Supraveghere specializată. Sentința nr. 62/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 62/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 62/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă nr. 62

Ședința publică de la 05 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. G. - judecător

Grefier A. B.

Din partea Ministerului Public a participat procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., în contradictoriu cu intimații O. F. și O. N., având ca obiect încetarea supraveghere specializată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic J. A., pentru petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. și intimații O. F. și O. N..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Consilier juridic J. A., pentru petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimații O. F. și O. N., având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată sub nr._, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D., reprezentată prin director general M. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună încetarea măsurii de supraveghere specializată în familie pentru copilul O. D., născut la data de 01.03.1999 în ., fiul lui O. F. domiciliat în comuna Lipovu, ., județul D. și a lui O. N., domiciliată în comuna Lipovu, ., județul D..

În motivarea acțiunii s-a arătat că, în fapt, minorul O. D. provine din relația legal constituită a părinților săi, copilul având paternitatea recunoscută.

Cazul copilului a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. urmare a Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 1307/P/2012 prin care eram informați asupra faptului că în data de 03.11.2012 copilul O. D. a mers călare pe iapa ce aparținea părinților săi până la marginea localității C. unde cunoștea că se află priponit un armăsar, intenționând să-i împerecheze, însă datorită faptului că nu a reușit acest lucru, a desfăcut din pripon calul părții vătămate și 1-a dus la locuința cumnatei sale pentru a încerca din nou să-i împerecheze .

La apariția organelor de poliție făptuitorul a fugit, iar calul sustras a fost recuperat și predat părții vătămate.

Copilul a săvârșit infracțiunea de furt prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. 1 Cod Penal, insă datorită faptului ca acesta nu răspunde penal P. de pe lângă Judecătoria S. a solicitat instituției nostre luarea unei măsuri de protecție prevăzută de Legea 272/2004 și anume supravegherea specializată în familie.

Astfel prin sentința civilă pronunțată de Tribunalul D. nr. 73/15.05.2014 s-a dispus instituirea supravegherii specializate în familie pentru copilul O. D..

Copilul O. D. a absolvit două clase primare la Școala Generală din . a întrerupt cursurile școlare, este înscris la medicul de familie din ..

Din ancheta socială nr._/09.12.2013 reiese faptul că, copilul locuiește împreună cu părinții într-un imobil compus din două camere, bucătărie și alte anexe corespunzător dotate, utilate și satisfăcător întreținute din punct de vedere igienico-sanitar.

Copilul este crescut și îngrijit de ambii părinți, care susțin că fapta comisă de fiul lor a avut loc datorită nesupravegherii atente din partea lor.

Potrivit adresei primită din partea Postului de Poliție Lipovu nr._/05.12.2013 reiese faptul că, copilul nu este în evidență cu alte fapte cu caracter antisocial.

Din adresa nr. 735/10.11.2014 primită din partea Primăriei Lipovu reiese faptul că, copilul O. D. este plecat din țară și nu a mai săvârșit altă infracțiune.

Din raportul de implementare PIS nr. 3403/29.12.2014 reiese faptul că, copilul nu a mai fost implicat în comiterea altor fapte cu caracter antisocial.

In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile Legii 272/2004, republicată, privind protecția si promovarea drepturilor copilului.

In dovedirea cererii au fost anexate următoarele documente: Raport de reevaluare nr. 133/07.01.2015; adresă nr. 340/10.02.2014; raport de implementare PIS nr. 3403/29.12.2014; plan individualizat de protecție; anchetă socială nr._/09.12.2013; adresă nr._/17.12.2014; minuta întâlnirii nr._/ 19.12.2014; sentința civilă pronunțată de Tribunalul D. nr. 73/15.05.2014; contract nr. 1451/08.07.2014;adresă nr._/06.03.2014; certificat de naștere O. N.; O. F. -A.; CI. O. F. și O. N.; CI. O. D.; certificat de naștere O. D.; Rezoluția Parchetului nr. 1307/P/2012; ancheta socială nr. 894/10.03.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Minorul O. D. provine din relația legal constituită a părinților săi, având paternitatea recunoscută, iar cazul copilului a intrat în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. urmare a Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 1307/P/2012 prin care eram informați asupra faptului că în data de 03.11.2012 copilul O. D. a mers călare pe iapa ce aparținea părinților săi până la marginea localității C. unde cunoștea că se află priponit un armăsar, intenționând să-i împerecheze, însă datorită faptului că nu a reușit acest lucru, a desfăcut din pripon calul părții vătămate și 1-a dus la locuința cumnatei sale pentru a încerca din nou să-i împerecheze.

Copilul a săvârșit infracțiunea de furt prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 208 alin. 1 Cod Penal, insă datorită faptului ca acesta nu răspunde penal P. de pe lângă Judecătoria S. a solicitat instituției nostre luarea unei măsuri de protecție prevăzută de Legea 272/2004 și anume supravegherea specializată în familie.

Instanța reține că, în situația în care se constată, pe baza raportului întocmit necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească (art.73 alin.3 Legea 272/2004).

În speță, instanța constată că împrejurările care au stat la baza instituirii măsurii de protecția s-au modificat. Astfel, de la data instituirii măsurii și până în prezent, minorul nu au mai recidivat în comportamentul delicvent, nu a creat probleme în comunitate și în familie.

Tribunalul reține, de asemenea, că prin rapoartele de reevaluare a situației copilului, petenta a propus încetarea măsurilor de protecție instituite cu privire la minor.

În raport de cele reține anterior, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună încetarea măsurii supravegherii specializate în familie pentru minorul O. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. cu sediul în C. .. 22, jud. D., în contradictoriu cu intimații O. F. și O. N., ambii domiciliați în comuna Lipovu, ., județul D..

Dispune încetarea măsurii de supraveghere specializată în familie pentru minorul O. D., născut la data de 01.03.1999 în ., CNP_, fiul lui O. F. și O. N..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 05 februarie 2015

Președinte,

M. G.

Grefier,

A. B.

Red. M.G./11.02.2015

Tehnored. A.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Supraveghere specializată. Sentința nr. 62/2015. Tribunalul DOLJ