Fond funciar. Decizia nr. 546/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 546/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 22936/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 546/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. O.
Judecător J. S.
Grefier L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor, care au avut loc în ședința publică de la 19 martie 2013 și consemnată în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul B. G. împotriva deciziei civile nr. 2314 din 30.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. C. - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 247/2005, P. D. - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 247/2005, G. D., M. E., G. I. – decedat pe parcursul procesului, în locul său fiind introduși moștenitorii G. G. G. M.-L. G. G.-A. și C. F.-C..
INSTANȚA
Deliberând asupra contestației deduse judecății, reține următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 04.12.2012 sub nr._ contestatorul B. G. în contradictoriu cu intimații C. L. C. - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 247/2005, P. D. - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 247/2005, G. D., M. E., G. I. a solicitat în temeiul disp. Art. 318 cpciv retractarea deciziei civile nr. 2314/30.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul_ .
În dezvoltarea motivelor de contestație, contestatorul a arătat că în mod greșit instanța de recurs a respins calea de atac și implicit acțiunea introductivă. Practic motivarea instanței de recurs este una străină de cererile formulate și de probatoriul administrat, dându-se o greșită interpretare acestuia ori, refuzându-se, nejustificat, administrarea unor probe solicitate și care erau utile cauzei.
Astfel, instanța de recurs nu a dat curs disp. Art. 129 alin. 5 Cpciv.
Soluția este greșită cu privire la ambele aspecte supuse dezbaterii. Astfel, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța de recurs apreciază că "deși considerentele respingerii excepției sunt eronate, prima instanță a soluționat corect această excepție" Instanța de recurs argumentează neîndeplinirea triplei identități prin schimbarea cauzei, dar face o confuzie cu privire la cauza acțiunii.
În ceea ce privește lipsa de interes legitim a contestatorului privind anularea titlului de proprietate, soluția este de asemenea greșită și străină de probatoriul administrat și conținutul cererii introductive.
Instanța de recurs nu numai că nu a dat curs cererilor formulate, respingându-le nemotivat, dar argumentele sale sunt străine de logica juridică. Practic cauza se soluționează în baza unei excepții care nu a fost pusă în discuția părților, aceea a lipsei de interes.
În conf cu disp. Art. 320 alin. 2 Cpciv, intimata M. E. a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, în cauză fiind administrate mijloacele de probă necesare, iar reclamantul nu a dovedit în nici un fel dreptul său de proprietate sau de moștenire asupra terenului în cauză și nici nelegalitatea TDP emis.
Intimații G. G., G. G., Gulia A., C. F. C. în calitate de moștenitori ai intimatului G. I. au formulat de asemenea întâmpinare solicitând respingerea contestației întrucât motivele invocate nu se încadrează în disp. art. 318 Cpciv.
Modul de interpretare a probelor nu poate constitui motiv de contestație în anulare, iar refuzul de administrare a unor probe în faza recursului, de asemenea nu pot constitui motiv de contestație în anulare.
Nu sunt întemeiate nici criticile legate de modul de rezolvare de către instanțe a excepției autorității de lucru judecat.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 19.02.2013, contestatorul a arătat că prin motivele de recurs a invocat faptul că se impune a se avea în vedere lucrul judecat atât din perspectiva excepției procesuale cât și cea a prezumției.
Prin decizia de recurs s-a reținut că în cauza autoritatea de lucru judecat trebuie privită atât din excepției de autoritate cât și a prezumției de putere de lucru judecat, însă nu s-au mai cercetat motivele și apărările care susțineau acest din urmă motiv de modificare.
Instanța a omis să cerceteze motivele de recurs care, prin trimiterea concretă la probațiune, susțineau identitatea și suprapunerea terenurilor.
Soluționând cu prioritatea impusă de disp. Art. 137 Cpciv excepția lipsei de interes invocată de intimatii moștenitori ai defunctului G. I., Tribunalul o apreciază a fi neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, adică să se sprijine pe un interes.
Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, trebuie să fie născut și actual. Aceasta înseamnă că el trebuie să existe atunci când se declanșează respectivul demers procesual, un interes eventual, ipotetic, neputând justifica o cerere în justiție.
În speță, contestatorul și-a justificat interesul în promovarea acestei căi de atac pe aceea că recursul formulat de el a fost respins prin decizia a cărei anulare o solicită. Tribunalul apreciază că folosul practic urmărit de contestator prin promovarea prezentului demers judiciar îndeplinește condițiile anterior menționate.
Analizând legalitatea și temeinicia motivelor invocate, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2314/30.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul_ a fost respins recursul formulat de recurentul petent B. G. împotriva sentinței civile nr. 7219/18.04.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți G. I., C. L. C. - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 247/2005, P. D. - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 247/2005 și intimații intervenienți în numele altei persoane G. D., M. E., ca nefondat. A fost obligat recurentul-petent la plata către intimatul pârât a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că motivele de reformare invocate de recurent sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente
Sub aspectul criticii vizând greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată și o va înlătura ca atare.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuala (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ.) si aceea de prezumție, mijloc de probă de natură sa demonstreze ceva în legătura cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Daca în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întamplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis., această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Deși considerentele respingerii excepției sunt eronate, prima instanță a soluționat corect această excepție, între cauza de față și litigiul anterior, soluționat prin pronunțarea sentinței civile nr. 9972/29.07.1999 rămasă definitivă prin decizia Tribunalului nr. 1277/2000 și irevocabilă prin decizia nr._ a Curții de Apel C., neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză, însă nu lipsa unei părți este relevantă ci schimbarea cauzei acțiunii, având în vedere că în litigiul anterior nu s-a statuat asupra îndreptățirii recurentului din prezenta cauză la reconstituirea dreptului de proprietate, în lipsa dovezii că reclamantul (pârât reconvențional în cauza de față) avea la rândul său un drept reconstituit asupra aceluiași teren. Or, în litigiul de față, intimatul pârât reclamant a solicitat nulitatea titlului emis reclamantului în considerarea calității sale de proprietar, atestată de titlul de proprietate emis ulterior soluționării litigiului anterior, titlu contestat în prezenta cauză de către recurentul reclamant.
În ceea ce privește criticile vizând greșita soluționare a fondului cauzei, tribunalul reține că art.III din Legea nr.169/1997 care reprezintă „sediul materiei” în privința nulității absolute a actelor emise cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.18/1991, la aliniatul 2 din acesta, se precizează că ”nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane care justifică un interes legitim...”
Față de aceste dispoziții, instanța învestită cu o acțiune în constatarea nulității actelor de reconstituire emise unui terț, trebuie să pornească în soluționarea acțiunii de la examinarea îndeplinirii condițiilor de exercițiu ale acțiunii civile, respectiv de la întrunirea cerințelor de a fi parte în proces. În acest context trebuie examinat în primul rând interesul legitim al reclamantului de a cere anularea titlului de proprietate emis pârâtului, interes justificat numai dacă are la rândul său un drept de proprietate asupra aceluiași teren, în caz contrar, neavând nici un folos practic în urma anulării titlului contestat.
În acest sens, se constată că reclamantul nu a dovedit teza suprapunerii faptice între terenul proprietatea sa, amplasat în T Parâng, P40/1 cu terenul de 300 mp dobândit de pârât prin titlul contestat, ba mai mult, prin atitudinea procesuală sa procesuală a făcut practic imposibilă verificarea împrejurării dacă mai este proprietarul vreunei suprafețe din P 40/1, nepunând la dispoziția instanței în integralitate, documentațiile de dezmembrare pe baza cărora a înstrăinat diverse subparcele de teren.
Reclamantul își întemeiază atât acțiunea, cât și criticile din recurs pe un raționament inexact, care nu pornește de la analiza condițiilor precizate mai sus, cum corect a procedat prima instanță, ci de la îndreptățirea pârâtului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, cu inversarea ordinii firești a raționamentului impus de disp. art. III din legea 169/1997 și art.1169 C.civ.
În condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada că este proprietarul terenului înscris în titlul a cărui nulitate o invocă, neadministrând nici un probatoriu concludent în susținerea presupusei suprapuneri cu terenul reconstituit pârâtului, acesta nu a justificat un interes legitim încălcat prin emiterea titlului contestat, astfel încât sentința civilă este temeinică și legală, situație în care, față de art. 312 Cp.c. raportat la art. 3041 C.p.c. recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
În baza disp. art. 274 cod procedură civilă recurentul petent a fost obligat la plata către intimatul pârât a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariul avocațial, justificat potrivit chitanței de plată depusă la dosar.Contestația în anulare este o cale e atac extraordinară, de retractare care poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.
Art. 318 Cpciv prevede două motive pentru exercitarea contestației în anulare împotriva deciziilor date asupra recursului, unul dintre acestea fiind cel invocat de contestator, respectiv respingând recursul, instanța a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de recurs.
Motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii introductive relative la motivarea străină de natura cauzei, omisiunea instanței de a da curs disp. Art. 129 alin. 5 Cpciv, refuzul nejustificat de a administra probe a căror necesitate rezultă din dezbateri, greșita modalitate de soluționare a excepțiilor invocate nu se încadrează în ipoteza expusă de textul de lege anterior menționat.
În ceea ce privește motivele dezvoltate în cuprinsul cererii formulate la data de 19.02.2013, Tribunalul reține că întradevăr autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
În speță, Tribunalul reține că întradevăr, în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a apreciat întemeiată excepția autorității de lucru judecat.
Din modul de redactare a considerentelor deciziei a cărei anulare se solicită nu rezultă cu claritate punctul de vedere al instanței asupra acestei excepții, dar acest fapt nu face admisibilă contestația în anulare promovată, întrucât lipsa de calaritate a considerentelor nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de retractare formulat prin cererea înregistrată la data de 10.02.2013, Tribunalul reține lipsa acestuia de fundament juridic.
Astfel, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin un motiv de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare prev de art. 318 Cpciv. Este ceea ce a realizat în speță Tribunalul în considerentele deciziei contestate când a apreciat că recurentul nu a administrat un probatoriu concludent.
Pentru aceste consideretne, instanța urmează a respinge contestația.
În temeiul disp. Art. 274 Cpciv, constatând culpa procesuală a contestatorului,Tribunalul îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimații G. G. G. M.-L. G. G.-A. Și C. F.-C., în cunatum de 1000 lei reprezentând contravaloareaonorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei de interes în promovarea contestației în anulare, ca neîntemeiată.
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. G. împotriva deciziei civile nr. 2314 din 30.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. L. C. - COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR. 247/2005, P. D. - COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII NR. 247/2005, G. D., M. E., G. I. – decedat pe parcursul procesului, în locul său fiind introduși moștenitorii G. G. G. M.-L. G. G.-A. și C. F.-C..
Obligă contestatorul către intimații G. G. G. M.-L. G. G.-A. Și C. F.-C. la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2013
Președinte, L. A. | Judecător, D. O. | Judecător, J. S. |
Grefier, L. E. C. |
Red LA/2 ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 199/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 299/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
