Contestaţie la executare. Decizia nr. 1593/2013. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1593/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 1879/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1593
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. P. - judecător
Judecător L. L. B.
Judecător D. G.
Grefier A. B.
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta intimată C. prin DRDP C., împotriva sentinței civile nr. 8479/29.05.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator C. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. L., pentru intimatul contestator C. V., lipsă fiind recurenta intimată C. prin DRDP C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat,instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe recurs.
Avocat M. L., pentru intimatul contestator C. V., solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică. Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 23.01.2013, sub dosar nr._, contestatorul C. V., a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., anularea actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 3294/D/2012 al B. M. C. I., respectiv a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, diminuarea acestora și restituirea sumelor percepute în plus.
În motivare a arătat că intimata a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . 11, nr._/13.09.2011, cerere înregistrată sub dosar nr. 3294/D/2012 la B. M. C. I.. A precizat că debitul este de 124,39 lei, iar cuantumul cheltuielilor de executare este de 612,29 lei. P. procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare sunt cuprinse sume care nu sunt dovedite în nici un fel, respectiv: 15,49 lei onorariu executor judecătoresc cu TVA, 124 lei timbre poștale cu TVA, 248 onorariu consultanță executare cu TVA, 210,80 cheltuieli de executare cu TVA. A precizat că onorariul executorului judecătoresc nu a fost calculat în conformitate cu Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/14.11.2006 care prevede că onorariul executorului judecătoresc nu poate depăși 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. De asemenea a arătat că pentru emiterea adresei de poprire pentru fiecare terț poprit se stabilesc până la zece lei, iar cheltuielile poștale, în funcție de valoarea timbrelor necesare pentru modalitatea de transmitere. A mai arătat că cheltuielile pentru emiterea adresei de poprire pentru fiecare terț poprit depășesc maximul stabilit prin Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, iar pentru cheltuielile poștale nu sunt indicate criteriile de stabilire.
În drept s-au indicat dispozițiile art. 399 și urm. CPCiv.
A depus la dosar somația și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmite în dosarul nr. 3294/D/2012 al B. M. C. I..
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. a depus întâmpinare la data de 11.02.2013, prin care a solicitat respingerea contestației la executare.
În motivare a arătat că contestatorul a fost sancționat contravențional pentru faptul că a circulat în data de 18.03.2011, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, fără a deține rovinieta valabilă. A precizat că debitorul C. V., cu rea credință nu a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, motiv pentru care C. prin DRDP C. s-a adresat B. M. C. I., cererea fiind înregistrată sub dosar nr. 3294/D/2012. a arată că debitul pe care debitorul C. V. îl are față de C., nu este stins până la recuperarea tuturor cheltuielilor de executare. A arătat că procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare a fost întocmit în mod legal, respectând prevederile Ordinului nr. 2550/C/14.11.2006.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115-118 CPciv.
La solicitarea instanței, B. M. C. I. a înaintat la data de 04.03.2013 dosarul de executare nr. 3294/D/2012.
La data de 24.04.2013 contestatorul a depus precizare la contestație prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare întrucât au la bază un titlu ce a fost comunicat la o altă adresă decât cea de domiciliu .
Având în vedere că acest titlu nu a fost comunicat în termen de 30 de zile, acesta nu-și putea produce efectele, intervenind prescripția răspunderii contravenționale.
În privința cheltuielilor, a arătat că înțelege să conteste toate sumele prevăzute în procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, acestea fiind nedovedite.
În drept, a invocat dispozițiile art 132 C.Pr.Civ.
P. sentința civilă nr.8479/29.05.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă contestația la executare precizată privind pe contestator C. V. și pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C..
Au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul nr. 3294/D/2012 întocmite de B. M. C. D..
S-a dispus întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare în sensul restituirii către debitor a sumei de 732,22 lei eliberată conform procesului-verbal de eliberare nr. 3294/O/2012 din 18.01.2013.
A fost obligată intimata către contestator la plata sumei de 575,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
P. procesul verbal de contravenție . 11, nr._/13.09.2011 întocmit de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., contestatorul a fost sancționat contravențional și obligat la 28 Euro, reprezentând 124,93 lei contravaloarea tarifului de despăgubire.
La data de 31.10.2012, C. SA prin DRDP C. formulat cerere de executare silită a titlului executoriu, reprezentat de procesul verbal de contravenție, întocmindu-se dosarul de executare silită nr. 3294/D/2012 al B. M. C. I..
La data de 21.11.2012, contestatorul a fost somat să se conformeze titlului executoriu, înființându-se și poprire.
Conform procesului verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție . 11, nr._/13.09.2011, acesta a fost comunicat contestatorului la data de 21.09.2011, la adresa din C., .. 79.
De asemenea toate actele de executare silită din dosarul nr. 3294/D/2012 al B. M. C. I. au fost comunicate debitorului la aceeași adresă.
Din copia cărții de identitate a contestatorului rezultă că acesta are domiciliul în C., .. 118, inclusiv la data întocmirii procesului verbal de contravenție.
Astfel contestatorului nu i s-a comunicat procesul verbal de contravenție și nici actele de executare silită la domiciliul său, ci la o altă adresă.
Potrivit art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Ca urmare instanța a constatat că în cauză, s-a prescris sancțiunea amenzii contravenționale, contravenientului nefiindu-i comunicat procesul verbal la domiciliul său, astfel încât în baza art. 399 și art. 404 Cpciv, va admite contestația și va anula actele de executare efectuate în dosarul nr. 3294/D/2012 întocmite de B. M. C. D..
Potrivit art 404 indice 2 alin 1 C.Pr.Civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Având în vedere aceste dispoziții legale, s-a dispus întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare în sensul restituirii către debitor a sumei de 732,22 lei eliberată conform procesului-verbal de eliberare nr. 3294/O/2012 din 18.01.2013.
În baza art. 274 Cpciv, a obligat intimata către contestator la plata sumei de 575,3 lei cheltuieli de judecată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, recurenta arată că a efectuat anumite cheltuieli de executare către B. M. C., iar în urma sentinței recurată aceasta ar fi păgubită de suma ce reprezintă cuantumul cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește susținerea contestatorului referitoare la schimbarea domiciliului, arată că titlul executoriu este emis de CESTRIN București, iar constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere,gestiune, monitorizare și control al rovinientei, iar procesul verbal de constatare a contravenției s-a încheiat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcșția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor și Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, conform prevederilor art. 9 alin.2 și 3 al O.G. nr.15/2002,
Comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției a fost efectuată la adresa din "C., ..70, județul D. " întrucât în cazul schimbării domiciliului la adresa "C., ..118", contestatorul avea obligația ca în termen de 30 de zile de la data schimbării să se adreseze autorităților pentru preschimbarea certificatului de înmatriculare al autovehiculului deținut conform art. 11 alin.10 din O.U.G. nr.195/2002, ori C. V. nu și-a îndeplinit obligațiile.
Recurenta precizează că procesul-verbal de cheltuieli a fost încheiat în mod legal de către executorul judecătoresc, respectând prevederile Ordinului nr.2550/C/14.11.2006.
Mai arată că în mod eronat au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 575,3 lei.
Consideră că prima instanță se contrazice în condițiile în care recurenta, în calitate de creditor este obligată să achite debitorului cheltuieli de judecată în situația în care aceasta depune diligențe în recuperarea sumelor de bani restante de la debitori.
P. urmare, în mod corect recurenta s-a adresat B. M. C. pentru recuperarea creanțelor înscrise în titlul executoriu, capitolul Înștiințare de Plată, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
În drept, invocă art.299-316 C.pr.civ.
Analizând recursul, prin prisma dispozițiilor art 304, pct 1 C., tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele motive:
Astfel, potrivit prevederilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Dispozițiile art. 27 teza I din același act normativ prevăd: "Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului".
Prima instanță a apreciat că procesul-verbal . 11, nr_/13.09.2011 a fost comunicat intimatului contestator la data de 21.09.2011 la adresa din C., . 79, desi la momentul incheierii procesului verbal de contraventie, respectiv la data de 13.09.2011, contestatorul isi schimbase deja domiciliul in C., . 118, asa cum rezulta din copia cartii de identitate a acestuia depusa la fila 40 din dosar.
Este adevarat ca la momentul savarsirii contraventiei, la data de 18.03.2011, contestatorul intimat avea domiciliul in C., . 79, insa pana la momentul incheierii procesului verbal de contraventie din data de 19.09.2011 acesta procedase la schimbarea domiciliului sau in C., . 118, schimbare care a operat in baza de date a Serviciului de Evidenta a Populatiei inca din data de 22.03.2011.
Or, desi este adevarat faptul alegat de recurenta ca potrivit art 11, al 10 din OUG 195/2002, in forma in vigoare la data intocmirii procesului verbal de contraventie, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea, insa acest lucru nu este de natura a exonera organul constatator al contraventiei de obligatia de efectua verificari pentru a cunoaste domiciliul real al contravenientului ca premisa a intocmirii legale a procesului verbal de contraventie.
Pe cale de conscinta, criticile recurentei sub acest aspect apar ca nefondate.
In plus, faptul ca intimatul nu a respectat obligatia legala anterior mentionata pentru a se opera schimbarile necesare in certificatul sau de inmatriculare nu face altceva decat sa-l faca pasibil pe intimat de alte sanctiuni, eventual contraventionale, in nici un caz sa echivaleze aceasta atitudine a sa cu o comunicare legala a procesului verbal de contraventie.
Ca atare, aceste prevederi legale nu exonerau organul constatator, in speta recurentul, de a face verificarile necesare pentru corecta identificare a domiciliului contravenientului, cu atat mai mult cu cat aceasta modificare era operata inca din data de 22.03.2011 in evidentele Serviciului Judetean de Evidnta Computerizata a Populatiei.
In plus, tribunalul constata ca procedura de comunicare a procesului verbal de contraventie nu a fost respectata in totalitate, astfel cum impun prvederile art 27 din OG 2/2001 in sensul ca afișarea ca variantă de comunicare a procesului-verbal este subsidiară comunicării prin poștă cu scrisoare recomandata.
Astfel, contravenientul trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaște efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și exercita dreptul de a-l contesta, procedura afișării urmând a fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit,din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
De altfel, prin Decizia nr. 10/10.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
Or, în cauză, tribunalul constată că procesul-verbal de contraventie nu a fost comunicat prin poștă intimatului, agentul constatator procedand direct la comunicarea prin afișare conform procesului verbal de afisare din data de 21.09.2011 (f 21 dosar fond) si la o adresa eronata.
În aceste condiții, afișarea procesului-verbal nu poate fi considerată ca o comunicare valabilă, de natură a asigura contravenientului posibilitatea cunoașterii efective a actului încheiat, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a efectuat în prezența unui salariat al agentului constatator, care a semnat procesul-verbal de afișare în calitate de martor.
În consecință, tribunalul constată că în cauză devin aplicabile prevederile art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii fiind prescrisă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. recursul va fi respins ca nefondat, retinandu-se ca in mod corect prima instanta a anulat actele de executare intocmite in baza acestui proces verbal de contraventie ce nu a fost legal comunicat si fara a s mai analiza, pe cale de conscinta, celelalte critici din recurs ce vizeaza cuantumul cheltuielilor de executare.
Totodata, fata de prevederile art 274 C., tribunalul va obliga recurenta la plata catre intimat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu aparator conform chitantei aflate la dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta intimată C. prin DRDP C., împotriva sentinței civile nr. 8479/29.05.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator C. V., a
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2013.
Președinte, A. P. | Judecător, L. L. B. | Judecător, D. G. |
Grefier, A. B. |
Red.jud. tehnored:L.L.B.
TEHN FM/2 ex.
04.10.2013
Jud.fond:M.D.M.
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 01-04-2013, Tribunalul... → |
---|