Pretenţii. Sentința nr. 166/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 166/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 14458/63/2014
Dosar nr._ -pretenții-reparare eroare judiciară-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 166/2015
Ședința publică din data de 30 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. P.
Grefier: E. D. C.
Ministerul Public-P. de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat de procuror V. N..
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul N. F. L., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții-reparare eroare judiciară.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la fata de 16.03.2015, 23.03.2015 și, respectiv, 30.03.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 02.12.2014, reclamantul N. F. L. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale în cuantum de 100.000 Euro pentru prejudiciul cauzat prin privarea de libertate, în perioada 26.04._13.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 18.11.2011, prin decizia nr. 4061 a ICCJ București a rămas definitivă sentința penală nr. 569/2007 a Tribunalului D., prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni.
În baza tratatelor internaționale, prin sentința civilă nr. 14.03.2013 a Curții de Apoel Milano s-a dispus refuzul predării către statul român și s-a stabilit că executarea acestei sentințe să se facă în Italia, deoarece este resortisant al statului italian, având familia stabilită în Italia și domiciliul cu drept legal de muncă.
La data de 11.01.2013, autoritățile italiene au validat mandatul european de arestare, dispunându-se executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 569/2007 a Tribunalului D., dispunându-se executarea acesteia în statul comunitar unde era resortisant.
La data de 22.04.2013, Curtea de Apel Milano a admis cererea de aplicare a grațierii restului de pedeapsă formulată de procurorul general al republicii aplicând grațierea pentru condamnarea mai sus amintită, măsura fiind comunicată și autorităților judiciare române pentru a fi avută în vedere în dosarul de executare penală, primind mandatul de executare penală.
La data de 24.02.2013, a fost înregistrată la Tribunalul D., cererea înregistrată sub nr._/24.04.2013, prin care punea la dispoziție statului român documentele traduse și legalizate de către statul italian în vederea anulării mandatului de executare ce rămăsese în ființă prin lipsa de coordonare a organelor judiciare române.
Reclamantul a precizat că, la data de 26.04.2013, în mod nelegal, a fost pus în executare de către IPJ D. mandatul nr. 607/2007 și s-a dispus încarcerarea sa, chiar dacă pedeapsa fusese executată, iar restul de pedeapsă fusese grațiat încă din anul 22.04.2013.
Reclamantul a arătat că, la data de 04.06.2013, prin sentința Tribunalului D., a fost pus de îndată în libertate de sub puterea mandatului de executare care nu mai putea produce efecte sub nicio formă.
Reclamantul a menționat că, din cauza încarcerării nelegale și condițiile din arest, la câteva zile de la punerea în libertate, a suferit un . inferior dreapta cu repercusiuni majore asupra capacității de muncă, infarct care a necesitat tratamente de peste un an, stabilindu-se de către statul italian pierderea capacității de muncă de 46% din capacitatea normală.
În drept, a invocat dispozițiile art. 504 și urm. CPPEN.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentința penală nr. 247 din data de 04.06.2013, pronunțată de către Tribunalul D.-Secția Penală, în dosarul nr._, cererea nr._ din data de 24.04.2013 și CI . nr._ (filele 5-8).
Acțiunea este scutită de taxă de timbru conform art. 29 alin. 1 lit. l din OUG nr. 80/2013 rap. la art. 506 alin. 4 C.p.p.
La solicitarea instanței, la data de 18.12.2014, reclamantul a depus la dosar o precizare a cuantumului pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv a faptului că suma de 50 000 euro reprezintă daune morale pentru încarcerare nelegală și suma de 50 000 euro daune materiale pentru pierderea permanentă a capacității de muncă cu 46 % conform actelor medicale depuse la dosar.
În susținerea precizării de acțiune, reclamantul a depus, la dosar, în fotocopie, următoarele înscrisuri, în limba română și limba italiană: act comisia medicală pentru certificare handicap Pavia-Lombardia din data de 15.11.2013, comunicare rezultat evaluare, scrisoare de externare din data de 11.07.2013 a Institutului Clinic Sant Ambrogio și bilet de ieșire din spital din data de 21.06.2013 eliberat de Spitalul Clinic Județean de Urgență C. (filele 15-25).
La data de 13.01.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului (filele 31-34 din dosar).
Cu privire la capătul de cerere vizând daunele morale, pârâtul a arătat că reclamantul a fost privat de libertate în perioada 26.04._13, interval de timp în care a susținut că a fost prejudiciat material și moral, însă, acesta a fost condamnat de către Tribunalul D., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din legea nr. 39/2003, art. 215 C.p. și art. 290 C.p., aspect care confirmă faptul că imaginea acestuia în societate era oricum afectată.
Cu privire la capătul de cerere vizând daunele materiale, pârâtul a arătat că reclamantul a fost pus în libertate la data de 04.06.2013, iar biletul de ieșire din spital a confirmat că acesta a fost internat la data de 16.06.2013 și externat la data de 21.06.2013, aflându-se, astfel, în libertate când a suferit infarctul miocardic.
Din acest înscris a rezultat, cu certitudine, că infarctul a fost cauzat de o agresiune fizică, de un traumatism toracic, aspect confirmat și de către reclamant, astfel încât este puțin probabil ca acesta din urmă să suporte un traumatism toracic din cauza arestării nelegale după trecerea unei perioade considerabile de timp de la punerea sa în libertate.
De asemenea, în biletul de ieșire din spital s-a consemnat că, la examenul extern, reclamantul a prezentat multiple echimoze la nivelul scalpului și hematoame, fapt care conduce, indubitabil, la concluzia că reclamantul a avut nevoie de spitalizare din cauza faptului că acesta suferise diferite traumatisme, atât la nivelul toracelui, cât și al capului, acestea fiind o posibilă cauză de declanșare a unui infarct, nicidecum măsura arestării nelegale suferite la o dată anterioară producerii traumatismelor menționate.
S-a invocat, de asemenea, reducerea capacității de muncă cu 46 %, dar nu s-a făcut dovada faptului că acesta era încadrat cu documente legale, locul de muncă unde își desfășura activitatea, venitul obținut de către acesta și măsura în care acesta a fost afectat de reducerea capacității de muncă.
În drept au fost invocate disp. art. 205-208 N.c.p.c.
La data de 27.01.2015, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, invocând jurisprudența în materia daunelor morale și reiterând legătura de cauzalitate între încarcerarea nelegală și suferirea infarctului care a necesitat tratamente de peste un an, realizate în Italia unde are calitatea de asigurat medical, fără a i se reface, în totalitate, capacitatea de muncă, stabilindu-se de către statul resortisant a pierderii capacității de muncă de 46 % din capacitatea normală, infarctul producându-se pe fondul patologic existent, generat de stresul cauzat de arestarea nelegală (filele 39-41 din dosar).
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei, s-a atașat dosarul nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală și dosarul nr._ (executare) al Tribunalului D.-Secția Penală.
La data de 09.03.2015, s-au depus la dosar extrase din emailul reclamantului (filele 55-58 din dosar).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant.
Analizând acțiunea civilă cu care a fost învestită, prin prisma probatoriului administrat în cauză, tribunalul constată următoarele:
La data de 02.12.2014, reclamantul N. F. L. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale în cuantum de 100.000 Euro pentru prejudiciul cauzat prin privarea de libertate, în perioada 26.04._13.
Tribunalul constată că reclamantul N. F. L. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 569/19.12.2007, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. de art. 64 lit. a-c C.penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din legea nr. 39/2003, cu art. 74 lit. c C.penal, art. 215 alin 1, 2, 3 C.penal, art. 26 rap. la art. 215 alin 1, 2, 3, 5 C.penal cu art. 41 alin. 2 C.penal și art. 74 lit. c C.penal și art. 290 alin. 1 C.penal cu art. 41 alin. 2 C.penal și art. 74 lit. c C.penal.
Prin aceeași sentință, în baza art. 88 C.penal, s-a dedus durata arestării preventive în ceea ce-l privește pe N. F. L., de la 6.09.2005 la 6.04.2006.
Sentința penală nr. 569/19.12.2007 pronunțată de către Tribunalul D., în dosarul nr._, a fost desființată, conform deciziei nr. 123 din data de 21.05.2010, pronunțată de către Curtea de Apel C.-Secțăia Penală, în dosarul nr._, prin admiterea apelurilor declarate în cauză de către P. de pe lângă Tribunalul D. și inculpații din dosar, fiind schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul N. F. L., din infracțiunea prev. de art. 288 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal în infracțiunea prev. de art. 290 alin. 1 C.penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal, fiind condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. de art. 64 lit. a-c C.penal pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 alin. 1 lit. a teza I, lit. b pct. 5 din legea nr. 39/2005 cu aplicarea art. 9 alin. 2 din legea nr. 39/2003, cu art. 74 lit. c C.penal rap. la art. 76 alin. 2 C.penal, art. 26 rap. la art. 215 alin 1, 2, 3, 5 C.penal cu art. 41 alin. 2 C.penal și art. 74 lit. c C.penal și art. 76 alin. 2 C.penal, art. 215 alin. 1, 2, 3 C.penal cu aplicarea art. 74 lit. c C.penal și art. 76 lit. c C.penal și art. 290 alin. 1 C.penal cu art. 41 alin. 2 C.penal și art. 74 lit. c C.penal rap. la art. 76 lit. e C.penal (filele 8-10 din cadrul dosarului de executare nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală), decizie care a rămas definitivă la data de 18 noiembrie 2011, prin decizia nr. 4061/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în același dosar.
După rămânerea definitivă a sentinței penale mai sus menționate, instanța de executare, Tribunalul D. a emis mandatul de executare nr. 607/2007 din data de 18.11.2011, pentru executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b C.penal, pe o perioadă de 2 ani, aplicată condamnatului N. F. L. (fila 53 din cadrul dosarului de executare nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală).
Întrucât condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei, fiind plecat în străinătate, acesta a fost pus în urmărire prin Dispoziția IGPR nr._ din data de 23.11.2011 (fila 100 din cadrul dosarului de executare nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală), iar ulterior, conform adresei nr._/CPP din data de 03.07.2012 a IPJ D.-Serviciul de Investigații Criminale, Tribunalul D. a fost informat că petentul condamnat N. F. L. a fost pus în urmărire internațională, în vederea arestării, având nr. de dosar_/CPP (fila 129 din cadrul dosarului de executare nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală).
La data de 01.02.2013, a fost depusă în cadrul dosarului anterior menționat, adresa Ministerului Justiției Italian în vederea înaintării sentinței penale în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare (fila 204).
Astfel, pe numele condamnatului N. F. L. s-a emis un mandat european de arestare, acesta fiind reținut de autoritățile judiciare italiene ulterior.
Prin ordonanța din data de 11 ianuarie 2013, s-a validat de către autoritățile judiciare italiene, arestarea condamnatului N. F. L. și i s-a aplicat acestuia măsura de precauție la carceră, iar, prin ordonanța din data de 25 ianuarie 2013, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri de custodie în carceră cu obligarea prezentării periodice la politia judiciară.
Ulterior, prin sentința nr. 20 din data de 14.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel din Milano-Secția V Penală, a fost refuzată predarea lui Negoită F. L., în raport de mandatul european de arestare nr. 6 emis de Tribunalul D. și s-a dispus ca acesta să execute în Italia pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 569/2007, pronunțată de Tribunalul D., sentință care a fost recunoscută de către Curtea de Apel din Milano, fiind revocată și obligația de a se prezenta la politia judiciară, această sentință a Curții de Apel din Milano rămânând definitivă la data de 25.03.2013 (filele 11-16 din cadrul dosarului nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală).
La fila 245 din cadrul dosarului de executare nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală, se află adresa Biroului Sirene Italia din data de 15.03.2013 prin care autoritățile române erau informate că predarea condamnatului a fost refuzată de către Curtea de Apel din Milano prin decizia din data de 14.03.2013, urmând ca pedeapsa să fie executată în Italia, în conformitate cu legislația italiană, măsura arestării preventive fiind revocată, informare în urma căreia și Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului D. a emis o altă adresă către Ministrul de Justiție Italian la data de 29.03.2013 (filele 249 și 252 din același dosar).
La data de 26.03.2013, în cadrul dosarului anterior menționat, s-a depus adresa IPJ D. prin care Tribunalului D. îi era înaintată sentința nr. 20/2013 pronunțată de Curtea de Apel Milano din care rezulta faptul că, la data de 10.01.2013, autoritățile italiene au încarcerat, pe teritoriul Italiei, pe inculpatul N. F.-L., în baza mandatului european de arestare nr. 6 emis de Tribunalul D. la data de 07.06.2012, cât și faptul că se refuză predarea celui în cauză către autoritățile române, întrucât va executa pedeapsa de 3, 6 ani în Italia, punându-se în discuție analizarea dacă se mai impune menținerea în evidențele poliției a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 607 emis de Tribunalul D., la data de 18.11._, privind pe N. F. L. (fila 259 din dosar).
Acestei adrese i s-a emis răspuns de către Tribunalul D. la data de 03.04.2013, invocându-se disp. art. 94 din legea nr. 302/2004 și specificându-se că nu se va proceda la retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 607 emis de Tribunalul D., la data de 18.11._, privind pe N. F. L., întrucât subzistă temeiurile care au justificat emiterea acestuia (fila 264 din cadrul dosarului anterior menționat).
La data de 22.04.2013, Curtea de Apel din Milano a dispus, prin ordonanță, admiterea cererii formulate de către Procurorul General al Republicii Italiene de aplicare a grațierii pentru restul de pedeapsă de 2 ani, 10 luni și 13 zile închisoare rămasă de executat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată lui Negoită F. L., prin sentința din decembrie 2007 a Tribunalului D. și a aplicat grațierea în raport de această condamnare (filele 9-10 din cadrul dosarului nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală).
De asemenea, la data de 22.04.2013, P. General al Republicii Italiene-Biroul Executări Penale a dispus neînceperea urmăririi penale pentru pedeapsa restantă grațiată în întregime privindu-l pe contestatorul condamnat, precum și scoaterea de sub urmărire penală pentru măsurile luate ulterior cu titlu executoriu referitor la cauza respectivă, această măsură fiind comunicată și autorităților judiciare române pentru a fi avută în vedere în dosarul de executare penală privind mandatul de executare nr. 607/2007 emis de Tribunalul D. (filele 7-8 din cadrul dosarului nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală).
La data de 24.04.2013, mama condamnatului N. F. L. a depus la Tribunalul D. o cerere înregistrată sub nr._ prin care solicita scoaterea acestuia din baza de date a urmăriților internaționali întrucât acestuia i-a fost grațiat restul de pedeapsă de 2 ani, 10 luni și 13 zile din cadrul sentinței nr. 569 din data de 19.12.2007 a Tribunalului D. de către Curtea de Apel Milano, cerere însoțită de înscrisuri (filele 266-272 din cadrul dosarului de executare nr._ al Tribunalului D.), cerere care, însă, a fost restituită de către Tribunalul D. în aceeași zi, în vederea precizării obiectului acesteia (fila 265 din același dosar).
La data de 09.05.2013, a fost transmis prin fax, Tribunalului D., de către Ministerul Justiției Italian, o copie certificată a măsurii de neîncepere a urmării penale nr. 365/2013 SIEP emisă de Biroul de Executări al Parchetului General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano din data de 22.04.2013 pe numele N. F. L. (fila 278 din dosarul anterior menționat), iar, la data de 14.05.2013, a fost transmisă, de către aceeași autoritate, și copia sentinței emise de către Curtea de Apel din Milano la data de 14.03.2013, devenită irevocabilă la data de 25.03.2013, prin care se respinge și cererea de predare formulată de autoritățile judiciare din România privind pe același condamnat, dispunând ca acesta să ispășească în Italia pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare, aplicată prin sentința Tribunalului D. (fila 280 din același dosar).
Potrivit procesului-verbal nr. 441/2013 și adresei ANP-Penitenciarul C. nr. N_ din data de 26.04.2013, depuse la filele 287-288 din dosarul anterior menționat, mandatul de executare nr. 607/2011 al Tribunalului D. a fost adus la îndeplinire la data de 25.04.2013, când condamnatul N. F. L. a fost arestat de către IPJ D..
Din cadrul înscrisurilor cuprinse în dosarul de executare nr._ al Tribunalului D., atașat prezentei cauze, rezultă că autoritățile judiciare române au avut cunoștință despre refuzul de predare a condamnatului N. F. L. în România în vederea executării mandatului nr. 607/2011 al Tribunalului D. încă din data de 15.03.2013, astfel cum rezultă din adresa Biroului Sirene, depusă la fila 245 din acest dosar, IPJ D. solicitând, la data de 26.03.2013, retragerea acestui mandat de către Tribunalul D., în contextul în care traducerea din limba italiană în limba română a sentinței nr. 20/2013 a Curții de Apel Milano a fost înaintată Tribunalului D. de către această instituție la această dată, conform adresei depuse la fila 259 din dosar, sentința fiind depusă la filele 260-263 din același dosar, iar traducerea legalizată a ordonanței Curții de Apel Milano cu privire la grațierea pedepsei aplicate condamnatului din data de 22.04.2013 se afla la fila 268 din acest dosar.
Cu toate că s-a prevalat de disp. art. 94 din legea nr. 302/2004, considerând că nu se va proceda la retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 607 emis de Tribunalul D., la data de 18.11._, privind pe N. F. L., întrucât subzistă temeiurile care au justificat emiterea acestuia în raport de adresa înaintată IPJ D. la data de 03.04.2013 (fila 264 din dosarul anterior menționat), Tribunalul D.-Biroul Executări Penale putea sesiza instanța de executare cu o contestație la executare, în temeiul disp. art. 460 rap. la art. 461 alin. 1 lit. d C.p.p., constatând intervenirea unuia din incidentele ivite în cursul executării, executarea hotărârii de condamnare pe teritoriul altui stat, ca urmare a recunoașterii hotărârii de condamnare de către statul străin, putând fi calificată ca un incident ivit în cursul executării.
Astfel, deși în reglementarea actuală, Legea 302/2004 (așa cum a fost modificată prin Legea 300/2013) nu mai prevedea, în mod explicit, această posibilitate de executare a unei hotărâri de condamnare (potrivit art. 138 alin. 1 lit. b și art. 139 alin. 1 din reglementarea anterioară), executarea unei hotărâri de condamnare emise de către autoritățile judiciare române de către autoritățile judiciare străine constituie un impediment la executare, o nouă executare a aceleiași hotărâri neavând temei.
Tribunalul constată că, abia prin sentința penală nr. 247 din data de 04.06.2013, pronunțată de către Tribunalul D.-Secția Penală, în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul condamnat N. F. L. la data de 15.05.2013 și s-a constatat că, la data de 22.04.2013, Curtea de Apel din Milano-Secția V penală a aplicat grațierea pentru restul de pedeapsă de 2 ani, 10 luni și 13 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului N. F. L., prin sentința penală nr. 569/19.12.2007, pronunțată de Tribunalul D., hotărâre recunoscută de Curtea de Apel din Milano la data de 14.03.2013, definitivă și executorie la 25.03.2013, s-a constatat că, la data de 22.04.2013, autoritățile judiciare italiene au dispus neînceperea urmăririi penale pentru pedeapsa restantă de 2 ani, 10 luni și 13 zile care a fost grațiată în întregime, precum și scoaterea de sub urmărire penală pentru măsurile luate ulterior cu titlu executoriu, privindu-l pe condamnatul N. F. L., s-a dispus anularea mandatului de executare nr. 607/2007 emis de Tribunalul D. la 18 noiembrie 2011 și s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a petentului condamnat N. F. L., fiul lui D. și M., născut la data de 16.08.1978, în C., cu domiciliul în C., cartier Craiovița Nouă, ., .. 1, ., CNP_, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
În motivarea acestei sentințe penale s-a reținut că petentul condamnat Negoită F. L., aflat în Italia, cu domiciliu fix în localitatea Castelletto di Branuzzo, a refuzat predarea în România în vederea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 569/2007, pronunțată de Tribunalul D., motiv pentru care autoritățile judiciare italiene, recunoscând sentința penală pronunțată de Tribunalul D., au dispus ca acesta să ispășească pedeapsa în Italia, iar, la data de 22.04.2013, s-a dispus tot de către autoritățile judiciare italiene grațierea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 2 ani, 10 luni și 13 zile și neurmărirea penală la orice măsuri ulterioare în faza de executare, soluție care a fost comunicată și autorităților judiciare române la data 9 mai 2013, așa cum rezultă din dosarul de executare nr. 55//63/2005, aspect pentru care, în mod nelegal, s-a mai pus în executarea, de către IPJ D., mandatul de executare nr. 607/2007, emis la data de 18.11.2011, privind executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat contestatorul, prin sentința penală nr. 569/2007, pronunțată de Tribunalul D. și s-a procedat la încarcerarea acestuia începând cu data de 26.04.2013.
În acest context, prin admiterea contestației la executare, potrivit sentinței penale anterior menționate, s-a recunoscut nelegala încarcerare a condamnatului N. F. L., începând cu data de 26.04.2013, pentru motivele expuse în considerentele acesteia, în cauză, fiind, astfel, incidente disp. art. 504-506 C.p.p.
Potrivit art. 48 alin. 3 din Constituție, S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Astfel, principiul responsabilității Statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale, trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta.
Acest text nu stabilește categoriile de pagube care pot fi reparate pentru condamnarea nelegală, așa încât se aplică principiul general al reparației integrale a prejudiciilor, stabilit prin art. 998 și art. 999 Cod civil, care include atât prejudiciile materiale, cât și pe cele morale.
Așadar, acțiunea promovată de reclamant se înscrie în linia generală a acțiunilor ce reclamă răspunderea civilă delictuală, iar cadrul special al acțiunii este dat de dispozițiile art. 504 C.p.p., precum și de dispozițiile art. 5 pct. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 3 din Protocolul adițional nr. 7 la aceasta. Obligația statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare este stabilită și prin art. 52 alin. 3 Constituție.
Mijlocul procedural prin care persoanele condamnate, pe nedrept, sau care au fost private de libertate, ori cărora li s-a restrâns libertatea, în mod nelegal, pot fi dezdăunate, îl reprezintă dispozițiile art. 504-507 Cod procedură penală, coroborate cu art. 5 paragraful 5 din CEDO, care dispune că „Orice persoană victimă a unei arestări sau dețineri contrare dispozițiilor acestui articol, are drept la reparație”.
Potrivit art. 504 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei, persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea, în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală, sau de încetare a urmării penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j. Din momentul în care România a devenit parte contractantă a Convenției, textele de lege care vizează drepturi și garanții care fac obiectul de reglementare al acestei Convenții, se interpretează în conformitate cu dispozițiile acesteia, potrivit principiului preeminenței dreptului internațional, consacrat de dispozițiile art. 11 și 20 din Constituția României.
Modul în care pârâtul, prin întâmpinarea depusă la dosar, interpretează dispozițiile art. 504 Cod proc. penală, în sensul că nu sunt aplicabile atunci când măsura arestării a fost luată justificat, este incorect, fiind evident, din formularea textului, că ori de câte ori se dispune achitarea unei persoane, prin hotărâre definitivă, se activează obligația statului de a repara prejudiciul suferit de persoana care a fost arestată în cursul urmăririi penale.
Astfel, alineatul 3 al art. 504 C.p.p. prevede cinci moduri în care se poate stabili privarea nelegală de libertate, și anume: 1) ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate; 2) ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j); 3) hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, 4) prin hotărâre definitivă de achitare; 5) hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
În speța de față, există un caz particular al aplicării disp. art. 504 alin. 3 C.p.p. în contextul în care, prin intermediul unei sentințe penale pronunțate de către Tribunalul D. în cadrul unei contestații la executare, respectiv sentința penală nr. 247 din data de 04.06.2013, pronunțată de către Tribunalul D.-Secția Penală, în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare, s-a reținut că, în mod nelegal, s-a mai pus în executarea, de către IPJ D., mandatul de executare nr. 607/2007 emis la data de 18.11.2011 privind executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat contestatorul N. F. L. prin sentința penală nr. 569/2007 pronunțată de Tribunalul D. și s-a procedat la încarcerarea acestuia începând cu data de 26.04.2013, încarcerare care a durat până la data de 04.06.2013 (deci o perioadă de aproximativ 40 de zile), când s-a pronunțat sentința în discuție și s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a petentului condamnat, astfel cum rezultă și din adresa nr._ din data de 04.06.2013 a ANP-Penitenciarul Drobeta T. S., depusă la fila 107 din cadrul dosarului nr._ al Tribunalului D.-Secția Penală.
Dreptul la libertate și siguranță este garantat și de art. 5 din Convenție care, în paragraful 1 lit. c, prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune, ori să fugă după săvârșirea acesteia.
În acest context, dreptul la despăgubiri, în situația lipsirii nelegale de libertate, este garantat de art. 5 paragraful 5 din CEDO, care condiționează acordarea de despăgubiri doar de existența unei arestări nelegale, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească anterioară, prin care să se constate nelegalitatea reținerii sau arestării.
S-a constatat că, în speța de față, repararea pagubei se întemeiază pe nelegalitatea măsurii încarcerării luate împotriva reclamantului, nelegalitate care a fost recunoscută prin sentința penală nr. 247 din data de 04.06.2013, pronunțată de către Tribunalul D.-Secția Penală, în dosarul nr._, definitivă prin nerecurare.
Prin urmare, tribunalul va analiza acțiunea promovată de reclamant prin prisma acestor condiții, context în care se constată că reclamantul este titularul dreptului la repararea pagubei morale sau materiale suferite ca urmare a privării sale de libertate, în mod nelegal, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 504 alin. 2 și 3 Cod pr. penală.
Astfel, într-o speță cum este cea de față, operează, pe deplin, principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală, fiind întrunite, cumulativ, condițiile necesare angajării acestei forme a răspunderii juridice, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, presupune o doză de aproximare, însă instanța trebuie să aibă în vedere și o . criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de respectiva persoană pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată viața familială și socială, situația profesională, expunerea la disprețul public, atingerea gravă adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea gravă a prestigiului profesional și a personalității morale.
Pentru că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, el diferă de la persoană la persoană și se acordă în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Având în vedere natura neeconomică a daunelor morale, imposibil de echivalat bănește, judecătorul este acela care, pe baza calității sale personale și profesionale, trebuie să stabilească daunele morale, respectând criteriile mai sus precizate.
Toate aceste criterii sunt însă subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.
Așa cum s-a arătat, stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doza apreciabila de arbitrar, dar cea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanta prejudiciului moral sub aspectul importantei valorii morale lezate.
Stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea “prețului” suferințelor fizice si psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterala a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului si ale implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sale sociale.
Codul de procedură penală, care reprezintă norma specială în materie, are în vedere atât prejudiciul de natură materială, cât și prejudiciul de natură morală suferit de individul respectiv sau de către persoanele ce se află în întreținerea sa, compensarea trebuind să fie integrală și efectivă, cuprinzând atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat.
În cauză, se poate vorbi de o pierdere efectiv suferită, respectiv de prejudiciul moral, considerabil încercat de reclamant, ca urmare a măsurii încarcerării nelegale la care a fost supus.
Daunele morale, ca acoperire a unui prejudiciu moral, nu pot cuantifica durerea sau suferințele pricinuite prin faptul ilicit invocat, nu reprezintă un preț al durerii și nu este necesar să se dovedească faptul că o persoană încarcerată pe nedrept este supusă unor suferințe pe plan psihic, simplul fapt al încarcerării fiind de natură să aducă atingere întregii personalități a ființei umane. La acordarea despăgubirilor instanța trebuie să țină seama de modul în care faptul ilicit a afectat viața unei persoane, fără ca prin acordarea lor să se ajungă la o îmbogățire fără just temei.
Supunerea unei persoane unor proceduri penale ce presupun restrângerea dreptului la libertate atrage suferințe morale, ce privesc demnitatea persoanei, imaginea acesteia în societate, în familie. Reclamantul a suferit o traumă emoțională continuă timp de aproximativ 40 de zile, cât a fost închis pe nedrept, fiind lipsit de dreptul constituțional la libertate și obligat să stea în arestul poliției și în penitenciar, fiind evident că, în toată această perioadă, imaginea sa a fost deteriorată, cunoscuții săi fiind influențați negativ de faptul încarcerării în ceea ce privește emiterea unor judecăți de valoare cu privire la reclamant.
Prin încarcerarea reclamantului în perioada 26.04._13, în baza unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate care nu ar mai fi trebuit să fie adus la îndeplinire de către autoritățile române, în contextul recunoașterii hotărârii de condamnare în baza căreia s-a emis mandatul în discuție, dar și grațierii restului de pedeapsă cuprins în acest mandat, de către un stat străin, respectiv statul italian, i s-a cauzat acestuia un prejudiciu nepatrimonial rezultat din încălcarea dreptului personal la libertate, fiind afectate acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale: onoare-reputație, relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală îndurată de victimă.
Prejudiciul moral suferit de reclamant este unul complex, deoarece măsura încarcerării i-a afectat acestuia viața de familie și pe cea socială, fiind considerat cert că reclamantul a suferit un prejudiciu moral sub aspectul credibilității sale, pe plan social, deoarece a fost privat de libertate ca urmare a punerii în executare a unui mandat pentru o pedeapsă ce a fost grațiată, dar, cu toate acestea, cererea sa de acordare a sumei de 50 000 euro pentru prejudiciul moral suferit nu poate fi considerată, pe deplin, justificată.
Într-adevăr, prejudiciul moral suferit de reclamant a fost generat de privarea de libertate prin măsura încarcerării (un număr total de aproximativ 40 de zile) și de traumele psihice cauzate de durata acestei încarcerări, în contextul în care pedeapsa pusă în executare a fost deja grațiată printr-o hotărâre a unui stat străin, respectiv statul italian.
Prin încarcerarea reclamantului i s-a cauzat acestuia un prejudiciu ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani, ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința unor inconveniente de ordin fizic datorită pierderii confortului și afectarea relațiilor cu familia și cu prietenii.
Reținând că este de netăgăduit că orice arestare și inculpare, pe nedrept, produce celor în cauză, suferințe pe plan moral și social, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onorarea, libertatea individuală, tribunalul va cuantifica acest prejudiciu folosind drept criteriu valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situații similare. Sub acest aspect, au fost avute în vedere cauzele D. și M.-Pidhorni împotriva României (hotărârea din 14 mai 2007); C. și G. împotriva României (hotărârea din 15 iunie 2006); Stoianova și N. împotriva României (hotărârea din 4 august 2005); C. împotriva României (hotărârea din 30 septembrie 2008); Rosengren împotriva României (hotărârea din 24 aprilie 2008); P. împotriva României (hotărârea din 3 iunei 2003) și cauza Assinov împotriva Bulgariei (hotărârea din 28 octombrie 1998).
De astfel, suferințele de ordin fizic, psihic sau moral nu pot fi apreciate si cuantificate doar cu luarea în considerare a unui criteriu ce are la bază metoda comparației, ele ținând intrinsec de personalitatea expusa măsurii si de fiecare caz in parte, motiv pentru care nu ar putea fi primită susținerea că valoarea despăgubirii ar trebui sa fie superioara devreme ce, într-o alta speța, de exemplu, s-a acordat o despăgubire morala de 100.000 euro pentru o detenție de o lună.
Tribunalul apreciază că durata măsurii încarcerării reprezintă un element care poate fi luat în calcul la determinarea întinderii pagubei, astfel cum prevăd dispozițiile ar. 505 alin. 1 Cod pr. penală și, ținând cont de toate criteriile legale și jurisprudențiale de evaluare, consideră că o compensație echitabilă este aceea de a acorda reclamantului pentru prejudiciul moral suferit o sumă de 2000 euro (echivalentul în lei la data plății efective).
Instanța a avut în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor și faptul că, atunci când Curtea Europeană acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Dincolo de aceste statuări cu caracter general, instanța trebuie să respecte un principiu al proporționalității, să asigure repararea integrală și efectivă a prejudiciului, iar, în speță, nu se dovedesc aspecte deosebite, care țin de o poziție socială specială a celui încarcerat ilegal, de agravarea unei anumite stări de sănătate a acestuia pe perioada privării sale de libertate (sau ulterior, ca rezultat al acesteia) sau deteriorarea statutului social al acestuia.
Or, judecând în echitate, se constată că suma ce se va acorda reclamantului cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, respectiv 2000 euro (echivalentul în lei la data plății efective), este suficientă pentru a oferi o reparație completă pentru atingerea adusă persoanei reclamantului, atât în ceea ce privește viața sa privată, cât și cea socială.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul va admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul N. F. L. în contradictoriu cu pârâtul S. R.-Ministerul Finanțelor Publice și va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2 000 euro (echivalentul în lei la data efectivă a plății) reprezentând daune morale.
Cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune materiale, respectiv pentru pierderea capacității sale de muncă cu 46 %, va fi apreciată, însă, de către tribunal ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a probat suferirea de către acesta, din cauza perioadei încarcerării ilegale, a unui prejudiciu material de genul celui invocat.
Dacă este neîndoielnic că lipsirea de libertate a produs consecințe în planul vieții private și a celei sociale a reclamantului, în schimb nu a fost dovedit modul în care ar fi fost afectată viața sa profesională în urma încarcerării sale ilegale pentru o perioadă de aproximativ 40 de zile.
Astfel, reclamantul a fost pus în libertate la data de 04.06.2013, iar biletul de ieșire din spital depus la fila 25 din cadrul prezentului dosar a confirmat că acesta a fost internat la data de 16.06.2013 și externat la data de 21.06.2013 din Spitalul Clinic Județean de Urgență C., aflându-se, astfel, în libertate când a suferit un infarct miocardic.
Din acest înscris a rezultat, cu certitudine, că infarctul a fost cauzat de o agresiune fizică, de un traumatism toracic, aspect confirmat și de către reclamant, astfel cum este consemnat în cuprinsul biletului de ieșire din spital, aspect pentru care nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între infarctul miocardic suferit de către reclamant la data de 16.06.2013 și măsura încarcerării acestuia ilegale, care a durat până la data de 04.06.2013, având în vedere că a trecut o perioadă considerabilă de timp de la punerea acestuia în libertate și până la internarea sa în spital.
De asemenea, în biletul de ieșire din spital s-a consemnat că, la examenul extern, reclamantul a prezentat multiple echimoze la nivelul scalpului și hematoame, fapt care conduce, indubitabil, la concluzia că reclamantul a avut nevoie de spitalizare din cauza faptului că acesta suferise diferite traumatisme, atât la nivelul toracelui, cât și al capului, acestea fiind o posibilă cauză de declanșare a unui infarct, nicidecum măsura încarcerării suferită la o dată anterioară producerii traumatismelor menționate.
Cu privire la reducerea permanentă a capacității de muncă a reclamantului cu 46 %, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la filele 15-24 din cadrul dosarului de față, înscrisuri eliberate de către autoritățile italiene, rezultă că această incapacitate de muncă a apărut la data de 13.09.2013, deci cu mult după data la care reclamantul a pus în liberate, respectiv 04.06.2013, iar acest aspect a fost cauzat de problemele medicale de natură cardiologică suferite de către acesta, astfel cum rezultă și din scrisoarea de externare din data de 11.07.2013, depusă la fila 19 din acest dosar, dar, cu privire la acest din urmă aspect, s-a reținut, anterior de către instanță, că nu există o legătură de cauzalitate între infarctul miocardic suferit de către reclamant la data de 16.06.2013 și perioada în care acesta a fost încarcerat ilegal și care a expirat la data de 04.06.2013.
De asemenea, reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că era încadrat în muncă cu documente legale, locul de muncă unde își desfășura activitatea, venitul obținut de către acesta și măsura în care acesta a fost afectat de reducerea capacității sale de muncă, deși, la data încarcerării sale, avea vârsta de 34 de ani.
Prejudiciul material suferit de cel care a fost arestat include toate categoriile de câștiguri pe care acesta le realiza din derularea unor raporturi de muncă sau alte activități producătoare de venituri, reclamantului revenindu-i sarcina de a proba existența acestor raporturi și cuantumul veniturilor realizate, conform art. 1169 Cod civil.
În speța de față, deși reclamantul a invocat existența unui prejudiciu material rezultat din reducerea permanentă a capacității sale de muncă cu 46%, acesta nu a făcut dovada că a fost titularul vreunui contract de muncă, de prestări servicii sau de colaborare cu vreo societate comercială și nici că se afla în perioada de probă la vreo astfel de societate, anterioară angajării sale. În atare situație, ar fi nelegală soluția tribunalului de a acorda reclamantului drept daune materiale echivalentul veniturilor realizate din muncă sau venitul minim pe economie (care, oricum, nu s-ar încadra în suma solicitată drept despăgubire materială de către acesta, de 50 000 euro, ci ar avea o valoare mult diminuată), deoarece ar însemna să fie validată juridic obținerea de venituri neimpozabile, în absența unor contracte care să prevadă drepturile și obligațiile părților, inclusiv pe planul dreptului fiscal.
Atunci când persoana arestată este angajată, alineatul 4 al art. 504 cod proc. penală, instituie reparația unei categorii speciale de prejudicii, inclusă în categoria generală la care se referă alineatul 1, și anume prejudiciul suferit de această persoană sub aspectul dreptului muncii, stabilindu-se că, pe perioada arestării nelegale, se recunoaște vechimea în muncă pentru persoanele care înainte de arestare erau încadrate în muncă.
Cu toate acestea, legea nu justifică acordarea de despăgubiri pentru venituri realizate cu încălcarea altor dispoziții legale și, în consecință, prejudiciul material pretins de reclamant nu este unul sigur și cert, motiv pentru care capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale nu poate fi considerat decât nefondat de către instanță.
Pentru toate aceste motive, tribunalul va admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul N. F. L. în contradictoriu cu pârâtul S. R.-Ministerul Finanțelor Publice, va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2 000 euro (echivalentul în lei la data efectivă a plății) reprezentând daune morale și va respinge capătul de cerere formulat de către reclamant privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.
Tribunalul va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul N. F. L., domiciliat în municipiul C., ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâtul S. R.-Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2 000 euro (echivalentul în lei la data efectivă a plății) reprezentând daune morale.
Respinge capătul de cerere formulat de către reclamant privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 Martie 2015.
Președinte, V. P. | ||
Grefier, E. D. C. |
Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 4 ex./19.05.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 5791/2015. Tribunalul DOLJ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 101/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
