Revendicare imobiliară. Decizia nr. 621/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 621/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 4574/183/2011
Dosar nr._ - revendicare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 621/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. Tăruș
Judecător L. L. B.
Judecător I. G. P.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta reclamantă C. F. V. împotriva sentinței civile nr. 1057/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți G. E. și G. V., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns procurator V. C. pentru recurentul reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul a depus cerere și înscrisuri și 3 exemplare motive recurs.
Procuratorul recurentului depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind achitarea impozitelor și taxelor și solicită administrarea probei cu aceste înscrisuri .
Instanța în temeiul art. 167 c. pr. civilă, încuviințează administrarea probei cu înscrisuri,apreciind proba necesară și utilă soluționării cauzei.
Instanța constată că s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriu și a probei cu expertiză tehnică judiciară și pune în discuție administrarea acestor probe.
Procuratorul recurentului învederează că proba este admisibilă.
Având în vedere dispozițiile .art. 305 C.pr. civilă, instanța respinge proba cu interogatoriul intimaților pârâți și a proba cu expertiză tehnică judiciară ca inadmisibilă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe recurs.
Procuratorul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea introdusă la 6.12.2011 reclamanta C. V. a chemat în judecată pe pârâtii G. E. și G. V., solicitând obligarea acestora să-i lase in deplină posesie proprietățile imobile (gospodăria cu anexe si curte) si suprafata de teren intravilan de 1500 m.p. cultivată cu viță de vie, bunuri pe care si le-au însusit abuziv folosindu-se de două chitanțe de mână false .
In drept a invocat dispozitiile art. 563,564 din Legea 287/2009 aplicată prin legea nr.71/2011, art.1131 din leg . 71/2011.
In dovedirea cererii a depus la dosar decizia civilă nr.9174/13.12.2001 pronunțată de Tribunalul D., sentința civilă nr . 695/18.05.2000 pronunțată de Judecătoria Băilești .
La termenul din 13.02.2012 procurator C. V. a precizat oral suprafața imobilului ca fiind de 30 m.p si anexe de 20 m.p., precizare pe care a făcut-o si prin cererile scrise înaintate la dosarul cauzei la 15.02.2012 si în sedința publică din 26.03.2012 când a mai depus sentinta civilă nr .2108/6.10._, copie din registru agricol, adresa nr . 7198/ 23.02.2012 emisă de Primăria . de plată a taxei judiciare de timbru si timbru judiciar .
La 29 .03.2012 reclamanta a depus note scrise si motivarea sentintei civile nr.695/ 18.05.2000 a Judecătoriei Băilești, raport de expertiză din 28.11.1996, sentința civilă nr .1126/ 26.05.1997, sentința penală nr.196/17.01.2006,copie întâmpinare si cerere reconventională din dosar 4511/1993
Analizând actele si lucrările dosarului prima instanță a constatat următoarele:
În situația în care ambele părți prezintă titluri de proprietate, instanța trebuie să recurgă la compararea acestor titluri de proprietate și inclusiv la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, urmând să câștige acea parte care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
În același timp instanța urmează să aibă în vedere și buna sau reaua credință a posesorului imobilului supus litigiului .
În aceste condiții urmează să se aibă în vedere buna credință ca principiu fundamental al dreptului civil. Este necesar ca reclamantul să facă dovada că pârâtul a devenit un detentor precar sau chiar un dobânditor de rea credință al bunului .
In cauza de față instanța apreciază că titlul mai bine caracterizat le aparține pârâtilor, atâta timp cât prin sentința civilă nr . 695/18.05.2000 aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, prin constatarea valabilității convențiilor de vânzare cumpărare încheiate în data de 13.05.1993 si la 14.03.1992 cu autorul reclamantei .
Foarte important este faptul că odată cu încheierea acestei convenții si-a exprimat acordul și reclamanta din prezenta cauză, aspect ce reiese din conținutul hotărârii mai sus amintite .
Este relevant si faptul că această sentință a rămas definitivă si irevocabilă în fata Curții de Apel C. odată cu respingerea recursului promovat de reclamanta de astăzi .
Instanța va avea in vedere si faptul că titlul de proprietate al pârâților datează din data de 13.12.2001 in timp ce titlul de proprietate al reclamantei datează din data de 6.10.2011.
Față de considerentele expuse instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamantă .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. F.V., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că prima instanță a dovedit rea-credință luând în considerare două chitanțe false și constatând preferabil titlul pârâților fără să indice nicun articol din noul cod civil și că în mod greșit a obligat recurenta la plata sumei de 607 lei taxă de timbru.
Mai arată recurenta faptul că pentru a nu insista cu expertiza chitanțelor Tribunalul D. a amendat-o.
De asemenea, prima instanță nu a dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului și nu încuviințat proba cu interogatoriul pârâților, proba cu înscrisuri pentru a depune originalul chitanțelor și pentru a se edifica asupra aspectelor deduse judecății, precum și proba cu expertiza grafologică. Pârâții nu au înfățișat niciodată originalele chitanțele.
Recurenta precizează că prima instanță a refuzat primirea concluziilor scrise și a notei privind cheltuielile de judecată.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate se constată că recursul este nefondat.
Judecătoria Băilești a fost învestită cu o acțiune în revendicare promovată de reclamanta C. F. V. în contradictoriu cu intimații G. E. și G. V..
S-a reținut de prima instanță faptul că titlul pârâților este preferabil decât cel al reclamantei dându-se câștig de cauză acestora prin respingerea acțiunii în revendicare promovată de reclamantă.
Criticile recurentei potrivit cărora prima instanță nu a indicat argumentele pentru care a acordat preferabilitate titlului pârâților raportat la titlul său de proprietate, prin neindicarea niciunui articol din codul civil ci invocând doar valabilizarea chitanțelor indicate ca fiind false, sunt nefondate.
Astfel, prima instanță argumentează în considerentele sentinței recurate: " În
situația în care ambele părți prezintă titluri de proprietate, instanța trebuie să recurgă la compararea acestor titluri de proprietate și inclusiv la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, urmând să câștige acea parte care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil. În același timp instanța urmează să aibă în vedere și buna sau reaua credință a posesorului imobilului supus litigiului . În aceste condiții urmează să se aibă în vedere buna credință ca principiu fundamental al dreptului civil. Este necesar ca reclamantul să facă dovada că pârâtul a devenit un detentor precar sau chiar un dobânditor de rea credință al bunului . In cauza de față instanța apreciază că titlul mai bine caracterizat le aparține pârâților, atâta timp cât prin sentința civilă nr . 695/18.05.2000 aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, prin constatarea valabilității convențiilor de vânzare cumpărare încheiate în data de 13.05.1993 si la 14.03.1992 cu autorul reclamantei . Foarte important este faptul că odată cu încheierea acestei convenții si-a exprimat acordul și reclamanta din prezenta cauză, aspect ce reiese din conținutul hotărârii mai sus amintite . Este relevant si faptul că această sentință a rămas definitivă si irevocabilă în fata Curții de Apel C. odată cu respingerea recursului promovat de reclamanta de astăzi . Instanța va avea in vedere si faptul că titlul de proprietate al pârâților datează din data de 13.12.2001 in timp ce titlul de proprietate al reclamantei datează din data de 6.10.2011. "
Se constată așadar că prima instanță a argumentat pe larg motivele pentru care acordat preferabilitate titlului pârâților, metoda comparării titlurilor de proprietate, atunci când ambele părți atât reclamantul revendicant cât și pârâtul invocă titluri de proprietate, nefiind expres reglementată ci fiind dezvoltată de doctrină și împărtășită în mod unanim de jurisprudență, așa încât nu se poate imputa primei instanțe absența indicării vreunui text de lege care să reglementeze expres etapele pe are le presupune compararea titlurilor de proprietate .
Faptul că recurenta nu împărtășește raționamentele primei instanțe în ceea ce privește criteriile în raport de care a acordat preferabilitate titlului pârâților pe de o parte nu constituie ea însăși o critică ce poate fundamente vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie iar p de lată nu poate conduce la invalidarea concluziilor primei instanțe.
Cât privește critica potrivit căreia prima instanță ar fi procedat la "valabilizarea" chitanțelor folosite de pârâți în dovedirea dreptului de proprietate, se reține că aceste chitanțe au fundamentat cerea reconvențională formulată de pârâți în cadrul acțiunii ce făcut obiectul cauzei civile înregistrată pe rolul Judecătoriei Băilești sub nr.537/2000 în care s-a pronunțat sentința civilă nr.695/18.05.2000.
Se reține că prin această sentință a fost respinsă acțiunea în constatare promovată de reclamanta C. F. V. prin care a solicitat să se constate că este singura moștenitoare a autorilor S. M. și F. – fila 7 dosar fond iar în această calitate îi revine întreaga avere succesorală a autorilor, și a fost admisă acțiunea în constituire promovată pe cale reconvențională de pârâții G. V. și C..
S-a constatat valabilitatea convențiilor încheiate de pârâți cu defunctul S. F. la datele de 14.03.1992 și datele din 13.05.1993, dispunându-se ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
Această sentință a fost menținută prin decizia Tribunalului D. dată sub nr.2034/07.06.2001 în cauza civilă nr.9959/2000 precum și prin decizia Curții de Apel C. nr.9174/2001 dată în cauza civilă nr.6073/2001 fila 7 dosar fond, această ultimă hotărâre confirmând fără echivoc valabilitatea chitanțelor din 14.03.1992 și din 13.05.1993, cu atât mai mult cu cât chitanța din data de 14.03.1992 a făcut obiectul cercetării sub aspectul caracterului fals și de organele de urmărire penală, fiind emisă în acest sens Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul D. prin care s-a confirmat caracterul ral al acesteia. – fila 8 verso.
Mai mult decât atât în considerentele deciziei dată de Curtea de Apel C. se reține inclusiv faptul că reclamanta a avut cunoștință de actul înstrăinării făcut de tatăl său, că a fost de acord cu acest act iar faptul că ulterior decesului tatălui acesta s-a răzgândit nu poate primi nicio eficiență juridică.
Prin urmare nu prima instanță în compararea titlurilor de proprietate este cea care dă eficiență chitanțelor încheiate de autorul reclamantei cu pârâții ci acestea au primit deplină eficiență printr-o hotărâre judecătorească confirmată irevocabil la nivelul ultimei căi de atac a recursului, soluționată de Curtea de Apel C., toate apărările împotriva acestor două înscrisuri și toate viciile acestor chitanțe putând fi valorificate în litigiul care a avut ca obiect tocmai validarea lor sub aspectul convenției ce au materializat-o și nu în prezenta cauză, unde titlul de proprietate exhibat de pârâți îl constituie tocmai hotărârile judecătorești ce s-au fundamentat pe aceste două înscrisuri.
Prezenta acțiune în revendicare nu constituie cadrul procesual prin intermediul căruia reclamanta să pună în discuție hotărârile judecătorești ce au validat convențiile materializate de cele două înscrisuri.
Cât privește critica recurentei potrivit căreia nu s-a încuviințat proba cu interogatoriu pârâților se constată că aceasta este nefondată.
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2012 s-a încuviințat proba cu interogatoriul pârâților, aceștia fiind citați cu mențiunea prezentării la interogatoriu – filele 70, 71.
Cererea recurentei de obligare a pârâților de a depune originale chitanțelor nu era utilă cauzei de vreme ce acestea fuseseră deja valorificate și confirmate sub aspectul valabilității prin sentința civilă nr.695/18.05.2000 a Judecătoriei Băilești, decizia Tribunalului D. dată sub nr.2034/07.06.2001 în cauza civilă nr. 9959/2000 precum și prin decizia Curții de Apel C. nr.9174/2001 și cu atât mai mult cu cât reclamanta este posesoarea hotărâri judecătorești are instituie în sarcina pârâților această obligație – fila 18 dosar fond.
Nici criticile referitoare la suportarea cheltuielilor de judecată nu sunt fondate.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă numai partea care a câștigat are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată or, reclamanta în prezenta cauză pierzând procesul nu poate pretinde cheltuieli de judecată, cu atât mai puțin nu poate face critici care să vizeze taxa de timbru.
Plata taxei de timbru este prioritară, îndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru constituie o condiției a legalei învestiri a instanței de judecată, împotriva modului de stabilire a taxei de timbru există cale de atac specială – cererea de reexaminare, cale de atac ce nu a fost exercitată iar această taxă nu este nicidecum susceptibilă de restituire după cum partea care a avea obligația de plată a avut sau nu câștig de cauză, posibilitatea restituirii subzistând numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, cazuri în care nu se încadrează și situația recurentei.
În ceea ce privește motivele de recurs depuse ulterior datei de 18.08.2012, respectiv la datele de 03.07.2012 – fila 23 recurs, 18.02.2013 – fila 110 dosar recurs, se constată că acestea nu pot face obiectul învestirii instanței de recurs, neputând primi vreo analiză de vreme ce potrivit art. 303 cod procedură civilă: " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs." iar termenul de recurs este potrivit art. 301 cod procedură civilă: " …de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse precum și dispozițiile art. 304 – 312 Cod procedură civilă se constată că recursul formulat este nefondat motiv pentru care va fi respins, în cauză nefiind incidente motive de nelegalitate sau netemeinicie care să afecteze sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă C. F. V. împotriva sentinței civile nr. 1057/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți G. E. și G. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2013.
Președinte, A. M. Tăruș | Judecător, L. L. B. | Judecător, I. G. P. |
Grefier, I. C. |
Red.jud.A.M.Tăruș/Tehn.S.V.
Ex.2/19.04.2013.
Jud.fond-T.G.C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 194/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Decizia nr. 7/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
