Contestaţie la executare. Decizia nr. 1946/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1946/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 5249/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1946
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. G. - judecător
Judecător A. P.
Judecător L. L. B.
Grefier A. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare S. C. Marfă SA, împotriva sentinței civile nr. 6307/16.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. I. M., I. D. M. și B. SA C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată o reține spre pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
La data de 12.02.2013 contestatoarea S.N.T.F.M. C. Marfă SA a formulat contestație la executare împotriva somației emise de B.E.J. I. M. asupra conturilor societății, la cererea creditorului I. D. M. în dosarul de executare nr. 492/E/2012, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a actelor de executare în ceea ce privește cheltuielile de transmitere prin poștă în cuantum de 100 lei și onorariul de avocat cuprins în cheltuielile de executare în sumă de 500 lei în sensul de a diminua aceste cheltuieli și să se restabilească situația anterioară executării silite.
În motivare, a arătat că prin sentința nr. 7075/17.10.2012 a Tribunalului D. s-a admis acțiunea formulată de I. D. M., societatea fiind obligată la plata către acesta a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile efectiv plătite pe perioada 28.05._10, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și dobânda legală și 500 lei cheltuieli de judecată.
Creditorul s-a adresat executorului judecătoresc,solicitând punerea în executare a sentinței mai sus menționate, ce constituie titlu executoriu, întocmindu-se dosarul de executare nr. 492/E/2012.
La data de 28.01.2013 a fost emisă adresa de înființare a popririi pentru suma de 10.941,95 lei .
Din procesul-verbal anexat adresei de înființare poprire, rezultă că B. I. M. a stabilit cheltuieli de executare în sarcina debitoarei în cuantum de 2057,95 lei, din care 500 lei onorariu avocat și 100 lei cheltuieli de transmitere prin poștă.
A precizat că înțelege să conteste cuantumul acestei sume.
Potrivit art 274 alin 4 C.Pr.Civ., judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin aplicarea acestui text integral nu se intervine în contractul de asistență juridică încheiat între parte și avocat, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care câștigă procesul trebuie suportat de partea care a pierdut procesul.
În condițiile în care angajamentul avocatului ales a contat în redactarea unei simple cereri către executorul judecătoresc, a considerat că onorariul de 500 lei este exagerat de mare față de efortul depus, nu este justificat, fiind disproporționat de mare și tendențios în raport cu natura pricinii, lipsa de complexitate a cauzei și munca îndeplinită de avocat.
A mai arătat că redactarea cererii de executare silită nu a fost de o asemenea complexitate încât să determine încasarea unui onorariu avocațial de 500 lei egal cu cel acordat de instanța de fond.
A solicitat a se pune în vedere creditorului să depună dovada achitării onorariului de avocat.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul.
În spiritul acestei interpretări sunt doctrina și jurisprudența recentă, la care se adaugă și principiul certitudinii jurisprudențiale și a siguranței publice desprins din Hotărârea CEDO din 06.12.2007, cauza Beiran împotriva României.
A solicitat să se aibă în vedere valoarea pricinii și munca depusă de avocat.
De asemenea, a precizat că prin sentința nr. 7075/17.10.2012 societatea a fost obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat iar dacă la această sumă se adaugă și onorariul avocatului perceput cu ocazia executării silite, onorariul avocatului se ridică de fapt la cuantumul total de 1000 lei.
Ori, acest cuantum este exagerat de mare raportat la munca depusă de avocat atât în fața instanței de judecată, cât și în cadrul procedurii de executare silită.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art 399 și următ. C.Pr.Civ.
Cererea a fost legal timbrată.
A depus la dosar copia sentinței nr. 7075/17.10.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D..
La data de 05.03.2013 contestatoarea a depus precizare prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de intimat a B. I. M..
Prin încheierea de ședință din data de 05.03.2013 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimat a B. I. M..
La solicitarea instanței B. I. M. a depus actele întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 492/E/2012 .
În temeiul dispozițiilor art 129 alin 5 C.Pr.Civ. prin încheierea de ședință din data de 26.03.2013 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a B. SA C..
Prin sentința civilă nr.6307/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea S.N.T.F.M. C. MARFĂ SA, în contradictoriu cu intimații I. D. M., B. I. M. și B. SA C..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 7075 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost obligată contestatoarea să plătească intimatului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 28.05._10, actualizate de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
Prin încheierea nr. 8067 din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința 7075 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
În condițiile în care contestatoarea nu s-a conformat obligației de a achita obligația de plată stabilită prin titlul executoriu, s-a trecut la executarea silită a acestei obligații, cheltuielile de executare urmând să fie suportate de către debitor. Prin procesul verbal din 25.01.2013 în dosarul de executare silită nr.492/E/2012 de B. I. M. s-au stabilit cheltuieli de executare în sarcina contestatoarei în cuantum de 2057,95 lei din care 500 de lei onorariu avocat și 100 lei cheltuielile de transmitere prin poștă.
Potrivit art. 274 alin3. C.p.c.; "Judecătorii au dreptul să mărească sau să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
Având în vedere că debitul pentru care s-a emis adresa de înființare poprire este în cuantum de_,95 lei, onorariul pentru avocat nu este nepotrivit de mare, astfel încât instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ SA București, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executării, respectiv anularea în parte a actelor de executare în ceea ce privește onorariul de avocat cuprins în cheltuielile de executare și diminuarea acestor cheltuieli sub valoarea de 500 lei.
Recurenta arată că, instanța, în baza rolului activ, trebuia să verifice la dosarul de executare dacă există dovada mandatului primit de la acesta în care se menționează în mod expres faptul că este împuternicit să îl reprezinte și în faza de executare silită, dacă există dovada tuturor demersurilor efectuate pentru punerea în executare a sentinței nr.7075/17.10.2012 și anume redactarea cererii de legalizare a sentinței, ridicare copie legalizată a titlului executoriu, formularea cererii de executare silită, plata taxelor aferente, deplasarea la biroul executorului judecătoresc, urmărirea procedurii de executare silită iar dacă aceste dovezi lipseau, instanța era obligată să pună în vedere intimatei să depună aceste dovezi la dosar.
Recurenta consideră că onorariul avocatului este exagerat de mare, în raport cu natura pricinii, lipsa de complexitate a cauzei și munca îndeplinită de avocat.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele motive:
Sunt întemeiate criticile recurentei contestatoare ce vizeaza cuantumul onorariului de aparator de 500 lei achitat de creditorul intimat I. D. M. in faza executarii silite si inclus in actele de executare contestate.
Astfel, tribunalul retine ca prin sentința nr. 7075 din 17.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost obligată recurenta-contestatoare să plătească intimatului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 28.05._10, actualizate de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
La data de 10.12.2012, intimatul creditor I. D. M. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc, solicitând începerea executării silite (fila 23 dosar fond).
B. I. M. a format dosarul de executare nr. 492/E/2012 în cadrul căruia a încheiat procesul verbal din 25.01.2013, cuprinzând cheltuielile de executare (fila 31 dosar fond).
Potrivit prevederilor art. 371 indice 7 alin. 2 Cod proc. Civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, prin executare voluntară.
Practica în materia cheltuielilor de judecată, care include și cheltuielile de executare, inclusiv a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), a stabilit că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Cheltuielile suportate trebuie să fie echitabile și raționale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporționat față de previziunile firești ale părților în proces (opinio necessitatis), susceptibil de a fi o cauză de sărăcire a uneia dintre părți și de îmbogățire a alteia sau de pedeapsă civilă stabilită în folosul celui care triumfă în proces.
Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 371/7 alin. 2 Cod procedură civilă. În acest sens, instanța mai reține că, pentru identitate de rațiune și având în vedere faptul că executarea silită este considerată o parte a procesului civil, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă sunt aplicabile și în faza de executare silită.
Motivele de contestație vizează dovada mandatului, dar și cuantumul onorariului de avocat din faza de executare silită, în sumă de 500 lei, dovedit cu chitanța aflata la fila 26 din dosarul de fond.
În privința dovezii mandatului și a achitării de către intimatul-creditor a onorariului apărătorului în faza de executare silită, tribunalul reține că acestea se regăsesc la filele 26-27 din dosarul de fond.,
Preliminar analizării în concret a cererii de reducere a onorariului de avocat se impun a fi făcute următoarele observații:
Așa după cum rezultă cu claritate din prevederile Legii nr. 50/1995 și ale Statutului profesiei de avocat, în ceea ce privește raporturile juridice stabilite între avocat și client, orice imixtiune din partea vreunui organ al Statului este inadmisibilă.
Însă, în aplicarea textului art. 274 alin. 3 C.pr.civ., potrivit cu care Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va considera motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat" nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți (art. 969 C.civ.), ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că aceasta din urmă a săvârșit un abuz de drept, deci o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.
În spiritul acestei interpretări sunt doctrina și jurisprudența recentă la care se adaugă și principiul certitudinii jurisprudențiale și a siguranței publice desprins în Hotărârea CEDO din 06.12.2007, cauza B. împotriva României.
Din considerentele expuse și având în vedere disp. art. 371/7 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cu care cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, precum și caracterul general al normei juridice înscrise în art. 274 alin. 3 C.pr.civ., tribunalul apreciază că se impune reducerea de la 500 lei la 300 lei a onorariului de avocat pentru faza de executare silită.
În concret instanța are în vedere, într-o apreciere de ansamblu, valoarea pricinii, respectiv suma de_,95 lei reprezentând contravaloarea drepturi salariale, stabilite prin sentința civilă amintita, munca depusă de avocat, respectiv formularea unei cereri prin care a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a titlului executoriu mai sus menționat, criterii ce au fost analizate prin prisma necesității asigurării unui raport de proporționalitate și a unui just echilibru între drepturile și interesele legitime ale ambelor părți.
Reducerea sumei sus-menționate antrenează consecința firească a anulării actelor contestate (proces verbal de cheltuieli întocmit la data de 25.01.2013 de B. I. M. in dosarul de executare nr. 492/E/2012, precum si adresa de înființare a popririi din data de 28.01.2013 emisa in acelasi dosar ) pentru fracțiunea de cheltuieli de executare urmărite fără just temei, respectiv suma de 200 lei.
Pentru toate aceste motive, in baza art 312 C., tribunalul va admite recursul, va modifica in parte sentinta civila recurata si va anula partial cele doua acte de executare contestate cu privire la suma de 200 de lei onorariu aparator, reducand asadar acest onorariu la suma de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul recurenta contestatoare S. C. Marfă SA, împotriva sentinței civile nr. 6307/16.04.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. I. M., I. D. M. și B. SA C..
Modifică sentința civilă recurată în sensul că admite în parte contestația la executare și dispune anularea parțială a procesului-verbal privind cheltuielile de executare și a adresei de înființare a popririi emise de B. I. M. în dosarul nr. 492/E/2012 la data de 25.01.2013, respectiv 28.01.2013, în ceea ce privește onorariul avocațial pe care îl diminuează de la 500 lei la 300 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Noiembrie 2013.
Președinte, D. G. | Judecător, A. P. | Judecător, L. L. B. |
Grefier, A. B. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./2 ex., 27.11.2013
Jud.fond-AG.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1940/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1479/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
