Pretenţii. Decizia nr. 656/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 656/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 24784/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 656/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Judecător I. G. P.
Judecător A. M. Tăruș
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta D. MIȚA împotriva sentinței civile nr._/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE proprietari NR.22 B., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta pârâtă a depus la dosar Precizări.
Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Nemaifind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
La data de 27.09.2012, reclamanta Asociația de Proprietari NR.22 B. a chemat în judecată pe pârâta D. Mița, solicitând instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei totale de 9580,52 lei din care suma de 5552,31 lei reprezintă debit din cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada iulie 2009 - iulie 2012, iar suma de 4028,21 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei arătată mai sus .
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta în calitate de proprietară a apartamentului nr.13 din blocul 11, nu au achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament începând cu luna iulie 2009- iulie 2012 și avea obligația conform art.46 din Legea 230/2007, de a le achita în termen de 20 de zile de la afișarea listelor.
Totodată a specificat că deși a manifestat înțelegere și în nenumărate rânduri a luat legătura cu pârâții pentru a achita debitul restant, acesta a refuzat în mod nejustificat achitarea obligațiilor.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.114/1996 și art.31 din Normele de aplicare a actului normativ amintit.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în xerocopie un set de înscrisuri respectiv: listele de plată a cheltuielilor cu întreținerea.
Prin sentința civilă nr._/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari NR.22 B. în contradictoriu cu pârâtul D. Mița.
A fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 9580,52 lei din care suma de 5552,31 lei reprezintă debit din cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada iulie 2009 - iulie 2012, iar suma de 4028,21 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei arătată mai sus .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâta D. Mița în calitate de proprietar a apartamentului nr. 13 din blocul 11, aparținând Asociației de P. nr. 22 B., nu și-a achitat cotele de contribuție la cheltuielile comune, aferente spațiului pe care îl ocupă în imobil, astfel încât s-au acumulat restanțe în cuantum de 9580,52 lei din care suma de 5552,31 lei reprezintă debit din cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada iulie 2009 - iulie 2012, iar suma de 4028,21 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei arătată mai sus .
Potrivit dispozițiilor art.46 din Legea nr. 230/23.07.2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari,în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari ,inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari iar potrivit art. 49 alin 2 termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației afișate pe lista lunară de plată este de maximum 20 zile calendaristice .
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art.46-50 din Legea nr.230/2007, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a obligat pârâta D. Mița la plata sumei totale de 9580,52 lei din care suma de 5552,31 lei reprezintă debit din cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada iulie 2009 - iulie 2012, iar suma de 4028,21 lei reprezintă penalități de întârziere aferente perioadei arătată mai sus .
Împotriva sentinței civile nr._/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a declarat recurs pârâta D. Mița, prin care a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare.
În esență, recurenta a invocat încălcarea dreptului la apărare întrucât instanța nu a socotit necesar lămurirea aspectelor pe care le-a contestat prin întâmpinare privind modul de calcul al penalităților.
Recurenta a arătat de asemenea, că a fost obligată la un cuantum incorect având în vedere că suma solicitată cu titlu de debit și penalități pe lunile iulie, august și septembrie 2009 este prescrisă de drept iar suma solicitată pentru lunile iunie și iulie 2012 este solicitată prematur.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 C.proc.civ.
Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 167 lei, achitată prin chitanța nr._-57-0093/26.02.2013 și timbru judiciar de 3 lei.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 C.proc.civ.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurentei și în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.3041 C.pr.civ., Tribunalul reține următoarele aspecte:
Dreptul la un proces echitabil presupune ca fiecare parte implicată în conflictul judiciar să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a–și expune cauza în fața instanței în condițiile în care să nu o dezavantajeze vis-a-vis de partea adversă. Sarcina judecătorului este aceea de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluția pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți.
În ceea ce privește rolul activ al judecătorului prevăzut de art.129 C.pr.civ., judecătorul nu se substituie voinței părților, fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Astfel fiind, în cauză este de netăgăduit că prin întâmpinarea depusă la dosar în cursul soluționării cauzei la prima instanță ( fila 49), recurenta pârâtă a contestat cuantumul penalităților pretinse și a solicitat proba cu înscrisuri.
Deși a fost formulată o astfel de cerere de probatorii, instanța de fond nu a pus în discuție această probă și a judecat cauza la primul termen de judecată, soluția bazându-se numai pe înscrisurile depuse de intimata-reclamantă la dosar, fără nici un fel de referire la aspectele contestate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării căreia nu i s-a dat nicio eficiență.
Întrucât această neregularitate procesuală pune în evidență nerespectarea de către instanță a principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare, ca principii fundamentale ale procesului civil, se impune logic, prezumția simplă de vătămare, în sensul art.105 alin.2 C.pr.civ., sancțiunea cu nulitatea absolută a actelor îndeplinite în cauză.
Așa fiind și deoarece, ca urmare a neregularităților arătate, împrejurările de fapt și cele de drept ale pricinii au rămas nestabilite, se va dispune în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.pr.civ. cu referire la art.304 pct.5 C.pr.civ., admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța de fond va analiza și susținerile pârâtei, reiterate prin cererea de recurs și în măsura în care proba cu înscrisuri ce va fi administrată nu se va dovedi suficientă pentru lămurirea situației de fapt, se va proceda la efectuarea în cauză a unei expertize contabile care să verifice documentația Asociației de P. în vederea stabilirii în mod concret a sumei datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă D. MIȚA împotriva sentinței civile nr._/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.22 B..
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2013.
Președinte, R. Steluța G. | Judecător, I. G. P. | Judecător, A. M. Tăruș |
Grefier, I. C. |
Red.jud.I.G.P.
16.04.2013
Tehn.S.V./3 ex.
Jud.fond.M.V.
← Pretenţii. Sentința nr. 48/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 1896/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|