Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6307/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6307/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 172/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 172/2015
Ședința publică de la 02 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. Ș.
Judecător L. C. C.
Grefier F. C. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă P. E. împotriva sentinței civile nr. 6307/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. Ș., C. G. și I. D., având ca obiect constatare nulitate act juridic și rezoluțiune contract vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru apelanta-reclamantă P. E., avocat S. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/02.06.2014, emisă de Baroul D., pentru intimații-pârâți C. Ș. și C. G., avocat D. F., în baza împuternicirii avocațiale nr._/30.10.2014, emisă de Baroul D. și intimata-pârâtă I. D., personal și asistat de avocat Acrivopol B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- apelul a fost declarat în termen, motivat;
- motivele de apel au fost comunicate;
- intimatele I. D. și C. Ș. au depus întâmpinări, ce au fost comunicate;
- nu s-a depus răspuns la întâmpinări;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat S. L., pentru apelanta-reclamantă P. E., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, depune la dosar acest înscris, constând într-o adresă emisă de Consiliul Județean D. – Direcția Județeană de Pază și Servicii D. din care rezultă că apelanta a fost singura plătitoare a ratelor apartamentului în litigiu.
Avocat Acrivopol B., pentru intimata-pârâtă I. D., învederează că a observat acest înscris.
Avocat D. F., pentru intimații-pârâți C. Ș. și C. G., învederează că nu a observat înscrisul depus la dosar.
Instanța prezintă intimaților-pârâți C. Ș. și C. G., prin apărător, înscrisul depus de apelanta-reclamantă.
La interpelarea instanței părțile, prin avocați, învederează că nu au alte probe de solicitat.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de apelanta-reclamantă.
Având pe rând cuvântul părțile, prin apărători, arată că sunt de acord cu încuviințarea acestei probe.
În deliberare, apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de apelanta-reclamantă este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, instanța o încuviințează, după care, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului și pune în vedere părților ca în concluzii să facă referire și la excepția prescripției dreptului la acțiunea având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare invocată prin întâmpinare.
Avocat S. L., pentru apelanta-reclamantă P. E., solicită respingerea excepției prescripției, având în vedere că reclamanta prin acțiunea introductivă a solicitat nulitatea absolută a contractului, fiind imprescriptibilă această acțiune. Solicită admiterea apelului și în temeiul art. 480 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă anularea hotărârii atacate și judecarea procesului de instanța de apel evocând fondul, iar în subsidiar anularea hotărârii și trimiterea spre rejudecare instanței de fond, conform motivelor detaliate în scris. Cu cheltuieli de judecată, depunând chitanța nr. 004/02.02.2015, reprezentând onorariu de avocat.
Avocat D. F., pentru intimații-pârâți C. Ș. și C. G., solicită respingerea apelului și menținerea ca fiind legală și temeinică hotărârea instanței de fond, conform motivelor detaliate în întâmpinare, iar în ceea ce privește excepția invocată solicită a se avea în vedere data încheierii contractului și data promovării acțiunii, astfel că solicită admiterea excepției. Învederează că nu au negat că titularul de contract la cumpărarea apartamentului a fost reclamanta. Precizează că își menține concluziile de la instanța de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat Acrivopol B., pentru intimata-pârâtă I. D., învederează că apelul este nefundat și solicită respingerea acestuia. În ceea ce privește excepția arată că se vorbește în apărarea din apel de o neplată a prețului, dar și de lipsa discernământului sau nu ar fi înțeles cumva înstrăinătorii în momentul în care și-au înstrăinat bunul în 2007. Arată că dacă se vorbește de neplata prețului se vorbește de prescripția dreptului la acțiune și nu ar mai fi în drept să promoveze o astfel de acțiune, însă apreciază că s-a făcut dovada plății prețului, să s-au achitat datoriile mamei, iar dacă se vorbește de lipsa discernământului există nulitate absolută, dar nu s-a făcut dovada lipsei discernământului la momentul încheierii contactului. Arată că a făcut dovada bunei sale credințe. Solicită respingerea apelului ca nefundat. Cu cheltuieli de judecată, depunând chitanța nr. 48/02.02/2015, reprezentând onorariu de avocat.
.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.04.2013 sub nr._, reclamanta P. E. a chemat în judecată pe pârâții C. Ș., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/18.01.2007 de Biroul Notarului Public Patrau G..
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 18.01.2007 a încheiat la BNP Patrau G. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/18.01.2007 prin care a vândut apartamentul cu două camere situat în C., ., nr. 24 (fost cartier Brazda lui N.), ., ., jud. D., fiicei sale C. Ș..
A precizat că în acel moment era foarte bolnavă, iar pârâta și soțul său au insistat să le vândă apartamentul.
Reclamanta a susținut că nu a realizat că în realitate are loc o vânzare cumpărare, mai ales pentru că nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de preț.
După semnarea actului a fost dusă de pârâtă la căminul de bătrâni, unde o vizitează foarte rar.
În drept, a invocat art. 948, 953, 954, 1294, 1361 C.civ.
În scop probator, a depus contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/18.01.2007.
La data de 23.05.2013, reclamanta a formulat precizare la acțiune prin care a solicitat să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/18.01.2007 încheiat cu pârâta C. Ș. și autentificat de BNP Patrau G., restabilirea situației anterioare, radierea intabulării dreptului de proprietate de pe numele pârâtei din Cartea Funciară și evacuarea pârâților din imobil.
A precizat că a fost în eroare cu privire la obiectul contractului ce se încheia, iar prețul stipulat în contract nu s-a plătit, respectiv, nu s-a încasat.
Reclamanta a arătat că la semnarea contractului a avut cunoștință că va încheia un contract de întreținere, aceasta fiind înțelegerea între părți, pârâta obligându-se să o îngrijească, însă, după scurt timp a fost izgonită la căminul de vârstnici.
Reclamanta a invocat prevederile art. 1020, 1171-1173 C.civ.
La data de 04.10.2013 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat că reclamanta a formulat o acțiune în constatarea nulității absolute a actului autentic menționat ca fiind afectat de vicii de consimțământ, însă nu precizează natura viciului invocat.
Pârâta a susținut că se deduce, din argumentele invocate de reclamantă, că este vorba de o pretinsă eroare asupra naturii actului, în această situație sancțiunea care intervine ar fi nulitatea absolută a actului juridic, însă este vorba de un act juridic încheiat ad validitatem în formă autentică, consimțământul părților fiind exprimat în fața notarului care avea obligația legală de a constata validitatea consimțământului liber exprimat, după explicarea naturii juridice a actului încheiat.
Pârâta a arătat că înscrisul autentic se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate.
Pârâta a menționat că în contractul menționat, notarul a consemnat că prețul a fost achitat în totalitate la data semnării contractului, iar înainte de semnarea acestuia, le-a fost citi părților care au fost de acord cu conținutul contractului.
Pârâta a învederat că o parte a prețului a fost achitată anterior încheierii contractului în formă autentică, prin plata unor datorii ale reclamantei la întreținere sau către terțe persoane.
A precizat că vânzarea a fost operațiunea juridică convenită cu reclamanta, nefiind vorba de un contract de întreținere, însă pârâta i-a acorda îngrijiri reclamantei chiar dacă din motive de sănătate se afla internată, îngrijire materializată prin acoperirea unor cheltuieli suplimentare, alimente și vizitarea regulată a acesteia.
Datorită stării de boală și a unor influențe străine, reclamanta este cea care a refuzat în ultima perioadă orice apropiere de pârâtă.
Pârâta a solicitat respingerea probei testimoniale solicitate de reclamantă ca inadmisibilă .
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în contraprobă, încuviințarea probei testimoniale.
A depus la dosar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/18.01.2007, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1513/02.11.2011, declarație.
La data de 31.10.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.
Reclamanta a susținut că având în vedere gradul de rudenie foarte apropriat dintre părți, nu poate fi vorba de o operațiune de vânzare, iar discuțiile dintre părți anterior încheierii contractului au fost în sensul încheierii uni contract de întreținere.
Reclamanta a arătat că anterior încheierii contractului a fost diagnosticată cu tulburare depresivă majoră cu tendință de suicid, fiind internată pentru o lună la secția de psihiatrie, pe fondul căreia a devenit cu ușurință victima unei înșelătorii.
Reclamanta a învederat că prin martorii propuși a face dovada stării de fapt reale și contrare celei rezultate din contractul de vânzare cumpărare.
A precizat că sunt neadevărate susținerile pârâtei cu privire la internarea de bună voie la căminul de vârstnici, fiind obligată de pârâtă și soțul său, precum și cu privire la împrumutul contractat întrucât, fiind o persoană cu venituri modeste, nu putea solicita un astfel de împrumut.
La data de 02.12.2013, reclamanta a formulat precizare la acțiune prin care a solicitat conceptarea, în calitate de pârâți, a numiților C. G., având calitatea de vânzător în contractul de vânzare cumpărare nr. 1513/02.11.2011 și I. D., având calitatea de cumpărătoare în contractul de vânzare cumpărare nr. 1513/02.11.2011.
A solicitat anularea celor două acte de transfer de proprietate - contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 100/18.01.2007 și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1513/02.11.2011 și repunerea părților în situația anterioară, cu obligarea pârâtei I. D. la restituirea apartamentului.
La termenul de judecată din data de 20.01.2014, instanța a dispus conceptarea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților C. G., vânzătorul, și I. D., cumpărătoarea.
În ședința publică din data de 17.02.2014, Av. F.-G. pentru pârâții C., a invocat excepția prescriptiei dreptului la acțiune față de acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată și precizată, întrucât se invocă nulitatea relativă a contractului de vânzare cumpărare, ca urmare a unui viciu de consimțământ, cu consecința prescripției dreptului la acțiune în termen de 3 ani, instanța respingând excepția, având în vedere că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare.
Instanța a încuviințat, în baza art. 258 N.C.pr.civ., pentru reclamantă, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților, proba testimonială cu un singur martor, I. T., pentru egalitate de probatorii, iar pentru pârâții C., proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei, proba testimonială cu martorul M. C., ca fiind admisibile, putând duce la soluționarea procesului.
A prorogat punerea în discuție a probatoriului pentru pârâta I. D., precum și a expertizei medicale, solicitate de reclamantă.
La data de 24.03.2014, pârâta I. D. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A precizat că nu a cunoscut-o pe reclamantă și nici pe vânzători înainte de a vedea imobilul și nu cunoaște modalitatea prin care vânzătorii au dobândit imobilul.
A menționat că este un terț dobânditor de bună-credință al imobilului, a cumpărat imobilul cu act autentic și a verificat ca acesta să fie intabulat și să nu prezinte alte probleme juridice.
În ședința publică din data de 24.03.2014 instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei și a pârâților C. Ș. și C. G., consemnând și atașând la dosarul cauzei răspunsurile acestora.
Instanța a încuviințat pentru pârâta I. D. proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantei și proba cu martorul I. A., ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea procesului.
A pus în vedere reprezentantului pârâților C. Ș. și C. G. să depună la dosar ștate de plată privind achitarea ratelor lunare în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 2-_.
La termenul de judecată din data de 28.04.2014 instanța a procedat la audierea martorilor prezenți, I. T., I. A., M. C., sub prestare de jurământ, consemnând și atașând la dosarul cauzei depozițiile acestora.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.6307/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ , a fost respinsă acțiunea precizată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâții C. Ș., C. G. și I. D..
A fost obligată reclamanta către pârâta I. D. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin acțiunea precizată, reclamanta P. E. a investit instanța cu o acțiune în rezoluțiunea și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 100/18.01.2007 de BNP Patrau G., precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1513/02.11.2011 de BNP P. A.-D., restabilirea situației anterioare, radierea intabulării dreptului de proprietate de pe numele pârâtei din Cartea Funciară și evacuarea pârâților din imobil.
În principal, a invocat eroarea cu privire la obiectul contractului încheiat cu pârâții C., în sensul că ar fi încheiat un contract de întreținere și nu unul de vânzare-cumpărare și neachitarea prețului stipulat în contract.
De asemenea, a susținut că în momentul încheierii contractului suferea de tulburare depresivă majoră, fiind astfel indusă în eroare.
Potrivit art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011, "contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa".
Altfel spus, nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic, în speță rezoluțiunea, este supusă legii în vigoare în momentul încheierii actului, respectiv codul civil vechi din 1864, în vigoare la data încheierii contractului, anul 2007.
În ceea ce privește eroarea asupra naturii juridice a contractului, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 954 C.civ., invocat ca temei de drept al acțiunii în anulare.
Instanța a reținut că reclamanta a consimțit la autentificarea contractului atacat și l-a semnat, ceea ce demonstrează că a avut reprezentarea exactă a conținutului acestuia și a lipsei oricărei clauze.
Astfel, după ce actul a fost citit de către notarul public, reclamanta avea posibilitatea să sesizeze lipsa clauzei de întreținere în favoarea sa, pe care pretinde că a convenit-o cu pârâții C. și, în consecință, să solicite notarului înscrierea clauzei privind obligația de întreținere, sau să refuze semnarea actului.
Reclamanta nu a dovedit, prin mijloacele de probă care au fost administrate la cererea sa, respectiv interogatoriu și audierea martorei I. T., existența unei erori obstacol, ca viciu de consimțământ, susceptibil să determine anularea actului juridic de vânzare-cumpărare încheiat. Martora care a fost audiată nu cunoaște în mod direct împrejurările legate de înțelegerea părților, mărturia având valoarea unei probe indirecte, întrucât transmite informații cunoscute chiar de la reclamantă, după încheierea contractului.
Prin urmare, actul juridic în litigiu a fost încheiat în forma solemnă a înscrisului autentic, or, constatările personale ale notarului care a instrumentat acest act, făcute cu propriile simțuri în limitele atribuțiilor sale legale, au valoare probantă absolută, până la înscrierea în fals, în acest sens există art. 1073 C.civ., potrivit căruia actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile pe care le constată.
În speță, în partea finală a contractului de vânzare-cumpărare, părțile personal arată că au citit în întregime contractul iar prin încheierea de autentificare nr. 100 din 18.01.2007, dată de Biroul notarului public se menționează textual: „după citirea actului, au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele ”.
Referitor la invocarea stării de depresie majoră în care se afla reclamanta, instanța reține următoarele:
O condiție esențială pentru valabilitatea unui contract o constituie existența și manifestarea consimțământului, iar pentru ca un contract să aibă putere legală și să dea naștere la obligații se cere ca părțile să fie capabile de a contracta.
În principiu, orice persoană care nu este declarată de lege incapabilă are capacitatea de a contracta și, ca atare, cât timp nu a fost pusă sub interdicție și nu s-a dovedit că, în momentul contractării, nu a avut discernământ, ea se consideră că și-a exprimat în mod valabil consimțământul.
Prin urmare, în cazul în care nu există o punere sub interdicție, cel ce afirmă că a fost lipsit de discernământ în momentul contractării va trebui să facă dovada în acest sens, pentru a obține constatarea de către instanță a nulității contractului.
În acest sens martora I. T. declară că i-a spus reclamanta și i-a arătat în același timp un contract de vânzare-cumpărare al apartamentului pe care îl avea în proprietate și care a fost vândut fiicei sale în înțelegere cu aceasta, martora apreciind că reclamanta avea discernământ în momentul încheierii contractului.
În ceea ce privește neplata prețului de către pârâți ca urmare a perfectării contractului contestat, instanța reține că, din actul de vânzare-cumpărare rezultă că suma de 70.000 lei convenită de părți ca și preț al vânzării a fost achitată de către pârâți la data semnării și autentificării actului, reclamanta semnând actul fără nici o obiecție.
Este de reținut că martora audiată în cauză la propunerea reclamantei a relatat doar discuțiile purtate cu aceasta și nu situații de care are cunoștință personal privind înțelegerea părților cu privire la obiectul contractului, precum și cu privire la plata prețului.
Întrucât în procesul civil sarcina probei aparține reclamantului, în acest sens fiind dispozițiile de principiu cuprinse în art. 1169 C.civ., conform căruia cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, atâta timp cât reclamanta nu a făcut proba indubitabilă a erorii „obstacol”, ca viciu de consimțământ, precum și neachitarea prețului vânzării de către pârâți, instanța a apreciat că acțiunea este nefondată, urmând a o respinge în consecință.
În ceea ce privește cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1513/02.11.2011 de BNP P. A. D., s-a reținut că, este de principiu că, pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare este necesar ca vânzătorul să fie titularul dreptului care se înstrăinează, iar în caz contrar, vânzătorul nu poate transmite cumpărătorului dreptul care face obiectul contractului. Prin urmare, în ce privește actul de înstrăinare care a intervenit între vânzătorii C. - proprietari ai apartamentului în litigiu si terțul cumpărător I. D., anularea lui nu poate fi cerută decât atunci când se invocă un motiv de nulitate absolută. Pentru a interveni nulitatea absolută, este necesar ca ambele părți contractante să fi fost de rea credință la încheierea actului.
Anularea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun, situație ce se solicită în speță, nu atrage caducitatea actului în ceea ce-l privește pe subachizitor în cazul în care acesta a fost de bună credință.
Este adevărat că, principiul resoluto jure dantis rezolvitur jus accipientis este aplicabil însă, sunt prevăzute si excepții de la aplicarea acestuia, și anume, buna credință a dobânditorului. D. urmare, pentru a se putea constata că nulitatea titlului vânzătorului atrage după sine nulitatea și a contractului care a marcat transferul dreptului de proprietate, ceea ce nu este cazul în speță, trebuie să se dovedească în mod cert că terțul cumpărător a fost de rea credință. Reaua-credință nu se presupune, ea trebuia dovedită prin proba contrara ce incumba reclamantei, față de prezumția de bună credință prevăzută de art. 938 Cod civil.
În considerarea dispozițiilor art. 938 (1) Cod civil, este de bună credință posesorul care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calității de proprietar a înstrăinătorului; (2) buna credință trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului.
În speță, din probatoriu administrat, instanța a reținut că pârâta I. D. la momentul încheierii contractului în anul 2011, a avut reprezentarea faptului că a încheiat contractul cu adevărații proprietari al bunului care aveau în favoarea lor un titlu de proprietate valabil. Acțiunea de anulare a titlului de proprietate al pârâților C., a fost formulată de reclamantă în anul 2013, deci ulterior încheierii contractului a cărui constatare de nulitate absolută se solicită.
În acest sens, martora I. A. N., agent imobiliar, a declarat că a intermediat vânzarea apartamentului între pârâții C. și I., întrucât aceasta din urmă a apelat la serviciile agenției, care printre alte oferte, i-au prezentat și apartamentul în litigiu.
Spune martora că apartamentul era de mai mult timp oferit spre vânzare, iar pârâta I. nu a fost primul client care l-a vizionat.
În lipsa unei probe doveditoare a relei credințe a cumpărătorului, se va aprecia că prezumția relativă juris tantum nu a fost răsturnată de către reclamantă, și prin urmare, este aplicabilă excepția de la principiul resolute jure dantis rezolvitur jus accipientis, și anume error communis facit jus.
În ceea ce privește ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamanta, sub forma scutirii de la plata taxei de timbru, instanța a facut aplicarea dispozițiilor art. 19(1) din OG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, potrivit cu care, "dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia".
În baza art. 453 (1) Cod pr. civ. a obligat reclamanta către pârâta I. D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Sentința este neconformă cu dispozițiile incidente in cauza, ea fiind rezultatul unei greșite aplicări a legii, a unei eronate si superficiale aprecieri a probelor administrate in dosar. Instanța de fond nu a examinat motivele pe care le-a invocat reclamanta si nici nu a motivat sentința in raport cu susținerile pe care aceasta le-a făcut in cererea de chemare in judecata.
Apelanta critica faptul ca se retine ca pretul a fost achitat la data semnarii actului autentic, desi C. S., parata in cauza, arata ca o parte a pretului a fost achitata anterior incheierii contractului.
De asemenea, sustine ca pretul nu a avut un caracter serios, nefiind corespunzator valorii reale a imobilului.
Mai arata ca instanța fondului nu a analizat acțiunea si probele administrate in cauza, motivarea sentinței fiind lapidara, in doua fraze, prin care se arata . considerentele pentru care a fost pronunțata hotărârea, fara a se face nicio referire expresa la motivul pentru care a respins acțiunea.
Motivarea clara, convingătoare si pertinenta a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces in fata eventualului arbitrariu judecătoresc si singurul.
In speța, nu au fost respectate aceste dispoziții legale imperative.
Pe lângă toate acestea instanța, in virtutea rolului sau activ in administrarea probelor, era abilitata sa ordone completarea probelor administrate de parte daca se aprecia ca nu exista suficient material probator la dosarul cauzei Procedând in aceasta maniera, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 C. si exigentele art.6 din CEDO cu privire la motivarea hotărârii.
Obligând-o pe reclamanta sa rămână in situația de a nu putea sa-si valorifice drepturile cu privire la imobilul in litigiu, fără a analiza aspectele mai sus menționate, nu au fost tranșate problemele esențiale ale cauzei.
Motivarea hotărârii recurate nu corespunde condițiilor art.6 din CEDO ce consacra dreptul la un proces echitabil așa cum a fost consolidat in jurisprudenta Curții, jurisprudența ce consacra dreptul pârtilor de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor, acest drept neputând fi considerat efectiv decât daca aceste observații sunt in mod real si corect examinate de instanța.
Solicită, în principal, in temeiul art .480 alin.2 si 3 C., admiterea apelului, anularea hotărârii apelate si judecarea procesului de către instanța de apel evocând fondul iar in subsidiar, anularea hotărârii atacate si trimiterea spre rejudecare instanței de fondului.
Intimata I. D. a formulat întâmpinare, solicitând respignerea apelului și menținerea sentinței.
Analizand apelul prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente, Tribunalul apreciaza ca acesta este nefondat.
In cuprinsul cererii de apel, apelanta face ample consideratii de natura pur teoretica relativ la contractul de vanzare-cumparare, insa criticile aduse sentintei apelate se refera la nemotivarea corespunzatoare a sentintei, in sensul ca nu au fost analizate toate argumentele aduse in sustinerea tezei conform careia pretul nu a fost achitat si conform careia nu are un caracter serios, fiind mult mai mic decat valoarea reala a imobilului.
Este adevarat ca motivele de fapt si de drept, reprezinta un element necesar oricarei hotarari judecatoresti in scopul de a fundamenta si explica masurile adoptate de instanta prin dispozitiv, insa din considerentele sentintei apelate nu se poate deduce ca instanta a neglijat aceasta obligatie ci dimpotriva, a argumentat pertinent, convingator, accesibil si conform imperativelor logicii, pentru care ratiuni actiunea apelantei-reclamante este neintemeiata.
Astfel, prin cererea de chemare in judecata asa cum a fost precizata la data de 23.05.2014, reclamanta a solicitat rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare cu toate efectele acestei institutii, invocand eroarea asupra obiectului contractului ce s-a incheiat, eroare intemeiata pe faptul ca pretul stipulat in contract nu i-a fost platit niciodata, precum si pe starea de tulburare depresiva majora, speculata de catre parata ca urmare a relatiilor apropiate dintre cele doua.
Pentru determinarea incidentei cauzelor de ineficacitate a contractului invocate de catre reclamanta, instanta de fond a analizat pe baza principiilor si regulilor de drept aplicabile probele administrate si a stabilit in mod judicios ca reclamanta a consimtit la autentificarea contractului pe care l-a semnat dupa ce i-a fost citit de catre notarul public, fiind de acord cu continutul acestuia, implicit cu "lipsa" oricarei mentiuni referitoare la obligatia de intretinere pe care cumparatoarea si-ar fi asumat-o.
De asemenea, s-a retinut ca pe baza probatoariului administrat, nu s-a facut dovada ca reclamanta a avut discernamantul abolit sau cel putin diminuat.
Biletul de iesire din spital si adeverinta medicala eliberata de medicul de familie depuse la dosar, indica cel mult o stare de disconfort psihic accentuata, dar in niciun caz lipsa discernamantului sau diminuarea acestuia si nu pot rasturna prezumtia de discernamant confirmata ca atare de catre notar, prin chiar faptul autentificarii actului in modalitatea in care acesta se prezinta.
Mai mult decat atat, martora propusa de catre reclamanta (I. T.) si care nu a perceput direct si personal intelegerea reclamantei cu fiica sa anterior datei actului autentic, afirma in instanta faptul ca in opinia sa, reclamanta a avut discernamant in momentul incheierii actului.
In concluzie, nu exista elemente care sa conduca la concluzia ca intelegerea dintre parti ar fi fost altceva decat o vanzare-cumparare pura si simpla.
In ceea ce priveste seriozitatea pretului, este de constatat ca imobilul a fost evaluat prin actul autentic la suma de 70.000 lei, pentru o suprafata utila de 46,37 mp.
Chiar daca valoarea de piata ar fi fost mai mare, nu se poate spune ca suma fixata de catre parti este derizorie asa incat sa atraga nevalabilitatea conventiei ca vanzare-cumparare. Relatiile de rudenie apropiata dintre vanzatoare si cumparatoare care sunt mama si fiica, permit o marja mare de apreciere in ceea ce este acceptabil ca "pret serios", pretul fiind in cele din urma, lasat la libera apreciere a partilor conventiei.
Ipoteza neplatii pretului este infranta de insusi actul autentic, caruia nu i se poate opune cu succes depozitia martorei I. T., din cuprinsul careia se poate retine faptul ca la mai mult timp de la data perfectarii actului si dupa ce reclamanta fusese internata in centrul pentru persoane varstnice, intentionand sa isi preconstituie niste dovezi (intalnirea dintre reclamanta si martora a avut loc cu aproximativ o jumatate de an inainte de inregistrarea cererii la instanta), i-a vorbit acesteia despre contract si despre faptul ca nu i-ar fi fost platit pretul.
Este greu de crezut ca anterior, desi aceeasi martora a vizitat-o pe reclamanta la intervale de timp de o luna, reclamanta nu i-ar fi relatat nimic despre plata pretului sau despre conditiile concrete in care s-a incheiat contractul, daca nemultumirea sa determinata de aceste imprejurari ar fi fost reala si autentica.
Or, martora a invederat instantei ca de aproare trei ani o vizita pe reclamanta, ceea ce inseamna ca un interval de timp de un an si jumatate nu s-a plans ca prestatia esentiala a cumparatoarei nu ar fi fost executata.
Intocmai ca si instanta de fond, apreciem ca reclamanta nu a facut dovada celor afirmate prin cererea de chemare in judecata prin care a tins la lipsirea de eficacitate a contractului de vanzare cumparare, neexistand motive de desfiintare nici a contractului subsecvent, incheiat de catre cumparatoare cu intimata Ivanoiu D..
In ceea ce priveste exigentele art. 6 din CEDO relativ la motivarea hotararii, mentionam ca in jurisprudenta sa constanta, Curtea stabilește că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59]." (cauza Albina impotriva Romaniei).
In acelasi timp, Curtea stabileste si ca "obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX)", fiind necesar a se constata că, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse; or, prima instanta de fond a respectat acest imperativ, hotararea sa fiind suficient motivată, iar cererea apelantei-reclamante examinată în mod echitabil.
Stabilind ca niciuna dintre criticile aduse prin cererea de apel nu este intemeiata, instanta urmeaza sa respinga apelul ca nefondat, cu consecinta obligarii apelantei-reclamante la plata sumei de 500 lei catre intimata Ivanoiu D. cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu de avocat dovedit prin chitanta de la fila nr. 55 a dosarului din apel), ca parte care a cazut in pretentii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă P. E., CNP_, cu reședința în C., Căminul de Vârstnici, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 6307/05.05.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. Ș., CNP_, cu domiciliul în C., ., jud. D., C. G., CNP_, cu domiciliul în C., ., jud. D. și I. D., CNP_, domiciliată în C., Bld Dacia, nr. 151, ., ., jud. D. ca nefondat.
Obligă apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă I. D. a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
Președinte, I. G. Ș. | Judecător, L. C. C. | |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud.L.C.C.
Tehn.F.M./5 ex.06.04.2015
Jud.fond.L.C.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 30-01-2015, Tribunalul DOLJ | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din... → |
|---|
