pozitiv, fiindu-i aplicabile dispozițiile de drept comun în materie de convenții iar obligația de întreținere ce le revine lor a fost determinată în cuprinsul contractului încheiat, obligația de a presta întreținerea fiind o obligație de a face care se execută succesiv, părțile având posibilitatea ca, în temeiul principiului libertății contractuale, să stabilească modalități specifice de executare a acestei obligații.
Pârâții au mai arătat că încă de la data încheierii contractului de întreținere, în anul 2008, și-au îndeplinit întocmai obligația de întreținere a reclamantei și a soțului acesteia, achitând întreținerea apartamentului în care locuiește reclamanta, întreținând-o pe reclamantă și soțul acesteia cu toate cele necesare traiului zilnic; totodată, până în luna decembrie 2011, când reclamanta a început să refuze întreținerea, s-au ocupat în permanență de starea de sănătate a reclamantei și soțului acesteia și mai mult decât atât s-au ocupat în permanență de asigurarea curățeniei în apartamentul în care locuiește reclamanta, au făcut numeroase renovări și îmbunătățiri la apartament.
Totodată, pârâții au mai precizat faptul că la decesul soțului reclamantei, s-au ocupat în totalitate de înmormântare și au achitat toate cheltuielile de înmormântare și ulterior cheltuielile privind pomenirile conform obiceiurilor.
La data de 02.05.2012, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că motivul pentru care a formulat prezenta acțiune este acela că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere prevăzute în contract, nedorind altceva decât să fie împroprietăriți cu un apartament, fără să facă vreun efort iar în realitate lucrurile stăteau cu totul și cu totul invers, în sensul că reclamanta și soțul acesteia îi întrețineau pe pârâți, dând bani și trimițând pachete și pentru fiicele studente ale acestora.
Totodată, reclamanta a arătat că toate cheltuielile de care se face vorbire în întâmpinare au fost suportate de ea și defunctul său soț.
Prin sentința civilă nr._/7.11.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta T. F., împotriva pârâților C. I., C. T., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reține următoarele:
Prin contractul de întreținere nr. 5545/11.07.2008 reclamanta T. F. împreună cu defunctul său soț T. G. s-au obligat să înstrăineze către pârâții C. I. și C. T. imobilul –apartament situat în C., .. 43, ., . compus din 2 camere de locuit și dependințele aferente, iar debitorii contractului s-a obligat sa asigure creditorilor întreținerea cu toate cele necesare traiului zilnic, să suporte toate cheltuielile de înmormântare și să facă toate pomenirile creștinești, creditorii întreținerii întelegând să își rezerve dreptul de uzufruct asupra imobilului.
In aceste condiții, contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic, translativ de proprietate prin care una din părți (in speța reclamanta ) înstrăinează un bun, iar cealaltă parte (in speța pârâții) se obliga sa ii asigure întreținerea in natura pe timpul cat va trai, iar după moarte să suporte toate cheltuielile de înmormântare și să facă toate pomenirile creștinești.
Instanța a reținut așadar că, în lipsa de reglementari speciale, obligațiile părților contractante dintr-un contract de întreținere trebuie executate potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligațiilor. Debitorul întreținerii este obligat astfel să acorde îngrijirea în natura in condițiile prevăzute in contract, iar in lipsa unor stipulații speciale potrivit regulilor aplicabile obligațiilor de a face contractate intuitu personae.
In caz de neexecutare culpabila a obligației de întreținere, în literatura de specialitate si practica judiciara s-a ajuns la concluzia ca sancțiunea care intervine este rezolutiunea contractului de întreținere, contract nenumit căruia ii sunt aplicabile regulile generale din materia dreptului obligațiilor (in speța art. 1020-1021 C.civ.). Un asemenea contract, nefiind reglementat de Codul civil, nu este insa nici pus la îndoiala, prin art. 5 din Codul civil fiind interzise numai convențiile contrare ordinii publice si bunelor moravuri. Chiar daca intre părți a fost încheiat un contract aleatoriu, sunt aplicabile regulile generale prevăzute de art. 1020 C.civ, condiția rezolutorie fiind pusa la îndemâna oricăreia dintre părțile contractante, atunci când cealaltă parte nu-si respecta obligațiile asumate.
In cauza supusă soluționării, temeiul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă îl constituie neîndeplinirea culpabilă de către pârâți a obligațiilor lor contractuale, potrivit cărora aceștia urmau să îi îngrijească și să îi întrețină cu toate cele necesare traiului zilnic.
Aplicând așadar prevederile legale anterior menționate in cauza de fata, instanța a reținut din administrarea probei testimoniale că parații C. I. și C. T. și-au îndeplinit in mod corespunzător obligațiile asumate.
Astfel, din declarațiile martorilor O. E. și S. I. martori propuși de către pârâți și depoziția martorului C. I. C. care se coroborează intre ele, rezulta că parații si-au îndeplinit obligațiile de întreținere in sensul ca aceștia veneau la reclamantă și îi aduceau alimente provenite din gospodăria proprie, o ajutau la curățenie, au transportat-o cu autoturismul pe reclamantă și pe defunctul său soț la spital, au suportat cheltuielile cu înmormântarea defunctului T. G..
De asemenea, ambii martori propuși de pârâți au declarat ca reclamanta refuză ca pârâții să mai plătească contravaloarea cheltuielilor de întreținere ale imobilului apartament și iar după decesul soțului T. G. aceasta le-a adus la cunoștință că refuză să mai primească îngrijire de la pârâți.
In ceea ce privește declarația martorei P. C. R., audiată la propunerea reclamantei, aceasta nu a fost reținută de instanță, întrucât, pe de o parte, depoziția acesteia nu relevă fapte concludente pentru soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, toate aspectele relatate le cunoaște de la reclamantă, martora necunoscându-i pe pârâții datorită faptului că relațiile cu reclamanta au devenit mai strânse după decesul lui T. G.. Este adevărat că în ultimul timp pârâții nu au mai mers la reclamantă pentru a-i asigura întreținerea, însă acest lucru s-a datorat exclusiv refuzului reclamantei, așa cum reiese din depozițiile martorilor.
Ca atare, din ansamblul probator administrat în cauza, instanța a reținut că pârâții și-au îndeplinit in mod corespunzător obligațiile de întreținere asumate motiv pentru care va respinge cererea dedusa judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. F., însă fără a-l timbra corespunzător.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. l din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 Rep.
Tribunalul constată că apelanta, deși în mod legal i s-a pus în vedere ca pentru termenul din data de 27 mai 2013, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 982,35 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, astfel cum a fost stabilită prin încheierea de ședință din data de 09.05.2013 (fila 61 dosar apel), nu s-a conformat îndeplinirii acestei obligații legale stabilită și, în consecință, apelul urmează a fi anulat, ca netimbrat.
Instanța nu poate analiza și nu se poate pronunța asupra solicitării apelantei formulate prin concluziile scrise depuse la data de 31.05.2013, prin care solicită respingerea excepției netimbrării apelului, întrucât a achitat taxa de timbru, depunând în acest sens chitanța nr._-150-0179 din 30.05.2013, având în vedere că acestea sunt depuse după închiderea dezbaterilor asupra cauzei, respectiv data de 27.05.2013, legea procesuală civilă nepermițând această posibilitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta-reclamantă T. F. împotriva sentinței civile nr._ din data de 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. I. și C. T..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2013
Președinte, J. S. | Judecător, L. M. | |
Grefier, C. D. A. |
Red.jud.J.S.
Tehn.F.M./5 ex.
Jud.fond: M.G.Z.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 122/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 194/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|