Pensie întreţinere. Decizia nr. 76/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 25147/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 76/2013
Ședința publică de la 14 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător I. B.
Judecător C. C. B.
Grefier L. S.
Pe rol soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanta V. O. C. și de pârâtul V. I. împotriva sentinței civile nr. 1250/24.01.2013 pronunțată de Judecătoria C., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-reclamantă V. O. C. și recurentul –pârât V. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile sunt declarate în termen, sunt motivate și că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recurenta-reclamantă, precum și recurentul-pârât V. I., având pe rând cuvântul arată că înțeleg să renunțe la judecarea recursului.
Instanța procedează la luarea unor declarații recurentei-reclamante V. O. C. și recurentului-pârât V. I., declarații consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Recurenta-reclamantă V. O. C. solicită să se ia act de renunțarea la judecata recursului.
Recurentul-pârât V. I. solicită admiterea recursului reclamantei așa cum a fost precizat în ședința de azi, și să se ia act de renunțarea la judecarea recursului său.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2012 pe rolul Judecătoriei C., sub numărul_ reclamanta V. O. C. a chemat în judecată pârâtul V. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună stabilirea pensiei de întreținere în favoarea acesteia.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul V. I., este tatăl său, iar acesta și mama sa, F. S., s-au despărțit în fapt, reclamanta fiind născuta la data de 27 mai 1988, studenta in anul II la Facultatea de Litere din C., deci aflându-se in continuarea studiilor.
A mai arătat că în prezent, tatăl sau, pârâtul in cauza de fata, i-a sistat pensia de întreținere la care a fost obligat, deși reclamanta se afla in continuarea studiilor, in prezent nevoile de întreținere si educare au crescut, iar mama sa ii asigura cu greu cele necesare întreținerii si educării, având afecțiuni multiple de sănătate.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri în xerocopie: copia certificatului de naștere procura speciala, adeverință de venit pe anul 2012,, cupon de pensie, înscrisuri medicale.
La data de 08.11.2012, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, formulata de reclamantă.
În motivare a arătat că este pensionar, iar reclamanta nu se afla in stare de nevoie, este înscrisă la master, deși are o profesie obținuta in urma studiilor universitare de licența.
A mai arătat că are in întreținere încă o fiica in vârsta de 42 ani, bolnava psihic, aflata in incapacitatea de muncă.
In sprijinul cererii s-au depus copie cupon de pensie, adeverințe si înscrisuri medicale.
Prin sentința civilă nr.1250/24.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta V. O. C. cu domiciliul în C., ., nr. 9, ., ., împotriva pârâtului V. I., cu domiciliul în C., .. A5, ., ..
A fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei V. O. C., în cuantum de 100 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 01.10.2012 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit certificatului de naștere înregistrat sub nr. 3204/09.06.1988, reclamanta V. O. C. s-a născut la data 27.05.1988, având filiația stabilită față de mamă în persoana numitei F. S. și față de tată în persoana pârâtului V. I., iar în prezent, aceasta are vârsta de 24 de ani.
Din adeverința de studii nr. 633/17.10.2012 eliberată de Universitatea din C. - Facultatea de Litere, rezultă că reclamanta V. O. C., este studentă în anul II, în anul universitar 2012-2013 .
De asemenea, din talonul de plata a drepturilor prin banca, rezultă că pârâtul încasează o pensie in cuantum de 625 lei.
Potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 ani, iar art. 529 alin.2 din Codul civil ,dispune că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii
Cererea reclamantei majore aflată în continuarea studiilor, are la baza obligația speciala de educare si instruire pe care părinții o au fata de copiii lor, obligație prevăzuta si de art. 524 Cod Civil.
Pe cale de consecință, având in vedere dispozițiile art. 499 alin. 3, art. 524 și art. 529 alin. 2 Cod Civil, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei V. O. C., în cuantum de 250 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii 09.11.2011 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani .
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere nevoile reclamantei și veniturile de 625 lei lunar .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. O. C. și pârâtul V. I..
Având în vedere că la termenul de azi, recurenta-reclamantă V. O. C. a arătat că renunță la cererea de chemare în judecată, iar recurentul-pârât V. I. declară că își retrage recursul, instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a părților.
Pentru aceste motive, instanța va admite recursul declarat de reclamanta V. O. C., va modifica sentința în sensul că se va lua act de renunțarea la judecată și de retragerea recursului declarat de pârâtul V. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta V. O. C., domiciliată în C., .. 9, ..1, ., împotriva sentinței civile nr.1250/24.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Se ia act de retragerea recursului declarat de pârâtul V. I., domiciliat în C., ..A 5, ., ., împotriva sentinței civile nr.1250/24.01.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Modifică sentința.
Se ia act de renunțarea la judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2013.
Președinte, M. G. | Judecător, I. B. | Judecător, C. C. B. |
Grefier, L. S. |
Red.jud.C.C.B.
Tehnored. 2 ex./15.05.2013
Jud.fond V.V.F.
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 255/2013.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
---|