Pretentii. Decizia nr. 410/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 410/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 410/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător C. C. B.
Grefier L. B.
Pe rol, judecarea apelurilor formulate de apelanții-reclamanți R. N. și R. M.-G. prin reprezentant legal R. N. și de către apelanta-pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., împotriva sentinței civile nr. 9796 din 08.07.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelantul-reclamant R. N. personal și asistat de av. C. N., același avocat pentru apelantul reclamant R. M. G. și c.j. D. N. pentru apelanta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Avocat C. N. pentru apelanții reclamanți R. N. și R. M. G. solicită încuviințarea probei testimoniale cu un martor pentru a dovedi starea de sănătate a minorului.
consilier juridic D. N., pentru apelanta-prââtă DGASPC D., solicită respingerea acestei probe întrucât nu au contestat niciodată starea de sănătate.
Instanța respinge ca neutilă soluționării cauzei proba testimonială solicită de apelanți reclamanți prin apărător.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Avocat C. N. pentru apelanții reclamanți R. N. și R. M. G., solicită admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii, și pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 2215, 75lei și a sumei de 7500 lei –daune morale pentru minor și plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3766,78 lei, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic N. D. pentru apelanta pârâtă, având pe rând cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de reclamant și admiterea apelului lor așa cum a fost formulat. În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sumei de 704,5 lei reprezentând valoarea actualizării cu indicele de inflație a sumei de 9217,93 lei, arată că instituția pe care o reprezintă și-a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță și a achitat dobânda la credit pentru perioada 2010-2012. Din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada concretă a prejudiciului moral suferit de reclamant și nu există un raport de cauzalitate între litigiul anterior din reclamant și instituția pe care o reprezintă și afecțiunile de care suferă.
Avocat C. N. pentru apelanții reclamanți R. N. și R. M. G. solicită respingerea acestuia ca nefondat.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 9796/08.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 2215,75 lei (1563,58 lei debit și 652,17 lei valoarea actualizării acestui debit), reprezentând sumă achitată în avans de reclamant în perioada 05.07._09, invocată de instanță din oficiu.
S-a constatat prescris dreptul material la acțiune pentru suma de 2215,75 lei.
A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul R. N. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D..
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 704,5 lei reprezentând valoarea actualizării cu indicele de inflației a sumei de 9217,93 lei.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului R. N. suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul R. N. în numele minorului R. M.-G. privind acordarea daunelor morale pentru suferințele minorului, ca neîntemeiată.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1883,39 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pretenția reclamantului din prezenta cauză cuprinde patru capete de cerere cu obiecte diferite, dar aceeași cauză, respectiv obligația pârâtei DGASPC D. preluată de la ANPH, ca în temeiul Legii nr. 448/2009, să suporte dobânda stabilită prin contractul de credit încheiat de reclamantul R. N. cu BRD GSG SA, pentru achiziționarea în numele minorului R. M. G. a unui autoturism Dacia L. necesar transportării minorului la tratamentele medicale.
Astfel, reclamantul a arătat că în perioada 05.06.2010 – 05.11.2012 a achitat în locul pârâtei sumele reprezentând dobândă la contractul de credit, iar prin decizia civilă nr. 214/04.05.2012 a Tribunalului D., irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr._/13.11.2012 a Curții de Apel C., pronunțate în dosarul nr._, a fost obligată pârâta DGASPC D. să continue executarea contractului nr. 8988/21.05.2008 încheiat între reclamantul R. N. și ANPH. Pentru executarea obligației stabilite prin această decizie, de a achita dobânzile la creditul contractat de reclamant, pârâta a achitat suma de 9217,83 lei la data de 07.02.2013. Reclamantul a apreciat că în perioada în care pârâta nu și-a îndeplinit obligația, acesta achitând în locul său, are dreptul nu doar la restituirea sumelor efectiv achitate, ci la repararea în totalitate a prejudiciului suferit, respectiv la plata valorii actualizării cu indicele de inflației a sumei de 9217,93 lei.
A apreciat reclamantul că valoarea diferenței între suma plătită de el în perioada 05.06.2010 – 05.11.2012 (9217,93 lei) ce i-a fost restituită la 07.02.2013 și valoarea sa actualizată cu indicele de inflație, de la data plății de către reclamant și până la data restituirii, este în cuantum de 1600 lei, cuantum ce a fost ulterior stabilit prin raportul de expertiză ca fiind de 704,5 lei.
Reclamantul a solicitat și plata contravalorii daunelor morale suferite, atât în numele său cât și în numele minorului, apreciind că prin întârzierea pârâtei la plata dobânzii le-au fost produse suferințe.
Totodată, reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtei să-i achite suma de 1091,74 lei, sumă care să fie și actualizată cu indicele de inflație, și care reprezintă o sumă achitată de reclamant în plus în contul contractului, în perioada 05.07._09, ca avans la BRD, sumă pe care banca i-a reținut-o în contul dobânzilor pe care trebuia să le achite pârâta și care nu se include în suma de 9217,83 lei deja recuperată, fiind corespunzătoare altei perioade.
Conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de doamna expert S. A., în perioada 05.07._09 reclamantul R. N. a depus la fiecare termen al scadenței o sumă mai mare decât contravaloarea ratei scadente, în cuantum total de 1563,58 lei, sumă ce a fost reținută de bancă în contul dobânzii datorate de pârâtă întrucât atât rata cât și dobânda aveau scadența în aceeași zi. Valoare actualizată a acestei sume calculată de la data fiecărei rețineri este în cuantum de 2215,75 lei, astfel cum s-a stabilit prin răspunsul la obiectivul 3.
Reține instanța că, în temeiul obligației pârâtei DGASPC D., astfel cum a fost preluată de la ANPH, de a achita dobânzile creditului contractat de reclamant, reclamantul a solicitat pe de o parte valoarea actualizării cu indicele de inflație a sumei de 9217,93 lei reprezentând dobândă corespunzătoare perioadei 05.06.2010 – 05.11.2012, dar și suma de 2215,75 lei (f. 386 – precizare acțiune) reprezentând valoarea actualizată a dobânzii corespunzătoare perioadei 05.07._09 și pe care de asemenea ar fi achitat-o în locul pârâtei.
Pentru suma de 2215,75 lei astfel calculată de expertul contabil, raportat la perioada pentru care este solicitată, cu referire la data fiecărei rețineri de către bancă în contul dobânzii datorate de pârâtă, instanța a apreciat că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
În speță, termenul general de prescripție de 3 ani se calculează de la data fiecărei rețineri, ultima reținere fiind la data de 05.10.2009, motiv pentru care termenul s-a împlinit cel mai târziu la data de 05.10.2012 . Întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 26.04.2013, rezultă că pretenția reclamantului privind plata sumei de 2215,75 lei reprezentând valoarea actualizată a sumei de 1563,58 lei achitată în perioada 05.07._09, este prescrisă.
Pe fond, asupra celorlalte capete de cerere, instanța reține că prin decizia civilă nr. 214/04.05.2012 a Tribunalului D., irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei civile nr._/13.11.2012 a Curții de Apel C., pronunțate în dosarul nr._, a fost obligată pârâta DGASPC D. să continue executarea contractului nr. 8988/21.05.2008 încheiat între reclamantul R. N. și ANPH. Pârâta a executat obligația stabilite prin această decizie la data de 07.02.2013 când a achitat suma de 9217,83 lei.
Întrucât în dispozitivul acestei hotărâri nu a fost stabilit cuantumul sumei pe care pârâta îl are de achitat pentru perioada 05.06.2010 – 05.11.2012, în temeiul contractului nr. 8988/2008, ce reprezintă angajamentul de plată a dobânzii încheiat între ANPH și R. N. tatăl minorului R. M.-G., având un grad de handicap grav, aspect care să permită conform art. 371 ind. 2 alin. 3 C.p.c., actualizarea valorii obligației principale stabilite în bani, dreptul reclamantului la repararea integrală a prejudiciului suferit se poate realiza doar pe calea unei acțiuni în pretenții.
Instanța a apreciat întemeiată pretenția reclamantului care, timp de doi ani, a achitat suma totală de 9217,83 lei, deși această obligație nu-i revenea lui, ci pârâtei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D.. Or, prejudiciul efectiv suferit nu constă doar în suma concret achitat de reclamant, ci și din valoarea actualizată cu indicele de inflație a acestei sume, datorită faptului că în timp banii se devalorizează.
Din acest motiv, întrucât reclamantul a achitat dobânda începând cu data de 05.06.2010, în locul pârâtei, în temeiul art. 1073 și urm. C.civ. (aplicabil ca lege in vigoare la data încheierii contractului - angajament), are dreptul la valoarea actualizată cu indicele de inflație a sumelor plătite, valoare ce este în cuantum de 704,5 lei astfel cum a fost calculată atât de expert, conform răspunsului la obiectivul nr. 4, dar chiar și de pârâtă, prin serviciul contabilitate (f. 334-335).
Față de aceste considerente, instanța a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 704,5 lei reprezentând valoarea actualizării cu indicele de inflației a sumei de 9217,93 lei.
În ce privește cererea reclamantului de a-i fi achitată suma de_ lei cu titlul de daune morale, dar și cererea formulată de reclamantul R. N. în numele minorului R. M. G. privind acordarea daunelor morale în cuantum de 7500 lei pentru suferințele minorului, instanța reține următoarele.
Reclamantul a susținut, pe de o parte, că urmare neachitării de către pârâtă la termenul scadent a dobânzii, a trăit mereu cu teama că va fi reziliat contractul de credit și va pierde atât ratele deja achitate, dar și autoturismul cumpărat în baza acestui contract, ceea ce i-a produs suferințe fizice și psihice, iar pe de altă parte faptul că aceleași împrejurări i-au cauzat fiului său suferințe psihice și fizice. Reclamantul a promovat, deci, cererea privind acordarea daunelor morale, atât în nume propriu, cât și în numele minorului.
În ceea ce privește persoana sa, reclamantul a susținut că stresul zilnic al litigiilor purtate cu pârâta, al eforturilor întreprinse pentru procurarea sumelor de bani necesare achitării obligațiilor ce-i reveneau pârâtei, cumulat cu eforturile întreprinse pentru a asigura familiei sale cele necesare traiului în condițiile în care veniturile familiei erau mici, iar din acestea mai trebuia să facă și cheltuieli suplimentare în locul pârâtei, i-a cauzat suferințe psihice, dar și fizice, ajungând să aibă probleme medicale.
În ceea ce privește persoana fiului său, reclamantul a susținut că din cauza faptului că nu i-a mai putut asigura deplasări la București pentru tratamente, nemaiavând banii necesari, starea de sănătate a minorului s-a deteriorat, fiindu-i accentuate traumele fizice și psihice. A cuantificat acest prejudiciu la suma de 7500 lei.
Instanța reține că prejudiciul moral nu poate fi constatat în afara oricărei probe și a indicării în concret a modului în care fapta a generat suferințe persoanei vătămate, iar în cauză prin probele administrate s-a dovedit că fapta pârâtei de a nu-și respecta obligația contractuală a produs reclamantului un prejudiciu moral, în sensul invocat de acesta. Însă, din aceleași probe nu rezultă că minorului R. M.-G., încadrat în grad de handicap grav (f.156-157, 21-22), i s-au produs suferințele fizice și psihice invocate de tatăl său.
Astfel, pentru acordarea unor daune morale este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate și este, deci, necesară existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora.
Dauna morală reprezintă orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane sau, altfel spus, prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale nepatrimoniale și care se manifestă prin suferință fizică sau morala pe care o resimte victima. Daunele morale sunt, deci, consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale când fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Numai o faptă prin care se încalcă dreptul subiectiv al persoanei sau interesele sale poate produce un prejudiciu moral ce constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei respective.
Analiza caracterului ilicit al faptei impune aprecierea existenței unei pierderi suferite de persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul respectiv. În cazul suportării unor prejudicii morale, fiecare persoană vătămată acordă o prețuire diferită valorilor lezate care, prin însușirile lor, îi satisfac anumite nevoi și aspirații.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În ceea ce privește proba elementelor răspunderii civile, sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața justiției), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.
Ținând cont de aceste condiții ale răspunderii pentru fapta proprie, instanța reține că fapta imputată pârâtei a fost deja constatată prin decizia civilă nr. 214/04.05.2012 a Tribunalului D., în motivarea căreia s-a reținut culpa pârâtei în neexecutarea obligației legale de plăti dobânda stabilită prin contractul de credit încheiat de reclamant. Existența obligației de plată a dobânzii în sarcina pârâtei, nu mai poate fi repusă în discuție într-un nou proces, iar apărarea pârâtei conform căreia obligația îi revenea ANPH a fost deja analizată în procesul anterior purtat între părți.
Din înscrisurile medicale, dar și din declarațiile martorilor audiați, instanța reține că reclamantul suferă începând cu anul 2012, de tulburare depresivă (f. 24), fiindu-i prescrise în mod repetat de către medicul de specialitate psihiatru medicamente pentru tratarea acestei afecțiuni (f. 25, 145-150).
Martorul G. D. G., nașul de cununie al reclamantului și care își vizitează locuința aflată în aceeași comună cu cea a reclamantului aproximativ o dată pe lună, a declarat că reclamantul i s-a plâns că nu mai face față cheltuielilor, că din această cauză riscă să piardă autoturismul ce-i este necesar pentru deplasarea minorului la tratamente și a căzut în depresie urmând tratament medical. De asemenea, martorul a confirmat că i-a împrumutat reclamantului diverse sume de bani începând cu anul 2010 când cheltuielile reclamantului au crescut.
Și martorul S. N. l-a împrumutat, de asemenea, pe reclamant pentru a achita ratele la creditul auto și pentru întreținerea copilului bolnav. Martorul a constatat în mod direct faptul că, în perioada septembrie-octombrie 2010 când i-a împrumutat reclamantului suma de 500 euro, acesta avea o stare de neliniște, că se temea să nu îi fie luată mașina.
Toate aceste probe confirmă susținerea reclamantului în sensul că neajunsurile financiare s-au agravat din cauza faptului că a trebuit să achite și sume ce-i reveneau pârâtei și care în doi ani s-au ridicat la valoarea de 9.217,93 lei, iar aceste neajunsuri i-au cauzat afecțiuni psihice pentru care i s-a prescris și tratament medical.
Elementele răspunderii pârâtei pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului sunt pe deplin confirmate, existând atât fapta ilicită a pârâtei cât și vinovăția (deja stabilite prin decizia civilă menționată), dar și legătura de cauzalitate între suferințele psihice ale reclamantului și această faptă.
Instanța apreciază că pârâta răspunde pentru suferințele cauzate reclamantului prin întârzierea, mai bine de doi ani, de la plata dobânzii, ceea ce a determinat ca reclamantul să depună eforturi suplimentare pentru asigurarea nevoilor familiei sale, pentru preîntâmpinarea unei pierderi materiale (existând mereu riscul de a pierde ratele deja achitate și autoturismul), eforturi ce au generat neliniște și stres, ajungându-se în final la tulburări depresive.
Deși pentru cuantificarea suferințelor cauzate reclamantului nu există criterii concrete, instanța apreciază că suma solicitată de reclamant prin acțiune este în măsură să contribuie la repararea prejudiciului moral suferit și care a fost de natură a lăsa urme, reclamantul fiind în continuare tratat de tulburare depresivă.
Din acest motiv va obliga pârâta să achite reclamantului R. N. suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.
În ce privește cererea formulată de reclamantul R. N. în numele minorului R. M. G. privind acordarea daunelor morale pentru suferințele minorului, raportat la condițiile acordării acestor daune, instanța arată că, așa cum s-a menționat, chiar și în cazul suferințelor fizice și psihice este necesar ca cel care pretinde repararea acestora să facă un minim de dovadă. Nu este suficient faptul că reclamantul a susținut că din cauza lipsei de bani nu a mai putut să îl transporte pe fiul său încadrat în grad de handicap grav, pentru a urma tratamente de recuperare, ceea a determinat degradarea sănătății acestuia în sensul accentuării suferințelor fizice și psihice. Reclamantul nu a dovedit că, anterior datei de 05.10.2010, când a început să plătească în locul pârâtei datoria acesteia, mergea cu fiul său la recuperări în diverse centre medicale, nici faptul că aceste tratamente ar fi determinat o ameliorare a stării de sănătate a minorului. Simpla declarație a unor martori care nu au constatat în mod direct aceste deplasări, ci doar le-a fost relatat chiar de reclamant nu este suficientă, în lipsa unor înscrisuri care să provină de la centre medicale de recuperare și din care să rezultă că R. M.-G. a urmat în mod frecvent tratamente de recuperare, iar acestea au fost necesare pentru ameliorarea stării sale de sănătate și chiar au produs aceste efecte.
Ca atare, existența unor suferințe fizice cauzate minorului nu a fost dovedită de reclamant. În privința suferințelor psihice pe care reclamantul susține că le-a avut fiul său, instanța reține că potrivit înscrisurilor medicale aflate la dosar (f. 21-22, 151-154) minorul R. M. G. suferă de autism infantil – întârziere mintală gravă, criză de agitație psihomotorie. Or această suferință psihică a fiului reclamantului împiedică tocmai posibilitatea acestuia de a fi conștient de propria suferință și stare medicală, astfel că minorul nu ar putea să aibă suferințe psihice datorită lipsei de tratament.
Chiar martorul G. D. G. a declarat că minorul are aceeași stare de când s-a născut, suferă de autism, nu a existat vreo schimbare în bine, dar nici o agravare a stării sale.
Din aceste motive, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada producerii vreunei suferințe fizice sau psihice minorului, motiv pentru care va respinge cererea formulată de reclamantul R. N. în numele minorului R. M.-G. privind acordarea daunelor morale pentru suferințele minorului, ca neîntemeiată.
În privința cererii accesorii de obligare a pârâtei să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant în prezenta cauză, se constată că aceste cheltuieli sunt reprezentate de onorariul de expertiză în cuantum de 800 lei, onorariul de avocat în cuantum de 2100 lei, taxa de timbru în cuantum de 662 lei, dar și contravaloarea combustibilului necesar deplasării reclamantului la 7 termene de judecată.
Pentru dovedirea acestor cheltuieli, la dosar există atât chitanțele pentru plata taxei de timbru, a onorariului de expert și a onorariului de avocat, dar și bonuri fiscale privind achiziționarea de combustibil, emise la data la care au avut loc termenele de judecată. Instanța nu va totaliza, însă, valorile înscrise în aceste bonuri întrucât ele reprezintă mai mult decât cheltuiala necesară efectuării transportului pe ruta Melinești (unde locuiește reclamantul) – C..
Prin urmare, s-a recalculat contravaloarea transportului la un consum mediu de 7 litri/100 km și în funcție de distanța între localități de 32 km, rezultând un consum de 4,48 litri pentru un drum dus-întors, respectiv un total de 31,36 litri pentru deplasarea reclamantului la 7 termene de judecată. Având în vedere valoarea de 6,53 lei/litru benzină și consumul total de carburant pentru toate termenele, a rezultat o valoare a cheltuielilor efectuate cu transportul reclamantului de 204,78 lei.
Adăugând cheltuielile de transport la celelalte cheltuieli enumerate anterior se obține valoarea totală a cheltuielilor efectuate de reclamant cu soluționarea prezentului proces de 3766,78 lei.
Cum însă limita admiterii acțiunii (10.704,5 lei) raportat la cuantumul total al pretențiilor formulate de reclamant (17.500 lei + 2.920,25 = 20.420 lei – f. 386 precizare) este în proporție de aproximativ ½ și având în vedere dispozițiile art. 451 și urm. N.C.p.c., a fost admisă în parte și cererea accesorie privitoare la cheltuielile de judecată, astfel că instanța va obliga pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1883,39 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul R. N., în nume propriu și pentru minorul R. M. G., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Arată că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că asupra sumei de 2215,75 lei a intervenit prescripția, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 3, 7, 12, din Decretul-lege nr. 167/1958, nepronunțându-se pe această excepție și că de la data plății până la data introducerii acțiunii a intervenit termenul de prescripție în condițiile în care suma inițială de 1021 lei, depusă de apelant în contul său deschis la BRD, a fost ridicată de bancă și operate compensări pentru sumele de plată neefectuate de pârâtă, fără ca instanță să aibă probe care să stabilească data când aceste sume au fost încasate de Bancă în contul pârâtei.
În mod greșit, a respins instanța de fond solicitarea apelantului a sumei de 7500 lei, daune morale pentru minorul M. G., chiar instanță apreciind că dauna morală poate fi cerută ca urmare a oricărei atingeri umane adusă prerogativelor care reprezintă atributul personalității umane.
Referitor la cheltuielile de judecată, apreciază că în mod neîntemeiat nu au fost acceptate în totalitate, încălcându-se prin aceasta dispozițiile art. 451 alin. 1 și alin. 4 NCPC. referitoare la plata taxelor de timbru, a onorariilor de expert și a contravalorii transport, privind nu numai a sa ci și a martorilor.
În apelul formulat, Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D. arată că în cauză nu s-a făcut dovada concretă a prejudiciului moral suferit de reclamant, a suferințelor psihice și fizice cauzate de apelantă și în nici un caz a unui raport de cauzalitate între litigiul anterior, și afecțiunile de care acesta suferă.
Apelurile sunt nefondate, urmând să fie respinse pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică reținând în mod corect că neajunsurile financiare ale apelantului reclamant s-au agravat din cauza faptului că acesta a trebuit să achite și sumele pe care trebuia pârâta să la achite și a căror valoare a ajuns în doi ani la suma de 9217,93 lei, neajunsuri care i-au cauzat afecțiuni psihice . Astfel, răspunderea apelantei pârâte pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului este pe deplin confirmată existând atât fapta ilicită a pârâtei cât și vinovăția, dar și raport de cauzalitate între suferințele psihice ale reclamantului și această faptă. Întârzierea cu aproape doi ani de la plata dobânzii a pârâtei a făcut ca reclamantul să depună eforturi suplimentare pentru asigurarea nevoilor familiei sale pentru preîntâmpinarea unei pierderi materiale, (exista riscul de a pierde autoturismul dar și ratele deja achitate), eforturi ce au generat neliniște și stres, ajungându-se în final la tulburări depresive.
Astfel, deși pentru cuantificarea suferințelor morale nu există criterii concrete, instanța de fond a apreciat în mod corect că suma solicitată prin acțiune de reclamant este în măsură să contribuie la repararea prejudiciului moral încercat de reclamant, acesta fiind în continuare tratat de tulburare depresivă. În acest sens a depus la dosar act medicale.
Cu privire la cererea prin care reclamantul solicită daune morale pentru suferințele fizice cauzate minorului, fiul acestuia R. M. G., instanța de fond a reținut corect că aceasta nu a fost dovedită, nefiind suficient faptul că reclamantul a susținut că din cauza lipsei banilor nu a putut să-l transporte pe fiul său încadrat în grad de handicap grav, pentru a urma tratamente de recuperare, fapt ce a dus la degradarea sănătății acestuia în sensul accentuării suferințelor fizice și psihice, că aceste tratamente dacă le-ar fi urmat ar fi condus la o ameliorare a stării de sănătate a acestuia, astfel încât, dat fiind și diagnosticul de autism infantil, întârziere mintală gravă, criză de agitație psihomotorie, care l-ar împiedica pe minor să conștientizeze propria suferință și starea medicală.
Cu referire la prescripția dreptului material la acțiune pentru suma de 2215,57 lei, sumă achitată în avans pe perioada 05.07._09, corect s-a reținut că în cauză operează termenul general de prescripție, de trei ani,termen ce se calculează de la data ultimei rețineri care a avut loc la 5 10 2009, deci acesta s-a împlinit la data de 5.10.2012, iar acțiunea a fost introdusă la data de 26.04.2013.
Cheltuielile de judecată solicitate de reclamantul apelant au fost corect acordate, proporțional cu valoarea pretențiilor la care a fost obligată pârâta.
În ceea ce privește apelul formulat de DGASPC D., pentru considerentele ce au fost expuse mai sus și față de argumentele instanței de fond la motivarea admiterii în parte a cererii reclamantului apelant și reținute de tribunal și acesta urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelanții-reclamanți R. N. și R. M.-G. prin reprezentant legal R. N., domiciliați în comuna Melinești, . și de către apelanta-pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., . 22, județul D. împotriva sentinței civile nr. 9796 din 08.07.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2015
Președinte, M. G. | Judecător, C. C. B. | |
Grefier, L. B. |
Red.jud CCB
tehnored 4ex/
L.B
Red.jud fond C.M. B.
| ← Contestatie la executare. Hotărâre din 02-03-2015, Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
