Fond funciar. Hotărâre din 16-03-2015, Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii civile / 2015

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 870/215/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 202/2015

Ședința publică de la 16 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător D. F. S.

Judecător S. L. M.

Grefier E. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul reclamant C. D. S., împotriva sentinței civile nr._ din 10.10.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți: C. L. DE APLICARE A LEGII 247/2005 C., C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 247/2005 - PREFECTURA D., având ca obiect

fond funciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, avocat G. A. pentru recurentul reclamant C. D. S., consilier juridic C. Paulon pentru intimata pârâtă C. Județeană De Aplicare A Legii 247/2005 - Prefectura D., lipsind intimata pârâtă C. L. De Aplicare A Legii 247/2005 C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Avocat G. A., depune practică judiciară și învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.

Consilier juridic C. Paulon pentru intimata pârâtă C. Județeană De Aplicare A Legii 247/2005 - Prefectura D. și învederează că nu mai are cereri de probatorii de formulat.

Nemaifiind cereri de probatorii de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat G. A., având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile iar pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic C. Paulon, având cuvântul solicită admiterea recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată în data de 01.02.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub numărul_ reclamantul C. D. Ș. a solicitat în contradictoriu cu C. L. de Aplicare A Legii 247/2005 C. Și C. Județeană De Aplicare A Legii 247/2005 - Prefectura D. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Comisiei Locale De Aplicare A Legii 247/2005 C. Să procedeze la îndeplinirea atribuțiilor legale privind punerea lui în posesie cu suprafața de 4,03 ha teren extravilan pe raza municipiului C. și obligarea C. Județeană de Aplicare A Legii 247/2005 - Prefectura D. la îndeplinirea atribuțiilor legale privind emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren.

În fapt a arătat că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în natură, pentru suprafața de 4,03 ha teren atât în baza legii nr. 18/1991, cât și în baza legii nr. 1/2000 și 247/2005. Deși a fost validat în anexa 29 la Legea nr. 247/2005 la poziția 3, până în prezent nu am fost pus în posesie.

A menționat că a făcut numeroase demersuri pentru a rezolva această situație pe cale amiabilă, însă nu a reușit, fapt ce l-a determinat să promoveze prezenta acțiune.

În drept a invocat dispozițiile art. 64 din Legea 18/1991.

În data de 10.06.2013, la solicitarea instanței C. L. De Aplicare A Legii 247/2005 C. a comunicat instanței prin adresa nr._ că reclamantul a fost validat cu suprafața de 4,03 ha în anexa 39 la Legea 1/2000 conform HCJ nr. 524/2002, în vederea acordării de despăgubiri. În lipsa suprafețelor de teren necesare satisfacerii integrale a cererilor formulate C. L. de Aplicare a Legii 247/2005 C. a dispus aplicarea unei cote procentuale de 35 % din suprafața totală pentru restituirea în natură, în cazul sus numitului 2,22 ha( anexa 50) și 65% din suprafața totală pentru acordarea de despăgubiri, în speța de față 4,03 ha(anexa 39).

A arătat că la data apariției legii 247/2005 C. L. de Aplicare a Legii 247/2005 C. nu deținea teren de rezervă la dispoziție drept pentru care, cererea formulată în temeiul prezentei legi a fost soluționată în sensul preluării suprafeței de 4,03 ha în anexa 23 conform HCJ 1812/2007 pentru acordarea despăgubirilor bănești.

A învederat instanței că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 67/2010, prin adresa nr._/15.04.2011 s-a înaintat Comisiei Județene D. o propunere de validarea a anexei 29 la Legea 247/2005 în vederea preluării unor suprafețe de teren din administrarea Stațiunii Legumicole Ișalnița. În această anexă numitul C. Ș. D. a fost înscris la poziția 3 cu suprafața de 4,03 ha. Această propunere a fost restituită Comisiei Locale C. fără nici o hotărâre a Comisiei locale D..

La data de 28.06.2013 reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea Comisiei Locale de Aplicare a Legii 247/2005 sa trimită dosarul de notificare în baza Legii 247/2005 Comisiei Județene de Aplicare a Legii 247/2005 - Prefectura D. în vederea emiterii unei hotărâri de validare a anexei nr. 29 la legea nr. 247/2005 cu suprafața de 4,03 ha teren extravilan, obligarea Comisiei Locale de Aplicare a Legii 247/2005 să procedeze la îndeplinirea atribuțiilor legale privind punerea mea în posesie cu suprafața de 4,03 ha teren extravilan pe raza Municipiului C., iar în cazul în care nu există teren disponibil în zonă, să fie pusa în posesie în zona B. M. sau pe raza comunelor Șimnic, Ișalnița sau Cărcea, întrucât în aceste zone există teren disponibil administrat în prezent de fostele Stațiuni de cercetare și obligarea COMISIEI JUDEȚENE DE APLICARE A LEGII 247/2005 - PREFECTURA D. la îndeplinirea atribuțiilor legale privind emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren.

În data de 27.09.2013 C. Județeană D. de Aplicare a Legii 247/2005 - Prefectura D. a precizat că motivul pentru care C. Județeană D. a returnat documentația și anexa 29 că C. locală C. este reprezentat de faptul că în anexa 29 s-a menționat amplasamentul terenurilor, stabilirea amplasamentului pentru beneficiarii înscriși în anexa 29 făcându-se în mod distinct și ulterior întocmirii și validării de către C. Județeană de Aplicare a Legii 247/2005.

În data de 27.09.2013 reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând obligarea pârâtelor la îndeplinirea procedurilor legale în vederea validării anexei 29 la Legea 247/2005 și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4 ha teren extravilan situat în T 23, P 181/11 pe raza localității C. – zona Cernele, obligarea Comisiei Locale să procedeze la îndeplinirea atribuțiilor legale privind înaintarea documentației necesare către ADS pentru preluarea suprafeței de 4 ha teren extravilan situat în T 23, P 181/11 de la fosta Stațiune de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă C. și punerea în posesie cu această suprafață de teren și obligarea Comisiei Județene la îndeplinirea atribuțiilor legale privind emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren.

Prin sentința civilă nr.1497/07.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția prematurității acțiunii.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. D. S. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii 247/2005 C. cu sediul în C., județul D. și C. Județeană de aplicare a legii 247/2005 - Prefectura D., ca prematur introdusă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a fost validat cu suprafața de 4,03 ha în anexa 39 la Legea 1/2000 conform HCJ nr. 524/2002, în vederea acordării de despăgubiri. În lipsa suprafețelor de teren necesare satisfacerii integrale a cererilor formulate C. L. DE APLICARE A LEGII 247/2005 C. a dispus aplicarea unei cote procentuale de 35 % din suprafața totală pentru restituirea în natură, în cazul sus numitului 2,22 ha( anexa 50) și 65% din suprafața totală pentru acordarea de despăgubiri, în speța de față 4,03 ha(anexa 39).

Întrucât la data apariției legii 247/2005 C. L. DE APLICARE A LEGII 247/2005 C. nu deținea teren de rezervă la dispoziție drept pentru care, cererea formulată în temeiul prezentei legi a fost soluționată în sensul preluării suprafeței de 4,03 ha în anexa 23 conform HCJ 1812/2007 pentru acordarea despăgubirilor bănești.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 67/2010, prin adresa nr._/15.04.2011 s-a înaintat Comisiei Județene D. o propunere de validarea a anexei 29 la Legea 247/2005 în vederea preluării unor suprafețe de teren din administrarea Stațiunii Legumicole Ișalnița. În această anexă numitul C. Ș. D. a fost înscris la poziția 3 cu suprafața de 4,03 ha. Această propunere a fost restituită Comisiei Locale C. fără nici o hotărâre a Comisiei locale D..

Potrivit art. 4 din Legea 165/2013 "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Conform art. 7 din aceeași lege "Până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile."

Art. 11 din aceeași lege prevede următoarele: "Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016. În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru. În termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenției Domeniilor Statului suprafețele preluate și neutilizate în cadrul procesului de restituire. În situația în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenției Domeniilor Statului conform alin. (3), această instituție are calitatea de intervenient forțat în cauză."

Conform art. 248 C. "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii instanța constată că această este întemeiată și urmează să o admită cu consecința respingerii acțiunii ca prematur introduse, pentru următoarele considerente:

Rezolvarea corectă a pricinii comportă probleme de legalitate, adică de aplicare a normelor de drept incidente, aplicabilitatea Legii nr. 165/2013 fiind de esența soluționării cauzei.

Legea nr.165/2013 de imediată și de generală aplicare tuturor procedurilor administrative ori judiciare, indiferent de stadiul lor, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Instanța a reținut,așadar, că rezolvarea prezentului litigiu se raportează, în esență, la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, recurenta susținând că aceasta este incidentă situației de fapt deduse judecății.

Acest act normativ este de imediată aplicare situațiilor litigioase în curs de derulare, conform regulii "tempus regit actum" și nu există nici un temei de drept pentru a se aplica o normă anterioară de drept substanțial în varianta în care aceasta era în vigoare la data introducerii acțiunii (respectiv, art.64 din Legea 18/1991), cu ignorarea prevederilor noii legi; litigiul de față intră în categoria "facta pendentia", fiind o situație litigioasă în curs de derulare la data intrării în vigoare a noului act normativ, neavând relevanță data la care a fost introdusă acțiunea, câtă vreme legea nouă nu conține nici o normă de ultraactivare a legii vechi.

Potrivit art .4 din Legea 165/2013, "dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii – pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Prin urmare, legiuitorul intern a avut în vedere jurisprudența CEDO în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului totalitar și a specificat în mod imperativ că noul act normativ, care vine să completeze și să reconfigureze legislația reparatorie anterioară, este pe deplin incident procedurilor administrative și judiciare în curs de derulare.

Această trimitere expresă la jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg în corpul actului normativ analizat relevă contextul general legislativ, social și economic în care a fost adoptat noul act normativ, puterea legiuitoare exercitându-și atributul de legiferare pe baza unor premise ce vizează impactul legislației reparatorii asupra întregii societăți românești. Premisele avute în vedere de puterea legiuitoare la adoptarea unui act normativ nu pot fi negate de puterea judecătorească la soluționarea unor cauze concrete, întrucât aceasta ar echivala cu o imixtiune în domeniul altei puteri și ar nega principiul separației acestora, principiu care este de esența oricărei ordini constituționale firești. Fiind de principiu faptul că legea este un act de suveranitate, pe când hotărârea unei instanțe de judecată este un act de jurisdicție, instanța de judecată nu poate substitui o normă de drept aflată în vigoare cu o normă creată pe cale pretoriană, după nici nu poate cenzura oportunitatea adoptării anumitor norme juridice, întrucât aceasta ține de procesul de legiferare, care nu intră în domeniul său de competență instituțională.

Art. 20 alin. 2 din Constituția României reglementează prioritatea reglementărilor internaționale față de normele adoptate de legiuitorul intern în situația în care există neconcordanțe între acestea în ceea ce privește drepturile fundamentale ale omului, iar în virtutea acestui text constituțional instanța de judecată poate aplica o reglementare internațională într-o situație litigioasă în care se reclamă protejarea unui drept fundamental, reglementarea respectivă având o forță juridică superioară față de norma legiuitorului intern.

Această regulă este inoperantă în cauza supusă soluționării, deoarece reglementarea internațională invocată, în mod uzual, în jurisprudență, în cadrul litigiilor din această materie - art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, care garantează respectarea dreptului de proprietate – nu poate înlătura, pur și simplu, aplicarea unei legi care este de imediată aplicare și al cărei scop este finalizarea procedurilor de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în condițiile în care în cuprinsul său se face referire expresă la hotărârea pronunțată în cauza-pilot în materia imobilelor preluate abuziv în contradictoriu cu statul român. Tribunalul subliniază, o dată în plus, că o reapreciere a concordanței Legii nr. 165/2013 cu normele CEDO, în contextul în care legiuitorul a apreciat implicit că acestea sunt concordante (prin statuarea conținută de art. 4 din lege) ar echivala cu o ingerință în atribuțiile unei alte puteri a statului.

Art. 7 alin. 1 din Legea 167/2013 dispune că: "până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar", iar potrivit alineatului 2, "dispozițiile alin. 1 nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile".

Prin urmare, dispozițiile art. 7, raportate la dispozițiile art. 4 din lege instituie o suspendare a obligațiilor comisiilor de fond funciar privind punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local.

Art. 5 din lege reglementează constituirea unei noi autorități administrative, C. locală pentru inventarierea terenurilor, art. 6 reglementează obligația acestei comisii de a întocmi, în termen de 180 de zile de la data constituirii, situația terenurilor agricole, cu sau fără investiții, și forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ – teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ – teritorială; art. 8 din lege reglementează obligația comisiilor locale de fond funciar de a centraliza toate cererile de reconstituire nesoluționate, în vederea stabilirii suprafeței de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire; art. 11 reglementează obligația comisiilor locale și județene de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016; art. 11 alin. 2 reglementează plângerea pe care o are la dispoziție persoana interesată în situația neîndeplinirii acestor obligații; art. 12 reglementează modul în care se va face atribuirea terenurilor reconstituite; art. 32 instituie măsuri pentru urgentarea soluționării cererilor de retrocedare.

Se observă că titlul legii vizează "măsurile pentru finalizarea procesului de restituire", iar legea conține un calendar de efectuare a tuturor etapelor de finalizare a acestui proces, reglementând în mod imperativ termenele în care trebuie efectuate operațiunile respective.

Totodată, potrivit art. 2 din Legea 165/2013, unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor prevăzute de acest act normativ este principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății.

Instanța a reținut că atât Legea 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, cât și celelalte acte normative succesive din același domeniu, au instituit veritabile raporturi juridice obligaționale între persoanele al căror drept la reconstituire a fost recunoscut prin validare și comisiile de fond funciar, cărora le incumbă obligațiile legale de punere în posesie și emitere a titlurilor de proprietate. Ca efect al noii legi, raporturile juridice respective se mențin, există în continuare, doar că obligațiile ce le revin comisiilor de fond funciar sunt suspendate pe perioada intervalului de timp avut în vedere de calendarul de finalizare a procedurilor de restituire reglementat de lege. Beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate funciară își păstrează calitatea de creditori ai obligațiilor privind finalizarea procedurilor de reconstituire prin concretizarea obiectului material al dreptului recunoscut și stabilit, în cadrul cărora obligațiile de punere în posesie și emitere a titlului de proprietate ocupă un loc important, iar comisiile de fond funciar rămân, în continuare, debitori ai acestor obligații legale, obligații a căror executare este suspendată în baza legii.

Așa fiind, toate aceste subiecte de drept aflate într-o situație precum cea a recurenților reclamanți rămân titulari ai unui bun în accepțiunea art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, precum și în accepțiunea statornicită de jurisprudența CEDO. Legea 165/2013 nu le neagă și nu le anihilează această calitate, dobândită în urma parcurgerii procedurii administrativ – jurisdicționale prevăzute de lege, particularitatea acesteia constând în aceea că legiuitorul și-a asumat, practic, o ingerință în acest drept, ingerință ce constă într-o nouă amânare a procesului general de restituire a proprietăților imobiliare preluate în mod abuziv, din rațiuni ce vizează asigurarea unui echilibru între interesul particular și cel general. Or, potrivit celor deja arătate în considerentele prezentei decizii, asumarea acestei ingerințe de către puterea legiuitoare și menționarea jurisprudenței CEDO în corpul actului normativ nu este cenzurabilă de către puterea judecătorească.

Tribunalul are în vedere și realitățile jurisprudențiale incontestabile ce au precedat apariția acestui act normativ, în sensul că în foarte multe cazuri comisiile locale de fond funciar s-au apărat invocând lipsa rezervei de teren disponibil pentru punerile în posesie, existând și cazuri în care s-a probat efectuarea unor demersuri către autoritățile competente în vederea predării unor suprafețe de teren în vederea finalizării procedurilor de reconstituire. Lipsa terenului disponibil la nivelul celor mai multe unități administrativ – teritoriale a devenit o realitate notorie, ce a determinat intervenția organului legislativ, în contextul în care orice act normativ are la bază o anumită nevoie de reglementare a unei anumite realități sociale.

În fine, instanța a mai reținut și că orice hotărâre judecătorească ar trebui să tranșeze în mod eficient o anumită situație litigioasă, iar efectul substanțial al hotărârii, dezlegarea dată în fapt și în drept, ar trebui să conducă la o finalitate concretă a procesului, și nu la una formală și iluzorie pentru partea care a triumfat. Mai exact, o hotărâre judecătorească prin care s-ar consfinți dreptul actual al reclamantului la punerea în posesie și la emiterea titlului de proprietate și prin care comisiile de fond funciar ar fi obligate să-și îndeplinească obligațiile legale, cu toate că la nivelul unității administrativ-teritoriale nu există suprafețe disponibile, ar fi susceptibilă de executare silită conform regulilor din materia obligațiilor de a face, fără ca dreptul beneficiarului reconstituirii să poată fi concretizat în modalitatea avută în vedere în etapa validării, fără ca finalitatea hotărârii judecătorești să rezide în stabilirea unui drept concret și efectiv, așa cum ar trebui să fie dreptul de proprietate asupra unui teren înscris într-un titlu de proprietate ce intră în circuitul civil, teren cu care proprietarul a fost pus în posesie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. D. S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul arată că admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată este greșită.

În primul rând, se impune a se observa că excepția de prematuritate poate fi definită ca o excepție de fond prin care pârâtul se apără și arată că dreptul subiectiv invocat de reclamantul nu este actual și nu poate fi pretins încă în justiție. Pentru a se evita opunerea excepției de prematuritate, reclamantul trebuie să promoveze cererea sa numai în momentul în care s-a împlinit termenul sau condiția de cate depinde dreptul subiectiv dedus judecății.

Potrivit art. 4 din Legea nr.165/2013 dispozițiile prezentei legi de aplică… cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor… la data intrării în vigoare a prezentei legi.

A aprecia că apariția unei dispoziții legaler la o distanță de aproximativ 4 luni după momentul introducerii cererii de chemare în judecată devine incidentă într-o asemenea cauză aflată deja pe rolul instanței la momentul apariției legii noi, înseamnă a conferi acestei norme legale efecte retroactive, situație ce contravine flagrant principiului neretroactivtății legii consacrat de art. 15 alin.2 din Constituția României.

Recurentul arată că este obligatorie decizia nr.88/27.02.2014a Curții Constituționale a României, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 sunt constituționale, în măsura în care termenele prevăzute de lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluiate abuziv aflate pe rolul instanței la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.

Solicită, în raport de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 752/12.06.2014 Tribunalul D. a admis recursul, a casat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria C..

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul constată că acestea sunt fondate, recursul urmând a fi admis pentru următoarele motive:

Prima instanta a respins ca prematura actiunea promovata de reclamantul C. D. S. anterior intrarii in vigoare a Legii 165/2013, avand ca obiect obligarea Comisiei Local C. la punerea sa in posesie pe suprafata de 4,03 ha si a Comisiei Judetene D. la emiterea titlului de proprietate pe aceasta suprafata de teren, retinand, in esenta, ca dispozitiile art 7 raportate la dispozitiile art 4 din legea 165/2013 instituie o suspendare a obligatiilor comisiilor de fond funciar privind punerea in posesie si emiterea titlului de proprietate pana la intocmirea situatiei centralizatoare la nivel local.

Potrivit art 4 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România dispozițiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Totodata, art 7 din acelasi act normativ stabileste ca până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Curtea Constitutionala, prin decizia nr 88/27.02.2014 a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 teza a doua din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art.33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare .

Potrivit art 33 din Legea 165/2013 entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a)în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b)în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c)în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).

Curtea Constitutionala a reținut că, în cauzele ce au determinat ridicarea excepției de neconstituționalitate, cererile de chemare în judecată au fost introduse înainte de . Legii nr.165/2013 (asa cum este si prezenta cauza), acestea aflându-se pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestui act normativ. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, în aceste cauze a fost ridicată problema incidenței dispozițiilor art.33, respectiv neepuizarea termenelor prevăzute de aceste dispoziții, cu consecința respingerii cauzelor ca „devenite premature”. Dispozițiile art.33 din Legea nr.165/2013 instituie anumite termene procedurale de soluționare a cererilor de către entitățile învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, termene care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014 și înăuntrul cărora persoanele îndreptățite nu pot formula cereri în instanță.

Curtea Constitutionala a analizat în ce măsură dispozițiile criticate generează posibilitatea invocării excepției prematurității cererii de chemare în judecată, introduse înainte de . Legii nr.165/2013 și dacă au aceeași natură juridică precum cele de mai sus.

Curtea a observat că pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepția prematurității acțiunii este acea excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea reține că prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Așadar, prematuritatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a condițiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiții care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecință, Curtea constatat că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Mergand mai departe, Curtea Constitutionala a retinut că dispozițiile art.4 teza a doua din Legea 165/2013, care pot fi interpretate în sensul că art.33 din Legea nr.165/2013 se aplică „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor”, conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție.

A mai retinut Curtea că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art.33 din Legea nr.165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justitie al persoanelor îndreptătite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instantei de judecată până la solutionarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al solutiilor pronuntate de instantele judecătoresti, în sensul respingerii actiunilor mentionate ca „devenite premature”, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justitie si, prin urmare, o nesocotire a dispozitiilor constitutionale ale art.21 alin.(2) potrivit cărora „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.

Introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justitie al persoanei interesate încalcă prevederile art.21 alin.(1) si (2) din Constitutie.

Tribunalul retine, asadar, fata de statuarile din cuprinsul deciziei nr 88/27.02.2014 a Curtii Constitutionale, decizie obligatorie pentru instantele judecătorești in virtutea art 31 din Legea 47/1992, ca soluționarea acțiunii reclamantului introduse anterior intrării in vigoare a Legii 165/2013, având ca obiect punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 4,03 ha, prin respingerea acesteia ca premature introdusa este incorecta, motiv pentru care, in baza art 312, al 5, teza I C., recursul va fi admis, sentința civila recurata urmand a fi casata si cauza trimisa spre judecarea fondului la aceeași instanța de fond.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. în data de 26.06.2014 sub nr._ .

Prin sentința civilă nr._/10.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea precizată formulată de petentul C. D. Ș. în contradictoriu cu intimatele C. L. de Aplicare a Legii 247/2005 C. și C. Județeană de Aplicare a Legii 247/2005- Prefectura D., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Instanța a constatat că acțiunea precizată este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Rezolvarea corectă a pricinii comportă probleme de legalitate, adică de aplicare a normelor de drept incidente, aplicabilitatea Legii nr. 165/2013 fiind de esența soluționării cauzei.

Legea nr. 165/2013 de imediată și de generală aplicare tuturor procedurilor administrative ori judiciare, indiferent de stadiul lor, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Instanța a reținut, așadar, că rezolvarea prezentului litigiu se raportează, în esență, la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 165/16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, recurenta susținând că aceasta este incidentă situației de fapt deduse judecății.

Acest act normativ este de imediată aplicare situațiilor litigioase în curs de derulare, conform regulii "tempus regit actum" și nu există nici un temei de drept pentru a se aplica o normă anterioară de drept substanțial în varianta în care aceasta era în vigoare la data introducerii acțiunii (respectiv, art. 64 din Legea 18/1991), cu ignorarea prevederilor noii legi; litigiul de față intră în categoria "facta pendentia", fiind o situație litigioasă în curs de derulare la data intrării în vigoare a noului act normativ, neavând relevanță data la care a fost introdusă acțiunea, câtă vreme legea nouă nu conține nici o normă de ultraactivare a legii vechi.

Instanța a reține că atât Legea 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, cât și celelalte acte normative succesive din același domeniu, au instituit veritabile raporturi juridice obligaționale între persoanele al căror drept la reconstituire a fost recunoscut prin validare și comisiile de fond funciar, cărora le incumbă obligațiile legale de punere în posesie și emitere a titlurilor de proprietate. Ca efect al noii legi, raporturile juridice respective se mențin, există în continuare, doar că obligațiile ce le revin comisiilor de fond funciar sunt suspendate pe perioada intervalului de timp avut în vedere de calendarul de finalizare a procedurilor de restituire reglementat de lege. Beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate funciară își păstrează calitatea de creditori ai obligațiilor privind finalizarea procedurilor de reconstituire prin concretizarea obiectului material al dreptului recunoscut și stabilit, în cadrul cărora obligațiile de punere în posesie și emitere a titlului de proprietate ocupă un loc important, iar comisiile de fond funciar rămân, în continuare, debitori ai acestor obligații legale, obligații a căror executare este suspendată în baza legii.

Instanța are în vedere și realitățile jurisprudențiale incontestabile ce au precedat apariția acestui act normativ, în sensul că în foarte multe cazuri comisiile locale de fond funciar s-au apărat invocând lipsa rezervei de teren disponibil pentru punerile în posesie, existând și cazuri în care s-a probat efectuarea unor demersuri către autoritățile competente în vederea predării unor suprafețe de teren în vederea finalizării procedurilor de reconstituire. Lipsa terenului disponibil la nivelul celor mai multe unități administrativ – teritoriale a devenit o realitate notorie, ce a determinat intervenția organului legislativ, în contextul în care orice act normativ are la bază o anumită nevoie de reglementare a unei anumite realități sociale.

Este adevărat că prin decizia nr. 88/27.02.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare .

a)în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b)în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c)în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

Curtea Constitutionala a reținut că, în cauzele ce au determinat ridicarea excepției de neconstituționalitate, cererile de chemare în judecată au fost introduse înainte de . Legii nr.165/2013, acestea aflându-se pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestui act normativ. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, în aceste cauze a fost ridicată problema incidenței dispozițiilor art. 33, respectiv neepuizarea termenelor prevăzute de aceste dispoziții, cu consecința respingerii cauzelor ca „devenite premature”. Dispozițiile art. 33 din Legea nr.165/2013 instituie anumite termene procedurale de soluționare a cererilor de către entitățile învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, termene care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014 și înăuntrul cărora persoanele îndreptățite nu pot formula cereri în instanță.

Mergand mai departe, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.4 teza a doua din Legea 165/2013, care pot fi interpretate în sensul că art.33 din Legea nr.165/2013 se aplică „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor”, conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție.

A mai retinut Curtea că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art.33 din Legea nr.165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justitie al persoanelor îndreptătite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la solutionarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al solutiilor pronuntate de instantele judecătoresti, în sensul respingerii actiunilor mentionate ca „devenite premature”, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justitie si, prin urmare, o nesocotire a dispozitiilor constitutionale ale art.21 alin.(2) potrivit cărora „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.

Însă în cauza de față nu este vorba de o cerere întemeiată pe legea 10/2001 care să aibă legătură cu dispozițiile art. 33 din legea 165/2013, ci despre o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 64 din Legea 18/1991, ori Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare, prin urmare în ceea ce privește acțiunea de față dispozițiile art. 4 din Legea 165/2014 nu au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.

În consecință, instanța a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. D. Ș., care a arătat, în esență, că instanța de fond a nesocotit dispozițiile obligatorii date de instanța de recurs cu privire la problematica Legii nr.165/2013 și că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind informă și străină de natura pricinii și reprezentând o simplă copiere a hotărârilor anterioare.

Recursul este fondat.

Tribunalul constată că sentința recurată nu conține considerente de fapt și de drept care să reflecte convingerea juridică a judecătorului care a pronunțat soluția în dosar, ci reprezintă o simplă operațiune de copiere a sentinței și a deciziei pronunțate în ciclul procesual anterior, copiere ce a fost făcută în lipsa oricărui raționament juridic raportat la situația de fapt dedusă judecății. Despre respectarea îndrumărilor date prin decizia de casare și a dispozițiilor art.315 alin.1 C.proc.civ. nici nu poate fi vorba, întrucât în sentință au fost reproduse pasaje întregi din decizia de casare, ca și când ar reprezenta creația juridică a judecătorului care a copiat din decizie, fără a pronunța vreo soluție.

Instanța a încălcat în mod flagrant dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât motivarea unei hotărâri judecătorești constituie o garanție a unui proces echitabil, judecătorul fiind dator să dea un verdict argumentat în fapt și în drept, și nu unul arbitrar, din care nu se poate înțelege nimic.

Tribunalul nu are cum să exercite controlul judiciar față de o asemenea sentință, așa încât va face aplicarea art.312 alin.6¹ C.proc.civ. și va admite recursul, urmând a casa sentința cu reținerea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul reclamant C. D. S., împotriva sentinței civile nr._ din 10.10.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. DE APLICARE A LEGII 247/2005 C. și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII 247/2005 - PREFECTURA D..

Casează sentința civilă recurată și reține cauza spre rejudecare.

Fixează termen la data de 11 mai 2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2015.

Președinte,

L. A.

Judecător,

D. F. S.

Judecător,

S. L. M.

Grefier,

E. B.

Red.jud.S.L.M.

Tehn.S.V./5 ex.

Jud.fond-C.N.M.

← Anulare act. Sentința nr. 121/2015. Tribunalul DOLJ		Partaj judiciar. Decizia nr. 207/2015. Tribunalul DOLJ →

Fond funciar. Hotărâre din 16-03-2015, Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Hotărâre din 16-03-2015, Tribunalul DOLJ