Pretenţii. Hotărâre din 05-11-2013, Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 26018/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1798/2013
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - V. P. - judecător
Judecător - M. R. H.
Judecător - D. O.
Grefier - L. E. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul O. C. împotriva sentinței civile nr. 2350 din 16.02.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că instanța a fost sesizată cu referat din partea Serviciului Arhivă, prin care solicită a se pronunța asupra perimării cererii de recurs, dosarul fiind suspendat în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.civ. la data de 15.05.2012, după care:
Instanța, din oficiu, ca și motiv de ordine publică, în temeiul art. 306 alin. 2 C.p.civ. coroborat cu art. 137 alin. 1 C.p.civ., invocă excepția perimării cererii de recurs și reține cauza în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin actiunea inregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 09.09.2010 sub nr._, reclamantii O. C. si O. M. au solicitat in contradictoriu cu paratul I. T. obligarea paratului la restituirea sumei de 42.600 lei, cu cheltuieli de judecata.
Motivand in fapt actiunea, reclamanții au aratat ca în cursul anului 2008- 2009 au convenit ca in C., . 3, pârâtul sa îi ajute la finisarea constructiei a doua case, sistem vilă cu etaj pentru care i-au achitat paratului suma de 15.000 euro (6000 lei). Mai arată că desi au achitat aceste sume, paratul nu a realizat lucrarea in parametri normali, situatie ce a dus la deteriorarea constructiei, dovedindu-se de proastă calitate, situatie ce a condus la angajare altor lucratori ce au remediat si au efectuat lucarile.
Au mai arătat că dupa numeroase demersuri în care au solicitat restituirea sumelor imprumutate s-au lovit de refuzul celor doi, astfel ca au fost nevoiti sa se adreseze instantei.
În drept, acțiunea s-a întemeiat pe prevederile art. 969 și următoarele C. civil precum și pe orice alta prevedere legala aplicabila in speta.
La data de 11.11.2010, reclamanții au depus precizare la acțiune prin care au menționat că pârâtul le datorează suma de 4260 lei împrumutata de către acesta în diferite perioade și cu toate diligențele și notificările nu au reușit să recupereze nicio sumă, astfel că sunt nevoiți să apeleze la acesta cale, solicitând obligarea pârâtului să restituie suma ce o datorează, cu cheltuieli de judecata și onorariu de avocat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 109 și următoarele C.pr.civ. și orice altă dispoziție legală aplicabilă în speță.
La data de 25.11.2011, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii învederând că nu are nicio cunoștință de faptul că ar fi încheiat o convenție prin care a primit o anumita de suma de bani cu titlu de împrumut de la reclamanți și arătând că este muncitor necalificat și lucrează în construcții ca zilier, dar nu a semnat convenții cu reclamanții. A mai invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților.
La data de 20 01 2011, reclamanta a depus la dosar o declarație de renunțare la judecata cauzei.
La data de 20.01.2011, reclamantul a depus răspuns la întimpinare în care a menționat că între părți nu s-a încheiat o convenție de împrumut, dar pârâtul s-a angajat și a primit o suma de bani de 5300 + 700 lei pentru efectuarea unei lucrări la casele sale și ale asociatului său, acesta neefectuând lucrările in totalitate.
În ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare, a solicitat respingerea acesteia ca nulă și neavenită deoarece debitul datorat de către pârât este cert, lichid si exigibil, iar ca persoana păgubită prin fapta pârâtului are dreptul sa solicite recuperarea pagubei create prin fapta sa.
Anexat s-a depus: copie înscris sub semnătură privată intitulat chitanță din data de 14.07.2008.
La termenul din 21 01 2011, instanța a unit excepția lipsei calității procesuale active cu fondul.
La data de 31 01 2011 și la data de 26.04.2011, reclamantul a depus la dosar precizare acțiune prin care a arătat că acțiunea este una în pretenții deoarece pârâtul s-a angajat cu echipa sa să efectueze lucrări la imobilele edificate de reclamant și că în acest scop reclamantul i-a dat suma de 7 400 lei (2000 euro) la data de 14 07 2008, iar pârâtul a făcut lucrări de proastă calitate. În drept au fost invocate disp art. 998 și urm C civil precum și orice altă prevedere legală aplicabilă în speță .
În ședința publică din 31 03 2011, instanța a decăzut reclamanții din dreptul de a mai modifica acțiunea având în vedere și opoziția părții adverse.
La data de 22 09 2011 reclamantul, prin avocat, a depus la dosar explicații scrise prin care a învederat că, la stăruința instanței, arată că pârâtul datorează reclamantului suma specificată în acțiunea principală ca fiind o parte din suma achitată de reclamant în derularea unor obligații pe care pârâtul și le-a asumat în calitate de șef de echipă lucrători și a făcut lucrări de proastă calitate, motiv pentru care a apreciat că pârâtul trebuie să-i restituie suma de 4 200 lei, o parte din suma investită de reclamant, iar temeiul de drept al cererii îl constituie disp art. 1073, 969, 970 C civil.
La data de 15 02 2012, pârâtul a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece înscrisul invocat cuprinde mai multe părți contractante care nu sunt părți în cauză, arătând și că, din conținutul înscrisului, nu rezultă cine a predat banii către pârât și numitul M., deoarece pe înscris nu e semnătura pârâtului precum și faptul că, dacă între părți s-a încheiat un contract de prestări servicii care nu a fost desființat, partea nu poate cere restituirea avansului.
În susținerea acțiunii, reclamanții au solicitat administrarea probei cu mărturisirea paratului, proba cu înscrisuri și proba testimoniala fiind audiați martorii B. C. și M. F..
În contraprobă, pârâtul a solicitat administrarea probei cu mărturisirea reclamanților, proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii V. D. și D. G., proba la care a renunțat în ședința publică din data de 22.09.2011.
Prin încheierea de ședința din data de 03.11.2011, instanța a dispus în cauza administrarea probei cu expertiza specialitatea construcții pentru identificarea lucrărilor efectuate de pârât, modul cum au fost efectuate și contravaloarea lucrărilor, raportul de expertiza fiind efectuat de către expert D. M. si depus la data de 01.02.0212.
Prin sentința civilă nr. 2350/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea având ca obiect pretenții formulata de reclamantul O. C. în contradictoriu cu pârâtul I. V..
A fost respinsă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4200 lei, acțiunea fiind întemeiată pe disp art. 969 și 970 C civil, deci pe răspunderea civilă contractuală.
Instanța a constatat, din înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță” depus la dosar la filele 24 și 33, coroborat cu răspunsul la interogatoriul luat pârâtului (fila 36 dosar), cu declarația martorului M. F. (fila 63 dosar), cu declarația martorului Balașa C. (fila 65 dosar) precum și cu declarația martorului M. I. S. (fila 67 dosar) că între reclamant și numitul D. I., pe de o parte și pârât și numitul M. I. S., pe de altă parte, s-a încheiat o convenție prin care ultimii s-au angajat să efectueze o . lucrări la două imobile situate în localitatea Malu M. pentru suma de 7 500 euro primind în acest sens un avans de 6 700 lei. Pârâtul și martorului M. I. S. au efectuat o parte din lucrări după care, în urma unei dispute avute cu reclamantul, acesta le-a cerut să plece, iar lucrările au fost continuate de alte persoane.
Deoarece în cursul judecării pricinii s-au invocat două excepții de către pârât, instanța, făcând aplicarea disp. art. 137 C.p.c. se va pronunța cu prioritate asupra acestor excepții, astfel:
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepție ce a fost unită de instanță cu fondul. Deși pârâtul nu a motivat excepția invocată, instanța constată din întâmpinare că aceasta se întemeiază pe faptul că pârâtul a arătat că nu a încheiat cu reclamanții nici un contract de împrumut. Având în vedere precizările ulterioare la acțiune prin care reclamantul arată că a plătit pârâtului o sumă de bani pentru efectuarea unor lucrări de construcții și probele administrate, respectiv declarația martorului M. F. (fila 63 dosar), declarația martorului Balașa C. (fila 65 dosar) precum și declarația martorului M. I. S. (fila 67 dosar) din care rezultă plata acestei sume, instanța apreciază excepția ca neîntemeiată deoarece reclamantul are calitate procesuală activă fiind titularul dreptului afirmat, motiv pentru care o va respinge.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, prin notele de ședință depuse la dosar la data de 15 02 2012, excepție pe care a motivat-o pe faptul că în convenție sunt mai multe părți contractante și că reclamantul nu poate cere să se judece doar cu pârâtul.
Instanța a respins și această excepție deoarece reclamantul solicită obligarea pârâtului la restituirea unor sume de bani, dar nu ca urmare a sancțiunii contractuale ci formulează o acțiune în pretenții împotriva pârâtului .
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul solicită practic, prin acțiunea în pretenții formulată, restituirea unei părți din avansul plătit pentru efectuarea lucrărilor de construcție deoarece a fost nemulțumit de calitatea lucrărilor deși nu și-a întemeiat acțiunea pe contractul de antrepriză, deci în răspundere contractuală și nici pe răspunderea pentru viciile lucrării.
Convenția încheiată de părți este un contract sinalagmatic care generează obligații pentru ambele părți. Acest contract nu a fost desființat deoarece rezoluțiunea unui contract nu operează de drept. Acțiunea reclamantului în pretenții care ar presupune restituirea unei părți din suma plătită ca avans pentru executarea lucrărilor echivalează cu repunerea în situația anterioară încheierii contractului, dar această repunere în situația anterioară nu se poate realiza dacă contractul nu a fost desființat, repunerea în situația anterioară fiind doar efectul rezoluțiunii contractului.
În consecință, instanța a respins acțiunea reclamantului, iar în temeiul art. 274 C.pr. civilă, deoarece reclamantul este parte ce a căzut în pretenții, a respins și cererea acestuia de acordarea a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O. C., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin încheierea de ședință de la 15.05.2012, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.civ., constatând lipsa nejustificată a părților.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an.
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că, în tot acest timp, nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, se va admite excepția perimării în baza art. 252 alin. 1 și 2 C.pciv., iar în temeiul art. 312 alin. 1 teza a IV-a C.p.civ. se va constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea de recurs formulată de reclamantul O. C. împotriva sentinței civile nr. 2350 din 16.02.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Noiembrie 2013.
Președinte, V. P. | Judecător, M. R. H. | Judecător, D. O. |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.D.O.
Tehn.S.V./2 ex.
15.11.2013
Jud.fond-V.F.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 334/2013. Tribunalul DOLJ | Fond funciar. Hotărâre din 29-10-2013, Tribunalul DOLJ → |
---|