Supraveghere specializată. Sentința nr. 341/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 341/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 11745/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 341/2013
Ședința publică de la 27 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Grefier A. A. B.
Din partea Ministerului Public a participat procuror I. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D..
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta D. D. în contradictoriu cu intimatul D. M. A. și B. M. A., având ca obiect supraveghere specializată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: petenta D. D., prin consilier juridic L. M., lipsă fiind intimații D. M. A. și B. M. A. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic L. M., pentru petenta D. D., solicită admiterea acțiunii.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea acțiunii.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată sub nr._, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D., Cod fiscal (C.U.I.)_, cont RO 61TREZ__ deschis la Trezoreria C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună instituirea măsurii de supraveghere specializată în familie a minorului D. G. - R., născut la data de 29.07.2000, fiul lui D. M. A. si al lui B. M. - A., domiciliați in C., .. 11, ., ..
În fapt, minorul D. G. R., născut la data de 29.07.2000, provine dintr-o relație de concubinaj a părinților sai.
Acest caz a intrat în atenția instituției urmare a unei Adrese a Parchetului de pe L. Judecătoria C. nr._/16.05.2013, prin care se arată că în ziua de 31.12.2012, minorul a sustras mai multe bunuri in valoare de 72.74 lei din incinta hypermarketului Real C..
Având în vedere faptul că pentru fapta comisă minorul nu răspunde penal, P. de pe L. Judecătoria C. ne solicita ca față de acesta să luăm o măsură de protecție specială, o măsură pe care Comisia pentru Protecția Copilului D. nu a putut să o stabilească, deoarece atât minorul cât și părinții sai nu au răspuns invitațiilor in vederea exprimării acordului cu privire la instituirea măsurii de supraveghere specializată în familie.
Prin adresa nr._/05.06.2013, arătam ca minorul locuiește impreuna cu familia sa in C., .. 11, ., ..
De asemenea, prin adresa nr._/20.06.2013, arătam si faptul ca in aceasta cauza nu a fost efectuata o ancheta sociala, deoarece părinții nu au răspuns solicitărilor instituțiilor abilitate.
În dovedirea acțiunii au fost depuse următoarele documente: Raport privind pe minorul D. G. - R.; Adresa Parchetului de pe L. Judecătoria C. nr._/16.05.2013; Adresa Secției de Politie nr. 5 C. 2762/05.06.2013; Plan Individualizat de Protecție nr._/05.07.2013; Xerocopii acte de stare civila.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prezenta cerere a petentei este întemeiată pentru următoarele considerente:
Minorul D. G. R., născut la data de 29.07.2000, provine dintr-o relație de concubinaj a părinților sai.
Acest caz a intrat în atenția instituției urmare a unei Adrese a Parchetului de pe L. Judecătoria C. nr._/16.05.2013, prin care se arată că în ziua de 31.12.2012, minorul a sustras mai multe bunuri in valoare de 72.74 lei din incinta hypermarketului Real C..
Având în vedere că minorul a săvârșit o faptă penală, iar la data săvârșirii acesteia avea sub 14 ani și, deci, potrivit art. 99 alin. 1 C.p., nu răspunde penal, instanța constată că sunt întrunite condițiile prev. de art. 55 și 67 din Legea 272/2004, în care se arată că măsura supravegherii specializate se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal.
În atare situație, constatând astfel că această cerere a petentei este întemeiată, instanța urmează a o admite și a dispune supravegherea specializată în familie, a minorului D. G. R., născut la data de 29.07.2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D., în contradictoriu cu intimații D. M. A. și B. M.-A., domiciliați in C., .. 11, ., ., jud. D..
Dispune instituirea măsurii de supraveghere specializată în familie a minorului D. G. R., născut la data de 29.07.2000, fiul lui D. M. A. si al lui B. M. – A..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 August 2013.
Președinte, M. G. | ||
Grefier, A. A. B. |
RED.JUD. M.G.
TEHNORED. 7ex/03.09.2013
A.B.
← Supraveghere specializată. Sentința nr. 146/2013. Tribunalul DOLJ | Supraveghere specializată. Sentința nr. 5/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|