Pretenţii. Hotărâre din 02-12-2015, Tribunalul DOLJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 2111/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2111/2015

Ședința publică de la 02 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. F. S.

Judecător S. L. M.

Grefier E. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul reclamant S. C. JUDETEAN DE URGENTA C., împotriva sentinței civile nr. 5462 din 27 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. I. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

- reclamantul S. C. Județean de Urgenta C., a formulat apel în termen, motivat,

- s-au comunicat motivele de apel către intimatul pârât D. I. C.,

- intimatul pârât D. I. C., nu a depus întâmpinare,

- se solicită judecarea cauzei în lipsă,

Constatând dosarul în stare de judecată, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare .

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Constată că la data de 19 decembrie 2014 reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul D. I. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1912,90 lei reprezentând contravaloare zile de spitalizare.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 4 iunie 2011 pârâtul a fost internat la secția Chirurgie III în perioada 4 iunie-10 iunie 2011 contravaloarea zilelor de spitalizare fiind de 1912,90 lei, sumă ce nu a fost achitată.

Reclamantul a mai arătat că, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul și că a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, dar pârâtul a refuzat.

În drept au fost invocate disp. art. 998 și 999 Cod Civil, art. 112 C. pr. civilă, art. 313 din Legea 95/2006.

Reclamantul, în dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse copiile următoarelor înscrisuri: decont de cheltuieli.

Prin sentința civilă nr. 5462 din 27 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ a fost admisă excepția prescripției.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în . cod fiscal_ în contradictoriu cu pârâtul D. I. C., ca prescrisă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Pârâtul a fost internat la secția Chirurgie III a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 4 iunie-10 iunie 2011 ,contravaloarea zilelor de spitalizare fiind de 1912,90 lei,sumă ce nu a fost achitată.

Reclamantul a formulat acțiune la data de 19.12.2014 ,după termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă art. 3.

Instanța mai reține că prezenta acțiune este o acțiune în pretenții supusă termenului general de prescripție și nu este prescriptibilă în 5 ani întrucât în cauză nu este o creanță fiscală în accepțiunea art. 21 cod procedură fiscală,nefiind aplicabile dispoz. art. 131 alin. 1 cod procedură fiscală.

Față de cele menționate,urmează ca instanța să admită excepția prescripției și să respingă acțiunea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.

Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.

Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.

Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.

Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.

Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.

De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.

Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 1912,90 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege iar în conformitate cu dispozițiile art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.

De asemenea, conform art.8 alin.1 ale cărui dispoziții sunt aplicabile cauzei de față, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, în mod corect prima instanță a constatat că apelantul-reclamant a cunoscut paguba cu ocazia evaluării cuantumului cheltuielilor efectuate cu serviciile medicale acordate pârâtului D. I. C., evaluare concretizată în decontul de cheltuieli (04.06._11).

În raport de aceste constatări, în virtutea obligației impuse de art.18 din Decretul nr.167/1958 de a cerceta din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris, este de necontestat că acțiunea promovată de reclamant în ceea ce privește creanța de 1.912,90 lei este formulată la data de 19.12.2014 după trecerea unui interval de 3 ani de la momentul nașterii dreptului la acțiune al reclamantului, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani.

Tribunalul nu poate reține susținerile apelantului în sensul că speță termenul de prescripție ar fi de 5 ani în considerarea caracterului fiscal al creanței.

O creanță fiscală își are ca izvor un titlu de creanță emis de organele competente iar colectarea creanțelor fiscale – procedură care se face doar în baza unui titlu de creanță care stabilește și individualizează creanța fiscală – se realizează direct prin executare silită, în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația fiscală, fără intervenția instanței de judecată, ceea ce nu este cazul în speță.

În cazul creanțelor fiscale, obligația concretă de plată se naște dintr-un act numit generic – titlu de creanță – ori în speță, obligația de plată s-a născut urmare a prestării unor servicii medicale, relațiile dintre părțile litigante neavând sub nici un aspect caracter fiscal. S. nu este un organ fiscal, nu emite titluri de creanță și nici nu are în competența sa acțiuni în executare silită. În situația în care s-ar admite că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de spitalizare ar fi o creanță fiscală, ar fi trebuit în mod obligatoriu, în sensul art.110 alin.2 C.proc.fiscală, or în situația de față nu există un astfel de act administrativ-fiscal.

Chiar apelanta – reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod Civil, făcând trimitere la decontul justificativ al cheltuielilor de spitalizare, ceea ce nu poate fi asimilat unui titlu de creanță, așa cum este definit de codul fiscal.

Intimatul-pârât, beneficiar al serviciilor medicale nu se află într-un raport de drept fiscal cu S. iar suma solicitată cu titlu de cheltuieli de spitalizare nu poate fi considerat impozit sau taxă, ci rezultă din asistența medicală acordată, în considerarea calității Spitalului de furnizor de servicii medicale, în acest sens art.92 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuând că acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului".

Prin urmare, creanța pretinsă de apelantul-reclamant nu are natură fiscală, fiindu-i astfel aplicabile regulile de drept comun privind prescripția extinctivă.

Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul în baza art.480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., jud. D., cu sediul în . cod fiscal_ împotriva sentinței civile nr. 5462 din 27 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul D. I. C. domiciliat în comuna Dobrești, . CNP_,

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2015.

Președinte,

D. F. S.

Judecător,

S. L. M.

Grefier,

E. B.

Red.jud.D.F.S.

Tehnored.F.M./4 ex.

Jud.fond.M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 02-12-2015, Tribunalul DOLJ