Validare poprire. Decizia nr. 299/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 369/230/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 299/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - D. O. - judecător
Judecător - M. R. H.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 18 iunie 2013 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului formulat de creditoarea . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT ..L. C. împotriva sentinței civile nr. 848 din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare ȘCOALA CU C. I-VIII GRECEȘTI și intimatul terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 15.03.2012 sub nr._ creditoarea ., prin lichidator Expert . validarea popririi și obligarea terțului T. C. să plătească din contul debitoarei Școala cu clasele I-VIII Grecești, suma de 33.495 lei reprezentând contravaloare lucrări, penalități și cheltuieli de executare cu TVA, conform titlului executoriu – sentința nr. 87/2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010 și adresei de poprire emisă la data de 20 decembrie 2011 de B. C. F..
In motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că prin sentința civilă nr. 87/2011 pronunțată de Tribunalul D., debitoarea Școala cu clasele I-VIII Grecești a fost obligată să plătească creditoarea S.C. M. C. SRL suma de 17.539,82 lei reprezentând contravaloare lucrări și penalități de întârziere de 0,10 % pe zi de întârziere, calculate de la data de 01 ianuarie 2010 și până la plata efectivă a debitului.
S-a mai învederat că, în repetate rânduri, creditoarea S.C. M. C. S.R.L. a solicitat debitoarei să îi achite creanța datorată însă fără rezultat, având în vedere că s-a refuzat plata debitului. La data de 6 iunie 2011, creditoarea a solicitat B.E.J. C. F. executarea silită a titlului executoriu susmenționat, iar la data de 10 iunie 2011, Judecătoria Filași a încuviințat executarea silită a titlului executoriu – sentința nr. 87/2011.
Totodată, la 27 iunie 2011, B. C. F. a emis somație debitoarei, aceasta neconformându-se somației în sensul achitării debitului ddatorat. De asemenea, executorul a pus în vedere de mai multe ori debitoarei faptul că datorează și penalități de 0,10% pe zi de întârziere, respectiv 17,53 lei /zi. La expirarea termenului prevăzut de O.G. 22/2002 modificată prin Legea 110/2007, executorul a emis adresa de poprire către T. C. care, la data de 04 ianuarie 2012 a comunicat faptul că a fost transmis debitoarei Școala cu clasele I-VIII soldurile conturilor/disponibilitățile bănești în vederea executării dosarului nr. 355/E/2011.
Având în vedere că expiră dispozițiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă, precum și faptul că expiră perioada de 3 luni de la emiterea adresei de poprire, iar până în prezent nu s-a virat nici o sumă de bani, creditoarea a solicitat admiterea cererii de validare a popririi.
S-a mai arătat că, din cauza acestei plăti, societatea creditoare a intrat în procedura de lichidare, cât și faptul că, până în prezent, debitoarea a stat în pasivitate, nefăcând nici un demers sau plata eșalonată.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 460 și urm. Cod procedură civil.
În susținerea cererii, creditoarea a depus la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Rezoluția nr. 8321/01.07.2011 dată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, sentința civilă nr. 87/19.01.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2010.
La data de 10.05.2012, debitoarea a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de validare, învederând că nu se află în culpă pentru neachitarea debitului, în condițiile în care Ministerul nu le-a alocat fondurile necesare lucrărilor de reparație. De asemenea, T. C. nu datorează debitoarei bani, pentru acoperirea unor astfel de sume, sumele de bani datorate de T. C. privind sume destinate unei afectațiuni speciale asupra cărora nu se poate dispune, sume cum ar fi cele necesare aprovizionării școlii cu combustibil (lemne), transportul copiilor, vidanjarea fosei septice sau sume necesare plătii drepturilor salariale, sume care nu sunt supuse executării silite prin poprire, indisponibilizarea acestei sume de bani ar pune în pericol drepturile copiilor, inclusiv sănătatea sau integritatea lor fizică sau drepturile salariale ale personalului școlii.
Mai mult, debitul de_ lei nu este prevăzut în titlul executoriu, iar penalitățile, dacă ar opera ar trebui să curgă de la expirarea perioadei prevăzute de OG 22/2002 modificată prin Legea 110/2007, respectiv după data de 1 ianuarie 2012.
La solicitarea instanței, Biroul executor Judecătoresc C. F. a depus la dosar în copie certificată, dosarul de executare nr. 355/E/2011.
De asemenea, instanța a solicitat Trezoreriei C. să comunice destinația sumelor de bani care face obiectul plăților efectuate din conturile deschise pe seama debitoarei Școala cu C. I-VIII Grecești, în acest sens fiind depusă adresa nr._/26.07.2012 (fila 38 dosar) și adresa nr._/08.10.2012 (fila 46 dosar).
Pe parcursul judecății, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 848 din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea Școala cu clasele I-VIII Grecești și terțul poprit T. C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la data de 19.01.2011, prin sentința nr. 87/2011 pronunțată în dosarul nr._/63/2010, Tribunalul D. – Secția Comercială, a somat debitoarea Școala cu clasele I-VIII Grecești să plătească creditoarei . suma de 17.539,82 lei, creanță pe care creditoarea a pus-o în executare în cadrul dosarului de executare 355/F/2011 al B.E.J. C. F..
În faza executării silite, executorul a efectuat o adresă de poprire către Administrația Financiară C. ca terț poprit, iar după expirarea termenului de 3 luni, ca urmare a faptului că aceste terț nu a virat sumele cerute în adresa de poprire, creditoarea, prin lichidator, solicită validarea acestei popriri.
În urma cercetării judecătorești, instanța a constatat că într-adevăr la T. C. școala debitoare figurează cu mai multe conturi prin care sunt virate sume de bani necesare realizării activității unității de învățământ menționate.
Totodată, instanța a constatat că o parte din aceste conturi sunt destinate și cheltuielilor de personal ce includ și plata salariilor. În aceste condiții este întemeiată apărarea debitoarei potrivit căreia nu se poate înființa poprirea deoarece, potrivit disp. art. 452 alin. 2 lit. c) C.proc.civ., nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele necesare plății drepturilor salariale pe o perioadă de 6 luni de la data înființării popririi.
În această situație se regăsește și adresa de înființare a popririi din speța de față, instanța constatând că în prezent sumele de bani necesare cheltuielilor de personal nu pot fi poprite, motiv pentru care instanța va respinge cererea de validare.
De altfel, instanța a constatat că adresa de înființare a popririi prevede ca terțul poprit să plătească creditoarei sumele pe care terțul poprit le datorează debitoarei. Or, din adresele efectuate către terțul poprit acesta nu datorează sume către debitoare, ci doar este deținătorul unor conturi prin care se virează anumite sume de bani de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Educației, le alocă desfășurării activității școlii menționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel . prin lichidator judiciar EXPERT ..L, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, referitor la primul considerent, respectiv imposibilitatea înființării popririi asupra conturilor școlii, deschise la T. C., conform art. 452 alin. 2 lit. c) C.p.civ, având în vedere o parte din aceste conturi sunt destinate și cheltuielilor de personal și plata cheltuielilor, recurenta apreciază acest argument neîntemeiat, atâta timp cât recurenta urmărește validarea popririi asupra conturilor ce nu vizează plata salariilor, ci sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile.
Cu privire la faptul că terțul poprit T. C. nu datorează sume de bani debitoarei Școala cu clasele I-VIII Grecești, ci este deținătorul unor conturi prin care se virează anumite sume de bani de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Educației, ce sunt alocate desfășurării activității școlii, recurenta arată că, potrivit art. 452 C.p.civ, sunt supuse executării silite, prin poprire, sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta le datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. În cauză, este vorba de o situație specială în care terțul poprit nu apare ca un adevărat debitor al debitorului din cauza de față, dat fiind că, prin intermediul acestuia, conturile școlii sunt alimentate cu fonduri de la bugetul statului, în mod constant, apreciindu-se că Administrația Finanțelor Publice prin trezorerie să participe la raporturile juridice în calitate de terț poprit.
Pentru a dispune validarea popririi este necesară existența titlului executoriu și existența raportului juridic valabil între debitor și terțul poprit în temeiul căruia acesta din urmă datorează sume de bani debitorului, în speță aceste elemente fiind întrunite, întrucât suma pe care s-a înființat poprirea corespunde titlului executoriu, respectiv sentința nr. 87/2011 și procesul-verbal al executorului judecătoresc cu privire la cheltuielile de executare, iar terțul poprit datorează sume de bani debitorului pentru cele mai sus arătate.
Astfel, recurenta apreciază ca întemeiată cererea de validare a popririi și, în consecință, se impune validarea popririi înființată de B.E.J. C. F. asupra veniturilor realizate de debitorul Școala cu clasele I-VIII Grecești, în mâinile terțului poprit Administrația Finanțelor Publice C. - T. C. până la concurența sumei de 33.495 lei.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
La data de 20.12.2012, în dosarul de executare nr. 355/E/2011, B.E.J. C. F. a emis către terțul poprit A.F.P. C. - T. C. adresa de înființare a popririi în conformitate cu dispozițiile art. 454 C.p.civ, asupra contului deschis de debitoarea Școala cu clasele I-VIII Grecești, pentru acoperirea sumei de 33.495 lei reprezentând debit, penalități și cheltuieli de executare, conform titlului executoriu constând în sentința nr. 87/19.01.2011 a Tribunalului D. – Secția Comercială și proceselor-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare emise la 27.06.2011 și 20.12.2011.
Terțul poprit a comunicat executorului judecătoresc prin adresa nr._/28.12.2011 că nu există sume ce se pot executa.
În dosarul primei instanțe, răspunzând la solicitarea adresată, terțul poprit a comunicat faptul că debitorul are două conturi distincte, deschise pentru cheltuieli de personal, din care efectuează numai plăți de natură salarială și două conturi pentru cheltuieli materiale, din care efectuează plăți numai pentru bunuri, lucrări și servicii.
A mai arătat că în aceste conturi se primește finanțare de la bugetul local (Primăria Grecești) și, ocazional, finanțare cu destinație precisă de la Inspectoratul Școlar Județean D.. A fost arătat numărul fiecăruia dintre cele patru conturi amintite.
Potrivit art. 452 alin. 2 C.p.civ, nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție;
………………………………………………………………………………………………………
c) sumele necesare plății drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înființării popririi.
În cauză, se pune problema de a stabili dacă sumele de bani aflate în conturile debitorului, indicate de terțul poprit, pot fi supuse executării silite prin poprire.
Se observă că în două dintre conturile bancare debitorul primește sume de bani necesare plății drepturilor salariale și a altor cheltuieli cu personalul, conturi care, potrivit dispozițiilor art. 452 alin. 2 lit. c) C.p.civ, interpretate per a contrario, pot fi indisponibilizate în vederea popririi, dar numai după trecerea unui termen de 6 luni de la data înființării popririi.
Creditoarea ., prin lichidator judiciar EXPERT ..L., a arătat chiar prin cererea de apel că "urmărește validarea popririi asupra conturilor ce nu vizează plata salariilor, ci sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile".
Deci, iese din calcul posibilitatea validării popririi asupra conturilor bancare în care se primesc sume de bani necesare cheltuielilor cu personalul, deși, astfel cum se va motiva în continuare, doar sumele de bani din aceste conturi pot fi supuse executării silite prin poprire.
Astfel, în cauză rămâne de analizat situația conturilor bancare în care debitorul primește finanțare de la bugetul local și de la bugetul de stat, în vederea efectuării unor plăți pentru bunuri, lucrări și servicii.
Tribunalul apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 452 alin. 2 lit. a) C.p.civ., deci nu pot fi supuse executării silite prin poprire sumele destinate unei afectațiuni speciale și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție, cum sunt cele din conturile bancare RO52TREZ__ și RO69TREZ__ .
Astfel cum a precizat debitorul prin adresa nr. 312/17.06.2013, la solicitarea instanței de apel, contul RO52TREZ__ este destinat sumelor alocate de la bugetul local pentru furnituri de birou, material pentru curățenie, încălzit și iluminat, apă, canal și salubritate, carburanți și lubrifianți, transport cadre didactice, poștă, telecomunicații, radio, TV, internet, material și prestări servicii cu caracter funcțional, pregătire profesională, alte bunuri și servicii.
Contul RO69TREZ__ este destinat cheltuielilor materiale finanțate din bugetul de stat, iar aceste sume reprezintă bănci școlare și mobilier școlar.
Tot la solicitarea instanței de apel, Inspectoratul Școlar Județean D. a comunicat cu adresa nr. 672/03.06.2013 că, în baza prevederilor legii anuale a bugetului, în speță Legea nr. 293/2011 pentru anul financiar 2012, unitățile de învățământ preuniversitar de stat nu pot efectua cheltuieli pentru altă destinație decât cea prevăzută și aprobată în bugetul propriu.
Tribunalul mai reține că, potrivit art. 104 alin. 1 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
Alineatul 2 lit. d) al aceluiași articol prevede că finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuielile materiale și pentru servicii, cum este cazul sumelor de bani din cele două conturi asupra cărora creditoarea solicită validarea popririi, sume prevăzute în Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, în Anexa nr. 2, Capitolul 6501, Titlul II "BUNURI ȘI SERVICII".
Potrivit art. 105 alin. 2 lit. a), e) și f) din Legea nr. 1/2011, finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, pentru următoarele categorii de cheltuieli: investiții, reparații capitale, consolidări, cheltuieli pentru transportul elevilor, cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice conform legii, exact tipul de cheltuieli pentru care se virează sumele de bani în cele două conturi ce fac obiectul solicitării de validare poprire în prezenta cauză,
Este evident că sumele de bani vărsate în aceste conturi, ce reprezintă finanțare de la bugetul local și de la bugetul de stat conform art. 105 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 și art. 104 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 1/2011 coroborat cu art. 5 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 293/2011 pentru buna funcționare a unității de învățământ preuniversitar, sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de Legea nr. 1/2011, iar debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție, rațiunea fiind aceea de a nu se pune în pericol procesul de învățământ și dreptul fundamental constituțional la educație, în acord cu interesul general al societății și al statului, întrucât învățământul este un serviciu de interes public.
Acestea sunt considerentele pentru care tribunalul apreciază că nu pot fi executate silit prin poprire sumele de bani din cele două conturi menționate, ci doar cele din conturile în care sunt finanțate cheltuielile cu personalul, în condițiile art. 452 alin. 2 lit. c) C.p.civ.
Deoarece creditoarea a solicitat, astfel cum rezultă din cererea de apel, validarea popririi doar asupra celor două conturi privind cheltuielile materiale finanțate din bugetul local și din bugetul de stat, tribunalul apreciază că apelul este nefondat și îl va respinge în baza art. 296 C.p.civ, menținând astfel sentința atacată, dar pentru considerentele arătate în prezenta hotărâre a instanței de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de creditoarea . prin lichidator judiciar Expert ..L., cu sediul procesual ales în mun. C., .. 55, etaj 1, județul D. împotriva sentinței civile nr. 848 din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare ȘCOALA CU C. I-VIII GRECEȘTI, cu sediul în com. Grecești, . și intimatul terț poprit T. C.., cu sediul în mun. C., .. 2, județul D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
Președinte, D. O. | Judecător, M. R. H. | |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.D.O.
Tehn.S.V./5 ex.
15.07.2013
Jud.fond C.C. G.
← Legea 10/2001. Sentința nr. 15/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Decizia nr. 1731/2013. Tribunalul DOLJ → |
---|