Evacuare. Decizia nr. 65/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 29303/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 65/2015
Ședința publică de la 02 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător D. F. S.
Judecător S. L. M.
Grefier E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenții reclamanți M. C. PRIN PRIMAR și C. L. M. C., împotriva sentinței civile nr. 1962 din 6 februarie 2013, pronunțată de judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. R. M. și N. D. T., având ca obiect evacuare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru constatarea perimării, dosarul fiind suspendat în baza art.242, pct.2, C.pr.civ. la termenul din 14 octombrie 2013.
Instanța din oficiu, invocă excepția perimării și reține cauza spre soluționare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1962/2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții M. C. prin Primar și C. L. al Municipiului C. împotriva pârâților N. R. M. și N. D. T..
Au fost obligați pârâții către reclamantă la plata sumei de_ lei, reprezentând contravaloare chirie restantă până la data de 31.12.2011 și la plata majorărilor de întârziere.
Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie spațiul de locuit situat la adresa: C., . nr. 9, camera 3, județul D..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții C. L. al Municipiului C. și M. C. prin Primar criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ședința publică din data de 14.10.2013, având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Tribunalul, în temeiul disp. Art. 242 pct 2 Cpciv a dispus suspendarea cauzei.
Analizând cu prioritatea impusă de disp. Art. 137 Cpciv excepția perimării, Tribunalul o va admite având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an.
Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de un an în materie civilă.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cererii de chemare în judecată/căi de atac, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la con cursul forței coercitive a statului.
Termenul de perimare de 1 an începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.
În prezenta cauza, instanța constată că la data de 14.10.2013 a intervenit suspendarea judecății, în temeiul disp. Art. 242 pct 2 Cpciv, dată de la care procesul a fost lăsat în nelucrare.
Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie.
Perimarea atrage stingerea procesului în faza în care se află împreună cu toate actele de procedură îndeplinite în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. Art. 312 alin. 1 Cpciv, constată perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimat recursul declarat de recurenții reclamanți M. C. PRIN PRIMAR și C. L. M. C., împotriva sentinței civile nr. 1962 din 6 februarie 2013, pronunțată de judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți N. R. M. și N. D. T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2015
Președinte, L. A. | Judecător, D. F. S. | Judecător, S. L. M. |
Grefier, E. B. |
Red LA/2 ex/03.02.2015
E.B. 03 Februarie 2015
J fond A G.
← Pretenţii. Sentința nr. 9055/2015. Tribunalul DOLJ | Anulare act. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|