Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 313/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 4324/183/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 313/2015
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Judecător D. O.
Grefier L. E. C.
Pe rol judecarea apelului formulat de creditoarea C. SA-D. C. împotriva încheierii din data de 28.10.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor B. L. T., având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat, după care:
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă și constatând dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.10.2014 sub numărul_, pe rolul Judecătoriei Băilești, B. T. Anelin D. a înaintat spre încuviințare a executării silite titlul executoriu constând in procesul-verbal de constatare a contravenție ..12 nr._ /02.05.2012 privind pe creditorul C.-D. C. si pe debitorul B. L. T. .
În drept, a fost invocat art.665 cod pr. civ
Prin încheierea din 28.10.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul_, a fost respinsă cererea formulată de B. T. Anelin D., privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând in procesul-verbal de constatare a contravenției ..12 nr._ /02.05.2012 privind pe creditorul C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. C. și pe debitorul B. L. T..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției ..12 nr._/2.05.2012 debitorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002.
Prin același proces-verbal, debitorul a fost obligat să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment. Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi încuviințată.
Instanța a apreciat că, potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. S-a mai arătat de către prima instanță că, potrivit art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă există alte impedimente prevăzute de lege, iar potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Instanța a apreciat că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate. În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent. Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Instanța a mai reținut că alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În aceste condiții, instanța a apreciat că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța va înlătura de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silite, întrucât în cauză există impedimentele prevăzute de lege la care s-a făcut referire mai sus.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea C.N.A.D.N.R. PRIN D.R.D.P. C., arătând că contravenientul avea obligația să achite contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, tarif ce trebuia achitat în contul R.D.P. C., exact cum se menționează în înștiințarea de apelată din cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
Consideră total eronată reținerea instanței de fond referitoare la anularea tarifului de despăgubire, întrucât s-a reținut că prin Legea nr.144/2012 nu a operat o dezincriminare a faptei de a circula fără a deține rovinieta valabilă, ceea ce ar atras aplicarea principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, iar pe de altă parte, art.2 din Legea nr.144/2012 prevede expres că doar tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.15/2002, aplicate și contestate în instanță la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În cauză, contestatorul nu a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, deci, tariful nu a fost anulat.
În continuare, creditoarea a arătat că debitul pe care debitorul B. L. T. îl are nu este stins până la recuperarea tuturor cheltuielilor efectuate cu executarea silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466-482 din Codul de procedura civilă din 2013.
În apel, nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel și a actelor cauzei, Tribunalul constată următoarele:
Apelantul a motivat că în mod greșit instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite deoarece prin Legea nr. 144/2012 nu a operat o dezincriminare a faptei de a circula fără a deține rovinieta valabilă, ceea ce ar atras aplicarea principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, iar pe de altă parte, art. 2 din Legea nr. 144/2012 prevede expres că doar tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează, iar în cauză, contestatorul nu a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, deci, tariful nu a fost anulat.
Aceste critici ale apelantului nu pot fi primite deoarece, așa cum instanța de fond a apreciat Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitoare chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate
Mai mult, din înscrisurile atașate cererii de încuviințare, instanța reține că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat debitoarei la data întocmirii. Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de afișare din 11 05.2012 (f 7 dosar fond) emis de agentul constatator, rezultă că la data respectivă, reprezentantul D. – Secția Drumuri Naționale C. s-a deplasat la domiciliul debitoarei și a afișat procesul-verbal, deși aceasta comunicare era subsidiara comunicării prin posta a procesului verbal.
Așadar, comunicarea viciată a procesului-verbal de constatare a contravenției echivalează cu necomunicarea, motiv pentru care debitoarea nu avea posibilitatea contestării procesului verbal.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul, în baza art.480 alin.1 NCPC va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de creditoarea C. SA-D. C., cu sediul in C.,. . 17, jud . D., CUI_, J 40/552/15.01.2004, împotriva încheierii din data de 28.10.2014, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor B. L. T., cu domiciliul in mun. Băilești,.,jud. D.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2015.
Președinte, V. F. | Judecător, D. O. | |
Grefier, L. E. C. |
Red.jud.V.F.
Tehn.F.M. și VF
4 ex./ 25 02 2015
Jud.fond.P.C.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2015. Tribunalul DOLJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7173/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|