Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3283/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3283/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 3184/183/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 255/2013

Ședința publică de la 20 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. Tăruș

Judecător R. Steluța G.

Judecător I. G. P.

Grefier G. D.

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul L. M. I. împotriva sentinței civile nr. 3283/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul N. C., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul asistat de avocat Armand T. F., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, comunicat.

Avocat Armand T. F. pt. recurent depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanță și solicită amânarea cauzei pt. a preciza motivele de recurs, având în vedere că a intrat în posesia sentinței civile nr. 2197/19.01.1961 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Calafat în dovedirea celor 3 loturi ale autorilor moștenitorilor, pe care o depune la dosar, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, apreciind utilă soluționării cauzei proba cu înscrisul depus la dosar de recurent prin apărător, o încuviințează și cu privire la cererea de amânare pt. precizarea motivelor de recurs, având în vedere că motivele de recurs au fost expuse prin cererea de recurs, apreciază că apărătorul recurentului le poate preciza oral.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat Armand T. F. pt. recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea cererii precizate, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea formulată la 05.10.2012 și precizată la 13.11.2012, reclamantul L. I. a chemat în judecată pe pîrîtul N. C., solicitând pe calea petiției de ereditate să se constate preferința titlului său de moștenitor legal al defunctei T. E., decedată la 28.10.2001, să se anuleze certificatul de moștenitor nr. 455/06.10.2004 și să fie obligat pârâtul să-i restituie bunurile succesorale .

A motivat că T. E. a decedat la 28.10.2001 și a fost soția lui T. C., decedat la 19.10.1959, a cules întreaga moștenire a lui T. C. iar averea acesteia a fost culeasă de pârât prin testamentul universal din anul 2001 și ulterior prin certificatul de moștenitor nr. 455/06.10.2004 eliberat de notariatul de Stat Local Băilești .

A mai arătat că este nepot de frate al soțului defunctei T. E. și în această calitate îi revin bunurile de la T. E. și anume, suprafața de 940 mp teren intravilan situat în . o casă cu 2 camere ,antreu și pivniță, precum și suprafața de 3,066 ha teren extravilan situat în .> Părțile au fost legal citate, s-a prezentat numai reclamantul și din oficiu s-a luat interogatoriu acestuia .

Instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește cererea formulată de acesta în anularea certificatului de moștenitor nr. 455/06.10. 2004 .

Prin sentința civilă nr.3283/04.12.2012, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului L. I. pentru cererea în anularea certificatului de moștenitor nr. 455 din 06.10.2004 eliberat de BNP A. B. Băilești .

A fost respinsă cererea în anularea certificatului de moștenitor nr. 455 din 06.10. 2004 formulată de reclamantul L. I. domiciliat în . împotriva pârâtului N. C. din . ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă .

A fost respinsă ca nefondată acțiunea pentru petiție de ereditate formulată de reclamantul L. I. .

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut e următoarele:

Reclamantul este fiul defunctei L. M. care a fost soră cu T. C., decedat la 19.10.1959 .

T. C. a instituit legatară universală pe sotia sa T. E. în baza testamentului universal nr. 315/ 23.11.1956, autentificat la Notariatul de Stat al raionului Plenița iar apoi s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 250/1959 de același notariat de stat, T. E. dobândind prin moștenire legală toate bunurile rămase de la T. C. .

T. E. a decedat la 20.10.2001 fără descendenți și prin testamentul autentificat sub nr. 950/2001 la BNP A. B. cu sediul in mun. Băilești a instituit legatar universal pe pârâtul N. C. care a cules întreaga sa avere conform certificatului de moștenitor nr. 455/06.10.2004 eliberat după T. E. .

Reclamantul a solicitat să se anuleze acest certificat de moștenitor susținând că este moștenitor legal după soțul defunctei, respectiv în calitate de nepot al soțului defunctei .

Potrivit art. 659 cod civil aplicabil în speță, succesiunile sunt deferite copiilor și descendenților defunctului, ascendenților și rudelor sale colaterale în ordinea și după regulile Codului civil .

Din însăși motivarea acțiunii instanța a reținut că reclamantul nu se regăsește printre moștenitorii legali ai defunctei astfel că nu este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății pentru a putea solicita anularea certificatului de moștenitor, astfel că nu justifică legitimare procesuală activă, instanța urmând să constate această excepție și să respingă cererea în anulare a certificatului de moștenitor eliberat după T. E. ca fiind făcută de o persoană fără calitate .

În ceea ce privește petiția de ereditate, instanța a reținut că aceasta este o acțiune reală prin care persoana care se pretinde chemată la o succesiune in calitate de succesor universal sau cu titlu universal de la cel ce are posesiunea acelei moșteniri restituirea bunurilor moștenirii.

În cadrul acestei acțiuni, reclamantul trebuie să dovedească că titlul său de moștenitor este preferabil celui aparținând moștenitorului aparent, posesor al bunurilor succesorale .

Ca atare, el trebuie să-și dovedească titlul său de moștenitor iar în această privință dovada calității de moștenitor se face cu certificatul de moștenitor în situația în care a fost eliberat.

În speță reclamantul nu face dovada calității de moștenitor pentru că certificatul de moștenitor eliberat după T. E. atestă ca unic moștenitor pe pârât în calitate de legatar universal, îndreptățit să aibă și posesia bunurilor succesorale .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că prima instanță în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins pe fond acțiunea.

Consideră că are calitate procesuală activă de a promova o astfel de acțiune și invocă dispozițiile art. 88 din Legea nr.36/1995, potrivit cărora orice persoană vătămată în drepturile ei prin emiterea unui certificat de moștenitor poate solicita anularea lui.

Recurentul a menționat că se consideră vătămat prin emiterea acestui certificat, întrucât bunurile succesorale după defuncta T. E. i se cuvin acestuia și nu pârâtului.

În drept, invocă dispozițiile art.3041 C.pr.civ.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, iar pe fond, admiterea acțiunii.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin recursul formulat, reclamantul L. M I. critică soluția instanței de fond sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și al respingerii acțiunii ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, în acest sens invocând disp. art. 88 din Legea nr. 36/1995.

Criticile sunt nefondate, cât timp, din actele și lucrările dosarului, cerere de chemare în judecată precizată, acte de stare civilă rezultă că reclamantul nu are nicio legătură de rudenie cu defuncta T. F., pentru a putea pretinde că are calitatea de moștenitor legal al acestei defuncte.

Astfel, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. s. 250/1959 eliberat de fostul Notariat de Stat – Biroul raionului Plenița, de pe urma defunctului T. C., decedat la data de 29.10.1959 a rămas ca moștenitor, în calitate de soție supraviețuitoare și de legatară universală, T. F., decedată la rândul său la data de 17.12.1990 și cu care reclamantul recurent nu se află în nicio legătură de rudenie.

Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul recurent are calitatea de nepot de soră față de defunctul T. C. și nu față de soția supraviețuitoare a acestuia, T. F., astfel că, în mod corect instanța a respins acțiunea având ca obiect petiție de ereditate și anularea certificatului de moștenitor cu nr. 455 din 06.10.2004 ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Este adevărat că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul invocă dreptul la bunurile rămase de pe urma bunicilor reclamantului, iar în recurs a depus sentința civilă nr. 2197/19.12.1961 pronunțată de Tribunalul popular al raionului Calafat din care rezultă că s-a dezbătut succesiunea rămasă de pe urma bunicului reclamantului recurent, T. H., dispunându-se ieșirea din indiviziune între moștenitorii acestuia și anume: reclamanta F. T. și pârâții: E. C T. și I. M. L. reclamantul recurent din prezenta cauză, în lotul căruia au căzut un pătul, magazie șopron, un grajd din cârpici, însă dreptul la aceste bunuri nu poate fi valorificat pe calea acțiunii în petiție de ereditate ci, pe calea unei eventuale acțiuni în revendicare împotriva deținătorului actual.

Urmare a celor reținute, tribunalul, în baza art. 312, alin. 1 C.p.c. va respinge recursul, ca nefondat.

Întrucât la dosar nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte cheltuielile efectuate de intimat în recurs, tribunalul va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat, recursul formulat de reclamantul L. M. I. împotriva sentinței civile nr. 3283/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul N. C..

Respinge ca neîntemeiat petitul având ca obiect cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013.

Președinte,

A. M. Tăruș

Judecător,

R. Steluța G.

Judecător,

I. G. P.

Grefier,

G. D.

Red.jud.R.S.G.

Tehn.F.M./2 ex.

Jud.fond:Fl.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3283/2013. Tribunalul DOLJ