Contestaţie la executare. Decizia nr. 128/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 7555/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 128/2015
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. F. S.
Judecător S. L. M.
Judecător L. A.
Grefier E. B.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 16 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie privind judecarea recursului declarat de recurenta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., împotriva sentinței civile nr._ din 10 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr ._, în contradictoriu cu intimatul contestator I. C. L. și intimata terț poprit I. B., având ca obiect contestație la executare .
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
La data de 28 februarie 2014, a fost înregistrată pe rolul instanței, sub nr._ contestația la executare formulată de contestatorul I. C. L., în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R. SA, prin care se solicita anularea încheierii nr. 1834 pronunțată de Judecătoria C. la data de 20.02.2013 în dosarul nr._, precum și anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 775/D/2013 aflat pe rolul B. M. și Asociații.
În motivare, a arătat contestatorul că la data de 11.02.2014, dorind să retragă o sumă de bani dintr-un cont pe care îl deține la I. B., Sucursala C., a constatat că este blocat ca urmare a înființării unei popriri. În continuare, mergând la sediul executorului judecătoresc care a înființat poprirea, B. M. și Asociații, a aflat că a fost începută executarea silită pentru un proces-verbal de contravenție emis de C.N.A.D.N.R. SA în anul 2011.
Cu această ocazie, a mai arătat contestatorul că i-au fost comunicate somațiile din 02.04.2013 și 23.01.2014, încheierea de încuviințare a executării silite, procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 02.04.2013. Totodată, a observat că toate comunicările au fost efectuate pe adresa din C., bld. Olteniei, ., ., în condițiile în care contestatorul nu mai locuiește la această adresă din anul 2006, dată la care s-a mutat la domiciliul din C., .. 1 A, ..1, .. De asemenea, s-a arătat că toate comunicările emise de către biroul executorului judecătoresc au fost efectuate și s-au întors cu mențiunea "destinatarul nu mai locuiește în imobilul respectiv", astfel că orice comunicare prin afișare nu este legală.
A mai arătat contestatorul că nici procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011, care constituie pretinsul titlu executoriu, și nici actele întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 775/D/2013 nu i-au fost înmânate sau comunicate pe vreo altă cale, până la data de 11.02.2014 când a semnat pentru primirea lor.
Contestatorul a arătat că, potrivit art. 37 din OUG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011, nu poate constitui titlu executoriu, având în vedere că aceasta nu i-a fost comunicat de către intimată, astfel că nu a început să curgă termenul de 15 zile în care se putea formula plângere la instanță. Or, contestatorul a luat cunoștință despre existența acestui proces-verbal abia la data de 11.02.2014, după aproape 3 ani. Atâta vreme cât, potrivit art. 14 din OUG nr. 2/2001, executarea sancțiunii principale se prescrie dacă procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună, urmează ca aceeași soartă să o aibă și sancțiunea care o însoțește – achitarea tarifului de despăgubire către o firmă privată, ca o consecință a principiului acccesorium sequitur principale, solicită instanței să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii.
Pe fond, contestatorul a arătat că menținerea procesului-verbal de contravenție nu este justificată și se impune anularea lui, în condițiile în care instanța hotărăște asupra sancțiunii raportat la momentul soluționării plângerii, putând să-l anuleze pentru motive intervenite ulterior întocmirii lui (prescripția executării, dezincriminarea faptei, etc). Astfel, art. II din Legea nr. 144/2012 prevede că tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță se anulează.
Mai mult, a arătat contestatorul că procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011 este lovit de nulitate absolută, în condițiile în care îi lipsește semnătura olografă. Astfel, potrivit interpretărilor art. 5 și 6 din Legea 455/2001 un înscris care cuprinde o semnătură electronică nerecunoscut de cel cuia i se opune nu poate fi act autentic și nici nu poate produce efectele juridice ale acestuia. Or, procesul-verbal de contravenție trebuie încheiat de un funcționar public competent, în formele și limitele atribuțiilor prevăzute de lege și este un act administrativ, emis de o autoritate, iar forma pe care trebuie să o îmbrace este incompatibilă cu cea a înscrisului sub semnătură privată.
S-a mai solicitat anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1834 pronunțată de Judecătoria C. la data de 20.02.2013 în dosarul nr._ .
Contestatorul a mai arătat că, deși încheierea de admitere a cererii de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, legiutorul a prevăzut posibilitatea anulării acestei încheieri pe calea contestației la executare.
De asemenea, s-a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 775/D/2013 aflat pe rolul B. M. și Asociații, cu motivarea că procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011 și nu au fost respectate dispozițiile legale în ceea ce privește comunicarea actelor privind executarea silită.
S-a arătat, totodată, că nu i-au fost comunicate actele întocmite de către executorul judecătoresc, nefiind efectuate nici cele mai elementare demersuri pentru a se afla domiciliul contestatorului. Iar în data de 11.02.2014 contestatorului nu i-au fost comunicate toate actele din dosarul de executare, ci doar somațiile din 02.04.2013 și 23.01.2014 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 02.04.2013, fără a se face referire la vreo adresă de înființare poprire.
De asemenea, contestatorul a solicitat instanței să verifice legalitatea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, considerând că există inadvertențe între cuantumul creanței – 126.33 lei și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare, ajungându-se la cheltuieli de executare de 5 ori mai mari decât creanța propriu-zisă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 399 și următoarele din Cod procedură civilă (1865).
Contestația a fost legal timbrată.
A depus la dosar următoarele înscrisuri în copie certificată pentru conformitate: carte de identitate, comunicare cu somația din 23.01.2014, somația din 02.04.2013, proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 775/D/2013 emis la 02.04.2013, procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011, încheierea prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite nr. 1834 pronunțată de Judecătoria C. la data de 20.02.2013 în dosarul nr._ .
În procedura de regularizare a cererii, conform rezoluției președintelui completului de judecată din data de 06.03.2014, contestatorului i s-a solicitat să precizeze concret dacă obiectul cererii este contestație la executare sau plângere contravențională, taxa finală de timbru urmând a se stabili după precizarea obiectului cererii.
La data de 13.03.2014, contestatorul a precizat cererea, arătând că se dorește formularea unei contestații la executare, atât împotriva formelor și actelor de executare, cât și împotriva titlului executoriu, menținându-și în totalitate motivarea în fapt și drept expusă prin cererea introductivă.
De asemenea, în procedura de regularizare a cererii, conform rezoluției președintelui completului de judecată din data de 02.04.2014, s-a comunicat cererea de chemare în judecată intimatei.
La data de 22.04.2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. A arătat că este inadmisibilă contestația la executare, în condițiile în care împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii de poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
S-a arătat că, în fapt, autovehiculul aparținând contestatorului I. C. L. a fost depistat utilizând rețeaua de drumuri naționale fără a poseda rovinieta valabilă. Conform titlului executoriu, contravenientul avea obligația să achite tariful de despăgubire în valoare de 28 de euro, tarif ce trebuia achitat în contul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri C.. În continuare, s-a mai arătat că debitorul I. C. L. cu rea-credință nu a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, motiv pentru care C.N.A.D.N.R, prin DRDP C. s-a adresat B. M. și Asociații, pentru demararea procedurii executării silite ulterior emiteriii somației de plată.
S-a mai solicitat să se constate că Legea 144/2012 nu a operat o dezincriminare a faptei de a circula fără a deține rovinieta valabilă, dar și faptul că procesul-verbal de cheltuieli a fost încheiat în mod legal de către executorul judecătoresc, documentele întocmite în vederea executării silite fiind în deplina legalitate.
Prin încheierea de ședință din data de 30.06.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. M. și Asociații, pentru a înainta în copie certificată pentru conformitate dosarul de executare nr. 775/D/2013, la data de 21 iulie 2014, fiind înaintate relațiile solicitate.
Prin încheierea de ședință din data de 08.09.2014, i s-a dat posibilitatea contestatorului să precizeze cererea de chemare în judecată, în sensul conceptării în cauză – în calitate de terț poprit – a I. B..
La data de 15.09.2014, contestatorul și-a precizat contestația la executare, solicitându-se introducerea în cauză, în calitate de terț poprit, a I. B., dar și întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare.
Prin sentința civilă nr._/10 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă contestația la executare astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul I. C. L. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA și terțul poprit I. B..
S-a constatat prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și a sancțiunii complementare reprezentată de tariful de despăgubire in cuantum de 28 euro aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 06.07.2011.
A fost anulată executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 775/D/2013 al B. M. si Asociații.
S-a dispus întoarcerea executării silite, in sensul că obligă intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să restituie contestatorului suma de 738,79 lei.
A fost obligată aceeași intimată să plătească contestatorului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut următoarele:
La data de 06.07.2011 a fost emisă de C.N.A.D.N.R. SA înștiințarea de plată la procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011, din cuprinsul căreia rezultă că, contestatorul I. C. L. figurează cu un debit în cuantum 28 euro, debit datorat din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale.
Potrivit titlului executoriu PV . nr._/06.07.2011 acest debit a rezultat în urma încheierii procesului-verbal nr._ din data de 06.07.2011 pe numele contestatorului, proces-verbal prin care acesta din urmă a fost sancționat cu amendă în cuantum de 28 euro.
Totodată, instanța a reținut că, contestatorul invocă ca și motiv al contestației la executare faptul că procesul-verbal de contravenție PV . nr._/06.07.2011, menționat în titlul executoriu, nu i-a fost comunicat.
Potrivit art. 26 alin 3 din O.G. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii procesului verbal.
Însă, art. 27 din O.G. 2/2001 statuează că: „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Textul de lege anterior menționat reglementează două modalități de comunicare a actului de contravenție – trimiterea prin poștă, cu aviz de primire, sau afișarea la domiciliul (sediul) contravenientului, însă aceste două modalități nu sunt alternative, ci este obligatoriu ca, în primul rând, procesul-verbal să fie expediat prin poștă, cu confirmare de primire și, doar în ipoteza în care nu se reușește comunicarea actului în acest fel, în subsidiar, comunicarea poate fi realizată prin afișarea procesului-verbal la domiciliul (sediul) contravenientului.
În acest sens, prin Decizia nr. 10, pronunțată în data de 10 iunie 2013 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii, Î.C.C.J. a statuat că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire".
Prin urmare, instanța nu se poate raporta la data întocmirii procesului verbal de afișare ( 06.07.2011), decât în ipoteza în care intimatul aducea probe că putea să recurgă la această formă de comunicare a actului – respectiv împrejurarea că, anterior, procesul verbal fusese expediat prin poștă petentului(cu confirmare de primire), fără a se reuși comunicarea în această modalitate. Or, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimatul nu a încercat comunicarea procesului verbal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Astfel, comunicarea procesului verbal numai în maniera subsidiară prevăzută de art. 27 din O.G 2/2001 – afișarea actului la domiciliul contravenientului, nu poate fi considerată ca efectuată în mod valabil.
Mai mult, instanța a constatat că și procedura de comunicare a procesului verbal . nr._/06.07.2011 prin afișare s-a realizat la adresa din C., bld. Olteniei, ., ., în condițiile în care contestatorul nu mai locuiește la această adresă din anul 2008, dată la care s-a mutat la domiciliul din C., .. 1 A, ..1, ..
Ca atare, instanța a constatat că intimata nu a respectat prevederile art. 25 alin 3 din O.G. 2/2001 ce impun comunicarea procesului verbal contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, nerespectarea acestor dispoziții atrăgând o sancțiune specifică, și anume „prescripția executării sancțiunii contravenționale” prevăzută de dispozițiile art. 14 alin 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”.
În ceea ce privește cererea privind anularea titlului executoriu reprezentat de procesul verbal . nr._/06.07.2011 instanța a reținut că această cerere ce presupune analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal putea fi formulată numai pe calea specială a plângerii contravenționale, potrivit art. 31 din OG 2/2001 care prevede că, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Pentru aceste considerente, instanța a admis contestația la executare astfel cum a fost precizată, și a constatat prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și a sancțiunii complementare reprezentată de tariful de despăgubire in cuantum de 28 euro aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 06.07.2011.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea actelor de executare emise în dosarul de executare 775/D/2013 al B. M. și Asociații, instanța a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art.399 alin. 1, Cod procedură civilă împotriva executării silite, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit dispozițiilor 372 Cod de Procedură civilă executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, constituind titluri executorii hotărârile definitive, hotărârile executorii precum și orice alte înscrisuri care potrivit legii pot fi puse în executare.
De asemenea, instanța a mai reținut că, în conformitate cu prevederile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 „procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate”,
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate instanța constată că, actul sancționator, respectiv procesul-verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 nu îndeplinea condițiile cerute de art. 37 din O.G. 2/2001 pentru a putea fi considerat titlu executoriu și pentru a putea sta la baza executării silite efectuate de către intimată întrucât nu a fost comunicat contestatorului.
S-a mai reținut că toate comunicările, inclusiv somațiile din 02.04.2013 și 23.01.2014, precum și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 02.04.2013 au fost efectuate pe adresa din C., bld. Olteniei, ., ., în condițiile în care contestatorul nu mai locuiește la această adresă din anul 2008, dată la care s-a mutat la domiciliul din C., .. 1 A, ..1, ., fapt atestat de cartea de identitate eliberată la data de 15.06.2011 și contractul de vânzare-cumpărare cu garanție imobiliară autentificat la BNP Ș. F. la data de 21.10.2007 (filele 8 și 65-74).
În raport de aceste considerente, instanța a constatat că executarea silită începută de intimată în dosarul nr. 775/D/2013 al B. M. si Asociații în vederea recuperării creanței în sumă de 738,79 lei, nu respectă dispozițiile legale enunțate.
Pe cale de consecință, a fost anulată executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 775/D/2013 al B. M. si Asociații.
Potrivit dispozițiilor art. 404 alin. 2 Cod de procedură civilă " în cazul în care instanța a desființat titlul executoriu sau actele de executare la cererea celui interesat va dispune prin aceiași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării".
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a dispus întoarcerea executării și restabilirea situației anterioare în sensul că a fost obligată intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să restituie contestatorului suma de 738,79 lei.
De asemenea, fiind în culpă procesuală, conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a fost obligată să plătească contestatorului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor anexate în acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata, reiterând ad literram apărările din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond și, în plus, a susținut că, atât procesul-verbal de contravenție, cât și actele de executare au fost comunicate contestatorului la adresa corectă, întrucât, în caz de schimbare a domiciliului acesta avea obligația să înștiințeze autoritățile pentru preschimbarea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. 10 din OUG nr. 195/2002.
Recursul este nefondat.
Tribunalul relevă că, de principiu, pentru a putea conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul trebuie să cuprindă obligatoriu critici argumentate cu privire la statuările în fapt și în drept ale instanței de fond, de natură să determine în concret motivele de nelegalitate sau netemeinicie ce afectează sentința recurată.
Astfel, instanța de recurs constată că, recursul dedus judecății nu conține absolut nicio critică sau contraargument față de statuările primei instanțe, neconstituind nimic altceva decât simple aserțiuni cu privire la istoricul litigios, precum și reiterarea ad literram a apărările din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, fără a constitui critici care să combată considerentele ce au condus la pronunțarea soluției adoptate în cauză.
Singura susținere ce poate fi calificată ca drept critică de recurs este însă vădit neîntemeiată, fiind evident că, în speță, nu sunt nici pe departe aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 10 din OUG nr. 195/2002, invocate în sprijinul susținerii tezei potrivit căreia contestatorul ar fi fost obligat să-i comunice schimbarea domiciliului său pentru a fi operată în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, atât timp cât prin Decizia nr. 10, pronunțată în data de 10 iunie 2013 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii, Î.C.C.J. s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire".
Astfel, instanța de recurs nu se poate raporta la data întocmirii procesului verbal de afișare ( 06.07.2011), decât în ipoteza în care intimatul aducea probe că putea să recurgă la această formă de comunicare a actului – respectiv împrejurarea că, anterior, procesul verbal fusese expediat prin poștă petentului(cu confirmare de primire), fără a se reuși comunicarea în această modalitate. Or, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimatul nu a încercat comunicarea procesului verbal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și, în consecință, comunicarea procesului verbal numai în maniera subsidiară prevăzută de art. 27 din O.G 2/2001 – afișarea actului la domiciliul contravenientului - nu poate fi considerată ca efectuată în mod valabil.
Pentru aceste considerente legale, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul dedus judecății, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., împotriva sentinței civile nr._ din 10 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr ._, în contradictoriu cu intimatul contestator I. C. L. și intimata terț poprit I. B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2015.
Președinte, D. F. S. | Judecător, S. L. M. | Judecător, L. A. |
Grefier, E. B. |
Red.jud.D.F.S.
Tehn.F.M./2 ex.
Jud.fond.R.M.D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 88/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
