Acţiune în constatare. Sentința nr. 872/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 872/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 2443/183/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 149/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. C. C.
Grefier C. D. S.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul reclamant C. G., împotriva sentinței civile nr. 872/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Z. Steluța, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. F., cu împuternicire avocațială la dosar, pentru apelantul-reclamant C. G., lipsă fiind intimata pârâtă Z. Steluța.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a răspuns la adresa emisă către Primăria Comunei Seaca și s-a depus extras din registrul de deces nr. 36/07.08.2004.
Avocat C. F., pentru apelantul-reclamant C. G., solicită admiterea apelului și desființarea Sentinței civile nr. 872/10.04.2014 a Judecătoriei Băilești, admiterea acțiunii și constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la 25.07.2013 reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâta Z. Steluța,solicitând să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 20.08.2012 și să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare,în legătură cu această convenție,încheiată între reclamant,în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzătoare,cu prețul de 4.000 lei,achitat integral,pentru suprafața de 0,10 ha teren arabil extravilan situat pe raza . în tarlaua 98,. la N-DE 53, E-C. I.,S-C. Ghe.,V-B. I.,conform titlului de proprietate nr.446-_ din 21.07.1997 .
În motivarea acțiunii, a arătat că prin convenția de vânzare cumpărare încheiată la data de 20.08.2012 a cumpărat de la pârâtă suprafața de teren arabil extravilan sus menționată,cu prețul de 4.000 lei achitat integral și a intrat în posesia acesteia.
A susținut că la data încheierii convenției s-au înțeles să se prezinte la notar pentru încheierea actului autentic, însă ulterior pârâta a refuzat să se mai prezinte.
În drept a invocat dispozițiile art.1669 c.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar convenția de vânzare cumpărare,titlu
de proprietate nr.446-_ din 21.07.1997,actul său de identitate și cel al pârâtei, certificatul de atestare fiscală nr.2815 din 28.06.2013 eliberat de Primăria . sarcini nr._ din 5.07.2013 eliberat de OCPI D., acte de stare civilă pentru pârâtă, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe C. C., declarația pârâtei din 21. 01.1997 dată la Consiliul Local al . privind plata taxei judiciare de timbru.
La 16 ianuarie 2014 reclamantul prin apărător și-a completat acțiunea, solicitând să se constate calitatea de unic moștenitor al pârâtei față de autorul său C. C.,titular al dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr.446-_ din 21.07.1997.
Și-a întemeiat completarea pe dispozițiile art.1669,1560 rap.la art.1143,1650 N.c.civ. și
art.35 c.pr.civ.
Ulterior, reclamantul a mai depus la dosar chitanță privind plata taxei judiciare de timbru aferentă completării depuse și încheierea nr.29 din 26.02.2014 eliberată de BNP G. G. cu sediul în Băilești,cu privire la verificarea evidențelor succesorale ale autorului pîrîtei C. C.,iar la termenul de azi,prin apărător,a mai depus certificatul de moștenitor nr.851/21.09. 1994 eliberat de notariatului de Stat Local Băilești.
In cauză, instanța a dispus citarea pârâtei cu mențiunea prezentării la interogatoriu, însă nu s-a prezentat, iar la cererea reclamantului a fost audiată martora P. A..
Prin sentința civilă nr.872/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești, a fost respinsă acțiunea completată la 16.01.2014, formulată de reclamantul C. G. împotriva pârâtei Z. Steluța.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
In baza legii 18/1991 numitului C. T.C. (T.), în prezent decedat,i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 3 ha și 5100 m.p.teren pe raza . de proprietate nr.446-_ din 21.07.1997, iar ca urmare a dezbaterii succesiunii acestuia s-a eliberat certificatul de moștenitor nr.851/21.09. 1994 de Notariatului de Stat Local Băilești,din care rezultă că pârâta, în calitate de fiică, este străină de succesiune prin neacceptare în termen legal.
Așadar, pârâta nu avea calitatea de proprietară a bunului antecontractat astfel încât, pentru a-și produce efectele antecontractul de vânzare-cumpărare, este necesar ca mai întâi promitenta vânzătoare dă dobândească proprietatea asupra bunului promis, fapt neîndeplinit în cauză.
În consecință, acțiunea reclamantului completată la 16 ianuarie 2014 a fost respinsă
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului arată că instanța de fond, în mod greșit, i-a respins acțiunea reținând în principal că pârâta nu avea calitatea de proprietară a bunului antecontractat. Pârâta Z. Steluța este singura moștenitoare a surorii sale C. M., în prezent decedată, fără alți moștenitori.
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Apelantul a depus la dosar cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctei C. M., formulată de pârâta Z. Steluța iar la solicitarea instanței, Primăria comunei Seaca, Jud. Teleorman, a înaintat un extras de pe registrul de deces privind pe defuncta C. M..
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma criticilor formulate se constată că apelul este nefondat.
Terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare se află înscris în titlu de proprietate nr. 446-_/21.07.1997 eliberat pe numele lui C. T.C..
Deși promitenta vânzătoare, Z. Steluța, pârâta din cauza de față, este fiica lui C. T.C., aceasta nu a accepat succesiunea autorului său în termenul legal, fiind astfel străină de moștenire.
Singura care a acceptat succesiunea autorului C. T.C. este cealaltă fiică a acestuia, C. M., care însă a decedat și ea la data de 05.08.2004, astfel cum reiese din extrasul din registrul de deces eliberat de Primăria comunei Seaca, jud. Teleorman.
Apelantul nu a făcut dovada că pârâta Z. Steluța este moștenitoarea surorii sale C. M., respectiv că aceasta din urmă nu ar avea alți moștenitori (soț supraviețuitor sau descendenți) ori că pârâta a acceptat în termen legal succesiunea, astfel că cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctei C. M. formulată de pârâta Z. Steluța nu este suficientă pentru a face dovada calității de moștenitor.
Pe cale de consecință, nu s-a făcut dovada că pârâta este titularul dreptului de proprietate asupra terenului ce făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare, astfel că, față de cele arătate mai sus, se constată că apelul este nefondat, urmând fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant C. G., CNP_, cu domiciliul în com.Caraula, ., jud.D., împotriva sentinței civile nr. 872/10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Z. Steluța, CNP_, cu domiciliul în . ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Președinte, A. B. | Judecător, L. C. C. | |
Grefier, C. D. S. |
Red. Jud. A. B.,
Tehn.S.V./Ex.4
Jud. fond M. P.
← Fond funciar. Decizia nr. 21/2015. Tribunalul DOLJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 13/2015.... → |
---|