Pretenţii. Decizia nr. 38/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 43276/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 38/2015
Ședința publică de la data de 16 Ianuarie 2015
Completul de judecată este constituit din:
Președinte - V. F. - judecător
Judecător - D. O.
Grefier - L. E. C.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 5606 din 15.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. C.-M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au înaintat relațiile solicitate, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.p.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față.
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă și constatând dosarul în stare de judecată, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 18.12.2013 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C., a chemat în judecată pe pârâtul B. C.-M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 385,92 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, în data de 23.12.2010, numitul B. C.-M. a fost internat în Secția CH BMF a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 23.12._10 iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 385,92 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de 998 și 999 C.civ., precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Reclamantul a mai arătat că spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către C.A.S. D..
În drept, au fost invocate prevederile art. 998 și 999 C.civ., art. 112 C.p.civ. și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În susținerea acțiunii a fost depus la dosar, în xerocopie, decont de cheltuieli din 29.12.2010.
Prin sentința civilă nr. 5606/15.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul B. C.-M., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada 23.12._10, pârâtul B. C.-M., a fost internat la S. C. Județean de Urgență C., ca urmare a unui accident de circulație, beneficiind de asistenta medicala de specialitate, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli, existent la dosar (fila 6).
În drept, potrivit prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând în cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordată.
În considerarea temeiului juridic invocat de către reclamant, respectiv prevederile art. 998-999 Cod civil, condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existenta unei fapte ilicite a unei persoane, prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovăția autorului faptei ilicite.
Fapta ilicita reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle în legătura de cauzalitate cu fapta ilicita în sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale si constă în atitudinea de voință si conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și rezultatul socialmente periculos.
În speță, instanța a constatat că nu se poate reține în sarcina pârâtului existența faptei ilicite pretins a fi săvârșite, întrucât actele normative care reglementează sistemul de asigurări de sănătate nu instituie in sarcina pârâtului - victimă a unei agresiuni, obligația de a face dovada că a fost victima unei agresiuni pentru a beneficia de servicii medicale, obligație prin încălcarea căreia să fi provocat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului.
Instanța nu a reținut susținerea reclamantului în sensul că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția agresorului, respectiv să solicite tragerea la răspundere penală a celui care la agresat, întrucât legea penală conferă facultatea, iar nu obligația victimei unei agresiuni de a formula plângere prealabilă împotriva agresorului, lăsând deci la aprecierea persoanei vătămate să solicite tragerea la răspundere penală a agresorului, având în vedere gradul de pericol social relativ scăzut al acestor fapte.
Ca atare, având în vedere că nu există faptă ilicită, iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, nu se mai impun a fi analizate celelalte condiții.
În consecință, pentru considerentele expuse, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale institute de art. 998-999 Cod civil, instanța a constatat ca cererea introdusa de reclamant este neîntemeiată.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgența C. în contradictoriu cu pârâtul B. C.-M., ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin. 1 Legea nr. 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare a sănătății altei persoane, dar printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care din culpa beneficiarului de servicii medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie a produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Apelantul a mai arătat că a suferit o diminuare a patrimoniului fără să existe o justă cauză, la baza acestei diminuări stând atitudinea pârâtului care nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a vătămat.
Instanța de fond a pronunțat sentința fără a ține seama de faptul că unitatea reclamantă s-a aflat în imposibilitate de a cunoaște făptuitorul/autorul accidentului, pârâtul fiind singura persoană care avea cunoștință de acesta.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul B. C.-M., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 385,92 lei, reprezentând prejudiciul cauzat, respectiv cheltuieli cu spitalizarea acestuia în intervalul 23.12._10.
Astfel cum rezultă din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată și din înscrisurile depuse, inclusiv în apel, pârâtul a fost victima unei agresiuni fizice, suferind o fractură de mandibulă.
Cererea reclamantului a fost întemeiată pe principiul răspunderii civile delictuale, prevăzut de art. 998-999 din vechiul cod civil aplicabil în cauză, cu trimitere la dispozițiile speciale ale art. 313 din Legea nr. 95/2006, din care rezultă că obligația reparării prejudiciului cauzat furnizorului de servicii medicale revine persoanelor care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
Este evident că, prin acest text de lege, s-a instituit în mod direct în persoana celui vinovat de producerea unei daune sănătății altei persoane obligația de a repara prejudiciul suferit de către furnizorul de serviciu medicale (spitalul), astfel că reclamantul trebuia să o acționeze în judecată pe această persoană, și nu pe persoana păgubită, pârâtul din cauză, care astfel nu are calitate procesuală pasivă.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului sub aspectul faptei ilicite, iar, în opinia tribunalului, nici sub aspectul vinovăției acesteia, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, toate acestea prin raportare la dispozițiile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, deoarece legea stabilește, față de furnizorul de servicii medicale, răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate de producerea pagubei în dauna sănătății altei persoane.
Nu are relevanță în acest caz dacă furnizorul de servicii medicale are sau nu posibilitatea reală de a-l identifica pe autorul agresiunii sau al accidentului în urma căruia s-au adus daune sănătății altei persoane, deoarece legea (art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006) nu condiționează atragerea răspunderii civile a persoanei culpabile de această împrejurare.
Atunci când va afla identitatea persoanei vinovate, prin orice demers legal întreprins la organele poliției sau altele, furnizorul de servicii medicale are posibilitatea să solicite instanței civile competente tragerea acesteia la răspundere în temeiul art. 313 alin. 1 din legea amintită, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune începând să curgă de la data când va cunoaște persoana răspunzătoare de pagubă, conform art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, actualul art. 2528 alin. 1 din noul Cod civil.
În consecință, constatând că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, în baza art. 480 alin 1 din N.C.P.C., tribunalul va respinge apelul ca nefondat, păstrând astfel hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în mun. C., ., județul D., prin reprezentant legal, manager dr. F. B., cont RO19TREZ2915005XXX000154, deschis la Trezoreria C., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 5606/15.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. C.-M., cu domiciliul în ., ., nr. 304, jud. D., CNP -_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 16.01.2015, la sediul Tribunalului D..
Președinte, V. F. | Judecător, D. O. | |
Grefier, L. E. C. |
Red. jud. D. O.
Tehn. S.V./4 ex.
Data redactării: 22.01.2015
Jud.fond. S. M .B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 99/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
