Fond funciar. Sentința nr. 1607/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1607/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 890/183/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 677/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător G. C. F.

Grefier E. D. C.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanții-pârâți C. D., O. D. M., împotriva sentinței civile nr. 1607/12.06.2014 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. C. și intimații-pârâți C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR D., C. L. DE FOND FUNCIAR ., C. Ș.-I., T. C., C. S., T. F., având ca obiect fond funciar anulare T.P.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 03.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 09.04.2015 când instanța a hotărât:

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului dedus judecății, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1607/12.06.2014 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul_ a fost admisă acțiunea în nulitate și rectificare titluri de proprietate formulată de reclamantul T. C. în contradictoriu cu pîrîții O. M., C. D., C. Județeană de fond funciar D., C. L. de fond funciar de pe lîngă Primăria . și C. Ș. I., T. C. și T. F. .

S-a constatat nulă reconstituirea dreptului de proprietate a pârâților O. D. M. și C. D.D. din titlurile de proprietate nr.2048-1358 din 22 septembrie 2002 și 2045-1358 din 22 septembrie 2002.

S-a dispus eliberarea altor titluri de proprietate, corespunzătoare celor arătate în alineatul precedent având ca titulari ai dreptului pe: T. S.V.,T. S.F., C. S.C.,T. I.C. și C. I.M., în calitate de moștenitori ai autoarei T. I.E., cu privire la aceleași suprafețe și amplasamentele din titlurile de proprietate nr. 2048-1358 din 22 septembrie 2002 și 2045-1358 din 22 septembrie 2002.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul T. C. a chemat în judecată pe pîrîții O. M.,C. D.,C. Județeană de fond funciar D.,C. L. de fond funciar de pe lîngă Primăria .,C. Ș. I.,T. C.,C. S. și T. F.,solicitînd să se dispună rectificarea numelor titlurilor dreptului de proprietate din titlu de proprietate nr.2048-1258 din 22.09.2002 în sensul de a se trece C. I.M. în loc de C. I.M. și T. I.C. în loc de T. I.C.,rectificarea numelor titlurilor dreptului de proprietate din titlu de proprietate nr.2045-1358 din 22.09.2002 în sensul de a se trece C. S. C. în loc de Cîrju S.C. și C. I.M. în loc de C. I. M. și să se constate nul dreptul de proprietate reconstituit pîrîților O. D. M. și C. D.D. prin titlurile de proprietate nr.2045-1358 din 22.09.2002 și nr.2048-1258 din 22.09.2002.

În motivarea acțiunii a susținut că în cele două titluri de proprietate au fost trecute greșit numele titularilor,fapt dovedit cu actele de stare civilă aflate la dosarul de fond funciar existent la comisia locală și că numele său a fost greșit menționat, iar T. C. nu a existat niciodată.

A mai susținut că pîrîții O. M. și C. D. nu au vocație la moștenirea autoarei T. I.E.,iar pîrîții C. S. și C. S. I. sunt soțul și fiul defunctei C. M.,că T. C. este fiica defunctei T. V.,iar C. S. este fiul defunctei C. C. și își justifică calitatea în proces.

În drept,a invocat dispozițiile art.III alin.1 lit.a din legea 169/1997.

A depus la dosar titlurile de proprietate nr.2048-1258 din 22.09.2002 și nr. 2045-1358 din 22.09.2002.

La 4.04.2014 pîrîții C. D. și O. M. au formulat întîmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,susținînd că în cauză nu există nici un motiv de nulitate a titlului prevăzut de norma legală din art.III alin.1 lit. a din Legea 169/1997,că pretențiile reclamantului sunt fondate doar cu privire la rectificarea numelor titularilor dreptului de proprietate,iar cu privire la constatarea nulității dreptului de proprietate ce le-a fost reconstituit au solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat,invocînd excepția inadmisibilității, întrucît reclamantul nu a uzat de procedura prealabilă administrativă instituită de legea 18/ 1991 în cadrul procedurii reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate, necontestînd actele primare de reconstituire,respectiv anexa de validare,hotărîrea Comisiei Județene D. și fără să parcurgă procedura specială administrativă prevăzută de legea 18/1991,dispozițiile art.51 și urm.din legea 18/1991 fiind norme legale imperative de la care nu se poate deroga .

Au susținut că nu au vocație la moștenirea autoarei T. I.E.,ci la cele ale autorilor lor T. A.,T. I. și T. S.,terenul în litigiu aparținând autorilor comuni T. S. și T. I.,fiind preluat ulterior de către T. E.,care nu a deținut în proprietate terenul în litigiu,preluînd doar rolul de la soțul său T. S., decedat în anul 1952.

Au mai arătat că T. S. a fost căsătorit cu T. I.,că la căsătorie aceasta din urmă a primit suprafața de 9 ha și 6300 m.p.teren și că au avut-o ca fiică pe T. A.,căsătorită ulterior cu O. F.,iar tatăl lor O. D.,a fost fiul acestora.

De asemenea,au susținut că tatăl lor O. D. a fost căsătorit cu O. T.,că întreaga suprafață de teren a figurat la rolul autorului comun T. S.,care după decesul acestuia a fost preluat de cea de-a doua soție,T. E. și că în temeiul legii 18/1991 au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate,în calitate de moștenitori legali ai autorilor lor.

Au depus la întîmpinare adeverința 854 din 18.05.1998,acte de identitate și de stare civilă,certificate de deces privind pe O. D.,O. F.,O. T. și O. A. și act de naștere.

În cauză au mai fost depuse acte de identitate privind pe C. S., C. S. I.,C. M.,certificat de căsătorie și certificat de deces privind pe C. M.,iar la 8.05.2014 reclamantul a depus răspuns la întîmpinare,prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii avînd ca obiect constatarea nulității dreptului de proprietate reconstituit pîrîților,întrucît conform art.III alin.1 lit.a din legea 169/1997 nulitatea dreptului de proprietate este absolută,putînd fi invocată oricînd și pe orice cale.

La solicitarea instanței Primăria . adresa nr.668 din 5.05. 2014 și actele care au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate,respectiv copie de pe registrul agricol al . 1956,1957,1958,anexele 3 a legii 18/1991,nr. 32 și nr. 36 ale legii 1/2000,cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de T. V., acte de stare civilă și titlurile de proprietate nr. 2048-1258 din 22.09.2002 și nr. 2045-1358 din 22.09.2002.

În cauză părțile au fost legal citate,iar la primul termen de judecată s-a pus în vedere părților să depună la dosar act de deces privind pe T. I. și certificat de căsătorie privind pe T. S. și T. E..

La termenul de azi părțile prezente au depus la dosar actele sus menționate, pîrîtul O. M. depunînd și concluzii scrise.

Din probele administrate în cauză și în raport de dispozițiile legale aplicabile instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 8 alin. 2 din legea 18/1991, " De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite." iar art. 11 din lege prevede că "Suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.".

Cererea înregistrată sub numărul 134/12 martie 1991 a privit pe autorii "S. și E.".

Analizând terenul adus în cooperativă, din perspectiva dispozițiilor art. 11 al legii rezultă că, potrivit registrului agricol din anii 1951-1955, autoarea reclamantului deținea în anul 1951 cu fiul său 10,96 ha.

Așadar, din perspectiva dispozițiilor legale menționate, este indiscutabilă atât vocația cât și îndreptățirea petentului T. V. la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului deținut de mama sa.

La moștenirea autorului T. S. au, indiscutabil, vocație și pârâții.

Este nejustificată susținerea pârâților potrivit căreia terenurile deținute de T. S. și T. E. s-ar fi aflat sub regimul comunității de bunuri deoarece acesta a fost introdus prin codul familiei de la 1954, după decesul antecesorului lor. Anterior codului familiei dreptul soțului supraviețuitor la moștenirea soțului decedat era reglementată de legea 319/1944. Potrivit art. 1 lit. e din aceasta, în lipsa rudelor, soțul supraviețuitor moștenea averea întreaga.

T. S. a decedat la 16 octombrie 1952. La deschiderea succesiunii acestuia era necesar ca, în conformitate cu dispozițiile art. 700 din vechiul cod civil, O. D., nepot de fiică al lui T. S. să-și fi exercitat dreptul de opțiune succesorală în sensul acceptării moștenirii bunicului său în concurs cu soția supraviețuitoare a acestuia și descendenții celor doi; aceasta, în ipoteza perfect plauzibilă în care suprafața de 6,71 ha. regăsită la rolul din 1948 al lui T. S. a trecut la rolul soției sale, autoarea reclamantului.

În lipsa dovezii de acceptare a succesiunii de către O. D. a moștenirii bunicului său, întreaga succesiune a lui T. S. a fost moștenită de soția supraviețuitoare în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. e din legea 319/1944 .

Pârâților nu le pot fi aplicabile dispozițiile privind repunerea în termen prevăzute de art. 13 alin. 2 din legea 18/1991 deoarece repunerea în termen prevăzută de text privea doar acele situații de după scoaterea terenurilor din circuitul civil iar la decesul autorului lor incidente erau dispozițiile vechiului cod civil și cele ale legii 319/1944..

Din cele arătate anterior rezultă că la decesul lui T. S. singura succesibilă acceptantă a moștenirii a fost soția sa,T. E., în patrimoniul căreia au intrat toate bunurile soțului decedat, până la preluarea de GAC (CAP) a terenurilor, astfel încât pârâții sunt persoane neîndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. e din legea 319/1944 și, în consecință, instanța de fond a constatat nulă această reconstituire.

În ceea ce privește erorile de nume, din actele de stare civilă depuse rezultă, într-adevăr, completarea eronată a titlurilor astfel încât instanța de fond a admis acțiunea în nulitate și rectificare titluri de proprietate formulată de reclamant și a dispune eliberarea altor titluri de proprietate în conformitate cu numele corecte ale titularilor drepturilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții C. D. și O. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii capătului de cerere cu privire la apelanți..

În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții au arătat că sentința este afectată de nelegalitate, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, fiind nesocotite și interpretate eronat normele legale imperative prev de art. 11, art. 13 din legea 18/1991.

Prin disp. Art. 13 alin. 2 legea 18/1991 se dispune o repunere în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la cota ce li se cuvine din terenul autorului, pentru moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, conf. alin. 1 al textului, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil la momentul deschiderii succesiunii. Legea operează o repunere în termenul de acceptare, dar acceptarea ca manifestare de voință, a exercitării dreptului de opțiune succesorală, trebuie exprimată expres prin cererea pe care moștenitorii o fac comisiei.

Apelanții au arătat că, în speță, au dovedit că sunt moștenitori ai autorului comun T. S., care a fost căsătorit cu numita T. I.. Din căsătoria celor doi a rezultat T. A.. T. A. a murit înaintea soțului său, T. S.. Ulterior decesului soției, T. S. s-a căsătorit cu autoarea T. I elena. Aceasta a preluat însă rolul agricol al autorului său.

Instanța a ignorat cu desăvârșire întâmpinarea, precum și înscrisurile depuse de pârâți la dosar, inclusiv extrasul din registrul agricol din anul 1948 privindu-l pe autorul comun T. S..

Instanța a procedat nelegal întrucât a refuzat să dea dovadă de rol activ în soluționarea cauzei, principiu esențial al procesului civil, reglementat imperativ de art. 22 Cpciv, refuzând totodată să administreze probele solicitate prin întâmpinare.

O altă critică a sentinței privește nepronunțarea de către instanță asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare.

În drept au fost invocate disp. Art. 470, 476, 479, 480 alin. 2 Cpciv.

Intimatul reclamant T. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului întrucât apelanții nu au vocație la succesiunea autoarei T. I E..

Așa cum se motivează și în sentința apelată, la decesul lui T. S. singura succesibilă acceptantă a moștenirii a fost soția sa T. E., în patrimoniul căreia au intrat toate bunurile soțului decedat până la predarea la GAC a terenurilor.

Apelanții nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Tribunalul a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, la dosar fiind atașate copii ale TDP 2152/18.12.2002 și respectiv 1190-_/14.07.1995 (f 55-56), înscrisurile care au stat la baza emiterii TDP contestate (f 66-71), adresa nr. 703/25.02.2015 emisă de Camera Notarilor Publici C. (f 73).

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, Tribunalul constată că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin reconstituire, in acceptiunea Legii 18/1991 cu modificarile si completarile ei se intelege o reimpropietarire a anumitor categorii de persoane ale caror terenuri au intrat in patrimoniul CAP-urilor, indiferent de titlu, prin cooperativizare sau pe alte cai. Modalitatea de exercitare a dreptului de de reconstituire urmeaza o procedura amanuntit reglementatat de prevederile legale.

De esenta acestei institutii este faptul ca reconstituirea dreptului de proprietate se face exclusiv la cerere, deci disponibilitatea celor indreptatiti a beneficia de prevederile legii guverneaza aceasta institutie. Regula de principiu este impusa de art. 11 Legea 18/1991 potrivit caruia in patrimoniul celor indreptatiti la reconstituire nu se naste ope legis un drept de proprietate ci, pt a dobandi acest drept, se naste dreptul la reconstituire.

In temeiul art. 13, legiuitorul a acordat beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor tuturor mostenitorilor autorului, dar cu respectarea normelor de drept comun referitoare la proximitatea gradului de rudenie si a claselor de mostenitori, cu conditia sa fi formulat cerere.

In speta, instanta retine ca prin cererea înregistrată sub nr. 134/12.03.1991 (f 67) T. V.-autorul intimatei pârâte T. C., în nume propriu și în calitate de mandatar al numiților T. F., T. C., T. M., C. C., O. M. și O. D., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetelor de teren la care autorilor lor-defuncții T. S. și T. E. erau indreptatiti conf lg 18/1991.

Cererea a fost validată, iar în temeiul acestei validari au fost emise titlurile de proprietate contestate.

Considerentele instanței de fond potrivit cărora singura moștenitoare acceptantă a succesiunii autorului T. S. este soția acestuia supraviețuitoare, căreia îi revine întreaga succesiune potrivit art. 1 lit e legea 319/1944 nu pot fi primite.

Este adevărat că în registrul agricol, ulterior decesului autorului T. S., la rubrica « capul familiei » a fost menționată soția acestuia supraviețuitoare, dar această împrejurare nu poate fi o dovadă absolută a calității acesteia de unică moștenitoare acceptantă.

Din contră, nominalizarea moștenitorilor defunctului O. D. (apelanții pârâți din prezenta cauză), alături de ceilalți descendenți ai autorului T. S. de către fiul acestuia-numitul T. V. (cel care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate 134/1991), în calitate de moștenitori ai autorului comun, prezumă recunoașterea calității de moștenitor acceptant (venit la moștenire prin reprezentare) a neportului de fiică (predecedată) al autorului și retransmisia drepturilor dobândite către proprii săi succesibili.

Ca atare, în mod temeinic au fost menționați la rubrica persoane beneficiare ale reconstituirii dreptului de proprietate apelanții pârâți, moștenitori ai autorului T. S. din a cărui masă succesorală au făcut parte bunurile reconstituite. Ca atare se impune respingerea cererii având ca obiectconstatrea nulității dreptului reconstituit prin cele două titluri de proprietate.

În ceea ce privește petitul având ca obiect rectificarea numelor beneficiarilor reconstituirii, coroborand disp. Art. 11 alin. 3 Lg 18/1991 cu cele ale art. 11 HG 890/2005, instanta retine ca stabilirea dreptului de proprietate se face in baza unei cereri care cuprinde numele prenumele solicitantului si ale parintilor, calitatea si gradul de rudenie, suprafata de teren la care se socoteste indreptatit, precum si orice alte date personale pt stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii.

In conformitate cu disp. Art. 36 alin 1 HG 890/2005, in titlul de proprietate se vor inscrie numele si prenumele titularului, precum si intiala tatalui.

In speta, instanta retine ca in TDP 2048-1358/22.09.2002 și respectiv TDP 2045-1358/22.09.2002 numele unor beneficiari a fost consemnat greșit.

Astfel, conform actelor de stare civilă ale căror copii au fost atașate la dosar, se impune rectificarea TDP nr. 2048-1358/22.09.2002 în sensul că la numele persoanelor beneficiare ale reconstituirii se va trece T. I. C. în loc de T. C. și C. I. M. în loc de C. I. M. și respectiv rectificarea TDP nr. 2045-1358/22.09.2002 în sensul că se va trece C. I. M. în loc de C. I. M., respectiv C. S. C. în loc de Cîrju S. C..

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. Art. 480 A.. 1 Cpciv va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul celor anterior menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite apelul.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite în parte acțiunea și dispune rectificarea TDP nr. 2048-1358/22.09.2002 în sensul că la numele persoanelor beneficiare ale reconstituirii se va trece T. I. C. în loc de T. C. și C. I. M. în loc de C. I. M..

Dispune rectificarea TDP nr. 2045-1358/22.09.2002 în sensul că se va trece C. I. M. în loc de C. I. M., respectiv C. S. C. în loc de Cîrju S. C..

Respinge cererea privind constatarea nulității dreptului de proprietate reconstituit pârâților O. D. M. și C. D. D. prin titlurile de proprietate anterior menționate.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică azi 09.04.2015.

Președinte,

L. A.

Judecător,

G. C. F.

Grefier,

E. D. C.

Red LA/12 ex/22.04.2015

E.C. 21 Aprilie 2015

J fond M P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1607/2015. Tribunalul DOLJ