Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 808/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 808/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 869/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 808/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. Tițoiu
Judecător A. B.
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul-reclamant D. M. A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. I., împotriva sentinței civile nr._/18.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Fuchs Iudith, pentru apelantul-reclamant, lipsa fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat în termen, motivat, nu s-a depus întâmpinare.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat Fuchs Iudith, pentru apelantul-reclamant, solicită admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Arată că sentința civilă a fost pronunțată fără respectarea principiului fundamental al neretroactivității legii, a art. 6 din NCC coroborate cu art. 78 din Constituția României și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Instanța de fond a respins acțiunea pentru că nu s-au respectat dispozițiile Legii 17/2014 care a intrat în vigoare la data de 11.04.2014, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 14.01.2014, data antecontractului de vânzare-cumpărare este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, retine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.01.2014 sub nr._ reclamantul D. M. A. a solicitat instantei ca prin hotărârea ce se va pronunta in contradictoriu cu parata M. I., să se constate valabilitatea conventiei incheiate pentru suprafata de 4,09 ha situata in . P 28, in T18, P 10, in T129, P 53, in T 124 P 54, urmând ca instanta să pronunte o hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In fapt, la data de 5.08.2013 reclamantul a incheiat cu parata o promisiune de vanzare cumparare pentru suprafata de teren mai sus mentionata situata in ., respectiv suprafata de_ mp in T 45 P 28, suprafata de 9800 mp in T 18, P 10, suprafata de_ mp situata in T129 P 153 si suprafata de 5400 mp in T 124 P 54.
Terenul vandut a fost dobandit de parata in baza titlului de proprietate nr. 2080-_ eliberat de Comisia Judeteana pentru stabilirea drepturilor de proprietate si in baza sentintei civile nr._/9.11.2011, pronuntata de Judecatoria C. in dosarul nr._/215/2010.
Pretul a fost achitat integral in moemtnul incheierii promisiunii de vanzare-cumparare, urmand sa perfecteze actele in forma autentica la adta de 6.08.2013 la BNP M. N..
Desi au stabilit in conventie ca la acea data urmeaza sa se prezinte la notar, parata nu a venit si nici nu l-a cautat pe reclamant in vederea intocmirii actelor in forma autentica.
In dovedire reclamantul a solicitat proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratei si expertiza tehnica topo-cadastrala pentru individualizarea terenului ce face obiectul litigiului si martora Plimbatoiu A.-E..
In drept, actiunea este intemeiata pe disp art. 35 din Codul de procedura civila si art. 1669 Cod civil.
Solicita instanței sa dea forma juridica ceruta de lege si in consecinta sa admita actiunea astfel cum a fost formulata.
In dovedire a depus inscrisuri respectiv procesul verbal de informare privind avantajele medierii, antecontractul de vanzare-cumparare, certificat privind identificarea numarului topografic/cadastral, certificat fiscal, copia cartii de identitatea paratei, copia titlului de proprietate nr. 2060-_ din 9.07.1998, sentinta civila nr._ din 9.11.2011 pronuntata in dosarul nr._/215/2010.
La data de 16.01.2014 instanta a dispus comunicarea cererii catre parata, care in termenul legal nu a depus intampinare.
La data de 27.02.2014 instanta stabilit primul termen de judecata la data de 1.04.2014 pentru cand a dispus citarea partilor.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul paratei, proba cu Plimbatoiu A.-E. si proba cu expertiza topografie.
La termenul din data de 13.05.2014 a fost audiata martora Plimbatoiu A. E., declaratia fiind atasata la f. 38.
Prin incheierea din data de 18.11.2014 instanta i-a pus in vedere reclamantului sa faca dovada indeplinirii conditiilor reglementate de art. 3, 4 si 9 din Legea nr. 17/2014.
La data de 12.11.2014 a fost depus raportul de expertiza intocmit de expert C. A..
Prin sentința civilă nr._/18.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul D. M. A., in contradictoriu cu parata M. I., avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 5.08.2013 s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între reclamantul D. M.-A. pe de o parte în calitate de promitent-cumpărător si pârâta M. I., în calitate de promitenta-vânzătoare prin care pârâta s-a obligat să înstrăineze reclamantului mai multe terenuri respectiv suprafața de_ mp in T 45 P 28, suprafata de 9800 mp in T 18, P 10, suprafata de_ mp situata in T 129 P 53 si suprafața de 5400 mp in T 124 P 54.
Prin această acțiune reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic susținând ca parata refuza sa se prezinte in vederea incheierii actului in forma autentica
Instanța a reținut că antecontractul încheiat în prezenta cauză la data de 5.08.2013 reprezintă o promisiune bilaterală, prin care părțile s-au angajat să constituie în viitor un drept real asupra terenului mentionat in actul de vanzare cumparare.
Prin urmare, acest antecontract nu transmite dreptul de proprietate asupra imobilului de la promitentul vanzator la promitentul beneficiar, ci dă naștere numai la obligații de a face în sarcina părților, respectiv de a vinde pentru promitentul vânzător și de a cumpăra pentru beneficiarul cumpărător.
Dacă lucrul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului la data pronuntarii hotărârii instanța poate să pronunțe în baza prevederilor art. 1279 raportat la art. 1669 din Codul civil, o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Potrivit art. 1669 cod civil „când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”
De asemenea art. 1279 alin. 1 Cod civil reglementează faptul că „promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea.”, iar potrivit alin. 3„dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Așadar, dacă vreuna din părțile convenției refuză să îsi îndeplinească obligațiile stabilite prin antecontractul încheiat, inclusiv obligația de a se prezenta în vederea încheierii actului în forma prevăzută de lege, cealaltă parte, care si-a indeplinit toate obligatiile, are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată competente pentru ca aceasta să suplinească lipsa consimțământului debitorului și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
Această soluție se impune și în temeiul principiului îndeplinirii în natură a obligațiilor care permite creditorului să obțină îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către debitorul său.
Din analiza acestor dispoziții legale instanța a constatat că pentru a se pronunța o hotărâre care să tină loc de act autentic reclamantul are obligația de dovedi îndeplinirea următoarelor condiții: dreptul de proprietate exclusivă a pârâtului-vânzător asupra bunului înstrăinat, acesta trebuind să fie în continuare în patrimoniul vânzătorului la data pronunțării hotărârii, plata prețului de către cumpărător, posesia neîntreruptă și netulburată a reclamantului de la data încheierii convenției, refuzul nejustificat al pârâtului de a încheia actele în formă autentică precum si demersurile făcute de reclamant în acest sens, achitarea taxelor si impozitelor pentru terenuri conform certificatului de atestare fiscală precum si lipsa oricăror sarcini asupra terenului conform certificatului de sarcini eliberat de OCPI O.-BCPI C..
La acestea se adaugă ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 17/2014 si condițiile reglementate de art. 3,4 si 9 din aceasta lege.
Analizând îndeplinirea condițiilor reglementate de lege instanța a constatat ca reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor reglementate de dispozițiile Legii nr. 17/2014, condiții pe care instanța trebuie sa le analizeze in momentul pronunțării hotărârii care sa tina loc de act autentic.
Instanța a mai reținut ca potrivit art. 5 alin. 1 din L 17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările ulterioare „În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.”
Art. 16 din aceeași lege prevede ca „înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempțiune, potrivit art. 4, sau fără obținerea avizelor prevăzute la art. 3 și 9 este interzisă și se sancționează cu nulitatea relativă.”
Conform art. 20 alin. 1 din aceeasi lege, „prevederile prezentei legi nu se aplică antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia.”
De asemenea, potrivit art. 20 alin. 2 „dispozițiile prezentei legi nu se aplică înstrăinărilor între rude până la gradul al treilea, inclusiv.”
Potrivit art.1 din Ordinul nr. 719 din data de 12 mai 2014 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului „se aprobă normele metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.”
Conform art. 2 alin. 1 „normele metodologice prevăzute la art. 1 se aplică transferului dreptului de proprietate realizat în baza unui contract de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public, precum și în baza unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare, dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie.(2)Transferul dreptului de proprietate, realizat în modalitățile prevăzute la alin. (1), poate avea ca obiect atât întregul teren, cât și o cotă-parte din dreptul asupra acestuia.(3)Normele metodologice nu se aplică contractelor de vânzare-cumpărare care au la bază antecontracte și pacte de opțiune autentificate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, cu modificările ulterioare.
Din coroborarea textelor de lege precizate, instanța a apreciat ca Legea nr. 17/2014 este aplicabila in cazul tuturor antecontractelor încheiate sub imperiul Noului Cod civil, care nu au fost autentificate la notar anterior intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv 11.04.2014. Sunt exceptate antecontractele încheiate intre rude până la gradul al treilea, inclusiv.
Cum in speta de fata obiectul cererii il reprezinta terenuri extravilane agricole, solicitandu-se pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de autentic in baza unui antecontract de vanzare –cumparare neautentificat la notar, incheiat la data de 15.08.2013, instanta a apreciat că dispozitiile Legii nr.17/2014 sunt aplicabile, reclamantul avand obligatia de a face dovada indeplinirii acestor conditii cumulative reglementate de lege.
In ceea ce priveste una din suprafetele de teren respectiv cea amplasata in T 124 P 54 expertul C. A. a constat ca amplasamentul acestea este mentionat eronat in titlul de proprietate, amplasamentul corect al terenului fiind T 124 P 54/1, insa instanța nu poate avea in vedere acest aspect atata timp cat obiectul antecontractului il formează suprafața situata in T 124 P 54, iar amplasamentul terenului nu a fost rectificat in cuprinsul titlului de proprietate depus la dosar.
De asemenea, o conditie esentială de admisibilitate a unei astfel de acțiuni o reprezintă existența refuzului nejustificat al uneia dintre părți de a-și îndeplini obligația asumată prin antecontract de a se prezenta la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică. Acest refuz nejustificat trebuie să fie dovedit prin orice mijloc de probă pentru a putea fi admisibilă o astfel de acțiune.
Analizând îndeplinirea acestei condiții în cauza de față instanța a reținut că reclamantul nu a reușit să facă dovada în cauză a refuzului nejustificat al pârâtei de a se prezenta la notariat în vederea încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Din declarația martorei Plimbatoiu A. E. nu a rezultat ca parata ar fi refuzat încheierea contractului de vânzare cumpărare, toate aspectele relatate fiind cunoscute de la reclamant. Mai mult decat atat martora a declarat ca nu stie daca reclamantul a făcut demersuri pentru încheierea contractului.
De altfel, chiar reclamantul a susținut ca parata nu l-a contactat in vederea încheierii actului de vânzare cumpărare, desi aceasta obligație ii revenea acestuia, care avea posibilitatea sa o notifice pe parata in vederea prezentarii la notariat si sa faca demersuri pentru prezentarea la notariat.
Instanța a reținut că părțile nu au posibilitatea de a opta între încheierea contractului de vânzare-cumpărare la notar sau la instantă, legea reglementând posibilitatea unei părti de se adresa instantei de judecată doar in situatia in care exista un refuz nejustificat al celeilalte părti de a se prezenta în vederea încheierii contractului, refuz ce trebuie a fi dovedit de reclamant.
Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamantul D. M. A., criticând-o pentru netemeinicie și neelgalitate și a solicitat admiterea apelului, modificarea in totalitate a sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii introductive de instanța care are ca obiect pronunțarea unei hotărâri care sa tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivare s-a menționat că sentința s-a pronunțat fără nerespectarea principiului fundamental al neretroactivității legii, a art. 6 din NCC, coroborate cu art. 78 din Constituția României si art. 12 alin. (1) din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata.
Ținând cont de principiul neretroactivitătii legii, cât și de posibilitatea legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi și ultraactivitatea legii vechi, pot fi deosebite trei categorii de situații juridice: facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de . legii noi, cât și efectele produse de acea situație juridică înainte de acest moment. în privința acestora, poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv, în consecință o lege ulterioară nu poate să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situațiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare, faptele care nu au putut determina constituirea sau stingerea unei situații juridice potrivit legii în vigoare la data când ele s-au realizat nu pot să fie socotite de o lege ulterioară că au produs aceste efecte, ceea ce înseamnă că legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului; dacă legea creează o situație juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situație juridică s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare sau, după caz, organul de jurisdicție nu ar putea decide că situația juridică reglementată doar de legea nouă s-a născut din fapte întâmplate în întregime înainte de .; facta pendentia, adică situațiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. în privința acestora, legiuitorul poate opta între aplicarea legii noi și ultraactivitatea (supraviețuirea) legii vechi. Dacă însă elementele ce alcătuiesc constituirea sau, după caz, modificarea ori stingerea au individualitate proprie, atunci pentru fiecare element se aplică legea în vigoare la momentul la care acesta s-a produs; facta futura, adică situațiile juridice care se vor naște, modifica sau stinge după . legii noi, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice 2 trecute. în privința acestora, se va aplica legea nouă, afară de cazul în care legiuitorul optează pentru supraviețuirea legii vechi sau în cazul în care legea nouă ar suprima o situație juridică, ea poate fi aplicată numai efectelor viitoare, nu însă și efectelor produse de acea situație juridică înainte de . legii noi.
Astfel, pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți si pentru încetarea actului juridic.
Această regulă se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) NCC, cât și din art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia, „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa".
Potrivit art. 6 alin. (3) NCC și art. 4 din Legea nr. 71/2011, actele juridice lovite de nulitate absolută ori relativă sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi.
Așadar, validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevantă faptul că legea nouă (ulterioară momentului încheierii actului) ar adăuga o condiție sau ar suprima o asemenea condiție. Altfel spus, nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic este supusă legii în vigoare în momentul încheierii actului.
Pentru toate cele învederate anterior instanța de fond in mod nelegal a reținut aplicabilitatea art. 5 alin (1) din Legea 17/07.03.2014 „ In toate cazurile in care se solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care tine loc de contract de vânzare cumpărare, acțiunea este admisibila numai daca antecontractul este "încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicata, cu modificările ulterioare, si ale legislației in materie, precum si daca sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3,4 si 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal si in cartea funciara" .
Din coroborarea textelor de lege precizate, apreciem ca Legea nr. 17/2014 este aplicabila numai in cazul antecontractelor incheiate ulterior intrării in vigoare a acesteia, respectiv la data de 11.04.2014.
Cum in speța de fata obiectul cererii îl reprezintă pronunțarea unei hotărâri prin care sa se constate valabilitatea convenției încheiate la data de 05.08.2013, si deci anterior intrării in vigoare a legii de care se prevalează instanța de fond, intre reclamant in calitate de cumpărător si parata M. I., in calitate de vânzător pentru înstrăinarea unei suprafețe de teren extravilan agricol de 4,09 ha situata in . 28, TI8, P10, T 129, P53, TI24, P 54, consideră ca dispozițiile Legii nr. 17/2014 nu pot fi aplicabile.
Mai mult, cererea de chemare in judecata a fost introdusa la data de 14.01.2014, si pe cale de consecința anterior datei de intrare in vigoare a Legii 17, respectiv la 11.04.2014, instanța interpretând, in mod evident eronat dispozițiile legiuitorului cu privire la principiul fundamental al neretroactivitătii legii si la ultraactivitatea legii civile vechi.
Această aplicare a legii vechi este făcută din mai multe motive, în principal pe considerentul că orice situație juridică trebuie să rămână guvernată de legea sub imperiul căreia a început să existe. Dacă s-ar aplica legea nouă, atunci s-ar nesocoti voința subiectelor care au creat acea situație juridică și în plus efectele nu ar mai fi aceleași pe care subiectele le doresc producându-se un real dezechilibru juridic.
Astfel, instanța de fond in mod eronat nu a reținut existenta acordului de voința al părților privind vânzarea-cumpărarea suprafețelor de 13.600 m.p. teren, situat in tarlaua 45, . m.p situata in tarlaua 18, . m.p. situata in tarlaua 129, ..400 m.p. situata in tarlaua 124, . extravilanul comunei Celaru, județul D.. Aceste suprafețe fac obiectul Titlului de proprietate nr. 2080-_, emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor a județului D. si in baza sentinței civile nr._/09.11.2011 pronunțata de către Judecătoria C. in Dosarul nr. 26._ .
Rezultă fără putința de tăgada, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1669 din NCC, care in fapt fundamentează pronunțarea hotărârilor judecătorești care sa tina loc de contract de vânzare cumpărare.
In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 NCPC coroborate cu prevederile art. 6 din NCC.
Analizând cererea de apel prin prisma susținerilor apelantului, a actelor și lucrărilor dosarului și în temeiul art.476-477 NCPC Tribunalul reține următoarele:
Critică apelantului vizează neretroactivitatea legii 17/2014 la antecontractele încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia, față de care se rețin următoarele:
Convenția consemnată în înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 05.08.2013 între intimata pârâtă în calitate de promitenta-vânzătoare prin care s-a obligat să înstrăineze reclamantului apelant mai multe terenuri respectiv suprafața de_ mp in T 45 P 28, suprafața de 9800 mp in T 18, P 10, suprafața de_ mp situata in T 129 P 53 si suprafața de 5400 mp in T 124 P 54, a dat naștere unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumată de promitent în temeiul antecontractului, nefiind de natură să transfere dreptul de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, indiferent de forma acestuia, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. În acest sens, instanța de judecată învestită în temeiul art.1.169 din Codul civil în mod corect a realizat o verificare a îndeplinirii tuturor condițiilor de validitate la data pronunțării hotărârii care ține loc de contract de vânzare, reprezentate, în speță, de normele legale referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract, nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
Din acest considerent contrar susținerilor apelantului privind aplicarea prevederilor legale criticate, respectiv a celor referitoare la exercitarea dreptului de preempțiune, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art.15 alin.(2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după ., precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.729 din 12 august 2004).
De astfel Curtea Constituțională analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.20 alin.1 din legea 17/2014 a apreciat că excepția instituită de legiuitor de la principiul aplicării imediate a legii noi, reprezentată de regimul juridic diferit aplicabil efectelor generate de antecontracte în formă autentică, încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi, este de natură a genera o situație privilegiată în privința dreptului de creanță al persoanelor care au încheiate astfel de antecontracte în formă autentică sau înscrisuri sub semnătură privată(forma antecontractelor neproducând efecte diferite în privința drepturilor la care au dat naștere, neavând ca efect transferarea dreptului de proprietate în patrimoniul promitentului vânzător) este contrară exigențelor principiului constituțional al egalității în fața legii în componenta sa referitoare la interzicerea privilegiilor coroborat cu cel al garantării și ocrotirii egale a dreptului de proprietate privată.
Prin prisma celor mai sus expuse se poate concluziona că promisiunea de vânzare cumpărare pentru care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să suplinească consimțământul promitentului vânzător intră sub incidenta verificării îndeplinirii condițiilor instituite prin dispozițiile art.3,4 si 9 din legea 17/2014, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ceea ce se mai constată din considerentele expuse prin sentința apelată este faptul că instanța de fond pe lângă neîndeplinirea condițiilor instituite prin legea 17/2014, a mai reținut și faptul că apelantul reclamant nu a făcut dovada refuzului pârâtei intimate de a perfecta contractul de vânzare cumpărare condiție instituită prin dispozițiile art.1169 NCCiv, aspect însă care nu a fost criticat prin cererea de apel.
În consecință pentru toate aceste considerente se apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare și interpretarea corectă a dispozițiilor legii 17/2014, dar și a dispozițiilor Codului civil privind condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, pronunțând o sentință legală și temeinică, rațiuni pentru care în temeiul art.480 alin.1 NCPC va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant D. M. A., CNP_, cu domiciliul ales în C., ., ., județul D. în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. I., CNP_, cu domiciliul în comuna Celaru, ., județul D., împotriva sentinței civile nr._/18.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată azi 07.05.2015 în ședința publică.
Președinte, A. C. Tițoiu | Judecător, A. B. | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.C.Tițoiu
Tehn.F.M./4 ex/10.07.2015.
Jud.fond.C.G.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 784/2015. Tribunalul DOLJ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 371/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
