Evacuare. Decizia nr. 101/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 1404/215/2012
Dosar nr._ - evacuare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 101/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. Tăruș
Judecător I. G. P.
Judecător L. L. B.
Grefier F. C. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât S. T. împotriva sentinței civile nr. 9375/18.06.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. I., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât S. T., personal și asistat de reprezentant convențional, avocat P. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/30.08.2012, emisă de Baroul D. și intimata-reclamantă M. I., personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- la termenul anterior s-a încuviințat cererea de amânare recurentul-pârât S. T., prin apărător, pentru a lua cunoștință de întâmpinare;
- s-a prorogat discutarea probei cu înscrisul solicitat în apărare și atașat întâmpinării.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisul atașat întâmpinării depuse de intimata-reclamantă.
Avocat P. D., pentru recurentul-pârât S. T., solicită admiterea probei cu înscrisul atașat întâmpinării depuse de intimata-reclamantă.
În deliberare, apreciind ca fiind utilă cauzei proba cu înscrisul atașat întâmpinării depuse de intimata-reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod procedură civilă, instanța o încuviințează, după care, pune în discuție cererea de suspendare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului nr._ .
Avocat P. D., pentru recurentul-pârât S. T., solicită suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C..
Intimata-reclamantă M. I. arată că se opune suspendării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului nr._ .
În deliberare asupra cererii de suspendare formulată de recurentul-pârât S. T., având în vedere atât caracterul facultativ reglementat de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă, cât și faptul că cele 2 cauze nu se găsesc într-o legătură indisolubilă care să împiedice judecarea separată, instanța respinge cererea de suspendare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei C..
La interpelarea instanței avocat P. D., pentru recurentul-pârât S. T., și intimata-reclamantă M. I. arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat P. D., pentru recurentul-pârât S. T., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și pe fond respingerea acțiunii în evacuare. Arată că prima instanță a motivat admiterea acțiunii în evacuare prin aceea că recurentul suferă de etilism cronic și acest lucru face imposibilă conviețuirea părților și a celor 2 fiice și a reținut că evacuarea recurentului este singura măsură eficientă pentru ocrotirea interesului superior al minorei. Instanța de fond și-a întemeiat sentința pe un bilet de ieșire din spital ignorând că după divorț recurentul și intimata au conviețuit să locuiască împreună cu fiicele lor. Precizează că din biletul de ieșire din spital rezultă că recurentul suferă de hepatită, iar principala recomandare medicală a fost ca acesta să evite consumul de alcool, ceea ce acesta a și făcut. Arată că recurentul a fost sancționat de 2 ori, la divorț și la evacuare și nu sunt invocate alte probe cu excepția biletului de ieșire din spital din care rezultă că recurentul suferă de etilism cronic. Precizează că au fost înlăturate declarațiile martorilor ce au declarat că nu l-au văzut pe recurent băut sau mirosind a alcool. Una din martore a relatat un eventual incident dintre părți, când intimata a refuzat să-i dea recurentului cheile de la mașină. Au fost și martori ce au relatat că cel bătut era recurentul. Arată că nu există probe din care să rezulte că fiica cea mică a fost prejudiciată. Solicită a se avea în vedere înscrisurile înaintate de asociația de proprietari. Arată că nu există o conviețuire perfectă. Solicită a se avea în vedere și proba cu interogatoriu administrată în cauză.
În concluzie solicită admiterea recursului, precizând că nu sunt motive care să ducă la evacuare și respingerea acțiunii în evacuare. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 29/30 august 2012, reprezentând onorariu de avocat.
Intimata-reclamantă M. I. solicită respingerea recursului.
TRIBUNALUL
Față de recursul formulat, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.01.2012 sub nr._, reclamanta M. I. a chemat în judecată pe pârâtul S. T. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtului din locuința care constituie domiciliul comun.
În motivare, reclamanta arată că a fost căsătorită cu pârâtul din anul 1992, iar din această căsătorie au rezultat 2 copii, respectiv S. A. M. și S. R. I., care în prezent sunt majore, dar locuiesc cu părțile în apartamentul bun comun al acestora din în C., ., ., ..
Prin sentința civilă nr. 4489/21.09.2010 pronunțată de Judecătoria C., a fost desfăcută căsătoria dintre cei doi, însă aceștia au continuat să locuiască împreună, fără a face demersuri pentru împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. De aproximativ un an pârâtul a început să consume excesiv alcool și a devenit violent atât verbal cât și fizic.
Reclamanta arată că apartamentul în care locuiesc este dobândit de către reclamantă prin adjudecare, la data de 04.01.2002, iar pârâtul vine acasă în stare de ebrietate, face scandal și tulbură liniștea locatarilor care au chemat și poliția de câteva ori.
De asemenea, mai susține că fiicele lor au de învățat și nu au liniște din cauza pârâtului care tot pul are ceva de spus, însă nu în termeni civilizați, iar reclamanta și copii au o frică continuă.
In drept, invocă dispozițiile art. 24 lit. b din Legea 5/1973.
În susținerea acțiunii, au fost depuse la dosar copia actului de adjudecare, copia sentinței de divorț și acte de civilă.
La data de 04.04.2012, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât deși sunt divorțați, locuiesc în același apartament, în bună înțelegere.
Pârâtul mai arată că nu este o persoană violentă, nu a provocat scandal nici în casă și nici cu colocatarii și nici nu vine acasă în stare de ebrietate și se ocupă de creșterea și educarea fiicelor lor, iar până la finalizarea partajului, fiind coproprietar al apartamentului, locuiește în el în mod legal.
Pârâtul arată că între el și reclamantă nu sunt raporturi de închiriere și că este și el proprietarul apartamentului în care locuiește, apartament dobândit în timpul căsătoriei.
În drept, a fost invocat art 115 C p civ..
Instanța a încuviințat pentru ambele părți administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu și cu martori.
Au fost administrate interogatoriul reclamantei la propunerea pârâtului, și interogatoriul pârâtului la propunerea reclamantei, răspunsurile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Au fost audiați martorii C. Eglantina, F. A., H. Ș. și T. C., ale căror declarații luate sub prestare de jurământ au fost consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Reclamanta a depus la dosar acte medicale privind pârâtul, iar pârâtul a depus la dosar declarații extrajudiciare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta și pârâtul sunt coproprietarii apartamentului compus din două camere, situat în C., ., ., . timpul căsătoriei de reclamantă prin adjudecare la licitație publică.
Prin sentința civilă nr._/21.09.2010 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți din culpa comună a părților, minorele S. R. I. și S. M. A. fiind încredințate mamei spre creștere și educare.
Chiar și ulterior divorțului, foștii soți au continuat să locuiască împreună cu cele două fiice ale lor în imobilul menționat.
Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză instanța reține că în prezent relațiile dintre reclamantă și pârât sunt tensionate și îi afectează nu numai pe aceștia, ci și pe cele două fiice, dintre care una încă minoră, care locuiesc în apartamentul proprietate comună a părților în litigiu.
Fără a exclude culpa reclamantei în deteriorarea relației cu pârâtul, instanța apreciază că etilismul cronic de care suferă pârâtul, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, face imposibilă conviețuirea celor doi părinți și a celor două fiice, dintre care una minoră, în apartamentul cu două camere situat în ..
În aceste condiții, instanța apreciază că evacuarea pârâtului din locuința coproprietatea sa rămâne singura măsură eficientă pentru ocrotirea interesului superior al minorei S. R. I., până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj asupra apartamentului situat în C., ., ., . acțiunea formulată de reclamantă va fi admisă.
S-a pronunțat în acest sens sentina civilă nr.9375/18.06.2012 prin care s-a admis acțiunea în evacuare, și s-a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul coproprietatea sa, situat în C., ., ., ..
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că prima instanță a dat o interpretare greșită și părtinitoare a probelor din dosar și în mod greșit a admis cererea în evacuare a acestuia din apartamentul proprietatea recurentului.
A mai arătat că în fața primei instanțe s-a dovedit că după divorțul din anul 2010, părțile din litigiu au convenit să locuiască amândoi în proprietatea acestora, dar în camere separate.
Pârâtul a menționat că pe rolul Judecătoriei C. se află și dosarul de partaj bunuri comune nr._ .
A mai arătat pârâtul că niciunul din martorii audiați nu l-au văzut pe recurent în stare de ebrietate sau că ar fi lovit-o pe intimată. Martorele audiate din partea intimatei au relatat împrejurări pe care le-au auzit de la intimată și pe baza acestor relatări "și-au dat cu presupusul" în demersul de a mă da afară din locuință. Una din martore a relatat un eventual incident din ajunul Crăciunului 2011 când între părți ar fi avut loc o ceartă generată de intimată prin refuzul de a da recurentului cheile mașinii, iar cealaltă martoră din septembrie 2011 nu a mai fost în domiciliul părților.
Pârâtul a menționat că din declarațiile martorilor din partea intimatei au arătat nu l-au văzut niciodată beat sau mirosind a alcool, că era preocupat permanent de casă și de cele două fiice, iar martorii T. și H. au relatat că reclamanta a fost cea care l-a lovit pe pârât.
Din declarația extrajudiciară a președintelui asociației de proprietari a rezultat că atât el, cât și vecinii nu au auzit scandaluri între părți și nici nu a fost chemată poliția.
La aceasta se adaugă și faptul că intimata a dat răspunsuri favorabile recurentului la interogatoriu, apoi a revenit cu alte răspunsuri, motivând că nu a înțeles că ea fost întrebată, iar prima instanță a acceptat să reia interogatoriul după ce consemnase răspunsurile inițiale.
Pârâtul a considerat că pe simplele presupuneri ale unor martori a fost evacuat pe nedrept, măsura dispusă de instanță restrângând în mod abuziv și drastic dreptul la apărare.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
La data de 12.09.2012, pârâtul a completat motivele inițiale de recurs, arătând că prima instanță a motivat admiterea acțiunii în evacuare prin aceea că suferă de etilism cronic și acest lucru face imposibilă conviețuirea părților și a celor două fiice, din care una minoră.
Prima instanță și-a întemeiat soluția pe un bilet de ieșire din spital din 4 aprilie 2009, ignorând faptul că după divorț, pârâtul și reclamantul au convenit să locuiască în același apartament împreună cu cele două fiice. Din biletul de ieșire din spital a rezultat că suferă de hepatită, iar principala recomandare medicală a fost să evite consumul de alcool.
Prima instanță a ignorat și declarațiile martorilor T. și H. care au relatat că pârâtul să ocupă de familie
La data de 27 noiembrie 3012, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în seara zilei de 09.10.2012 pârâtul, pe fondul consumului excesiv de alcool a intrat în camera unde reclamanta și cele două fiice locuiesc și, fără motiv, a iscat un conflict cu fiica majoră, apoi a recurs la injurii și amenințări cu moartea.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate se constată că recursul este nefondat:
Judecătoria C. a fost învestită de reclamanta M. I. cu o acțiune în evacuare promovată împotriva pârâtului S. T..
Prin sentința recurată Judecătoria C. a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtului din apartamentul bun comun.
Criticile aduse de recurentul reclamant cu privire la greșita interpretare a probatoriilor administrate, sunt nefondate.
Faptul că niciunul dintre martorii audiați în cauză nu au văzut pârâtul în stare de ebrietate sau lovind-o pe reclamantă nu este de natură a infirma comportamentul pârâtului, respectiv de persoană violentă fie fizic, fie verbal care pe fondul consumului de alcool își agresează psihic, emoțional și chiar fizic membrii familiei.
Se reține că ambii martori propuși de reclamantă au susținut că pârâtul consumă în exces băuturi alcoolice iar aceste susțineri se coroborează cu diagnosticul pus pârâtului la externare atât în cursul anului 2006 cât și în cursul anului 2009 de etilism cronic.
Așadar fie că a fost văzut sau u vreo de vreo persoană î stare de ebrietate sau consumând ori u alcool, o astfel de boală nu poate fi dobândită decât prin consumul constant de alcool și, de cele mai multe ori, acest consum este și unul excesiv .
În limbaj uzual diagnosticul de etilism cronic reprezintă boala cunoscută sub denumirea de alcoolism constând în dependență de alcool, această boală presupune pentru vindecare tratament medicamentos și de specialitate psihiatrică/psihologică de lungă durată, simpla existență a unei alte boli cronice de natură hepatică nefiind nicidecum un argument care să facă prin el însuși proba renunțării la consumul de alcool.
Astfel, alcoolismul a fost definit ca fiind etilism, respectiv o intoxicație alcoolică cronică, o stare patologică determinată de consumul excesiv de alcool.
Susținerea pârâtului cum că a urmat tratament pentru diagnosticul de etilism nu este decât o simplă afirmație lipsită de orice suport probatoriu.
Nu s-a făcut nici în primă instanță, nici în recurs o minimă dovadă a vreunui tratament fie medicamentos, fie de altă natură și care să vizeze consumul excesiv de alcool care a condus la dependența patologică de acest produs, dependență specifică diagnosticului etilism cronic, cu grave consecințe asupra manifestărilor pârâtului în sfera raporturilor de familie.
Nu s-au combătut nici măcar la nivel de afirmație susținerile martorei C. Eglantina A. – fila 30 dosar fond, potrivit căreia a avut un dialog direct cu pârâtul sub aspectul consumului de alcool în toamna anului trecut, că urmare a acestei discuții aceasta l-a însoțit la medicul psihiatru căruia i s-a adresat, la insistența martorei, tocmai în considerarea dependenței de alcool.
Faptul că martorii propuși de reclamantă au relatat evenimente din cursul anului 2011 nu este de natură a înlătura eficiența probatorie a celor două depoziții ci din contră aceste depoziții rămân relevante și vin să contureze comportamentul agresiv verbal și fizic al pârâtului, în mod special atunci când acesta se află sub influența băuturilor alcoolice.
Martora F. A. – fila 28 dosar fond relatează un eveniment ce a avut loc în jurul Crăciunului din anul 2011, informații percepute nu numai de la reclamantă ci și de la fiicele părților iar acțiunea în evacuare a fost introdusă la nici o lună de la acest episod, respectiv la data de 23.01.2012 – fila 2 dosar fond.
Prin adresa depusă în recurs de la Secția de poliție nr.3 se confirmă faptul că acel comportament relatat de martore din cursul anului 2011 a continuat prin același manifestări și în cursul anului 2012, chiar și în timpul judecării prezentei cauze, la 10.10.2012 – fila 10 dosar fond.
Faptul că pârâtul este coproprietar al apartamentului, că a avut o înțelegere cu reclamanta privind folosința imobilului bun comun până la partajarea bunului, nu exclude posibilitatea evacuării acestuia câtă vreme traiul în comun se dovedește a fi imposibil, de natură traumatizantă nu numai pentru reclamantă ci și pentru cele două fiice.
Susținerile potrivit cărora reclamanta ar fi oferit inițial anumite răspunsuri la interogatoriu iar ulterior i s-a permis să revină supra acestora, nu sunt dovedite sau susținute de piesele dosarului de fond.
Singurele răspunsuri în privința cărora reclamanta a oferit completări și nu reveniri se referă la afecțiunea pârâtului pentru fiicele sale, întrebări irelevante sub aspectul imposibilității de locuire generată de consumul excesiv de alcool, întrebare referitoare la întreținerea celor două fiice, aspect de asemeni irelevant prin prisma obiectului acțiunii precum și la întrebarea nr.6 care conține în fapt două întrebări, și nu una.
Acest tip de formulare a interogatoriului prin care în cuprinsul unei întrebări sunt de fapt incluse mai multe întrebări este unul de tip speculativ, susceptibil de a induce în eroare și care prin natura lui este generator de răspunsuri ambigue.
Astfel, întrebarea nr. 6 a avut următorul conținut: „ Recunoașteți că locuim în camere separate iar eu nu intru în spațiul ocupat de dvs.? ”
Răspunsul reclamantei a fost „Da”, după care s-a revenit cu o completare și s-a arătat că pârâtul intră în spațiul locuit de reclamantă și deranjează.
Faptul că dubla întrebare a fost cea care a generat necesitatea revenirii cu o completare și că nu avem de–a face cu o atitudine oscilatorie, nesinceră a reclamantei rezultă din răspunsul fără echivoc dat la întrebarea nr.3, răspuns potrivit căruia „reclamantul este o persoană violentă și are un comportament anormal în familie.”
Răspunsurile date de reclamantă la interogatoriu se află la fila 24 și nu sunt nicidecum favorabile în vreun fel pârâtului în sensul continuării locuirii cu întreaga familie.
Faptul că recurentul are sentimente puternice de afecțiune față de cele două fiice nu justifică menținerea lui în același spațiu de locuit, în condițiile în care aceleași sentimente de afecțiune se pare că nu au fost suficiente pentru eradicarea problemelor generate de consumul excesiv de alcool, iar pe de altă parte oricât de puternice ar fi aceste sentimente, în considerarea lor nu poate fi menținut în spațiul comun de locuit, și implicit în familie un climat de violență verbală și fizică de natură a afecta pe termen atât lung creșterea celor două fiice cât, sănătatea acestora dar și a reclamantei.
Depozițiile martorilor T. C. și H. Ș. nu conțin date și informații de natură a infirma soluția primei instanțe.
Martorul H. Ș., este doar coleg de serviciu cu pârâtul nefiind un apropiat al familiei, declară că a fost în apartamentul părților de două ori, cu ocazia efectuării unor reparații iar în decursul primei vizite fiind chiar servit cu băuturi alcoolice - fila 29.
Martorul T. C. confirmă faptul că a vizitat părțile o singură dată, acum doi ani când relațiile dintre cei doi nu păreau deteriorate și că principalul reproș al reclamantei la adresa comportamentului pârâtului îl constituie consumul excesiv de alcool.
Nici faptul că pârâtul nu are un alt spațiu de locuit nu este un motiv care să conducă la modificarea sentinței recurate căci dreptul de folosință ca atribut al proprietății nu este și nici nu poate fi unul absolut, acest caracter neputându-l avea de altfel nici măcar dreptul de proprietate în structura căruia intră dreptul de folosință.
Folosința, ca și dreptul de proprietate în structura căruia intră, poate cunoaște limitări, care, în raport de obiectivul urmărit, pot fi unele rezonabile sau chiar necesare.
Evident această limitare va fi una temporară chiar dacă acest caracter nu a fost unul expres stabilit în dispozitiv ci numai în considerente, căci prin natura ei, evacuarea unuia dintre coproprietari dispusă anterior partajului nu poate subzista ca limitare a folosinței, atribut al unui drept de proprietate cu mai muți titulari decât până la soluționarea acțiunii în partaj bunuri comune.
Se mai reține sub acest aspect faptul că motivare, respectiv considerentele fac corp comun cu întreaga hotărâre dobândind același caracter obligatoriu ca și dispozitivul, acest crater obligatoriu fiind de altfel subliniat de ÎCCJ într-o decizie de speță.
" Astfel, ICCJ - Secția civilă și de proprietate intelectuală, a statuat prin decizia civilă nr. 3837 din 11 iunie 2008 "hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului de apărare al părților, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” (art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă).
Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat.
Soluția instanței nu există în sine, în mod separat de considerente, pentru că în absența acestora ea este lipsită de fundament. De aceea, considerentele fac corp comun cu dispozitivul, lămurindu-l și explicându-i
înțelesul."
După soluționarea partajului, în raport de opțiunea instanței în atribuirea bunului și caracterul definitiv al hotărârii de partaj, raporturile dintre părți vor fi circumstanțiate calității de unic proprietar a părții căreia bunul îi va fi atribuit în mod exclusiv în proprietate.
Este adevărat că evacuarea provizorie până la soluționarea partajului limitează în persoana pârâtului exercițiul dreptului de proprietate sub atributele folosinței și posesiei, în privința apartamentului până la soluționarea partajului de bunuri, dar o atare limitare este proporțională cu scopul urmărit, proporționalitatea acesteia derivând atât din caracterul temporar cât și din valorile ce se tind a fi protejate.
Această limitare urmărește protejarea celorlalți membrii ai familiei punând în balanță respectarea dreptului de proprietate al pârâtului, sub toate componentele acestui drept pe o perioadă limitată, cu respectarea și protejarea unor valori cu mult mai importante – viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică - decât un drept de proprietate, de natură esențialmente economică cu o valoare indiscutabil inferioară drepturilor celor ce tind a fi protejate prin sentința primei instanțe, drept care prin natura lui, așa cum s-a subliniat anterior, nu este un drept absolut, nesusceptibil de îngrădiri sau limitări.
Aceste limitări au chiar o recunoaștere legislativă spre exemplu art. 613 indice 2 Cod procedură civilă sau chiar 673 indice 10 Cod procedură civilă, situații în care chiar fără plata vreunor despăgubiri pentru cota parte din dreptul de proprietate, instanțele pot atribui folosința sau, chiar provizoriu proprietatea, unuia dintre coproprietari.
În condițiile în care legiuitorul însuși a prevăzut posibilitatea ca pe timpul divorțului între soți să existe disensiuni de natură a impune limitări unuia dintre soți în privința folosirii locuinței comune, fiind astfel acceptată o atare limitare conform art. 613 indice 2 Cod procedură civilă cu atât mai mult se poate accepta ca fiind justificată o atare măsură după soluționarea divorțului când se prezumă că relațiile dintre soți nu au cunoscut o îmbunătățire ci sunt marcate și de un litigiu patrimonial care privește împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, aspecte care sunt pe deplin dovedite în prezența cauză.
Pârâtul este o persoană ce produce venituri proprii, nu este în situația unei persoane inaptă de muncă și prin urmare poate să își asigure contra-cost un spațiu minim de locuit la condițiile existente de piața imobiliară și raportat la veniturile de care dispune, așa încât nici sub aspectul acestor critici nu se impune modificarea sentinței recurată.
În concluzie soluția dată de prima instanță este în deplină concordanță cu probatoriile administrate, evacuarea fiind așa cum a statuat prima instanță o măsură necesară nu numai pentru ocrotirea interesului superior al minorei dar și pentru asigurarea unui climat familial pe cât posibil cu putință echilibrat, lipsit de manifestări de violență, fie ele verbale sau fizice la adresa tutor membrilor familiei minori sau majori.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse precum și dispozițiile art. 304 – 312 Cod procedură civilă se constată că în cauză nu sunt incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței recurate motiv pentru care recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât S. T. împotriva sentinței civile nr.9375/18.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în cauza civilă nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă M. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 Ianuarie 2013.
PreședinteJudecător Judecător
A. M. Tăruș I. G. P. L. L. B.
Grefier
F. C. C.
Red. jud.A.M.Tăruș
Ex.2/ 30.01. 2013
Jud.fond.O.M.P.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 427/2013. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1649/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
