Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 276/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 276/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 276/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător C. C. B.
Grefier A. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant C. O. împotriva sentinței civile nr. 8054/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2014, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. I., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial Disjungere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03 Februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din hotărâre, când pentru a acorda părților posibilitatea depunerii de concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru acest termen de judecată și în aceeași compunere a pronunțat următoarea soluție.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 8054/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2014, a fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul C. O., împotriva pârâtei M. I..
A fost admisă în principiu, cererea reconvențională precizată formulată de pârâtă.
Au fost confirmate rapoartele de expertiză efectuate în cauză de experți C. G. și B. M., în varianta a III-a a expertizei evaluări imobiliare și în varianta a II-a a expertizei evaluări bunuri mobile, atribuind bunurile conform acestor variante, astfel:
Lotul nr. 1 a revenit reclamantului, care va primi următoarele bunuri: apartamentul cu 3 camere și dependințe situat în C., ., .. 1, .-210.000 lei, precum și următoarele bunuri mobile: în dormitorul II: un pat dublu de mijloc cu etajeră plus 2 noptiere-362 lei, corp cu 2 uși și oglindă-200 lei, masă tip birou-100 lei, scaun birou-50 lei, masă tv.-100 lei, șifonier dublu cu 4 uși și 2 corpuri sus-400 lei, lustră cu 4 brațe-150 lei, galerie plus perdea și draperie-94 lei, covor tip mochetă-8 lei, tv. color-187 lei; în hol: cuier Drobeta cu oglindă și 2 sertare-175 lei, rafturi de lemn în debaraua de pe hol-100 lei, oglindă ovală de perete 1,10/0,60 m-360 lei, măsuță telefon-30 lei, galerii 9 buc. plus draperii-180 lei, lustră cu un braț-53 lei, lustră cu 2 brațe-88 lei; în bucătărie: aragaz cu 4 ochiuri-160 lei, mobile bucătărie(2 corpuri suspendate, mască chiuvetă, masă, dulap)-150 lei, covor lână 1,30/1 m-15 lei, canapea tip fotoliu extensibilă de 2 locuri-140 lei, masă și 4 scaune-88 lei, etajeră de lemn în debaraua din bucătărie-100 lei, galerie plus perdea și draperie-70 lei, vesel plus tacâmuri pentru 12 persoane-269 lei, mașină de tocat carne-20 lei, mixer-75 lei; în baia mare: coș de rufe-19 lei; în casa din . auto-1.320 lei, un blender-110 lei, un covor stil mochetă-31 lei, o ladă frigorifică cu 4 sertare-170 lei, frigider cu congelator-189 lei, masă tip birou-50 lei, un scaun cu spătar-5 lei, canistră de benzină-51 lei, motor electric 2 kw-200 lei, motor electric 800 w-100 lei, bicicletă ½ germană-80 lei, 2 uși brad-100 lei, 12 giurgiuvele fără toc din demolări-144 lei, un toc plus 2 giurgiuvele aduse din demolări-39 lei, un autoturism Dacia 1310_ -3.080 lei.
Reclamantul va plăti sultă pârâtei suma de 105.672,5 lei.
Lotul nr. 2 a revenit pârâtei care va primi următoarele bunuri: o casă cu 2 camere, sală și bucătărie pe un teren de 1.363 mp situat în .-26.000 lei, precum și următoarele bunuri mobile: în sufrageria din apartament: șifonier cu 2 uși mari și 2 uși mici-250 lei, 4 corpuri de vitrină combinată cu sertare-100 lei, canapea-250 lei, masă extensibilă cu 6 scaune-213 lei, 2 fotolii-300 lei, o măsuță cu 4 scaune-150 lei, corp vitrină cu 2 uși mici-200 lei, masă tv.-100 lei, combină muzicală și boxe-300 lei, tv. color-200 lei, galerie, perdea și jaluzele-97 lei, covor de lână ¾ m-290 lei, oglindă ornamentală 140/90 cm-480 lei, lustră cu 5 brațe-130 lei; în dormitorul I: un pat dublu cu vitrină și ladă-290 lei, un șifonier cu 2 uși-250 lei, o vitrină tip bibliotecă cu 2 uși mici jos-200 lei, birou pt calculator-100 lei, lustră cu 6 brațe-167 lei, calculator(unitate centrală cu monitor)-500 lei, tv. color-113 lei, galerie cu perdea și draperie-94 lei, covor lână2,5/1,5 m-96 lei, covor 1,3/0,8 m-29 lei, scaun birou-106 lei; în dormitorul II: mașină de cusut electrică-200 lei; în hol: mașină de spălat-550 lei, frigider cu congelator-900 lei; în baia mică: raft cu etajere-35 lei, cântar electronic-37 lei, uscător păr-48 lei; în casa din . din cornier în pivniță-200 lei, rastel din cornier-50 lei, dulap metalic tip fișet-142 lei.
Pârâta va primi sultă de la reclamant suma de 105.672,5 lei.
A fost stabilit termen de plată a sultelor, 6 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Au fost compensate, în parte, cheltuielile de judecată efectuate de părțile din prezenta cauză și mai obligă pe reclamant la plata către pârâta a sumei de 2347,105 lei, reprezentând 1 din taxa de timbru și a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu de expert stabilit în sarcina sa și achitat de pârâtă.
A fost obligată pârâtă la plata către stat a sumei de 2347,105 lei, reprezentând taxă de timbru și 2,5 lei, timbru judiciar, de care aceasta a fost scutită prin încheierea din 09.04.2013, la rămânerea irevocabilă a hotărârii
Prin încheierea din 07.06.2011, pronunțată în dosarul nr._/215/2010 al Judecătoriei C. s-a disjuns cererea de partaj bunuri comune formulată de reclamantul C. O., în contradictoriu cu pârâta M. I., formându-se prezentul dosar.
Prin cerere s-a solicitat împărțirea bunurilor comune dobândite de părți pe perioada căsătoriei, constând în: apartament cu 3 camere situat în C., ., .. 1, ., o casă situată în ., precum și următoarele bunuri mobile existente în cele 2 imobile: în apartamentul din C.: mobilă sufragerie tip "Drobeta", compusă din șifonier cu două uși mari și două uși mici, patru corpuri vitrină combinată cu sertare, canapea, masă extensibilă cu 6 scaune, două fotolii, o măsuță cu patru picioare, corp vitrină cu două uși mici, masă tv., combină muzicală și boxe, televizor color, galerie, perdea și jaluzele, covor lână ¾ m, oglindă ornamentală 140/90 cm, lustră cu 5 brațe; în dormitorul I: pat dublu de perete cu vitrină și ladă longitudinal, șifonier cu două uși, vitrină tip bibliotecă cu două uși mici jos, birou pentru calculator, lustră cu 6 brațe, calculator( unitate și monitor), sistem audio, televizor color, galerie, perdea și draperie, covor din lână de 2,5/1,5 m și covor de 1,3/0,8 m, scaun birou; în dormitorul II: pat dublu de mijloc cu etajeră, plus două noptiere, corp cu două uși și oglindă, masă tip birou, scaun birou, masă tv., șifonier dublu cu patru uși și două corpuri sus, lustră cu patru brațe, galerie, perdea, draperie, covor tip mochetă, televizor color, mașină electrică de cusut; în hol: cuier "Drobeta" cu oglindă și două sertare, rafturi de lemn în debaraua de pe hol, oglindă ovală de 1,10/0,60 m, măsuță telefon, mașină de spălat, frigider cu congelator, galerii, 9 bucăți plus draperii, lustră cu un braț, lustră cu două brațe; în bucătărie: aragaz cu 4 ochiuri, mobilă bucătărie(2 corpuri suspendate, mască chiuvetă, masă, dulap), covor lână 1,30/1 m, cuptor cu microunde, canapea tip fotoliu extensibilă de două locuri, masă și patru scaune, etajeră de lemn în debaraua din bucătărie, galerie perdea, draperie, veselă și tacâmuri pentru 12 persoane, mașină de tocat carne, mixer; în baia mică: raft cu etajere, cântar electronic, uscător de păr, fier de călcat, instalație sanitară; în baia mare: instalație sanitară completă, coș de rufe; în casa din . I: un pat tip dormeză de două persoane, lenjerii, masă, un corp de mobile, o măsuță, galerie, perdea, lustră, blender, mixer, storcător rufe, covor iută; în camera II: un pat de două persoane cu vitrină, lenjerii, șifonier cu trei uși, sobă dreapta, masă și măsuță, galerie, perdea, lustră, covor; în camera III: un șifonier cu 3 uși, galerie 2 bucăți, perdele 2 bucăți, lustră, covor, cuier pom, toaletă(corp+oglindă), scaune cu spătar, 2 bucăți, pat de două persoane cu ladă și lenjerii în sală: masă, 2 bucăți scaune tip taburet, mașină de cusut, perdele, galerie de plafon, covorașe de trecere, jaluzele, ladă frigorifică cu patru sertare; în anexa I, dormitor I: 2 paturi a câte două persoane, masă, scaune taburet 4 bucăți, sobă dreapta; dormitor II: pat dublu, masă, scaun, taburet, sobă cu plită; în bucătărie: aragaz cu 4 ochiuri plus 3 butelii, frigider cu congelator, masă tip birou, 2 scaune tip taburet, plus unul cu spătar, o masă, robot pentru frământat și copt pâine; în pivniță: butoaie de 400 și 700 l din salcâm, putină de 600 l salcâm; în anexa II: pătul, magazie, șopron plus bucătărie de vară cu vatră de foc; în pătul: rastel de cornier pentru saci de făină, canistră benzină 2 bucăți, scânduri dulapi-4 bucăți(4 m/30/5), motor electric 800 w, baros 5 kg, 300 banițe de ovăz, 120 saci de faină (40 kg bucata); în magazie: bidoane de 10 l, 20 l-10 bucăți, 4 scânduri 35X200 cm, fierăstrău, bomfaier, burghiu de mână, 30 de banițe grău, bicicletă de damă Tohan, bicicletă ½ germane, bicicletă italiană 18 viteze; în șopron: coteț de proci betonat, ladă de cereale(2x2x0,5m), rastel de cornier(3x0,5x0,5m) putină 500 l (folosită pentru cereale), butoi de 200 l plus butoi 1 l, culcuș special pentru păsări, scară de lemn de 2,2 m, roabă de metal, 2 butoaie metalice- 200 l apă, coteț de porci betonat, scară dublă de lemn; în pivniță: butoi 700 l din salcâm, butoi de 400 l salcâm, putină de 700 l salcâm, bidoane de 80 l- 2 bucăți, bidoane de 200 l-2 bucăți, rafturi metalice cu 3 etaje- 2 bucăți, borcane de 20 l, 15 l, 10 l-15 bucăți, damigene de 50 l- 3 bucăți, damigene de 25 l-1 bucată, damigene de 10 l-4 bucăți, pompă de apă + instalație complete furtun flexibil de cauciuc 50 m, arzător butelie cu furtun și racord, foarfeci de vie 2 bucăți, clește cuie, cazan alamă de 100 l, complet utilat (răcitor, butoi, țeavă), ciocane de diferite dimensiuni și greutăți, căldare alamă de 50 l; în grajd: 4 sape, 2 cazmale, 2 lopeți, 2 târnăcoape, 2 răngi metalice, o greblă, 2 furci, o coasă, scară de lemn, de 2,5 m, 2 uși noi de brad, 12 giurgiuvele fără toc, un toc plus două giurgiuvele noi, cablu electric de 20 m; în bucătăria de vară: țăst țărănesc, 2 mese, dulap metalic- 2 uși, drujbă electrică, prelungitor, motosapă Brigestone.
În drept, s-au invocat prevederile art. 36 alin. 1 din C. familiei.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu și orice alte mijloace de probă necesare justei soluționări a cauzei.
La data de 01.11.2011, reclamantul a depus o precizare la acțiune prin care a evaluat, provizoriu, masa partajabilă la suma de 120.000 lei RON.
În scop probator s-au depus la dosar: contract de vânzare cumpărare nr. 903/1994, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 791 din data de 24.04.1998, autorizație privind lucrări de racorduri și branșamente, proces verbal întocmit de executor T. N. C. în dosar de exec. 257/E/2011, certificat de atestare fiscală.
În ședința publică din 10.01.2012, reclamantul a arătat că solicită partajarea bunurilor comune în cote de ½ pentru fiecare parte, făcând, însă, mențiunea că nu înțelege să timbreze acțiunea cu taxa de timbru stabilită de instanță în sarcina sa.
La 01.11.2011, pârâta C. I. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând admiterea, în parte, a acțiunii, în sensul partajării bunurilor mobile enumerate de reclamant ca fiind în apartamentul din C., mai puțin cele aparținând fiicei părților, C. C., respectiv, sistem audio Elta, TV color Daewoo, cuptor cu microunde Candy, fier de călcat Philips, cântar electronic, făcând mențiunea că parte din bunurile existente în . mamei sale M. C., domiciliată în această localitate.
Astfel, a susținut pârâta, din lucrurile existente în casa din . privire la care mama sa are un drept de uzufruct există, în prima cameră: un pat dormeză de aproximativ 40 de ani, cumpărat de părinții săi, o masă și un corp de bucătărie cumpărat tot de părinți în timpul căsătoriei lor, dar și o măsuță din lănteți și P. lucrată de M. A., precum și galerie perdele și lustră cumpărate de mama sa M. C..
A arătat pârâta că nu există mixer la țară, iar storcătorul de fructe și covorul de iută sunt ale mamei sale, în camera a doua a existat un pat cu vitrină cumpărat de M. C. pentru a fi dat de pomană, după decesul său, o masă foarte veche moștenită de părinți, un șifonier cu 3 uși, zestrea mamei sale.
În ceea ce privește soba, pârâta a susținut că este construită de aproximativ 40 de ani de părinții săi, iar măsuța, galeria, perdeaua și lustra aplică au fost cumpărate tot de M. C., doar covorul fiind dobândit în timpul căsătoriei părților, având regimul de bun comun.
Instanța a mai reținut pârâta că în camera a treia de la țară există mobilă luată de părinții săi, de aproximativ de 42 de ani, fiind compusă din șifonier, masă, toaletă, pat de două persoane cu ladă, cuier pom, scaune cu spătar, galerie, perdele și lustră, cumpărate de mama sa, în sală existând următoarele bunuri: o masă din lănteți vopsiți, primită moștenire de la bunici, scaune tip taburet, tot moștenite, o mașină de cusut 1867, ce reprezintă zestrea mamei sale, perdele, o galerie primită cadou de la sora sa, precum și niște covoare de trecere și jaluzele din plastic aduse tot de aceasta și de fiica sa cea mare C. C..
În ce privește lada frigorifică, pârâta arată că este bun comun, însă, are motorul ars, menționând, de asemenea, că în anexa 1-dormitorul 1 există o sobă făcută de părinți, 2 paturi dormeze din blană și burete, precum și o masă și scaune taburet, confecționate din blană și lănteți; în dormitorul 2 există un pat dormeză cu arcurile ieșite în care doarme bătrâna M. C. cu handicap de gradul I și o masă cu picioare de țeavă și blană și scaune de taburet; în bucătărie există o mașină de făcut pâine de la sora sa, un aragaz cu 4 ochiuri de la socrul tatălui său, butelii cumpărate de părinții săi și una adusă de soră, un frigider cu congelator dobândit în timpul căsătoriei lor, o masă tip birou, tot bun comun, adusă de la vechituri, scaune tip taburet cu spătar aduse de la vechituri și o masă primită de pomană de la bunicii săi; în pivniță există un butoi de 700 l, de la bunicii părinților săi cu fundul defect, un butoi de 400 l-cumpărat de mama sa, o putină de 700 l, moștenită de la bunicii părinților, bidoane de 80 l și 200 l, cumpărate de mama sa, rafturi metalice cu cornier- bun comun, borcane de 10 l și 15 l, cumpărate de M. C., damigene de 10-25 și 50 l cumpărate de părinți, o pompă de apă, instalație și furtun flexibil achiziționat de părinții săi, un arzător, butelie cu furtun, foarfeci de vie, clești, cuie, tot achiziționate de părinți, un cazan făcut de părinții săi, existând și martori în acest sens și o căldare ce are pe puțin 60 de ani, moștenire de la bunicii mamei; în pătul există următoarele bunuri: un rastel pentru saci de făină care este bun comun și un baros de 5 kg care este al părinților săi.
În ce privește banițele de ovăz, susține pârâta, că mama sa este cea care a plătit oamenii pentru a-i munci pământul, soțul său nemaivenind să o ajute de aproximativ 2 ani, iar, referitor la sacii de făină, arată că aceștia sunt obținuți tot de M. C., de pe terenul extravilan ce-i aparține, pentru a lucra terenurile de la câmp, mama sa folosind, în afară de pensia pe care o primește și o pensie de pe urma tatălui său, precum și banii primiți în calitate de producător agricol de la stat, în sumă de 1.299 lei RON și, respectiv, 1.624 lei RON.
Mai arată pârâta că nu există în pătul motor electric și canistre de benzină iar, în magazie, fierăstrăul, bomfaierul și burghiul de mână reprezintă sculele părinților săi, fiind folosite de tatăl său atunci când trăia, banițele de grâu reprezintă cultura obținută de mama sa de pe pământurile proprietatea acesteia, bicicleta Tohan a fost a tatălui său, bicicleta de ½ germană fiind bun comun, iar bicicleta italiană de 18 viteze este a surorii sale.
Susține pârâta că este de acord să i se dea reclamantului cotețul de porci din șopron, pe care probabil îl va dezmembra, recunoscând că acolo există o ladă de cereale, o putină spartă, un butoi de 2 l, spart și mâncat de rugină, un culcuș pentru păsări, reparat anul trecut de sora sa și de soțul acesteia, o scară de lemn din lănteți, o roabă din metal cumpărată de mama sa, două butoaie de 200 l sparte și mâncate de rugină și o scară de lemn dublă, achiziționată de părinți, făcând mențiunea că, în grajd, cele patru sape, 3 casmale, 2 lopeți, 2 tîrnăcoape, 2 rângi, o greblă, 2 furci și o coasă sunt unelte aparținând bunicilor săi și moștenite de părinți, fiind folosite la munca câmpului, scara de lemn de 2,5 m aparține părinților, iar ușile de brad și giurgiuvelele sunt aduse de la demolări, bucătăria de vară cuprinde un țest țărănesc, în care bunica și, respectiv, mama sa, făceau pâine, două mese, una din panouri și lănteți, iar una din vechituri, un dulap metalic-fișet luat de la rebuturi, o drujbă electrică, plus prelungitor ce aparține lui M. C. și o motosapă cumpărată tot de mama sa.
S-au recunoscut de pârâtă ca bunuri comune existente în casa din . mobile: remorcă auto, blender, covor stil mochetă, ladă frigorifică cu patru sertare-defectă, frigider cu congelator, masă tip birou, un scaun cu spătar, rafturi metalice cu cornier, rastel din cornier, canistre de benzină, motor electric 2 kw, motor electric de 800 kw, bicicletă germană ½, rastel cornier, 2 uși brad, 12 giurgiuvele fără toc aduse de la demolări, un toc plus 2 giugiuvele aduse de la demolări, dulap metalic tip fișet.
În privința apartamentului bun comun, pârâta a făcut mențiunea că acesta a fost deținut, anterior, de tatăl său, în calitate de chiriaș, acesta fiind cadru militar MAPN.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat a se mai partaja și un autoturism marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, precum și o remorcă auto, aflate în posesia reclamantului.
Pârâta a depus la dosar: sent. civ. nr._/2011 a Jud. Cv., set facturi, certificate de garanție, acte de stare civilă, adeverință eliberată de Primăria L., TDP 2221/2003 și nr. 2662/2004, certficat de moștenitor nr. 1198/1991, decizie medicală, chitanțe, extrase de cont ING, ordine de plată numerar emise de banca cooperatistă M. V., cereri de acordare sprijin financiar pt. producători agricoli, certificate de atestare fiscală.
Prin precizările ulterioare, pârâta a solicitat partajarea bunurilor comune în cote de ½ pentru fiecare parte, evaluând bunurile supuse partajului, precum și cele considerate a fi proprii ale fiicei și mamei sale, făcând mențiunea că, pe lângă bunurile mobile arătate în cererea inițială, solicită și partajarea celor două imobile solicitate de reclamant prin acțiune.
Prin încheierea din 09.04.2013, instanța a încuviințat cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâtă, acordându-i ajutorul public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru la suma de 2.347,105 lei și a timbrului judiciar la 2,5 lei, taxă achitată de pârâtă pe parcursul judecății.
La interogatoriile luate, din oficiu, reclamantului acesta a recunoscut că părțile au dobândit pe perioada căsătoriei bunurile mobile menționate în cererea reconvențională, respectiv, autoturismul și remorca, în ce privește bunurile pretinse de pârâtă a fi ale fiicei majore a părților și ale mamei acesteia din . că bunurile pretinse a fi ale fiicei părților au fost dobândite, în realitate, cu bani comuni ai părților, aceasta neavând venituri, ei aflându-se și în posesia lor, în privința bunurilor mamei pârâtei, arătând că în prima cameră din casa din . proprii ale mamei pârâtei: patul, dormeza, o masă și un corp de bucătărie, o măsuță din lănteți și pal, o galerie pt. perdele și o lustră; în a doua cameră: un șifonier cu 3 uși și o masă; în sală: o masă din lănteți, iar, în bucătărie: un aragaz cu 4 ochiuri și o butelie.
În completarea probatoriilor s-a încuviințat, la cererea părților, proba testimonială cu câte 2 martori de fiecare, în cauză fiind audiați N. L. și I. A., pentru pârâtă, reclamantul fiind decăzut din probă, în temeiul disp. art. 186 alin. 4 C.p.c.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, la 28.05.2013, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, prin care a anulat, ca netimbrată acțiunea, raportat la disp. art. 20 alin. 3 din Legea 146/2009 și a admis, în principiu, cererea reconvențională precizată constatând că părțile au dobândit, pe perioada căsătoriei, următoarele bunuri: un apartament cu 3 camere și dependințe situat în C., ., .. 1, ., o casă cu 2 camere, sală și bucătărie pe un teren de 1.363 mp situat în ., precum și următoarele bunuri mobile: în apartamentul din C.: mobilă Drobeta compusă din șifonier cu 2 uși mari și 2 uși mici, patru corpuri de vitrină combinată cu sertare, canapea, masă extensibilă cu 6 scaune, 2 fotolii, o măsuță cu 4 picioare, corp vitrină cu 2 uși mici, masă tv., combină muzicală și boxe, tv. color, galerie, perdea și jaluzele, covor de lână ¾ m, oglindă ornamentală 140/90 cm, lustră cu 5 brațe, în sufragerie; un pat dublu cu vitrină și ladă, un șifonier cu 2 uși, o vitrină tip bibliotecă cu 2 uși mici jos, birou pentru calculator, lustră cu 6 brațe, calculator(unitate centrală și monitor), tv. color, galerie cu perdea și draperie, covor de lână 2,5/1,5 m, covor de 1,3/0,8 m, scaun birou, în dormitorul I; un pat dublu de mijloc cu etajeră plus 2 noptiere, corp cu 2 uși și oglindă, masă tip birou, scaun birou, masă tv., șifonier dublu cu 4 uși și 2 corpuri sus, lustră cu 4 brațe, galerie, plus perdea și draperie, covor tip mochetă, tv. color, mașină electrică de cusut, în dormitorul II; cuier Drobeta cu oglindă și 2 sertare, rafturi de lemn în debaraua de pe hol, oglindă ovală de perete 1,10/0,60 m, măsuță telefon, mașină de spălat, frigider cu congelator, galerii 9 buc, plus draperii, lustră cu un braț, lustră cu 2 brațe, în hol; aragaz cu 4 ochiuri, mobile bucătărie(2 corpuri suspendate, plus mască chiuvetă, masă, dulap), covor de lână 1,30/1 m, canapea tip fotoliu extensibilă de 2 locuri, masă și 4 scaune, etajeră de lemn în debaraua din bucătărie, galerie plus perdea și draperie, veselă plus tacâmuri pentru 12 persoane, mașină de tocat carne, mixer, în bucătărie; raft cu etajere, cântar electronic, uscător de păr, instalație sanitară, în baia mică; instalație sanitară completă, coș de rufe în baia mare; în casa din . auto, un blender, un covor stil mochetă, o ladă frigorifică cu 4 sertare, frigider cu congelator, masă tip birou, un scaun cu spătar, rafturi metalice din corrnier în pivniță, rastel din cornier, canistre de benzină, motor electric 2 kw, motor electric 800 w, bicicletă ½ germană, 2 uși de brad, 12 giurgiuvele fără toc din demolări, un toc plus 2 giurgiuvele aduse din demolări, dulap metalic tip fișet, un autoturism Dacia 1310_ și remorcă auto.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în cote de ½ pentru fiecare, precum și efectuarea unor expertize în specialitățile evaluări imobiliare și evaluări bunuri mobile, pentru evaluare și lotizare, cu un onorariu de câte 1000 lei, pentru fiecare expert, în sarcina ambelor părți.
Raportul de expertiză în specialitatea evaluări imobiliare a fost efectuat în cauză de expert C. G., iar cel în specialitatea evaluări bunuri mobile de expert B. M..
Împotriva expertizei în specialitatea evaluări imobiliare s-au formulat obiecțiuni de către reclamant, acestea fiind încuviințate doar parțial și anume doar cu privire la evaluarea făcută imobilului din . valoarea de piață și la îmbunătățirile existente, celelalte obiecțiuni fiind respinse ca neîntemeiate.
Și împotriva expertizei în specialitatea evaluări bunuri mobile s-au formulat obiecțiuni de reclamant, acesta apreciind drept supraevaluate autoturismul Dacia și remorca, obiecțiunile fiind respinse de instanță ca neîntemeiate.
Prin cererea formulată la data de 08.10.2013, reclamantul a solicitat pronunțarea unui supliment la încheierea de admitere în principiu, cerând a se reține în masa partajabilă și o anexă gospodărească, din cărămidă cu 2 camere, acoperită cu tablă, un grajd din cărămidă, acoperit cu plăci de azbociment, precum și un gard împrejmuitor, toate imobilele fiind situate în ..
Cererea a fost respinsă de instanță prin încheierea din 08.10.2013, cu motivarea că bunurile solicitate nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată.
Răspunsul la obiecțiunile formulate față de expertiza evaluări imobiliare a fost depus la data de 18.11.2013, expertul menținând evaluările făcute inițial. Ținând cont de încheierea de admitere în principiu, instanța, în raport de dispozițiile art. 728 C.civ., art. 36 alin. 1 C.fam. și art. 6739 C.proc.civ., va anula, ca netimbrată acțiunea și va admite, în fond, cererea reconvențională precizată formulată de pârâtă, urmând a confirma rapoartele de expertiză efectuate în cauză de experți C. G. și B. M. în varianta a III-a a expertizei evaluări imobiliare și în varianta a II-a a expertizei evaluări bunuri mobile, atribuind bunurile conform acestor variante.
Instanța s-a oprit asupra variantei a III-a a expertizei evaluări imobiliare, dat fiind faptul că în imobilul din . mama pârâtei, care și-a rezervat dreptul de uzufruct asupra imobilului respectiv, clauză stipulată în cuprinsul contractului existent la dosar, aceasta având și un handicap fizic, fiind nedeplasabilă, potrivit actelor medicale de la dosarul cauzei.
În privința bunurilor mobile, instanța a ales varianta de lotizare solicitată de ambele părți, prin concluziile asupra fondului cauzei.
Ca termen de plată a sultelor, instanța va stabili 6 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul disp art. 276 C.p.c., instanța a compensat, în parte, cheltuielile de judecată efectuate de părțile din prezenta cauză și va mai obliga pe reclamant la plata către pârâta a sumei de 2.347,105 lei, reprezentând 1/2 din taxa de timbru achitată de aceasta și a sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariu de expert stabilit în sarcina sa și achitat de pârâtă.
În temeiul disp. art. 18, coroborate cu art. 502 din O.G. 51/2008, republicată, instanța va obliga pe pârâtă la plata către stat a sumei de 2.347,105 lei, reprezentând taxă de timbru și 2,5 lei, timbru judiciar, de care aceasta a fost scutită prin încheierea din 09.04.2013, la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. O., care critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că:
1. cererea reconvențională formulată de pârâta M. Iuliaqna se referă numai la constatarea regimului juridic al anumitor bunuri mobile, incluse la masa de împărțit a foștilor soți, ca aparținând fiicei și respectiv mamei pârâtei și chiar dacă instanța de fond s-a pronunțat și a acordat ceea ce nu s-a cerut. De asemenea, instanța de fond în mod greșit nu a respins cererile pârâtei formulate în numele fiicei și respectiv mamei sale.
2. deși s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, solicitându-se atât întocmirea unei a IV-a variante de lotizare în care apartamentul din C. să fie inclus în lotul pârâtei iar casa din . fie atribuită reclamantului-apelant, cât și reevaluarea imobilului din . fond a respins aceste obiecțiuni cu o motivare, care apreciază apelantul, nu este temeinică și legală și nu are corespondent în datele concrete din dosar.
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
În apel, la cererea părților au fost administrate proba cu interogatoriu, proba cu martori și expertiza tehnică de specialitate.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul constată că apelul este fondat și urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Conform concluziilor raportului de expertiză, specialitatea construcții, valoarea imobilului casă de locuit și teren aferent situat în localitatea L. este de 40.082 lei, valoare necontestată de părți și care va fi reținută de tribunal ca atare.
Urmare a creșterii valorii imobilului identificat mai sus, va crește și valoarea totală a bunurilor supuse partajului, fapt ce va conduce la modificarea cuantumului sultei.
În ceea ce privește solicitarea apelantului de modificare a componenței loturilor atribuite părților, tribunalul apreciază că este inoportună și nerealistă. Astfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, prin interpretarea și aplicarea corectă a disp. art.6739 C.proc.civ., față de împrejurarea că imobilul din localitatea L. a aparținut mamei intimatei și cu ocazia vânzării aceasta și-a păstrat un drept de uzufruct asupra acestui imobil, este injust ca acest imobil să fie inclus în lotul apelantului, care de altfel nu a mai locuit de mult în imobilul respectiv.
Referitor la primul motiv de apel invocat de apelant, tribunalul constată că acesta este nefondat și aproape neserios, în condițiile în care cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost anulată ca netimbrată, partajul și ieșirea din indiviziune fiind o consecință a admiterii cererii reconvențională formulată de pârâtă, toate probatoriile fiind admise și administrate în cuprinsul cererii reconvenționale, reclamantul neexprimându-și nici un moment opoziția la cererea de partaj formulată de pârâtă.
Faptul că în cererea reconvențională pârâta a menționat că o parte din bunuri sunt bunuri proprii ale mamei sale nu echivalează cu o cerere formală de constatare a unui drept în favoarea altei persoane. De altfel, urmare a lipsei probelor că respectivele bunuri ar fi bunuri comune acestea nu au fost incluse în masa bunurilor dobândite de cei doi soți în timpul căsătoriei.
Față de cele de mai sus, văzând și disp. art.296 C.proc.civ., va admite apelul, va schimba în parte sentința.
Va omologa raportul de expertiză întocmit în apel.
Se va constata valoarea totală a bunurilor comune este de 225.427 lei.
Se va menține lotizarea și modul de atribuire a loturilor dispuse prin sentința și se va constata că valoarea bunurilor atribuite intimatei M. I. este de 119.754,5 lei, urmând ca reclamantul-apelant să plătească, iar apelanta să primească suma de 9.8631,5 lei cu titlu de sultă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Potrivit art.274 C.proc.civ., intimata va fi obligată la 2848 lei cheltuieli de judecată către apelant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant C. O., domiciliat în C., ., .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 8054/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2014, în contradictoriu cu intimata pârâtă M. I., domiciliată în C., ., .. 1, ..
Schimbă în parte sentința.
Omologhează raportul de expertiză întocmit in apel.
Constată valoarea totală a bunurilor comune este de 225.427 lei.
Menține lotizarea și modul de atribuire a loturilor dispuse prin sentința și constată că valoarea bunurilor atribuite intimatei M. I. este de 119.754,5 lei, urmând ca reclamantul-apelant să plătească, iar apelanta să primească suma de 9.8631,5 lei cu titlu de sultă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimata la 2848 lei cheltuieli de judecată către apelant.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2015.
Președinte, M. G. | Judecător, C. C. B. | |
Grefier, A. D. |
Red.jud.M.G.
Tehn.F.M./4 ex.
Jud.fond.A.M.V.
← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 380/2015.... | Curatelă. Decizia nr. 272/2015. Tribunalul DOLJ → |
---|