Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 255/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 14712/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr.255
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. L. G.
Judecător V. Ș. I. N.
Grefier G. D. V.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2013,consemnate în încheierea de ședință de la acea dată,încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre în cauza privind judecarea apelului declarat de reclamanta R. M. împotriva sentinței civile nr. 4640/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr._, în contradictoriu cu pârâtul M. G., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
Prin sentința civilă nr. 4640/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria C., s-a admis in poarte acțiunea precizata formulata de reclamanta R. M. cu domiciliul procedural ales in C., ., ., . M. G., domiciliat in C., ., nr. 19, județul D..
S-a admis in parte cererea reconvenționala formulata de pârâtul-reclamant M. G. împotriva reclamantei-pârâte R. M..
S-a stabilit domiciliul minorei M. I. G., născuta la 23 aprilie 2005, la mama.
S-a dispus ca autoritatea părinteasca să fie exercitata de ambii părinți.
A fost obligată pârâtul la 1000 lei pensie lunara de întreținere in favoarea minorei începând cu data introducerii acțiunii până la intervenirea unei cauze de modificare sau stingere a obligației.
A fost obligată reclamanta să permită pârâtului legătura personala cu minora astfel: a treia săptămâna din fiecare luna de la orele 18,00 până duminica orele 12,00, o luna in vacanta de vara si o săptămâna in vacanta de iarna care să cuprindă alternativ sărbătoarea de C. sau de Anul Nou.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ așa cum a fost precizată reclamanta R. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea domiciliului minorei M. I.- G., născută la data de 23 aprilie 2005, exrcitarea autorității părintești numai de mamă și obligarea pârâtului la 1000 lei lunar pensie de întreținere în favoarea minorei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că din relația din afara căsătoriei, dintre reclamanta R. M. și pârâta a rezultat nașterea minorei M. I. - G., născută la data de 23 aprilie 2005.
Chiar dacă la început dorința de avea un copil de a-l crește a fost una comună, pârâtul și-a schimbat atitudinea după câteva luni de la nașterea minorei. Inițial a crezut că este doar o perioadă de acomodare cu acest statut, însă ulterior și-a dat seama că manifesta un total dezinteres față de exercitarea calității sale de tată.
Reclamanta deținea un loc de muncă în București, fapt care înainte de nașterea minorei, s-a mutat în acest oraș, unde locuiește împreună cu mama sa, bunica minorei.
Minora a crescut și s-a dezvoltat în mod corespunzător, reclamanta fiind singura care a hotărât cu privire la creșterea și educare, învățătura și pregătirea profesională a acesteia, pârâtul nemanifestând în nici un fel vreun interes cu privire la acesta.
În acest fel, minora a fost înscrisă la grădinița în primii ani, iar ulterior la școala primară. În tot acest timp s-a ocupat personal de a supraveghea dezvoltarea fizică și psihică precum și educația pe care primit-o în primii ani de viață.
S-a ocupat totodată pentru ca minora să își manifeste aptitudinile, mergând la cursuri de limbi străine, de dans, sport, petrecându-și cât mai mult timp cu acesta.
Reclamanta este medic stomatolog și deține un cabinet personal, unde își exercită profesia. Totodată, predă cursuri în calitate de conferențiar Universitar Dr. la Universitatea T. M. București - facultatea de Medicină și Medicină Dentară, Disciplina Porventio oro dentar ă- Sănătate orală.
Întrucât minora a crescut, iar nevoile acesteia au crescut și ele, i-a solicitat pârâtului să contribuie la cheltuielile necesare pentru creșterea si educarea acesteia, iar prin convenția autentificată la BNP P. O., acesta și-a sumat obligația de a plăti suma de 750 lei /lună până la data de 31.12.2010, iar ulterior suma de_ lei / lună.
Cu timpul, pârâtul a început să aibă legătura cu minora, datorită în primul rând a insistențelor acesteia, care îl suna ocazional pentru a se interesa de el,iar de câteva ori l-a însoțit în vacanțe împreună cu celălalt minor al acestuia.
Reclamanta nu s-a opus ca pârâtul să aibă o legătură strânsă cu minora ca o vizitează sau să îl însoțească în vacanța de fiecare dată dându-i acordul notarial ca să plece în străinătate, însă pârâtul a făcut toate acestea în mare grabă și fără pregătiri, punându-i de fiecare dată în situații delicate.
Minora este încă la o vârstă fragedă și nu poate să înțeleagă anumite schimbări bruște în viața ei, fapt pentru ca anul asta de sărbătoarea Paștelui nu a fost de acord cu minora să îl însoțească pe pârât. Motivul principal al refuzului său a fost faptul că familia sa împreună cu prietenii apropiați și rudele se pregătiseră pentru această sărbătoare special pentru minora, iar aceasta era nerăbdătoare să primească cadouri să petreacă împreună cu aceștia.
În ultimele 4 luni, pârâtul nu a mai plătit pensia de întreținere la care s-a obligat și manifestat nici un dispreț față de reclamantă și minoră, fără să existe un motiv în acest sens. Nici nu a contactat-o pe minora și nici nu s-a interesat de preocupările acesteia.
De ziua ei de naștere, avenit la petrecerea pe care i-a organizat-o cu colegii și prietenii, dar s –a grăbit să plece, fără să motiveze de nu se achită de obligația de întreținere asumată.
Datorită acestor situații neprevăzute, a formulat prezenta cererea de chemare în judecată solicitând instanței de judecată să dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de reclamantă, în calitate de mamă, întrucât pârâtul nu și-a manifestat niciodată interesul pentru a contribui la creșterea și educarea minorului, decât financiar și doar la solicitarea sa.
În ce privește obligația de întreținere, solicită acesta să fie stabilită la suma de 1000 lei /lună așa cum și-a asumat-o pârâtul prin convenția autentificată de BNP P. O..
În dovedire a solicitat administrarea de înscrisuri, interogatoriul pârâtului și ancheta socială.
S-a depus: împuternicire avocațială, dispoziție de achitare a taxei de timbru, convenție autentificată sub nr. 910 din data de 13.04.2006, certificat de naștere.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 505 raportat la art. 398 Cod civil, art. 402 și art. 516 Cod civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
A solicitat respingerea în totalitate a acțiunii principale, în teză subsidiară respingerea în parte raporta la petitul prin care se solicită exercitarea autorității părintești doar de reclamantă.
Sub aspect reconvențional, pârâtul a solicitat stabilirea domiciliului minorei la tată, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și obligarea reclamantei la pensia de întreținere în favoarea minorei.
În motivarea cererii, pârâtul a arătat că la data de 23.04.2005 s-a născut minora M. I. G., în urma relației pe care reclamanta a avut-o cu reclamanta - pârâtă. Aduce la cunoștință instanței că aceasta a fost un copil dorit, nu numai înainte de naștere, așa cum susține reclamanta - pârâtă ci din momentul în care a apărut în viețile lor și până în prezent.
Chiar dacă relația( pe plan profesional) dintre pârât și reclamanta- pârâtă s-a deteriorat în timp intervenind despărțirea, a colaborat întotdeauna în vederea creșterii și educării minorei. A fost prezent în viața acesteia încă de la naștere, aluat decizii privitoare la evoluția școlară și extrașcolară a minorei împreună cu reclamanta - pârâtă, iar faptul că locuiește împreună cu reclamanta - pârâtă într-un alt oraș nu a constituit un impediment la menținerea legăturilor personale cu aceasta. A vizitat-o în mod constant, iar minora a venit, de asemenea să îl viziteze pe reclamant, în vacanțele de vară și iarnă petrec împreună chiar mai multe săptămâni. Mai mult, așa cum recunoaște și reclamant a- pârâtă (în ceea ce contrazice alte susțineri ale acesteia ) a avut o legătură strânsă cu acesta, însoțind-o chiar în concediile pe care le panifica în străinătate sau în altă tară. Roagă instanța să aibă în vedere și faptul că atât de Paști, cât și vacanța de vară a anului acesta, reclamanta - pârâtă nu i-a permis minorei să meargă cu pârâtul în concediu (sub motive nescuzabile, de reclamanta-pârâtă de genul celor arătate prin acțiune de reclamanta- pârâtă ), pârâtul neavând deja rezervări făcute și pentru fiica sa. Mai mult, nu i-a permis să ia legătura cu acesta în nici un fel, prin vizite, nici telefonic.
Menționează că nu a contribuit și financiar la creșterea si întreținerea fiicei sale, încă de la nașterea acesteia, nu doar de când minora a crescut, contribuția sa nelimitându-se la sumele la care s-a obligat prin convențiile autentificate la notar. De altfel, în momentul în care a aflat de faptul că reclamanta- pârâtă era însărcinată, ajutat-o pe acesta cu suma de 6000 de euro, în vederea achiziționării unui autoturism, pentru facilitarea deplasării în stare de graviditate. Dacă în ultima perioadă de timp nu și-a mai îndeplinit obligația financiară pe care o are față de fiica sa la cuantumul cuvenit, acest fapt se datorează lipsei temporare a veniturilor, ca urmare față de fiica sa și cuantumul convenit, acest fapt se datorează lipsei temporare a veniturilor, ca urmare a perioadei financiare grele prin care trece societatea comercială pe care o reprezintă.
Față de cele expuse, a solicitat să se constate că nu se justifică cererea reclamantei- pârâte de exercitarea autorității părintești doar de aceasta. Având în vedere dispozițiile art.505 alin. 2 și 3 din Codul Civil, în cazul părinților copilului din afara căsătoriei care nu conviețuiesc, exercitarea autorității părintești revine se stabilește în raport de dispozițiile referitoarela divorț. Astfel, regula este aceea că autoritatea părintească revine în comun ambilor soți. Excepție,face situația când există motive întemeiate( de exemplu cazuri de abuz, exploatare, neglijență etc ) având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Codul civil instaurează în dreptul comun, prezumția de autoritatea părintească comună care elimină vechea prezumție utilizată până nu demult, prezumția de încredințare de către mamă, instituită de către Codul Familiei abrogat. Definită ca fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului, autoritatea părintească aparține noului cod civil ambilor părinți, care trebuie să o exercite numai în interesul superior al copilului. În acest sens, trebuie avute în vedere și dispozițiile legale speciale în materie, anume Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ( Legea nr. 272/2004 ) care afirmă prevalența principiului interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, principiului interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copii, întreprinse de interesului superior al copilului în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și cauzele soluționate de instanțele judecătorești ( art.2 din Legea nr. 272/2004 ). Interesul superior al copilului este punct de reper și atunci când există neînțelegeri între părți asupra modului de îndeplinire a îndatoririlor părintești.
Astfel, dispozițiile art. 398 Noul cod civil așa cum a mai spus, situația exercitării autorității părintești de către un singur părinte, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, în special eventuale pericole pe care părintele în cauză ar putea să le reprezinte pentru minor. În caz excepțional, atunci când un părinte reprezintă un risc pentru minor, se poate decide, justificat prin interesul superior al copilului, ca autoritate părintească să fie exercitată de un singur părinte.
Vorbind despre o situație excepțională datorită faptului că autoritatea părintească asupra minorului nu este doar un drept al părintelui, ci și un drept al copilului de care acesta poate fi lipsit doar în situații speciale ce țin de interesul său superior. Rezultă din cele expuse mai sus că în speță nu s e află într-o astfel de situație, motiv pentru care solicită să se aibă în vedere și practica europeană și anume:
- să acorde custodia unica atunci când un părinte este alcoolic sau suferă de o boală psihică gravă, spre exemplu este posibil ca respectivul părinte să nu poată lua decizii referitoare la școlarizarea minorului sau tratamentul medical pe care acesta ar trebui să îl urmeze ( jusrisprudența Curții Supreme a Olandei 18 martie_ LNJ AS 8525 )
- nu prezintă o boală suficientă pentru a decide custodia unică faptul că unul din părinți nu dorește să mai colaboreze cu fostul său soț sau fosta soție în procesul decizional privind creșterea copilului, acest fapt nu este suficient ca instanța să s e abată de la regula generală și să garanteze custodia unică ( Curtea Supremă a Olandei 10 septembrie 1999, NJ 2000, 20m, SFM WOrtmann: Curtea Supremă a Olandei 15 decembrie 2000 NJ 2001, nt SFM Wortmann).
Curtea Supremă a Olandei a formulat un test pentru a determina când trebuie aprobată cererea de custodie unică formulată de unul din părinți. Judecătorul procesului trebuie să fie convins ca problemele din părinți sunt atât de serioase decât riscul) că minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune, să fie atât de mare încât să poată fi rezolvată în viitorul apropriat. ( Curtea Supremă a Olandei 18 martie 2005 LNJ AS 8525 ; Curtea Supremă a Olandei 15 februarie 2008 LJN BB 9669).
Această regulă are în vedere de la 1 martie 2009, puterea statutară deoarece este inclusă în Articolul 1: 25 a (1 ) al Codului civil, Olandez ( continuarea al actului Pantehood and Careful Divorce, act 27 noiembrie 2008, Staatsbad 2008, 500 Articol J Rezoluția de Implementare 6 februarie 2009, Staatsbalnd 2009, 56 ).
Având în vedere care oferă o reglementare amplă, în detaliu, mult mai mult mai bine adaptată contextului social existent și desigur, contextului social existent și desigur prevederilor dreptului comunitar, materia raporturilor dintre părinți și copii fiind una dintre acelea în care soluțiile jurisprudenței aparent facile, pot ridica în realitate probleme complexe, dar aprecierea subtil a situației de fapt existente, a probelor administrate și nu în ultimul rând, de impact real în formarea personalității copilului, în dezvoltarea fizică și emoțională.
Având în vedere aceste considerente, a solicitat respingerea petitului formulat de reclamanta - pârâtă în baza art. 398 Cod civil și admiterea petitului formulat de pârât, în sensul exercitării părintești de către ambii părinți.
Referitor la cel de-al doilea petit al cererii reconvenționale și anume stabilirea locuinței minorei la domiciliul pârâtului solicită admiterea în raport de următoarele aspecte:
Așa cum rezultă chiar din cererea reclamantei - pârâte, aceasta este medic stomatolog și conferențiar universitar. Chiar două activități laborale ocupă mult în timpul acesteia, motiv pentru care minora petrece mai mult timp în grija bunicii materne sau a rudelor. În acest fel, este lipsită de prezența continuă a figurii paterne, dar și a mamei care acordă mult importanță planului profesional.
A învederat instanței faptul că pârâtul are un program flexibil, fiind reprezentant al unei societăți comerciale (astfel cum va face dovada ) ceea ce îi permite să se ocupe în mod corespunzător de minoră și să îi acorde în totalitate atenția de care are nevoie din partea unui părinte. De altfel, vă rog să se aibă în vedere și faptul că reclamantul i-ar fi putut oferi minorei o cunoaște, cu care a petrecut timp și cu cât păstrează o relație de afecțiune. Va face de asemenea și dovada veniturilor pe care le are, pentru a arăta că are posibilitatea de a satisface toate nevoile fiicei sale.
Roagă să se țină cont de faptul că dispozițiile noului cod civil își relevă importanța și din punctul de vedere al eliminării criteriilor discriminatorii pe baza sexului părinților. Preferința maternă reprezintă o practică judecătorească sub imperiul vechiului cod prin care minorii erau încredințați în mod prioritar numelor în baza presupunerii ca mama este un părinte mai potrivit decât tatăl să crească minorii. Această preferință corespunde definiției sexismului care se caracterizează printr-o atitudine sau prejudecată relativ la superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex, având ca urmări discriminarea taților. În concret, se impune a se verifica dacă mama oferă garanțiile morale și materiale pentru creșterea copilului, dar și a cerceta în mod efectiv posibilitatea ca interesul superior al copilului să fie mai bine servit în cazul stabilirii locuinței minorului la tată.
Pe cale de consecință, a solicitat admiterea celui de-al treilea capăt în sensul stabilirii contribuției reclamantei - pârâte la cheltuielile de creștere și educare, învățătură și pregătire profesională a minorei, în temeiul art. 402 Cod civil, raportat la venitul pe care acesta îl reprezintă.
În măsura în care se va stabili locuința minorei la reclamanta - pârâtă solicită să se dispună păstrarea legăturii personale ale pârâtului cu minora fără prestabilirea unui program de vizită și să se mențină neîngrădit dreptul acesteia de avea relații personale cu părintele de care este separat. Prin stabilirea unui program practic s-ar aduce limitări acestui drept, ce ar urma să se desfășoare conform programului. În acest sens sunt și dispozițiile Noului Cod civil art. 401 alin. 1).
În aceste condiții, solicită respingerea în parte a acțiunii reclamantei - pârâte, doar sub aspectul primului petit, urmând ca instanța să admită cel de-al doilea petit referitor la suma reprezentând contribuția reclamantului la întreținerea minorei.
În concluzie, privitor la acțiunea formulată de reclamanta- pârâtă în teza principală, respingerea în totalitate acesteia, iar, în teză subsidiară respingerea în parte, raportat la petitul prin care se solicită exercitarea autorității părintești doar de către acesta și sub aspectul cererii reconvenționale formulate de reclamant, admiterea acesteia în sensul exercitării autorității părintești de către ambii părinți, în temeiul art. 397 Cod civil stabilirea locuinței minorei la domiciliul pârâtului, în temeiul art. 496 alin. 3 Cod civil și stabilirea contribuției reclamantei- pârâte la cheltuielile de creștere și educare, învățătură și pregătire profesională a minorei în temeiul art. 402 Cod civil.
Acțiunea și cererea reconvențională au fost legal timbrate.
La dosar s-a depus: împuternicire avocațială, convenție autentificata, copie certificat de naștere minora, plase fotografice, diplome obținute de minora.
În cauză în scop probator au fost luate interogatorii părților și au fost audiați martorii R. M., R. M. M., V. G., N. I..
A fost efectuată ancheta psihosocială la domiciliul părților.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 496 alin. 2 Cod civil dacă părinții nu locuiesc împreună, instanța de tutelă hotărăște luând în considerare concluziile raportului de anchetă socială și ascultându-i pe pârâți și pe copil, dacă a împlinit 10 ani."
Potrivit alin 5 al aceluiași text de lege, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături în mod statornic are dreptul de avea legături personale cu minorul al locuința acestuia.
În speță, așa cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, instanța a reținut că din relațiile de concubinaj ale părților, a rezultat minora M. I. G., născută la data de 23 aprilie 2005.
După despărțirea părților în ce o privește pe minoră acestea au păstrat relațiile amiabile în sensul că au încheiat a convenție cu privire la contribuția pârâtului la cheltuielile de creștere și educare ale minorei ( fila 7 din dosar), iar pârâtul păstra legătura cu fiica sa în sensul că să vizitează reciproc și chiar petreceau concedii împreună.
Deoarece în anul 2012, pârâtul nu și-a mai achitat obligația financiară potrivit convenției, relațiile s-au răcit, astfel încât reclamanta nu mai permis pârâtului legătura cu minora.
Instanța a mai reținut că de la naștere și până în prezent minora a locuit cu mama și bunicii săi materni, în București.
Din rapoartele de anchetă psihosocială efectuate în cauză, instanța a reținut că atât reclamanta cât și pârâtul au condiții corespunzătoare de creștere și educare a minorei.
Față de aceste considerente, instanța a reținut că este doar în interesul superior al minorei să locuiască în continuare cu mama sa, la care a locuit în mod statornic de la naștere și până în prezent.
Văzând și dispozițiile art. 496 alin. 5 mai sus enunțate, instanța a obligat reclamanta să permită legătura pârâtului cu minora după următorul program: a treia săptămână din fiecare lună, de vineri orele 18,00 până duminica la orele 12,00 ,o lună în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de iarnă care să cuprindă alternativ sărbătoarea de C. sau de Anul Nou, la domiciliul pârâtului.
La atribuirea programului s-a avut în vedere vârsta minorei, faptul că locuiește într-un alt oraș, respectiv București, iar pârâtul în C., împrejurarea că minora să-și petreacă alternativ sărbătoarea de iarnă cu unul din părinți.
La atribuirea art. 397 raportat la art. 505 alin. 2 Cod civil, s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți.
Văzând dispozițiile art. 399 alin. 2 Cod civil pârâtul a fost obligat la 1000 lei pensie lunară de întreținere în favoarea minorei începând cu data introducerii acțiunii și până la intervenirea unei acuze legale de modificare sau stingere a obligației.
La stabilirea cuantumului s-a avut în vedere răspunsul pârâtului la întrebarea nr. 32 din interogatoriu .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantă R. M., criticând soluția primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond, în mod nelegal a stabilit un program de vizită ambiguu, căruia îi lipsesc criteriile de individualizare și care, raportat la probele administrate în cauză, este prea îndelungat.
În sprijinul motivelor de apel s-a solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințate de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va reține că apelul reclamantei este admisibil sub aspectul capătului de cerere având ca obiect legături personale cu minorul și în acest sens se impune redimensionarea programului stabilit de instanța de fond, respectiv a corelării legăturilor personale ale tatălui intimat în funcție de interesul superior, preponderent al minorei M. I. G..
Astfel dacă în cauză nu se contestă de nici una dintre părți posibilitatea legală, firească a părintelui, la care minorul nu are stabilită locuința, de a avea legături personale cu propriul copil, acest lucru ținând și de conferirea reală a posibilității de a-și exercita în mod real efectiv autoritatea părintească, trebuie avut în vedere că, la luarea unei astfel de măsuri minorul reprezintă elementul esențial. Acest lucru se circumscrie interesului acestuia de a i se asigura o dezvoltare fizică și morală normală, un echilibru socioafectiv și o viață de familie corespunzătoare. Instanța de fond, în mod corect a apreciat, pe baza probelor administrate, că este în interesul minorei să i se stabilească domiciliul la mama reclamantă, având în vedere faptul că părinții minorei nu mai locuiesc împreună, iar minora fiind în îngrijirea exclusivă a mamei reclamante, cu care locuiește și de care este puternic atașată, având mai multă nevoie de îngrijirea mamei, în ceea ce privește creșterea sa și formarea caracterului.
În schimb, instanța de fond nu a apreciat corect, raportat la probele administrate și situația minorei, modalitatea de stabilire a programul de vizitare.
La alegerea modalității concrete de exercitare a acestuia drept, instanța de apel urmează să țină cont doar de interesul copilului, respectiv de vârsta fragedă a acestuia (8 ani) dar și de necesitatea relaționării în continuare cu tatăl său, aspect de natură a asigura copilului, din punct de vedere emoțional, depășirea traumei inerente provocate de despărțirea părinților săi.
Ca atare instanța va aprecia că nu există nici o rațiune pentru ca, spre exemplu minora să poată fi luată de tatăl intimat vineri la ora 18.00 în situația în care, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, minora are cursuri școlare și frecventează cursuri de muzică și dans la Palatul Național al Copiilor, în fiecare zi de vineri între orele 18,00-20,00.
A admite în acest sens ar presupune ca minora să fie perturbată nepermis din desfășurarea normală a programului de instruire și educare, program care se desfășoară în mun. București, la o distanță considerabilă față de domiciliul intimatului, în mun. C..
Nu în ultimul rând, instanța de apel va avea în vedere ca minora M. I. G. să nu își schimbe pe perioade prea mari de timp mediul familial, iar programul încuviințat să nu-i afecteze dezvoltarea armonioasă atât din punct de vedere psihic cât și fizic.
Ca atare, instanța de apel va schimba sentința Judecătoriei C. și va stabili ca pârâtul intimat să aibă legături personale cu minora în următoarea modalitate: în a treia săptămână din fiecare lună, sâmbăta de la orele 10,00 până duminica orele 14,00; în vacanța de vară în perioada 1-20 iulie; în vacanța de iarnă, în perioada 26-30 decembrie, la domiciliul tatălui-pârât.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă R. M. cu domiciliul procedural ales in C., ., ., . împotriva sentinței civile nr. 4640/21.03.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. G., domiciliat in C., ., nr. 19, județul D., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 4640/21.03.2013 a Judecătoriei C. cu privire la modalitatea stabilirii legăturii personale cu minora, de către pârât în următoarea modalitate:
Obligă reclamanta să permită pârâtului legătura personală cu minora astfel: a treia săptămână din fiecare lună sâmbăta de la orele 10,00 până duminica orele 14,00, în vacanța de vară în perioada 1-20 iulie, în vacanța de iarnă, în perioada 26-30 decembrie, la domiciliul tatălui-pârât.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Decembrie 2013.
Președinte, D. L. G. | Judecător, V. Ș. I. N. | |
Grefier, G. D. V. |
Red.jud.V.I.N.
Tehnored.4 ex.-MB
Jud fond V.V.F.
| ← Supraveghere specializată. Sentința nr. 81/2013. Tribunalul DOLJ | Pensie întreţinere. Decizia nr. 76/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
