Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1124/2015. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 1124/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 3697/201/2011*

Dosar nr._ -acțiune în revendicare, granițuire-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1124/2015

Ședința publică din data de 22 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. G.

Judecător: V. P.

Grefier: E. D. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții S. B. M. și S. M. E. în contradictoriu cu pârâții G. F. D. și G. F. L., având ca obiect revendicare imobiliară, grănițuire, cauza fiind reținută spre rejudecare, conform deciziei nr. 147/01.04.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.06.2015, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 19.10.2012, pe rolul Judecătoriei Calafat, reclamanții S. B. M. și S. E. M. au chemat în judecată pe pârâtul G. F. D. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să le lase in deplina proprietate si posesie suprafața de teren de 274 mp, situat in intravilanul comunei Poiana M., la adresa din .. 1, cvartal 62, . si camera de pe latura de

vest, din imobilul casa situata la aceeași adresa, imobile pe care pârâtul le ocupa

fără drept;sa stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților, pe laturile de sud si de vest a proprietății reclamanților si, respectiv, est si nord a proprietății pârâților; sa oblige pe pârât la plata unei sume de 100 lei/ zi, reprezentând daune cominatorii, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești si până la eliberarea imobilelor și obligarea la cheltuieli de judecată.

In fapt, au motivat că sunt proprietarii unui imobil situat in . .. 1, cvartal 62, ., compus din teren in suprafață totală de 439 mp, pe care se afla o casă cu 4 camere, hol, verandă-imobil ce are ca vecinătăți: N-Politia Poiana M., E-.-teren Primărie si G. D., V-teren Primărie si G. D..

Imobilul îl dețin in proprietate, in baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 679/20.08.2010, de către Biroului Notarului Public C. I. din Dabuleni, județul D., înscris in cartea funciara nr._ a . D.. Pârâtul, deși nu deține nici un act de proprietate pentru terenul si camera din casa, le ocupa, in mod abuziv si refuza sa plece, deși l-au notificat de mai multe ori. Nefiind gard despărțitor intre proprietatea reclamanților si a pârâtului, au solicitat ca instanța sa stabilească si linia de hotar.

Pârâții G. F. D. și G. F. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii in revendicare formulata de reclamanții ca neîntemeiata întrucât starea de fapt este prezentată cu rea-credință de către aceștia, tocmai pentru a-si justifica pretențiile în prezenta cauza.

In primul rând, s-a afirmat că ar ocupa abuziv o suprafața de teren cu întinderea de 247 mp, situata in comuna Poiana M., .. l și o camera a imobilului casa de locuit, situat la aceiași adresa. Afirmația reclamanților este, în mod vădit, de rea-credința deoarece: încă de la data când aceștia au cumpărat (20.08.2010), nu au avut niciodată posesia terenului sau a camerei revendicate si nici nu aveau cum să le aibă deoarece nici autorii dumnealor (soții I. ), nu le-au avut niciodată.

Aceasta, deoarece autoarea soților I., P. Ronița a înstrăinat bunul imobil (teren si casa) care se afla in proprietatea pârâtului, numitei D. E. care, la rândul ei, l-a înstrăinat soților G., încă din anul 1970, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat in fata notariatului de Stat din localitatea Băilești, jud. D., sub nr. 700 din 1970.

Din acest an, dețin in proprietate, fără a fi tulburați vreodată in exercitarea dreptului, terenul revendicat si camera despre care fac vorbire reclamanții. Mai mult decât atât, pentru suprafața de teren cumpărată, li s-a emis titlu de proprietate încă din data de 22.08.2002, pentru care au achitat impozitele si taxele aferente la Primărie, având in acest sens si rol fiscal.

Mincinoasa este si afirmația reclamanților, cum ca terenul revendicat nu este îngrădit: exista, in fapt, un gard ce delimitează imobilul-casa de locuit cumpărat de reclamanți, de suprafața de teren revendicata, care constituie curtea casei, suprafața de teren pe care o au în proprietate încă din anul 1970, așa cum au arătat anterior. In fapt, terenul pe care ar trebui să-l aibă reclamanții este ocupat de . Primărie în latura de sud a clădirii cumpărate de dumnealor, pentru a se asigura accesul la blocurile din apropiere. Fără insă a se informa anterior cumpărării imobilului de situația lui juridica, reclamanții au încercat acum sa-si acopere aceasta neglijență, solicitând teren de la unicul vecin persoană fizică cu care se învecinează, deși cunoșteau că imobilele revendicate sunt ocupate, în mod legal, de către pârât și soția sa.

În subsidiar, in ipoteza în care, prin absurd, ar rezulta că ar fi cumpărat imobilelor revendicate de la un neproprietar, au înțeles să invoce dispozițiile art. 645, 1846-1847 C.civ. în sensul că, vreme de peste 40 de ani, au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar a imobilelor revendicate.

Având în vedere cele învederate mai sus, au considerat ca nici celelalte capete de cerere privind stabilirea unei noi linii de hotar pe laturile de est si nord a proprietății, precum si obligarea la plata sumei de 100 lei/zi, reprezentând daune cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești si pana la eliberarea lor, nu sunt întemeiate si ca urmare solicită respingerea acestora.

Prin încheierea din data de 11.01.2012, a fost introdusă, în cauză, în calitate de pârâtă și G. F. L..

Prin sentința civilă nr. 1830/10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții S. B. M. și S. E. M. în contradictoriu cu pârâții G. F. D. și G. F. L. și au fost obligați reclamanții la 500 lei cheltuieli de judecată către pârâți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 700 din data de 31.07.1970 la Notariatul de Stat Băilești, vânzătoarea D. E. a vândut cumpărătorilor pârâți un imobil compus dintr-un teren în suprafață de 1229 mp, împreună cu o casă care este construită pe acest teren, compusă din trei camere, bucătărie, o debara și beci, o magazie din scânduri acoperită cu țiglă, un grajd tot din scândură, acoperit cu țiglă cu trei încăperi, o fântână cu tub de ciment, situat în . următoarele vecinătăți: N-C. S., E-. de Consum Poiana M., V-teren proprietatea statului.

În contractul de vânzare-cumpărare a fost menționat faptul că vânzătoarea deține imobilul, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 256 din 28.02.1969 la Notariatul de Stat Băilești, prin care l-a cumpărat de la numita P. Roinița.

Pârâtului G. F. D. i s-a reconstituit, conform TDP nr. 4759-1327 din data de 22.08.2002, dreptul de proprietate pentru suprafața de 1229 mp, teren situat în intravilanul .: 369 mp cu destinația "curți-construcții" în T 62, P 13 și 869 mp cu destinația "arabil" în T 62, P 13/1.

Încă de la data cumpărării imobilului, 31.07.1970, și până în prezent, pârâții au posedat, în mod continuu, public, netulburat și sub nume de proprietari, imobilul în cauză, iar curtea aferentă casei de locuit nu a suferit nici un fel de modificare cu privire la suprafață în toată această perioadă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 679 din 20.08.2010 la BNP C. I., reclamanții au cumpărat de la vânzătorii I. G. și I. R., un imobil situat în Poiana M., .. 1, cvartal 62, ., compus din teren intravilan în suprafață de 439 mp, din acte și 438 mp, din măsurători, pe care se află construcția C1-locuință cu suprafața construită de 165 mp, compusă din 4 dormitoare, 1 hol și o verandă, având următoarele vecinătăți: N-Poliția Poiana M., E-.. 1, S-Primăria Poiana M., G. D., V-Primăria Poiana M., G. D..

În contractul de vânzare-cumpărare s-a menționat că vânzătorii dețin imobilul, conform sentinței civile nr. 507 din data de 20.01.1998 a Judecătoriei C. și a sentinței civile nr. 2791, dosar nr. 4188/1998 a Tribunalului D., rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 8343/1999, dosar nr. 6279/CIV/1999 a Curții de Apel C.. Imobilul este identificat cu nr. cadastral provizoriu-_ și înscris în Cartea Funciară nr._ a .>

Potrivit art. 563 C.civ. "Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul."

Conform raportului de expertiză întocmit de expert P. I. a rezultat că pârâții posedă o suprafață de teren de 1279 mp, cu 50 de mp în plus față de titlul de proprietate, iar reclamanții posedă o suprafață de 260 mp, cu 178 mp mai puțin decât în actul de vânzare-cumpărare.

Din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că imobilul aflat în proprietatea și posesia pârâților a avut dintotdeauna deschidere la . aproximativ 10-15 m. Martorii P. E. și Dochiliță I. a declarat că nu s-a făcut nici o modificare a curții pârâților, aceasta având configurația actuală de peste 40 de ani. Martorul P. I. a declarat că, după 1989, la ambele proprietăți s-au făcut modificări, însă în spatele grădinilor, revenindu-se pe vechile amplasamente. Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că pârâții dețin o deschidere la . 10,60 mp.

Din compararea titlurilor de proprietate nu a rezultat că acestea ar proveni de la același autor, pârâții dobândind imobilul prin cumpărare de la D. E. care, la rândul ei, l-a dobândit prin cumpărare de la P. Roinița, în timp ce reclamanții dețin imobilul prin cumpărare de la I. G. și I. R. care, la rândul lor, îl dețin în urma dezbaterii succesiunii autorului P. E.. Prin urmare, nu are relevanță care dintre părți a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară.

Având în vedere că titlurile părților provin de la autori deosebiți, din compararea acestora a rezultat că titlul pârâților este mai caracterizat, dreptul acestora fiind preferabil, din următoarele motive: titlul acestora este mai vechi decât titlul reclamanților, 31.07.1970, față de 01.10.1998; de asemenea, posesia asupra imobilului aparține pârâților, care o exercită, în mod continuu, începând din anul 1970 și până în prezent, reclamanții și autorii acestora nefăcând dovada că ar fi posedat vreodată suprafața de teren revendicată; având în vedere că pârâții au devenit proprietari ai imobilului din anul 1970, având și posesia acestuia, vânzătorii I. G. și I. M. nu puteau să vândă în 2010 mai mult decât aveau, conform principiului "nemo plus iuris ad alium transfere potest, quam ipse habet"; chiar dacă au fost introduși în cauză în procesul privind dezbaterea succesiunii autorului P. E., din conținutul sentinței civile nr. 507/20.01.1998, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1995, reiese că aceasta s-a făcut deoarece expertul a constatat că pârâții G. F. D. și G. F. L. ocupă una din camerele imobilului proprietatea familiei P., nereținându-se că aceștia ar ocupa vreo suprafață de teren aparținând masei succesorale, neinstituindu-se nici o obligație în sarcina acestora și, analizând depozițiile martorilor audiați în cauză, nu a rezultat că, după dezbaterea succesiunii autorului P. E., pârâții ar fi efectuat vreo acțiune de ocupare a vreunei suprafețe de teren atribuite moștenitorilor I. G. și I. R. și, ulterior, vândute reclamanților.

Prin urmare, cu privire la suprafața de teren de 1229 mp, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 700 din 31.07.1970 la Notariatul de Stat Băilești, acțiunea de revendicare este neîntemeiată și instanța a respins-o, având în vedere că titlul pârâților este mai caracterizat decât al reclamanților.

Cu privire la camera din latura de vest a imobilului aparținând reclamanților, doar martorul Dochiliță I. a declarat că o cameră de deasupra beciului a fost în posesia pârâților încă de la momentul cumpărării, însă din nici o probă nu reiese că pârâții ar ocupa vreo încăpere din cele cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 679 din 20.08.2010 la BNP C. I. și nici expertul nu a evidențiat o asemenea stare de fapt, astfel încât instanța a respins acțiunea și cu privire camera din latura de vest a imobilului.

Cu privire la suprafața de 50 mp, deținută de pârâți în plus față de titlul de proprietate, așa cum s-a arătat mai sus, pârâții au exercitat posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar începând din 31.07.1970 și până în prezent, invocând, pe cale de excepție, uzucapiunea.

Instanța a constatat că s-a împlinit termenul de 30 de ani, prevăzut de art. 1890 C.civ și, fiind îndeplinite condițiile privitoare la posesie prev. de art. 1847 și urm. C.civ., a respins acțiunea și cu privire la această suprafață de teren.

Cu privire la capătul de cerere privind grănițuirea, deși martorii au relatat că nu există gard despărțitor între cele două proprietăți, expertul a constatat că imobilul a fost împrejmuit de către pârâți.

Astfel, conform schițelor anexate raportului de expertiză, a rezultat că există o delimitare clară între cele două imobile pe suprafețele actuale, existând gard despărțitor, astfel încât, având în vedere și faptul că s-a dispus respingerea acțiunii în revendicare, nu se impune o nouă grănițuire între cele două imobile, astfel, încât, instanța a respins și acest capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții apelanți S. B. M. și S. E. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, reclamanții au arătat că, deși în cuprinsul sentinței civile se arată indubitabil, în considerente, că pârâții au fost parte în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/201/1995, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 507/20.01.1998, prima instanță a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani.

În mod greșit, prima instanță a constatat că a fost împlinit termenul de 30 de ani, întrucât acest termen nu este împlinit fiindcă, de la data de 3 iunie 1999 începe un nou termen de prescripție care, nicidecum, nu era împlinit la data formulării prezentei cereri din anul 2011.

Ca atare, instanța a respins, în mod greșit, acțiunea, pe excepția prescripției achizitive, în ceea ce privește primele două capete de cerere referitoare la suprafața de teren ocupată de către pârâți și la camera din latura de vest a imobilului.

De asemenea, instanța a interpretat, în mod greșit, dispozițiile referitoare la revendicare, considerând, fără temei lega, că, în cauza de față, nu își găsește aplicarea principiului latin "prior tempus, potior iure, deoarece pârâții nu au cumpărat de la același proprietar.

Prima instanță nu a reținut că imobilul, în integralitatea sa, înainte de anul 1968, atât cel al reclamanților, cât și al pârâților, a avut același autor comun, P. Roinița.

Instanța a greșit atunci când a constatat că pârâții au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, atât a suprafeței de teren deținută în plus față de suprafața de teren din contractul de vânzare-cumpărare din anul 1970, cât și cu privire la camera din partea de vest a proprietății.

Este adevărat că pârâții au obținut, cu titlu, suprafața de 1229 m.p. în anul 1970, însă, ulterior, o parte din această suprafață a fost luată de Consiliul Local pentru utilitate publică, pentru construirea de blocuri, așa cum a constatat expertul V. C., încă din anul 1997, atunci când a măsurat terenul lui P. Roinița.

Posesia pârâților nu a mai fost continuă și neîntreruptă, nici netulburată și nici publică. Dovadă este și eliberarea titlului de proprietate mult mai târziu, respectiv, în anul 2002, pentru pârâți.

Cât privește camera din latura de vest a imobilului, în mod greșit, instanța a constatat că a fost ocupată de pârâți, încă din anul 1970, deoarece, la acea dată, această cameră nu se afla în posesia autoarei, ci în posesia Miliției. Camera a fost ocupată de către pârâți după anul 1989, când a eliberat-o Miliția, dar mai înainte ca restul de proprietate să fie restituit prin hotărâre judecătorească autoarei reclamanților, P. Roinița.

Cât privește acțiunea în grănițuire, în mod netemeinic, prima instanța a respins cererea, înlăturând, fără temei legal, proba cu martori, din care rezultă că, între cele două proprietăți, nu există gard despărțitor.

Cum pârâții au închis o suprafață mai mare de teren fără a avea drept asupra acestuia este evident că nu trebuia respinsă cererea, ci trebuia să fie admisă.

La data de 18 ianuarie 2013, intimații pârâți au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.

Prin decizia civilă nr. 147/2013/01 Aprilie 2013, pronunțată de către Tribunalul D., în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți S. B. M. și S. M. E., împotriva sentinței civile nr. 1830/10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți G. F. D., G. F. L., a fost desființată sentința civilă nr. 1830/2012, pronunțată de Judecătoria Calafat și reținută cauza pentru rejudecare, fiind acordat termen de judecată la data de 29.04.2013.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, deși, în speță, a fost întocmit un raport de expertiză, la eliberarea sa, nu s-au avut în vedere ambele titluri deținute, de părți și nu au fost identificate proprietățile învecinate. În consecință, concluziile expertului referitoare la împrejurarea că pârâtul ocupă o suprafață de teren ce nu îi aparține, iar linia de hotar are configurație descrisă în raport, sunt arbitrare.

D. fiind că situația de fapt nu este clar stabilită rezultă că hotărârea pronunțată a fost dată fără se a intra cercetarea fondului, motiv pentru care, în temeiul art. 297 teza I C.proc. civ., a fost admis apelul, a fost anulată sentința civilă nr. 1830/2012, pronunțată de Judecătoria Calafat și a fost reținută cauza pentru rejudecare, în fond, acordând-se termen la data de 29.04.2013.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului D., sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 13.05.2013, instanța a încuviințat proba cu expertiza în specialitatea topografie, cadastru și geodezie solicită de către reclamanții apelanți, prin apărător, cu obiectivele stabilite prin această încheiere, raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul C. V. fiind depus la dosar la data de 23.09.2013, la filele 23-35 din dosar, cu privire la acesta fiind formulate obiecțiuni de către părți, obiecțiuni admise în parte de către instanță potrivit încheierii de ședință din data de 18.11.2013.

Prin aceeași încheiere, instanța a încuviințat un obiectiv suplimentar la raportul de expertiză și a dispus atașarea dosarului nr._/1995 al Judecătoriei C., dosar care a fost atașat prezentei cauze.

Răspunsul expertului la obiecțiunile părților și la obiectivul suplimentar stabilit de către instanță a fost depus la dosar la data de 24.01.2014 (filele 70-75 din dosar).

Cu privire la acest răspuns, reclamanții au depus la dosar obiecțiuni (filele 80-81 din dosar).

La data de 18.11.2013, pârâții au depus la dosar, în fotocopie, raportul de expertiză întocmit de către expertul V. C., în cadrul dosarului nr._/1995 al Judecătoriei C. (filele 44-59 din dosar).

Prin încheierea de ședință din data de 24.02.2014, instanța a dispus suplimentarea probatoriului în cauză, respectiv atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Calafat și emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Poiana M. pentru a se înainta, la dosar, toate înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 4759-1327 din data de 22.08.2002, pe numele pârâtului G. F. D., precum și să precizeze dacă s-a emis un alt titlu de proprietate pe numele pârâtului, ca urmare a rectificării titlului de proprietate anterior menționat, dosarul în discuție fiind atașat la prezenta cauză și răspunsul la adresă fiind depus la dosar la data de 24.03.2014 (fila 86 din dosar).

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către BNP G. G. cu mențiunea de a depune la dosar, în fotocopie, contractul de vânzare-cumpărare nr. 256/28.02.1969 autentificat de Notariatul de Stat Băilești, încheiat între P. Ronița și D. E., răspunsul la adresă, însoțit de înscris, fiind depus la dosar la data de 15.05.2014 (filele 95-96 din dosar).

Prin încheierea de ședință din data de 19.05.2014, instanța a pus în discuția părților efectuarea unei contraexpertize în cauză cu obiectivele stabilite prin această încheiere (filele 98-99 din dosar), raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul D. D. fiind depus la dosar la data de 20.10.2014 (filele 120-131 din dosar).

La data de 17.11.2014, pârâții au formulat obiecțiuni la raportul de contraexpertiză, obiecțiuni încuviințate de către instanță prin încheierea de ședință din data de 17.11.2014, răspunsul la obiecțiuni fiind depus, la dosar, de către expert, la data de 23.02.2015 (filele 147-152 din dosar).

Prin încheierea de ședință din data de 04.05.2015, instanța a pus în discuția părților suplimentarea probatoriului cu efectuarea unei cercetări la fața locului, probă încuviințată la această dată și administrată la data de 08.06.2015, conform procesului-verbal depus la dosarul cauzei (filele 164-165).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că acțiunea formulată este întemeiată parțial pentru următoarele considerente:

vest, din imobilul casa situata la aceeași adresa, imobile pe care pârâtul le ocupa

Tribunalul reține că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 679 din 20.08.2010 la BNP C. I., reclamanții au cumpărat de la vânzătorii I. G. și I. R., un imobil situat în Poiana M., .. 1, cvartal 62, ., compus din teren intravilan în suprafață de 439 mp, din acte și 438 mp, din măsurători, pe care se află construcția C1-locuință cu suprafața construită de 165 mp, compusă din 4 dormitoare, 1 hol și o verandă, având următoarele vecinătăți: N-Poliția Poiana M., E-.. 1, S-Primăria Poiana M., G. D., V-Primăria Poiana M., G. D..

În contractul de vânzare-cumpărare în discuție s-a menționat că vânzătorii dețin imobilul, conform sentinței civile nr. 507 din data de 20.01.1998 a Judecătoriei C. și a sentinței civile nr. 2791, dosar nr. 4188/1998 a Tribunalului D., rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 8343/1999, dosar nr. 6279/CIV/1999 a Curții de Apel C., imobilul fiind identificat cu nr. cadastral provizoriu-_ și înscris în Cartea Funciară nr._ a . 5-6, 14-15 și 24-25 din cadrul dosarului de fond).

Prin sentința civilă nr. 507 din data de 20.01.1998, pronunțată de către Judecătoria C., în dosarul nr._/1995, s-a respins excepția privind declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Calafat, formulată de către pârâții G. F. D. și G. F. L., s-a respins cererea în rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr._/22.06.1995 formulată de reclamanta P. Roinița, împotriva pârâților I. G. și I. R., s-a respins cererea în constatarea nulității testamentului autentificat sub nr._/22.06.1995, formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâții I. G. și I. R., s-a admis cererea în reducțiunea testamentului formulată de către reclamanta P. Ronița, s-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de către pârâții I. G. și I. R., a fost confirmat raportul de expertiză efectuat de către expertul V. C. și atribuite bunurile în varianta a-II-a de lotizare, astfel: lotul nr. 1-reclamanta P. Ronița nu va primi bunuri în natură; valoare lot-6 416 452 lei și va primi sultă de la pârâții I. G. și I. R. în sumă de 6 416 450 lei, lotul nr. 2 a revenit pârâților I. G. și I. R. cărora li s-a atribuit imobilul situat în .. D., format din teren în suprafață de 438, 71 mp, în valoare de 8 256 983 lei și o casă cu patru camere, hol și verandă în valoare de 8 575 921 lei, un cupon de privatizare în valoare de 1 000 000 lei, total valoare bunuri 12 832 904 lei, valoare lot 6 416 452 lei și va plăti sultă reclamantei în valoare de 6 516 452 lei, fiind compensate în totalitate cheltuielile de judecată (filele 21-23 din cadrul dosarului de fond).

Prin decizia civilă nr. 2791/01.10.1998, pronunțată de către Tribunalul D., în dosarul nr. 4188/1998, a fost respins apelul civil declarat de moștenitorul reclamantei P. Ronița, decedată la data de 27.02.1990, D. I., împotriva sentinței civile nr. 507 din data de 20.01.1998, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1995, în contradictoriu cu intimații pârâți I. G., I. R., G. F. D. și G. F. L., a fost admis apelul declarat de pârâții I. G. și I. R., împotriva aceleași hotărâri, a fost schimbată, în parte, sentința civilă arătată în sensul că s-au atribuit bunurile conform variantei II B, propusă prin raportul de expertiză tehnică, întocmit în cadrul instanței de fond de expert tehnic V. C. la data de 20.08.1997 și anume: s-a atribuit pârâților I. G. și I. R. imobilul situat în .. D., format din teren în suprafață de 438, 71 mp, în valoare de 3 256 983 lei și o casă cu patru camere, hol și verandă în valoare de 11 378 921 lei, un cupon de privatizare în valoare de 1 000 000 lei, s-a dispus obligarea pârâților către moștenitorul reclamantei, D. I., la plata sumei de 7 817 952 lei cu titlu de sultă, lotul moștenitorului reclamantei, D. I., va fi format din sultă în cuantum de 7 817 952 lei primită de la pârâții I. G. și R., fiind menținute restul dispozițiilor sentinței civile și obligat apelantul reclamant D. I. către apelanții pârâți I. G. și I. R. la plata sumei de 626 500 lei cheltuieli de judecată în cadrul instanței de apel (fila 8 din cadrul dosarului de fond), aceasta rămânând irevocabilă prin respingerea recursului formulat de către reclamantul moștenitor D. I., conform deciziei civile nr. 4641 din data de 03.06.1999, pronunțată de către Curtea de Apel C., în dosarul nr. 1228/civ/1999 (filele 16-20 din cadrul dosarului de fond).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 700 din data de 31.07.1970 la Notariatul de Stat Băilești, vânzătoarea D. E. a vândut cumpărătorilor pârâți G. F. D. și G. F. L. un imobil compus dintr-un teren în suprafață de 1229 mp, împreună cu o casă care este construită pe acest teren, compusă din trei camere, bucătărie, o debara și beci, o magazie din scânduri acoperită cu țiglă, un grajd tot din scândură, acoperit cu țiglă cu trei încăperi, o fântână cu tub de ciment, situat în . următoarele vecinătăți: N-C. S., E-. de Consum Poiana M., V-teren proprietatea statului.

În contractul de vânzare-cumpărare în discuție a fost menționat faptul că vânzătoarea deține imobilul conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 256 din 28.02.1969 la Notariatul de Stat Băilești, prin care l-a cumpărat de la numita P. Ronița (fila 42 din cadrul dosarului de fond).

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, vânzătoarea P. Ronița a vândut cumpărătoarei D. E. imobilul proprietatea sa compus dintr-un teren loc de casă în suprafață de 1229 mp, împreună cu o cameră, cămară, bucătărie din casa ce se află și una magazie de blane acoperită cu țiglă, precum și un grajd acoperit cu țiglă, toate situate, de asemenea, pe terenul loc de casă mai sus arătat (fila 96 din cadrul prezentului dosar).

Cu privire la posesia imobilului, vânzătoarea a arătat că îl posedă prin cumpărare împreună cu soțul său, de la numitul S. M. din anul 1942 și cu mențiunea că ceea ce vinde reprezintă numai o parte din imobilul său și al soțului său, arătând că soțul său, fiind condamnat, s-a confiscat întreg imobilul proprietatea acestora comună, iar, ulterior, a cerut ieșirea din indiviziune asupra întregului imobil și, prin sentința civilă nr. 43 din data de 28.01.1960, sentință rămasă definitivă, s-a dispus scoaterea de sub sechestru a unei părți din imobil, acesteia revenindu-i partea din imobil pe care îl vinde în prezent, iar restul de imobil rămânând sub sechestru.

De asemenea, pârâtului G. F. D. i s-a reconstituit, conform TDP nr. 4759-1327 din data de 22.08.2002, dreptul de proprietate pentru suprafața de 1229 mp, teren situat în intravilanul .: 369 mp, cu destinația "curți-construcții" în T 62, P 13 și 869 mp, cu destinația "arabil" în T 62, P 13/1 (fila 44 din cadrul dosarului de fond).

Cu privire la acest titlu de proprietate, prin sentința civilă nr. 1704 din data de 27.09.2012, pronunțată de către Judecătoria Calafat, în dosarul nr._, irevocabilă prin nerecurare, s-a admis acțiunea, așa cum a fost precizată și formulată de către reclamanții G. F. D. și G. F. L. împotriva pârâtelor Comisia Locală Poiana M. și Comisia Județeană de aplicare a Legii Fondului Funciar, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 4759-1327 din data de 22.08.2002, având ca titular pe G. F. St. D. și s-a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafața de 1229 mp, teren situat în Poiana M., cu vecinii: E-., S-proprietatea Cooperativei de consum, N-S. C., așa cum se menționează în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 700/31.07.1970 la fostul Notariat de Stat Local Băilești, având ca titulari pe G. F. St. D. și G. F. L..

Potrivit adresei nr. 3121 din data de 21.03.2014 a Primăriei comunei Poiana M. nu s-a emis un alt titlu de proprietate în urma retractării titlului de proprietate nr. 4759-1327 din data de 22.08.2002, pe motivul că există neconcordanțe în ceea ce privește mențiunile din sentința civilă pronunțată de Judecătoria Calafat în vederea retractării și procesul-verbal premergător de punere în posesie, documentația înaintată urmând a fi returnată în vederea rectificării și îndreptării erorilor din sentința anterior menționată (fila 86 din cadrul dosarului de față, în rejudecare).

Tribunalul reține că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, numiții Dochiliță I., P. E. și P. I. (filele 119-121 din cadrul dosarului de fond), a rezultat că imobilul aflat în proprietatea și posesia pârâților a avut dintotdeauna deschidere la . aproximativ 10-15 m, acest aspect fiind confirmat și de martorul P. I., în declarația dată (fila 121 din cadrul dosarului de fond).

Martorii P. E. și Dochiliță I. au declarat că nu s-a făcut nici o modificare a curții pârâților, aceasta având configurația actuală de peste 40 de ani, iar martorul P. I. a adăugat că, după 1989, la ambele proprietăți s-au făcut modificări, însă în spatele grădinilor, revenindu-se pe vechile amplasamente.

Cu privire la imobilul construcție, martorul Dochiliță I. a arătat că pârâții au o casă formată din trei camere și o sală, iar camera din imobil situată deasupra beciului este ocupată, încă de la momentul cumpărării și până în prezent, de pârâți, imobilul aparținând înainte unui singur proprietar, iar, ulterior, camerele din spate au fost cumpărate de pârâți, iar, în față, era ocupat de postul de poliție (fila 119 din cadrul dosarului de fond).

Martorul P. E. a declarat că pârâții au o casă cu trei camere, debara, bucătărie și beci, casa în litigiu aparținând numitului P. E., iar, ulterior, o parte fiind naționalizată și o parte fiind cumpărată de pârâți (fila 120 din cadrul dosarului de fond).

Cu privire la gardul despărțitor dintre proprietățile părților în litigiu, martorii P. E. și Dochiliță I. au declarat că, între proprietățile acestora, nu există gard, proprietatea pârâților fiind îngrădită pe celelalte laturi.

Martorul P. I. a precizat că nu cunoaște dacă s-au făcut modificări cu privire la granița celor două proprietăți și dacă există gard pentru că nu a intrat în acest imobil, proprietatea pârâților având deschidere la stradă, pe lungimea porților și, de asemenea, există gard de beton (fila 121 din cadrul dosarului de fond).

Declarația martorului R. I. este irelevantă în economia speței de față în contextul în care acesta a arătat doar că nu cunoaște suprafețele de teren pe care le ocupă părțile, fiindcă nu a intrat în interiorul imobilului niciodată (fila 122 din cadrul dosarului de fond).

Potrivit concluziilor raportului de contraexpertiză întocmit în cauza de față, în rejudecare, de către expertul D. D. și depus la filele 121-131 din acest dosar, a rezultat că, din măsurătorile la expertiză, a rezultat că pârâții dețin, în fapt, o suprafață de 1344 mp, iar, din această suprafață, 221 mp fac parte din actul de proprietate al reclamanților și sunt ocupați, în fapt, de către pârâți, suprafața de teren pentru care există suprapunere de 221 mp, fiind delimitată, pe planul anexă, de pct. 6-50-46-45-44-43-42-54-53-52-51-6.

În răspunsul la obiecțiuni, expertul a precizat că suprafața de teren de 221 mp a fost identificată pe baza documentației cadastrale prezentate de reclamanți și este deținută, în fapt, de către pârâți, iar, pe această suprafață, în patrulaterul format de pct. 51-54-53-52, se află o parte din construcția cumpărată de reclamanți, reprezentată de releveul din documentația cadastrală ca fiind încăperea nr. 6, această parte din construcție nefiind formată dintr-o încăpere, ci dintr-o cameră și-un hol, aflate în posesia pârâților și având ., iar, la subsol, se află un beci, acestea fiind dobândite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 700/1970, conform susținerilor pârâților, iar, diferența dintre suprafața din acte și cea determinată din măsurători, de 115 mp, nu are relevanță la identificarea suprafeței de 221 mp, suprapunerea celor două terenuri rezultând din situația de fapt, în contextul în care actele de proprietate ale pârâților nu sunt însoțite de schițe sau documentația cadastrală și nu au trecute dimensiunile în act (filele 149-150 din cadrul prezentului dosar).

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 08.06.2015 a rezultat că imobilul deținut, în fapt, de către reclamanți este compus din patru încăperi, ultima cameră fiind lipită de cea în litigiu, prezentând, în partea de vest, două uși zidite, iar, în partea de nord, și o ieșire către terenul în litigiu (fila 164 din dosarul de față).

S-a constatat că, din suprafața de teren în litigiu, aproximativ 36 mp sunt liberi, nefiind ocupați de către pârâți, existând o porțiune de gard de lemn pe o lățime de 2, 25 ml și o lungime de aproximativ 11 ml, având o deschidere la stradă de aproximativ 4, 4 ml unde nu există gard despărțitor între suprafața de teren și stradă.

De asemenea, s-a reținut că suprafața de teren în litigiu de 221 mp pornește din dreptul construcției ocupate de către pârâți, mai exact din dreptul colțului de sud vest al camerei în litigiu și se întinde până în dreptul unui pom aflat în spetele clădirii poliției, la aproximativ 4 m nord-vest.

Cu privire la camera în litigiu, s-a constatat că accesul la aceasta se face printr-o verandă care se află pe proprietatea pârâților, iar sub aceasta se află beciul care figurează în titlul de proprietate al pârâților, camera prezentând, în partea dinspre est, ușile identificate în partea aparținând reclamanților ca fiind zidite și aflate pe latura de vest.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 700/1970, pârâții au dobândit în proprietate trei camere, 2 holuri și o bucătărie, la fața locului nefiind identificată vreo cameră în plus deținută, în fapt, de către pârâți, aspect confirmat și de pârâtul G. F. D. care a precizat, la fața locului, că, în prezent, construcția are aceeași formă ca în anul 1970, când a cumpărat imobilul și arătând că nu a fost niciodată în posesia reclamanților camera în litigiu, compusă efectiv dintr-o cameră și un hol care prezintă o ușă prin care se face, efectiv, accesul în imobilul proprietatea pârâților (fila 165 din dosarul de față).

De asemenea, cu privire la postul de poliție, din susținerile pârâților, a rezultat că acesta a funcționat, exclusiv, în imobilul aparținând reclamanților și nu a avut niciodată, în posesie, vreo cameră din imobilul deținut de pârâți.

Pârâții au învederat, de asemenea, că, din anul 1970, de când au cumpărat imobilul, terenul în litigiu s-a aflat în posesia acestora, în mod exclusiv, fără a fi deranjați de către alte persoane.

Tribunalul reține că procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 08.06.2015 a fost semnat fără obiecțiuni de către toate părțile în litigiu, inclusiv de către reclamantul prezent.

Tribunalul mai constată că, așa cum a reținut și prima instanță, din compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, nu a rezultat că acestea ar proveni de la același autor, pârâții dobândind imobilul prin cumpărare de la D. E. care, la rândul ei, l-a dobândit prin cumpărare de la P. Ronița, în timp ce reclamanții dețin imobilul prin cumpărare de la I. G. și I. R. care, la rândul lor, îl dețin în urma dezbaterii succesiunii autorului P. E., chiar dacă imobilul, inițial, așa cum a arătat și martorul Dochiliță I., a aparținut soților P. în proprietate, fiind un tot comun, neavând, astfel, relevanță care dintre părți a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară.

În acest context, susținerea reclamanților potrivit căreia imobilul, în integralitatea sa, înainte de anul 1969, atât al reclamanților, cât și al pârâților, a avut același autor comun și anume pe P. Ronița, nu este întemeiată.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 16.09.1943, transcris în registrul de transcripțiunii al grefei Tribunalului D. secția III sub nr._ din data de 20.09.1943, vânzătoarea A. M. S. vindea cumpărătorilor Ronița P. și E. P. imobilul proprietatea sa din . dintr-un loc de casă lat de 34 m și lung de 68 m (2312 mp) și o casă de pământ bătut cu patru camere și dependințe (fila 20 din cadrul dosarului nr._/1995 al Judecătoriei C.).

Prin sentința civilă nr. 4118 din data de 23.09.1993, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr. 7075/1992, definitivă prin nerecurare, s-a admis acțiunea în revendicare introdusă de reclamanții Ronița P. și E. P. împotriva pârâților Primăria comunei Poiana Mar, Prefectura Județului D. și Direcția teritorială a Finanțelor Publice D. reprezentând Statul Român și au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie către reclamanți suprafața de 471 mp, teren intravilan pe care este construită o casă compusă din patru camere, hol și antreu, acoperită cu țiglă, situată în .. D. (filele 21-22 din cadrul dosarului nr._/1995 al Judecătoriei C.).

În cadrul raportului de expertiză efectuat de către expertul V. C. în dosarul anterior menționat, s-a precizat că, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare din data de 16.09.1943, suprafața de teren era de 2312 mp (34 x 68), iar, prin contractul de vânzare-cumpărare din 31.07.1970, reclamanta a înstrăinat suprafața de 1229 mp familiei G., rămânând un rest de 1083 mp, însă, s-a reținut pentru partajare numai suprafața de 471 mp, rezultând o diferență de 612 mp care a fost luată de Consiliul Popular Comunal pentru utilitate publică (fila 117 din dosarului nr._/1995 al Judecătoriei C.).

Având în vedere aceste concluzii, susținerea reclamanților potrivit căreia, din suprafața totală de 1229 mp, deținută conform contractului din anul 1970 de către pârâți, o parte a fost luată ulterior de către Consiliul Local pentru utilitate publică, respectiv pentru construirea unor blocuri, nu este întemeiată, ci, din contră, conform concluziilor raportului de expertiză anterior menționat, din restul de suprafață de 1083 a rămas doar 471 mp (din care 439 mp au fost vânduți reclamanților în anul 2010), restul de 612 mp fiind luați de Consiliul Local pentru utilitate publică.

De altfel, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, la data de 08.06.2015, la interpelarea instanței, pârâtul G. F. D. a arătat că diferența de teren care a aparținut soților P., conform contractului de vânzare-cumpărare din anul 1943, se află situată între partea de sud a proprietății acestora despărțită de grad și blocul aflat în construcție, pe această suprafață de teren aflându-se și o alee betonată, de aproximativ 600 mp, precizare efectuată de către expertul D. D., prezent la cercetare, procesul-verbal încheiat de către instanță cu această ocazie fiind semnat de către toate părțile, fără nici un fel de obiecțiuni (fila 166 verso din dosarul de față).

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză a rezultat că, atât cu privire la imobilul teren, cât și cu privire la camera în litigiu, acestea fac parte din titlul de proprietate al ambelor părți, deși, se află în posesia exclusivă doar a pârâților, din 1970 și până în prezent, aspect care impune compararea titlurilor de proprietate ale acestora.

Astfel, cum a reținut și prima instanță, titlul pârâților este mai bine caracterizat, dreptul acestora fiind preferabil, având în vedere, în primul rând, că, atât cu privire la terenul în litigiu (mai puțin suprafața de 36 mp care s-a reținut că nu este ocupată de către pârâți), cât și cu privire la camera de pe latura de vest revendicată de către reclamanți, acestea s-au aflat, din anul 1970 și până în prezent, în posesia exclusivă a pârâților, reclamanții și autorii acestora nefăcând dovada că ar fi posedat vreodată suprafața de teren revendicată sau camera în discuție.

De asemenea, titlul pârâților este mai vechi decât cel al reclamanților, 31.07.1970, față de 01.10.1998, context în care, astfel cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, având în vedere că pârâții au devenit proprietari ai imobilului casă și teren din anul 1970, având și posesia acestuia, vânzătorii I. G. și I. M. au vândut și, respectiv, reclamanții au cumpărat o suprafață de teren și o cameră dintr-un imobil, în mod iluzoriu, fără a le identifica și a avea efectiv posesia acestora.

Astfel, cum a reținut și instanța de fond, chiar dacă au fost introduși în cauză în procesul privind dezbaterea succesiunii autorului P. E., din considerentele sentinței civile nr. 507/20.01.1998, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1995, reiese că aceasta s-a făcut deoarece expertul a constatat că pârâții G. F. D. și G. F. L. ocupau una din camerele imobilului proprietatea familiei P., nereținându-se că aceștia ar ocupa vreo suprafață de teren aparținând masei succesorale și nefiind obligați să restituie ceva prin acțiunea în discuție, nefiind admis vreun capăt de cerere în ceea ce-i privește, astfel cum s-a reținut în dispozitivul sentinței civile în discuție.

După cum a reieșit și din declarațiile martorilor audiați în cauză nu a rezultat că, după dezbaterea succesiunii autorului P. E., pârâții ar fi efectuat vreo acțiune de ocupare a vreunei suprafețe de teren sau vreunei camere atribuite moștenitorilor I. G. și I. R. și, ulterior, vândute reclamanților.

Având în vedere concluziile raportului de contraexpertiză întocmit în cauză de către expertul D. D., cu privire la suprafața de teren constatată că este deținută în plus de către pârâți, în raport de actul acestora de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 700/1970, respectiv 1344 mp, în loc de 1229 mp, tribunalul constată că, pentru diferența de teren de 115 mp (în fapt 79 mp, în contextul în care din suprafața de 1344 mp, o suprafață de 36 mp din totalul celei de 221 mp în litigiu, nu este ocupată, efectiv, de către pârâți, nefiind îngrădită de către aceștia și aflându-se între imobilul deținut în proprietate de către reclamanți și gardul care îngrădește proprietatea pârâților, în interiorul celor 221 mp) s-a împlinit termenul de prescripție achizitivă de 30 de ani, prev. de disp. art. 1890 C.civil în raport de disp. art. 1847 C.civil, în contextul în care această suprafață de teren a fost posedată în mod pașnic, netulburat, continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar de către pârâți, din anul 1970 și până în prezent, aceștia nefiind tulburați vreodată în dreptul lor de proprietate de către reclamanți, aspect pentru care, în speța de față, au invocat, pe cale de excepție, uzucapiunea de lungă durată, excepție care este întemeiată, având în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Astfel, uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și, în același timp, o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat un timp îndelungat diligență, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege, dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiune de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 Cod civ., este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună credință sau de rea credință.

În acest sens, art. 1846 alin. 1 Cod civ. prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar, conform art. 1847 Cod civ., pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

În cauză, se constată îndeplinite condițiile uzucapiunii, respectiv posesia propriu-zisă a fost utilă, nefiind afectată de vreun viciu și a fost exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, nefiind incident un caz de întrerupere a prescripției, în raport de disp. art. 1865 C.civil, având în vedere că, din considerentele sentinței civile nr. 507/20.01.1998, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/1995, reiese că pârâții G. F. D. și G. F. L. au fost introduși în acest dosar la data de 23.11.1997, doar pentru opozabilitate, fără a fi formulată vreo pretenție concretă împotriva acestora, pentru că ocupau una din camerele imobilului proprietatea familiei P., nereținându-se că aceștia ar ocupa vreo suprafață de teren aparținând masei succesorale și nefiind obligați să restituie ceva prin acțiunea în discuție, nefiind admis vreun capăt de cerere în ceea ce-i privește, astfel cum s-a reținut în dispozitivul sentinței civile în discuție.

Pentru a putea avea efect întreruptiv, conform disp. art. 1865 C.civil, prin cererea de chemare în judecată trebuia formulată o pretenție concretă împotriva pârâților G. F., iar, prin hotărârea pronunțată în cauză, să se dispună o măsură împotriva acestora de natură a duce la realizarea dreptului persoanei care se prevalează de acesta, ori, prin intermediul sentinței civile anterior menționate, pârâții în discuție nu au fost obligați în nici un fel.

Cu privire la camera de pe latura de vest a imobilului aparținând reclamanților, atât din constatările instanței, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului din data de 08.06.2015, susținerile pârâților referitoare la aceasta, actul de proprietate al pârâților și concluziile raportului de contraexpertiză întocmit în cauză de către expertul D. D., rezultă că această cameră a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 700/1970, aflându-se, de la această dată, în posesia efectivă doar a pârâților și niciodată în posesia reclamanților sau a autorilor acestora, aspect pentru care, așa cum a reținut și prima instanță, nu numai că titlul de proprietate deținut de către pârâți este mai bine caracterizat și preferabil față de cel deținut de către reclamanți pentru aspectele anterior menționate, dar, în anul 2010, când reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcție, autorii acestora, vânzătorii I. G. și I. M., nu puteau să vândă mai mult decât aveau, conform principiului "nemo plus iuris ad alium transfere potest, quam ipse habet", dreptul de proprietate asupra camerei în litigiu deja fiind dobândit de către pârâți, în anul 1970.

Mai mult, astfel cum s-a constatat la fața locului, imobilul casă deținut în posesie de către reclamanți este compus, în prezent, din patru încăperi, în primele două funcționând o farmacie, iar ultimele două fiind folosite pe post de depozit de către această farmacie, ori, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 679 din data de 20.08.2010 autentificat de BNP C. I., reclamanții au dobândit, în proprietate, de la autorii I., chiar patru camere, un hol și o verandă, încăperi care au fost identificate, întocmai la fața locului, cu ocazia cercetării efectuate în cauză, conform mențiunilor din procesul-verbal din data de 08.06.2015 (fila 164 din cadrul prezentului dosar), aspectul litigios al speței fiind explicat de către expertul D. D. în cadrul raportului de contraexpertiză dispus în cauză, respectiv camera în litigiu este inclusă doar în documentația cadastrală a reclamanților, fiind notată pe releveul casei cu nr. 6, nefiind vreo cameră care să fie înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare ce reprezintă titlul de proprietate al acestora și deținută, în fapt, în posesie, de către pârâți, fără nici un titlu de proprietate sau să fie menționată în ambele titluri de proprietate deținute de către părțile litigante.

Dimpotrivă, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 700/1970, pârâșii au dobândit de la autoarea D. E., o casă compusă din trei camere, bucătărie, o debara și un beci, încăperi care, de asemenea, au fost identificate la fața locului, potrivit procesului-verbal de cercetare din data de 08.06.2015 (filele 164 verso-165 din prezentul dosar), nerezultând că, în fapt, pârâții ar ocupa vreo cameră în plus față de actul acestora de proprietate, cameră care să aparțină în proprietate reclamanților, conform titlului lor de proprietate, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 679 din data de 20.08.2010.

Astfel, potrivit disp. art. 480 C.civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru, în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

Acțiunea în revendicare este o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia asupra unui bun determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără drept.

Orice persoană care este proprietar neposesor poate astfel chema în judecată o altă persoană care îi tulbură proprietatea și posesia pentru restabilirea dreptului său de proprietate.

Având în vedere aspectele anterior menționate care au reieșit din ansamblul materialului probator administrat în cauză, tribunalul va respinge capetele de cerere vizând acțiunea în revendicare și obligarea pârâților la plata unei sume de 100 lei/zi, reprezentând daune cominatorii, formulate de către reclamanții S. B. M. și S. E. M., în contradictoriu cu pârâții G. F. D. și G. F. L., ca nefondate, în contextul în care, acest din urmă petit de cerere a fost formulat ca unul accesoriu, subsidiar celui principal vizând acțiunea în revendicare, capăt de cerere care va fi apreciat ca nefondat de instanța de control judiciar.

Acțiunea în grănițuire este o acțiune reala, petitorie, întrucât are ca scop delimitarea proprietăților limitrofe, o acțiune imobiliara si imprescriptibila.

Grănițuirea reprezintă operațiunea prin care urmează a se stabili repere materiale cu privire la linia separativa a fondului, urmându-se a se stabili întinderea reala a proprietății fiecărei părți.

Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și martorilor și administrarea probelor cu expertize judiciare specifice grănițuirii.

Acțiunea în grănițuire își justifica rațiunea atât in cazul inexistentei unei delimitări intre proprietăți, cat si in situația in care astfel de semne exista, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătoreasca si sunt contestate de părți.

Cu privire la capătul de cerere privind grănițuirea, tribunalul constată că, din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că, între proprietatea pârâților și cea a reclamanților, nu există gard, proprietatea pârâților fiind îngrădită pe celelalte laturi, însă, cu ocazia cercetării la fața locului, a rezultat că, din suprafața de teren în litigiu, aproximativ 36 mp sunt liberi, nefiind ocupați de către pârâți, existând o porțiune de gard de lemn pe o lățime de 2, 25 ml și o lungime de aproximativ 11 ml, având o deschidere la stradă de aproximativ 4, 4 ml unde nu există gard despărțitor între suprafața de teren și stradă.

Tribunalul reține că, în cadrul raportului de contraexpertiză întocmit în cauză de către expertul D. D., s-a reținut că pârâții au apreciat că linia de hotar dintre cele două proprietăți ale părților în litigiu este cea actuală, constatată, în mod direct, și de către instanță cu ocazia cercetării la fața locului, respectiv pe aliniamentul pct. 50-46-45-4-43-42-54-53-31-30, conform schiței anexe depuse la fila 126 din cadrul dosarului de față, schiță ce face parte integrantă a acestui raport.

Astfel, chiar dacă, conform schițelor anexate raportului de expertiză, a rezultat că există o delimitare clară între cele două imobile pe suprafețele actuale, astfel cum sunt deținute în prezent de către părți, existând gard despărțitor, tribunalul consideră că, având în vedere situația litigioasă dintre părți și aspectele care au determinat promovarea acțiunii de față, în contextul în care acțiunea în revendicare cu care a fost învestită instanța de fond apare ca fiind neîntemeiată, se impune stabilirea clară a graniței dintre cele două imobile în litigiu, aspect pentru care va aprecia ca fiind întemeiat capătul de cerere referitor la grănițuire.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 584 C.civ., pentru a pune capăt situației conflictuale dintre părți, reținând soluția ce urmează a se pronunța asupra capătului de cerere privind acțiunea în revendicare și, luând în considerare concluziile raportului de expertiză administrat ca și probatoriu în cauza de față, în rejudecare, tribunalul constată că acest capăt de cerere subsidiar este fondat.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul va admite, în parte, acțiunea formulată de către reclamanții S. B. M. și S. E. M., în contradictoriu cu pârâții G. F. D. și G. F. L., va respinge capetele de cerere vizând acțiunea în revendicare și obligarea pârâților la plata unei sume de 100 lei/zi, reprezentând daune cominatorii formulate de către reclamanții S. B. M. și S. E. M., în contradictoriu cu pârâții G. F. D. și G. F. L., ca nefondate și va admite capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților în sensul că va stabili linia de hotar între proprietățile reclamanților și pârâților pe aliniamentul punctelor 50-46-45-44-43-42-54-53-31-30, conform schiței anexe a raportului de expertiză întocmit în rejudecare de către expert D. D. (fila 126 din dosarul de rejudecare).

În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.c., având în vedere soluția ce se va pronunța asupra acțiunii de față, cu toate capetele de cerere ale acesteia, tribunalul va obliga pârâții, în solidar, către reclamanți, la plata sumei de 363, 1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar aferente capătului de cerere în grănițuire pentru fond și apel, respectiv 19 lei și 0, 3 lei, pentru fond, conform chitanței depuse la filele 3 și 4 din cadrul dosarului de fond și 9, 5 lei și 0, 3 lei, aferente căii de atac a apelului, conform chitanței depuse la fila 18 din cadrul dosarului de apel, dar și suma de 334 lei, reprezentând o treime din contravaloarea onorariului de expert pentru efectuarea contraexpertizei cu ocazia rejudecării de față, în cuantum total de 1000 lei, astfel cum rezultă din chitanța depusă la fila 104 din prezentul dosar (în contextul în care expertiza a avut obiective trasate pe cele trei capete de cerere, respectiv revendicarea imobilului-teren și casă și grănițuire), urmând să nu fie acordate celelalte cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorarii de expert, având în vedere soluția ce se va pronunța asupra acțiunii în revendicare în totalitatea sa și fiind compensate, în acest sens, și onorariile avocațiale ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamanții S. B. M. și S. E. M., ambii domiciliați în municipiul C., . 10, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții G. F. D. și G. F. L., ambii domiciliați în comuna Poiana M., .. 3, județul D..

Respinge capetele de cerere vizând acțiunea în revendicare și obligarea pârâților la plata unei sume de 100 lei/zi, reprezentând daune cominatorii formulate de către reclamanții S. B. M. și S. E. M., în contradictoriu cu pârâții G. F. D. și G. F. L., ca nefondate.

Admite capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților în sensul că:

Stabilește linia de hotar între proprietățile reclamanților și pârâților pe aliniamentul punctelor 50-46-45-44-43-42-54-53-31-30, conform schiței anexe a raportului de expertiză întocmit în rejudecare de către expert D. D. (fila 126 din dosarul de rejudecare).

Obligă pârâții, în solidar, către reclamanți la plata sumei de 363, 1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22 Iunie 2015.

Președinte,

D. G.

Judecător,

V. P.

Grefier,

E. D. C.

Red. jud. V.P./Tehn. F.M. 6 ex./21.07.2015

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 190/2015. Tribunalul DOLJ		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1123/2015. Tribunalul DOLJ →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1124/2015. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1124/2015. Tribunalul DOLJ