Pretenţii. Sentința nr. 303/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 303/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 9/201/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 110_ 5
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător A. C. Tițoiu
Grefier C. D. S.
Pe rol judecarea cauzei apelului formulat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva Sentinței civile nr. 303 pronunțată de Judecătoria Calafat la data de 06.03.2015 în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost motivat, declarat în termen, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul, constatând că nu mai sunt cereri de formulat reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
La data de 5.01.2015, reclamantul S. C. Județean de Urgență C., a chemat în judecată pe pârâtul P. G. I., pentru a fi obligat la plata sumei de 5.030,38 lei reprezentând servicii medicale pe care S. C. Județean de Urgență C. le-a acordat în perioada 29.06-6.07.2011, când acesta a fost internat la Secția Chirurgie I.
În fapt, s-a motivat că reclamantul a acordat servicii medicale pacientului P. G. I., internat în Secția Chirurgie I în perioada 29.06-6.07.2011, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 5.030,38 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev.de art. 998 si 999 c.civ., precum și condițiile prev. de art. 313 din Leg.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
A solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei datorate, precum și majorările de întârziere calculate de la externarea victimei din spital și până la plata efectivă a debitului .
Conform dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: " Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile avînd ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora.".
S., în calitate de furnizor, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări de Sănătate, cheltuielile de spitalizare de la persoanele vinovate.
S-a apreciat că printr-o simplă interpretare gramaticală a disp.art. 313 alin.1 din Leg. 95/2006 rezultă că cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndreptă în vederea recuperării cheltuielilor ocazionate de asistență medicală acordată.
A concluzionat că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanță, astfel se poate prezuma că pârâtul își recunoaște culpa constând in omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada că starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale.
S-a mai arătat că prezenta acțiune este supusă prevederilor Codului de procedură fiscală si nu Decretului 167/1958.
Față de considerentele de mai sus, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.030,38 lei, actualizarea sumei la data plății efective a debitului și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 999 C.civ., 112 C.pr.civilă și art. 313 din legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 C. pr. civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A depus la dosar decontul de cheltuieli al pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 303/06.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată din oficiu de instanță.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul P. G. I..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Instanța a constatat că cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, îndeplinește cerințele art. 194-197 din codul de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 13.01.2015, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare în judecata a fost comunicată pârâtului la data de 16.01.2015, termenul de depunere a întâmpinării fiind stabilit la 10.02.2015.
Pârâtul nu a depus întâmpinare până la data de 10.02.2015, iar instanța, prin rezoluția din 11.02.2015, în baza art. 201 alin. 4,5 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 6.03.2015, dispunând citarea părților.
Prin sentința civilă nr. 303/06.03.2015 pronunțată de Judecătoria Calafat a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de instanță din oficiu.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. cu sediul în C. ., județul D. împotriva pârâtului P. G. I., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art 248 alin 1 din Codul de Procedură Civilă, "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".
Instanța a reținut că reclamantul a acordat servicii medicale pârâtului, care a fost internat în Secția Chirurgie I în perioada 29.06-6.07.2011,pentru diagnosticul Leziune a vaselor de sânge nespecificate la nivelul abdomenului, zonei inferioare a spatelui și pelvisului, contravaloarea zilelor de spitalizare fiind în cuantum de 5.030,38 lei, conform Decontului de la Fila 6.
Potrivit prevederilor art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.”
Instanța a apreciat ca dispozițiile legale de mai sus sunt de strictă interpretare si aplicare și nu pot constitui temei legal pentru angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei care a suferit o vătămare ci doar a celui care a adus daune sănătății altei persoane.
Faptul că pârâtul nu formulează plângere penală împotriva persoanei vinovate de săvârșirea agresiunii sau accidentului, nu reprezintă un fapt ilicite cauzator de prejudiciu, in sensul Codului Civil, neexistând o obligație legală in acest sens. Prejudiciul invocat de reclamant a fost cauzat prin fapta ilicită a persoanei care a săvârșit . sau accidentul, iar persoana agresată nu poate răspunde pentru fapta acestuia, cauzele de răspundere pentru fapta altuia fiind prevăzute de Codul Civil.
Potrivit art. 36 din codul de Procedură Civilă Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Pentru aceste motive instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respinge cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. C. Județean de Urgență, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la instanța fond și pe cale de consecința, obligarea pârâtului la plata sumei de 5030,38 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului de către Spitalului C. Județean de Urgență C.. pentru următoarele motive:
Prin sentința apelată instanța a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant ca neîntemeiată .
Prin acțiunea introdusă, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei menționate mai sus, sumă ce reprezintă contravaloarea cheltuielilor de spitalizare suportate de către reclamant cu acordarea serviciilor medicale pârâtului internat la S. C. Județean de Urgență C., ca urmare a unui accident de circulație/ agresiune.
Având in vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății: "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cotizai furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuala a acestora", iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident de circulație agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia potrivit art. 15 din MSF și CNAS nr._ și art. 313 din Legea nr._. cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze casei de asigurări de sănătate cheltuielile de spitalizare, de la persoanele vinovate.
În cauza de față, apreciază faptul că printr-o simplă interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.313 alin.1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă că cel obligat la repararea prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, insă printr-o interpretarea teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul. Cu alte cuvinte, fapta ilicita a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligență în stabilirea persoanei vinovate. In cazul în care am accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, în condițiile în care, în lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare. Având în vedere faptul că pârâtul a fost victima unui accident de circulație/ agresiune, iar reclamantul a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că unitatea S. C. Județean de Urgență C. a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză. La baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat/ agresat.
Acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, Legea nr.95/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate abroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept.
Acest text de lege se coroborează cu dispozițiile art. 998 și 999 cod civil conform cărora omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat, dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa. Din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul că pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția agresorului/autorului accidentului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanță, astfel, se poate prezuma că pârâtul își recunoaște culpa prevăzută de dispozițiile art.998-999 C.Civ.. constând în omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.113 din Legea nr.95/2006.
Instanța de fond a pronunțat sentința fără a ține seama de faptul că reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a cunoaște făptuitorul autorul accidentului, pârâtul fiind singura persoană care avea cunoștință de acesta.
Ținând cont de dispozițiile art.313 din legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: "pentru litigiile având ea obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate.
Menționează faptul că, sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale accidentelor de circulație/agresiunilor, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de față S. C. Județean de Urgență C. șirestituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.
De asemenea, precizează faptul că spitalul a chemat în judecată pe pârât, după ce acesta a fost înștiințat despre debit și rugat să comunice date /documente din care să reiese cine este autorul faptei și în urma cărora reclamantul să facă demersurile necesare pentru recuperarea debitului și virarea sumei către CAS D..
S. nu deține date sau documente privind persoanele care au produs fapta decât în evidență persoanelor spitalizate .
S. raportează lunar situația pacienților ca fiind victimele accidentelor /agresiunilor Casei de Asigurări de Sănătate D., care ulterior solicită banii încasați pe fiecare caz în parte .
Având în vedere considerentele expuse mai sus, solicită admiterea prezentului apel, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare si pe cale de consecința obligarea pârâtului la plata debitului menționat reprezentând contravaloarea serviciilor medicale
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
Responsabilitatea juridică (penală, civilă, disciplinară, etc.) una dintre formele responsabilității sociale, definește capacitatea unei persoane de a-și asuma în totalitate obligațiile ce îi revin în urma săvârșirii unui act sau fapt ilicit prin care se încalcă normele dreptului obiectiv – pozitiv și, în consecință, de a putea fi supusă sancțiunii juridice pentru acțiunile sau inacțiunile sale prohibite, asupra cărora a putut decide în mod liber, având reprezentarea consecințelor sociale ale acestora.
Fapta ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau intereselor legitime aparținând unei persoane.
Poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune, aceasta din urmă reprezentând neîndeplinirea unei activități sau neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În speță, însă, pasivitatea pârâtului și neformularea unei plângeri penale în cauză împotriva autorului nu este o împrejurare care să poată fi calificată drept faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu pentru a fi incidente dispozițiile art. 998 – 999 Cod Civil.
Exercitarea unei plângeri împotriva unei persoane este un drept și nu o obligație, nu există o reglementare legală care să oblige victima unui accident să solicite tragerea la răspundere a autorului accidentului. Exercitarea din oficiu a acțiunii penale de către organele judiciare în anumite cazuri, expres prevăzute de lege, nu se confundă cu o eventuală obligație a victimei de a iniția demersurile judiciare în acest sens.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că prin neanunțarea identității persoanei care a produs accidentul, s-ar fi săvârșit o faptă ilicită atâta timp cât intimatul – pârât nu avea această obligație și nu a produs o pagubă în patrimoniul reclamantului. Cheltuielile efectuate pentru tratarea pârâtului sunt, așa cum a susținut și apelantul, urmarea vătămărilor produse de o terță persoană și nu cea a pârâtului accidentat/agresat.
Astfel, sunt nefondate susținerile apelantului privind așa –zisa culpă a pârâtului pentru că nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care l-a accidentat, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 se prevede expres că prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale constând în cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, trebuie reparat de persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane.
În mod corect, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor legale mai sus menționate în condițiile în care din actele medicale depuse la dosar rezultă că pârâtul este persoana care a beneficiat de îngrijirile medicale.
În niciun caz, aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atâta timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane. Dimpotrivă, prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă, au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Tribunalul D. va avea în vedere că prima instanță a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale incidente – art. 313 alin.1 din Legea nr. 95/2006 în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a persoanei spitalizate, în deplină concordanță cu practica europeană, prin care se acordă protecție victimelor faptei ilicite iar unitatea spitalicească nu poate pretinde victimei să identifice autorul faptei.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cod fiscal_, cont RO 19 TREZ 2915005XXX000154 cu sediul în C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr. 303/06.03.2015, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul P. G. I. CNP_ cu domiciliul în comuna Poiana M., ., jud. D., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi data de 18.06.2015.
Președinte, A. B. | Judecător, A. C. Tițoiu | |
Grefier, C. D. S. |
Red.jud.A.B.
Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-N.S.N.
| ← Inadmisibilitate cerere introducere în cauza a altor persoane.... | Pretenţii. Decizia nr. 1012/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
