Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 7806/63/2014

Dosar nr._/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 07 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR 14 EROILOR și pe pârât S. M., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta,lipsind reclamanta fiind reprezentată de av. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Pârâta solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător și a pregăti apărarea.

Av G. se opune.

Având în vedere că în baza art. 208 alin. 2 N. C. pr. civilă pârâta a fost decăzută din dreptul de a propune de probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică,instanța respinge cererea de amânare formulată de pârâtă.

Apărătorul reclamantei și pârâta,având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța acordă cuvântul pe fond.

Av G. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 3549,02 lei reprezentând împrumut nerestituit și cheltuieli de întreținere pe lunile februarie-martie 2013, cu cheltuieli de judecată;depune la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat.

Pârâta solicită respingerea acțiunii învederând că a formulat cerere de acordare a împrumutului pentru reparația acoperișului blocului, dar nu a primit banii personal, ci au fost primiți de reprezentantul firmei de reperații, firmă care ulterior a abandonat lucrarea. De asemenea pârâta învederează că nu s-a obligat personal să restituie banii la un anumit termen.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22-05-2013 sub nr._/215/2013 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 14 Eroilor a chemat în judecată pe pârâta Subașu M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 3549,02 lei reprezentând suma pe care aceasta a solicitat-o cu titlu de împrumut de la reclamantă pentru refacerea acoperișului blocului și pe care nu a restituit-o până în prezent,suma defalcată și repartizată pe listele de plată pe iulie 2012-suma de 1874,35 lei,septembrie 2012-suma de 203,27 lei,deci un total debit de 2077,62 lei iar suma de 731,44 lei reprezentând penalități de întârziere pentru această sumă calculate conform Legii 230/2007 și hotărârii adunării generale de 0,2% pe zi de întârziere și suma de 739,96 lei reprezentând întreținere restantă pentru lunile februarie-martie 2013 ,cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,reclamanta a arătat că în anul 2009,blocul în care locuiește pârâta avea probleme legate de acoperiș în sensul că atunci când apăreau precipitațiile,apa ajungea la etajele inferioare.

Locatarii acestui . repare acoperișul și au stabilit că le-ar trebui suma de 1500 lei pentru a finaliza această lucrare. Astfel, numiții F. C. și pârâta Subsșu M. au formulat o cerere către reclamantă prin care au solicitat suma de_ lei pe care să îi folosească la acoperișul blocului.

Reclamanta a împrumutat acești bani urmare hotărârii adunării generale,conform căreia în cazul în care debitul nu va fi achitat în cele 6 luni, penalitățile să fie de 0,2% conform Legii 30/2007.

A mai arătat reclamanta că și celelalte persoane (în număr de 14) au fost de acord să împrumute această sumă în condițiile menționate ,în acest sens întocmindu-se un tabel cu semnăturile acestor persoane.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispoz art. 969 alin. 1 vechiul c.civ ,art. 1073 c.civ .

În dovedire a solicitat administrarea probei cu acte și interogatoriul pârâtei.

A depus la dosar în copie liste de plată cheltuieli de întreținere, cerere F. C., tabel,facturi,proces verbal.

La data de 06.09.2013 pârâta a formulat o cerere prin care a solicitat conexarea dosarului nr._/215/2013 la dosarul nr._/215/2013 arătând că între aceste dosare există p strânsă legătură având în vedere că sunt aceleași părți ,cauzele au același obiect . Cauza ce formează obiectul dosarului_/215/2013 are ca obiect radierea din listele de plată a sumelor pretinse în mod nejustificat de președintele asociației iar proprietarilor din acest . admisă acțiunea prin care s-a dispus radierea acestora.

La termenul din data de 09.09.2013 instanța a respins cererea privind conexarea având în vedere că aceasta nu s-a solicitat în dosarul_/215/2013.

Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei și în baza art. 208 N.c.p.c a decăzut pârâta din dreptul de a propune probe și invoca excepții în afara celor de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată, pârâta împreună cu numitul F. C. au solicitat reclamantei acordarea unui împrumut în cuantum de_ lei ce era necesar pentru repararea acoperișului blocului,angajându-se ca în termen de 6 luni să restituie acest împrumut. Suma a fost repartizată conform tabelului de la fila 7 din dosar.

Instanța mai reține că urmare hotărârii adunării generale,reclamanta a acordat pârâtei împrumutul solicitat însă pârâta nu a restituit suma împrumutată la termenul stabilit.

Având în vedere prevederile art. 969 c.civ potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și prevederile art . 1073 c.civ,instanța constată că acțiunea formulată este întemeiată și urmează să o admită ca atare.

Instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU MOTIVE ACESTE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 14 EROILOR cu sediul procedural ales la Cabinet Av. G. cu sediul în C., .. 30, ., . în contradictoriu cu pârâta S. M. domiciliată în C., cartier Eroilor, ., .. 1,.> Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3549,02 lei reprezentând împrumut nerestituit și cheltuieli de întreținere pe lunile februarie-martie 2013.

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 7 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. MINCĂC.C. S.

Red.M.M./tehnored..C.C.S.

4 ex./26.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul DOLJ