Pretenţii. Decizia nr. 36/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 36/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 42464/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 36/2015
Ședința publică de la data de 16 Ianuarie 2015
Completul de judecată este constituit din:
Președinte - V. F. - judecător
Judecător - D. O.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 9093 din 24.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât N. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns av. I. M.-F. pentru intimatul-pârât, lipsind apelantul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.p.civ., constată că este competentă material, general și teritorial să judece cauza de față.
Av. I. M.-F. pentru intimatul-pârât arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și constatând dosarul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Av. I. M.-F. pentru intimatul-pârât, având cuvântul, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.12.2013 sub nr._/215/2013, reclamantul S. C. Județean de Urgență C., l-a chemat în judecată pe pârâtul N. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4.712,85 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, în data de 24.04.2010, numitul N. C. a fost internat în Secția Chirurgie Toracică a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 24.04.2010 – 07.05.2010 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 4.712,85 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de 998 și 999 C.civ. precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Reclamantul a mai arătat că spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către C.A.S. D..
În cauza de față reclamantul apreciază că printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313, alin. 1 din Legea 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligență în stabilirea persoanei vinovate. În cazul în care am accepta ideea că doar persoana vinovată de starea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, în condițiile în care, în lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Având în vedere că pârâtul a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar reclamantul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei presupune întrunirea a patru condiții cumulative: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului.
Prejudiciul cauzat reclamantului constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu ocazia internării acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
Acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată reclamantului care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negativ ca urmare a nerecuperării cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului.
Raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora.
Este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima.
În drept, au fost invocate prevederile art. 998 și 999 C.civ., art. 112 C.p.civ. și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În susținerea acțiunii a fost depus la dosar, în xerocopie, decont de cheltuieli din 07.05.2010.
La data de 20.01.2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție pârâtul a invocat prescripția dreptului material la acțiune, față de prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/10.04.1958 și art. 2517 Noul Cod Civil.
Astfel, potrivit art. 2523 din Noul cod civil "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui".
În prezenta cauză, titularul dreptului la acțiune este S. C. Județean de Urgență C. care, în zilele de 24.04.2010 – 07.05.2010 a acordat îngrijiri medicale pacientului N. C., acesta din urmă având ca diagnostic principal: facturi multiple de coaste.
Ca urmare a cheltuielilor ocazionate cu îngrijirea pacientului reclamantul a emis, în data de 07.05.2010, un decont de cheltuieli pentru suma de 4.712,85 lei.
Pârâtul consideră astfel că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data de 07.05.2010 iar termenul de prescripție s-a împlinit la data de 06.05.2013.
Tot pe cale de excepție, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acțiunii, față de prevederile art. 193 noul Cod de procedură civilă și art. 601, alin. 1 din Legea nr. 115/2012 și având în vedere că reclamantul nu a parcurs procedura de informare privind avantajele medierii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că a fost victima unui accident rutier produs din culpa unei terțe persoane, la data respectivă având calitatea de pensionar pentru limită de vârstă, calitate în care a achitat către CASS către Casa de Asigurări de Sănătate prin reținere pe cupon de către Casa de Pensii D.. Avându-se în vedere calitatea sa de asigurat unitatea spitalicească a primit contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și tratament de la Casa de Asigurări de Sănătate, fiind despăgubită integral de către aceasta.
În drept, au fost invocate prevederile Legii 95/2006, Decretului nr. 167/1958, noul Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 9093/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul N. C., prescrisă.
S-a luat act că pârâtul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.
Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.
Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii zilelor de spitalizare din perioada 24.04.2010 – 07.05.2010 a început la data de 07.05.2010.
Rezultă că termenul de prescripție pentru cheltuielile de spitalizare s-a împlinit în luna mai 2013.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost comunicată Judecătoriei C. la data de 12.12.2013 si înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.12.2013, instanța a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare din perioada 24.04.2010 – 07.05.2010.
Instanța a avut în vedere și faptul că în cauza nu este vorba de o creanță bugetară pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 209 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun. București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
Nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, cu atât mai mult cu cat reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998, 999 Cod civil..
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârât prin întâmpinare.
Instanța a luat act ca paratul își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art. 262 alin. 1. lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. 95/2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art. 22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin. l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art. 30 (2) din O.U.G. nr. 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 4.712,85 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod procedură civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art. 21 și următoarele Cod procedură fiscală, art. 89 și următoarele C.pr. fiscală.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Cum în mod corect a apreciat și prima instanță, raportul juridic stabilit între părți este unul de natură civilă și nu de drept fiscal, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 din vechiul Cod civil, care reglementau răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, situație în care regulile prescripției extinctive aplicabile sunt cele prevăzute de Decretul nr. 167/1958, deoarece prescripția a început să curgă când încă era în vigoare acest act normativ, respectiv la data de 27.07.2009.
Dacă creanța reclamantului ar fi una fiscală, cum greșit pretinde acesta prin cererea de apel, atunci nu mai era necesară formularea unei acțiuni în instanță împotriva pârâtului pentru obținerea unei hotărâri judecătorești, cu valoare de titlu executoriu, ci se putea pune direct în executare silită conform regulilor stabilite de Codul de procedură fiscală, prin organele de executare prevăzute de acest act normativ.
Faptul că prejudiciul cauzat furnizorilor de servicii medicale la care se referă art. 313 din Legea nr. 95/1996 reprezintă venit la bugetului general consolidat al statului, nu imprimă obligației pârâtului o natură fiscală, deoarece nu există o reglementare legală expresă în acest sens.
De aceea, nu este incident termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 131 C.p.fiscală, ci acela de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cum în mod corect a apreciat și prima instanță.
În consecință, apelul fiind nefondat, în temeiul art. 480 alin. 1 N.C.P.C., va fi respins și va fi păstrată sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în mun. C., ., județul D., prin reprezentant legal, manager interimar dr. F. B., sediul în mun. C., ., județ D., cont RO19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 9093/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât N. C., cu domiciliul în mun. C., .. 65, ., ., jud. D., CNP -_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 16 Ianuarie 2015, la sediul Tribunalului D..
Președinte, V. F. | Judecător, D. O. | |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. D. O.
Tehn. S.V./4 ex.
D. redactării: 23.01.2015
Jud. fond. S. M. B.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Hotărâre din 23-01-2015, Tribunalul DOLJ → |
|---|
