Contestaţie la executare. Sentința nr. 190/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 190/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 96/230/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1122/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G.
Judecător V. P.
Grefier E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-contestatoare Ș. A. împotriva sentinței civile nr.190/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria Filiași, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA -DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI, B. T. ANELIN D., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 15.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 22.06.2015 când instanța a hotărât:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
La data de 02 februarie 2015, contestatoarea S. A., în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI și B. T. ANELIN D., a formulat contestație la executare solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea Somației din data de 22.01.2015, și a tuturor formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 3201/EX/2014 al B.E.J. T. Anelin D.. Totodată a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea definitiv și irevocabil a contestației.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._ .
In motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, prin somația din data de 22.01.2014 s-a început executarea silită împotriva sa pentru suma de 28,00 euro și 335,32 lei, reprezentând: 28,00 euro debit; 50,00 lei comunicare acte de procedură, 250,00 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silite, 20,00 lei taxă timbru judiciar și 15,32 lei onorariu executor.
A arătat contestatoarea că în ceea ce privește debitul, acesta constă în tariful de despăgubire stabilit potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 ( contravaloarea sumei de 28 euro), aplicat prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._/15.05.2012 și potrivit dispozițiilor art.II din Legea nr. 144/2012 privind rovinieta, anularea tarifului de despăgubire nu depinde de soluția pronunțată în cauza având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva actului sancționator mai sus indicat, ci este necesar și suficient ca tariful de despăgubire să fi fost aplicat și contestat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
A susținut contestatoarea că și-a îndeplinit obligația principală de plată a debitului stabilit prin procesul verbal de constatare a contravenției, achitând suma de 250 lei către administrația publică locală, astfel că nu mai există obligația de plată a tarifului de despăgubire, ce reprezintă o obligație subsidiară – accesorium sequitur principale.
A mai arătat contestatoarea că, cheltuielile de executare sunt excesiv de mari comparativ cu debitul ( de cinci ori mai mari) și nejustificate având în vedere complexitatea cauzei, volumul muncii desfășurate de executor și cuantumul debitului, acestea fiind limitativ prevăzute de ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/2006.
A invocat dispozițiile art. 371 ind. 7 C.proc.civ. potrivit cărora: " partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop (…) Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii".
A arătat contestatoarea că neexistând nicio dovadă că a fost achitată această sumă de către creditor, solicită anularea procesului – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 3201 din 22.01.2015.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere contestatoarea a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. 3 din OG nr. 2/2001 întrucât plângerea suspendă de drept executarea silită.
In drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 399 și urm. C.proc.civ., art. 371 ind. 7 din C.proc.civ., OG nr. 2/2001.
In probațiune contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri, anexând în fotocopie: somația din data de 22.01.2015, Încheierea nr. 3201 din 22.01.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare; procesul verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/15.05.2012; chitanța de plată a debitului principal.
Contestația a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 37,00 lei.
Prin rezoluția din data de 23.02.2015 instanța a dispus fixarea primului termen de judecată.
Instanța a dispus efectuarea unei adrese către Biroul Executorului Judecătoresc T. Anelin D., în vederea înaintării actelor care au stat la baza întocmirii dosarului de executare nr. 3201/EX/2014.
Executorul judecătoresc T. Anelin D. a înaintat dosarul de executare nr._ la data de 10.02.2015 ( filele nr. 16 - 26 la dosar ).
La termenul de judecată de la 23 februarie 2015, contestatoarea Ș. A. a formulat cerere prin care a precizat că nu insistă în cererea de suspendare a executării silite formulată.
Pe parcursul judecății, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.190/23.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S. A., în contradictoriu cu intimatul CNADNR – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri și B. T. Anelin D., privind dosarul de executare nr. 3201/E/2015 al B. T. Anelin D..
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 07.10.2014 CNADNR SA s-a adresat B. T. Anelin cu cerere de executare silită împotriva debitoarei A. Ș..
În baza solicitării primite, B. a emis Încheierea din data de 14.10.2014 prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare nr 3201/E/2014 .
La data de 28 octombrie 2014, Judecătoria Filiași a încuviințat cererea de încuviințare a executării silite formulate de către B. T. Anelin împotriva debitoarei Ș. A..
Pentru a dispune o atare măsură, instanța a avut în vedere caracterul de titlu executoriu al procesului verbal de contravenție ., numărul_ /15.05.2012 prin care contestatoarea din cauza de față a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei la care s-a adăugat contravaloarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Prin încheierea din data de 22.01.2015 același executor judecătoresc a stabilit valoarea cheltuielilor de executare la suma de 335,32 lei compusă din 50 lei – comunicare acte procedură, 250 lei cheltuieli necesare executării silite conform art 669 al 3 C., 20 lei –taxă de timbru și 15,32 lei –onorariu executor judecătoresc.
La aceeași dată a fost emisă și Somația adresată contestatoarei prin care i se punea în vedere să achite suma de 28 euro și cheltuielile de executare în cuantum de 335,32 lei.
Prin acțiunea de față, contestatoarea Ș. A. a înțeles să invoce nelegalitatea actelor de executare pe considerentul că a achitat amenda contravențională ce a fost stabilită prin titlul executoriu a cărui executare o contestă, apreciind că achitarea tarifului de despăgubire nu îi mai incumbă, în virtutea dispozițiilor Legii nr 144/24.07.2012.
Atare susțineri nu se verifică în cauză, pentru cele ce urmează.:
Este adevărat că la data de 18.10.2014, petenta a achitat contravaloarea amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție, numărul_ /15.05.2012, în cuantum de 250 lei ( fila 9 ) ,însă executarea silită în cauză nu a vizat această sumă.
Raportat la incidența dispozițiilor Art. II din Legea nr 144/2012 potrivit cărora "Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează ", instanța apreciază că legiuitorul a fost destul de clar și concis în ceea ce privește aria de aplicare a acestor dispoziții, fiind vizate în mod precis tarifele aplicate și contestate în instanță ceea ce nu este cazul contestatoarei aceasta nefăcând dovada investirii vreunei instanțe naționale cu o contestație în acest sens .
Apoi, achitarea tarifului de despăgubire la data de 27.01.2015, dovada fiind făcută prin factura fiscală nr_/27.01.2015 depusă la dosarul cauzei, nu este în măsură să afecteze actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr 3201/E/2014 întocmit de B. T. Anelin întrucât achiesarea contestatoarei s-a manifestat ulterior emiterii somației de executare din data de 22.01.2015 și implicit a actelor de executare anterioare.
Or, executarea benevolă după emiterea somației, nu este în măsură a afecta legalitatea actelor de executare.
Nici critica privind cuantumul cheltuielilor de executare ( 335,32 lei ) care ar fi exagerat în opinia contestatoarei, nu se verifică în cauză.
Astfel după cum s-a reținut mai sus, B. a detaliat suma privind cheltuielile ocazionate de executarea silită care sunt justificate în opinia instanței.
Astfel taxa de timbru aferentă încuviințării executării silite, nu poate fi contestată, comunicarea actelor de procedură necesitând cheltuieli, în dosarul de executare fiind efectuate atare comunicări, onorariul executorului judecătoresc încadrându-se în limitele impuse de Odinul MJ 2561/2012 privind onorariile minimale, respectiv 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
Raportat la suma de 250 lei inclusă la categoria cheltuieli necesare desfășurării silite se are în vedere ceea ce s-a cheltuit cu munca persoanei angajate în cadrul B., contravaloarea tenerului utilizat pentru imprimarea actelor procedurale și altor consumabile utilizate în procesul de concepere și imprimare a actelor de executare ( curent, hârtie etc )
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art 371 ind 7 vechiul C., invocate în susținere, instanța arată că raportat la data la care creditorul a formulat cererea de executare silită adresată B.,, respectiv . 07,10.2014, era în vigoare actual cod de procedură civilă ale cărui dispoziții sunt incidente în cauză.
Pentru a răspunde criticii aduse instanța învederează că potrivit art 669 al. 2 cpc, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit … debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă a făcut plata în mod voluntar.
Ca atare, contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale, dacă singura modalitate pentru înlăturarea vătămării produse contestatorului ca urmare a actelor de executare nelegale este anularea actelor de executare întocmite cu neobservarea dispozițiilor legale.
Cum în cauza de față se constată inexistența unor atare incidente de natură a afecta legalitatea executării silite, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea Ș. A., arătând că, instanța de fond nu a reținut că, contestatoarea Ș. A. a achitat debitul voluntar și nu în procedura de executare silită, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, a achitat debitul prin chitanța serias TS10 nr._ din data de 13.10.201 și chitanța nr._ iar somația i-a fost comunicată la data de 22.01.2015, din moment ce nu mai exista debit principal, cheltuielile de executare silită aferente debitului sunt nejustificate conform regulei de drept.
Mai arată că instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art.37u17 alin.1 și 3 C.proc.civ..
În cauză, odată cu depunerea dosarului de executare în copie certificată nu s-a depus niciun fel de document care să ateste că intimata CNADNP SA a efectuat vreo plată cu ocazia executării silite.
Apelanta apreciază că instanța face o confuzie între cheltuielile de executare și cheltuielile de judecată solicitate în cadrul unui litigiu pe rolul instanțelor de judecată, respectiv cheltuielile de executare trebuie stabilite de executorul judecătoresc, în cauză acesta stabilind un cuantum de 335,32 lei, pentru un debit de 129,92 lei.
Procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor din data de 22.01.2015 nu a fost întocmit în conformitate cu Ordinul MJ 2550/2006 actualizat, pentru care prevede la art.1 – pentru creanțele în valoare de până la 500 lei inclusiv, onorariul este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Onorariul executorului nu trebuia să depășească suma de 12,4 lei.
Pentru consultanța în legătură cu constituirea actelor execuționale, neurmată de executare, se putea pretinde o sumă cuprinsă între 20 și 200 lei, în nici un caz suma de 250 lei stabilită de B. T. Anelin D..
Intimata putea răspunde prin întâmpinare, în ce a constat consultanța ce i-a fost acordată de executor, în cazul executării apelantului pentru debitul de 124 lei, consultanța care ar fi constat 250 lei, cu toate că nu s-a depus nicio dovadă că acești bani ar fi fost achitați vreodată.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Referitor la cheltuielile de executare silită din cuprinsul încheierii emisă de B. T. Anelin D. sunt alcătuite din onorariul executorului judecătoresc, taxele judiciatr de timbru, precum și alte cheltuieli necesare desfășurării executării silite, conform art.669 alin.3 PCT.7 NCPC.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, este limitat doar la verificarea încadrării acestuia în limitele prevăzute de legiuitor, iar nu de aprecierea asupra concordanței acestuia cu valoarea pricinii și munca îndeplinită de executor.
Analizând apelul, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contravenție ., numărul_ /15.05.2012, apelanta-contestatoare Ș. A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei la care s-a adăugat contravaloarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Intimata-creditoare a pornit executarea silită împotriva apelantei-contestatoare, pentru tariful de despăgubire menționat, formându-se dosarul de executare nr. 3201/E/2015 al B. T. Anelin D..
Prin încheierea din data de 22.01.2015, același executor judecătoresc a stabilit valoarea cheltuielilor de executare la suma de 335,32 lei compusă din 50 lei – comunicare acte procedură, 250 lei cheltuieli necesare executării silite conform art. 669 al 3 C.p.c., 20 lei –taxă de timbru și 15,32 lei –onorariu executor judecătoresc.
La aceeași dată a fost emisă și somația adresată contestatoarei prin care i se punea în vedere să achite suma de 28 euro și cheltuielile de executare în cuantum de 335,32 lei.
Este adevărat că apelanta-contestatoare a achitat amenda contravențională în cuantum de 250 lei, conform chitanței . nr._ aflată la fila 9 din dosarul de fond, însă acest aspect nu este de natură a o exonera de obligația de achitare a tarifului de despăgubire stabilit în sarcina sa.
Tribunalul reține că în mod corect instanța de executare a înlăturat susținerile contestatoarei privind nelegalitatea actelor de executare ca urmare a achitării amenzii contravenționale și incidenței în cauză a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012.
Dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, avute în vedere de prima instanță, stabilesc că "tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează".
Apelanta-contestatoare Ș. A. nu a contestat procesul verbal ., numărul_ /15.05.2012 de sancționare contravențională și aplicare a tarifului de despăgubire, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, nefiind deci îndeplinită condiția pentru anularea tarifului de despăgubire.
Nu are relevanță faptul că apelanta a achitat amenda contravențională stabilită prin procesul-verbal menționat, deoarece legea impune contestarea actului, pentru exonerarea de plata tarifului de despăgubire.
Prin motivele apel s-a susținut și achitarea acestuia din urmă (aspect neinvocat prin contestația la executare, în care s-a susținut doar achitarea amenzi și exonerarea de plata tarifului de despăgubire ca urmare a incidenței art. II din Legea nr. 144/2012), însă nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens, la dosarul de fond existând doar factura .-PV 15 nr._ emisă la data de 27.01.2015 de creditoare pentru contravaloarea tarifului de 28 Euro, nu și o chitanță privind achitarea acesteia.
Chiar dacă s-ar reține că prin această factură se face dovada achitării tarifului, se constată că aceasta este ulterioară emiterii actelor de executare contestate în prezenta cauză și nu poate atrage nelegalitatea acestora (în ceea ce privește obligația de plată a tarifului), având în vedere că executarea obligației după emiterea somației nu constituie o executare benevolă, cum a reținut prima instanță. Numai în măsura în care plata voluntară are loc anterior începerii executării silite s-ar putea invoca executarea benevolă a obligației și s-ar putea deci admite nelegalitatea actelor de executare ulterioare.
Nu este întemeiat nici motivul de apel prin care se invocă neaplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 371 ind. 7 alin. 1 și 3 din vechiul Cod de procedură civilă.
Referitor la acest aspect, este de reținut în primul rând că, fiind vorba de o executare silită începută la data de 07.10.2014, când CNADNR SA s-a adresat B. T. Anelin cu cerere de executare silită împotriva debitoarei A. Ș., în raport de dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă.
Dispozițiile invocate au corespondent în cele ale art. 669 alin. 4, potrivit cărora sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
Aceste dispozitii legale trebuie însă coroborate cu cele ale art 39, al 3 din Legea 188/2000 potrivit carora executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului.
Prin urmare, creditoarea nu avea obligatia de a justifica efectiv suma remisa executorului judecatoresc cu titlu de onorariu pentru acesta, stiut fiind ca aceasta suma se va recupera la finalizarea executarii silite, sub acest aspect criticile apelantei fiind neintemeiate.
Sunt însă întemeiate motivele de apel care privesc cuantumul cheltuielilor de executare, acesta putând fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheiere au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de cuantumul creanței și volumul de muncă efectuată de cei implicați în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că pot fi efectuate de către creditor cheltuieli de executare exagerate, știind că le va recupera în temeiul art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă.
Sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale art 3 din Anexa 1 din Ordinul ministrului justiției nr. 2550/2006, modificat prin Ordinul nr. 2561/30.07.2012, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Instanța nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor, întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.
Tribunalul constată însă că, prin încheierea nr. 3201/22.01.2015, s-au stabilit următoarele cheltuieli de executare în sarcina apelantei-contestatoare: 50 lei pentru comunicarea actelor de procedură, 250 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silite (art. 669 alin. 3 C.pr.civ.), 20 lei taxă timbru judiciar, 15,32 lei onorariu executor judecătoresc.
În privința sumei de 50 lei stabilită pentru comunicarea actelor de procedură, se reține că, potrivit art. 3 din Ordinul MJ 2550/C/2006 modificat prin Ordinul nr. 2561/30.07.2012, pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură, onorariul minim este de 20 lei, iar cel maxim de 400 lei. În raport de numărul actelor de executare și de activitatea necesară pentru comunicarea acestora, tribunalul apreciază că se impune reducerea acestui onorariu de la suma de 50 lei la suma de 20 lei, la care se adaugă TVA, astfel că acest onorariu va fi în cuantum de 24,8 lei.
Tribunalul constată și că suma de 250 lei este nelegal stabilită, deoarece pe de o parte executorul judecătoresc nu a detaliat ce reprezintă cheltuielile necesare desfășurării executării silite, indicând decât prevederile art. 669 alin. 3 C.pr.civ., iar pe de altă parte, deși aceste prevederi legale fac referire la taxele de timbru și onorariul executorului, acestea sunt stabilite și distinct (respectiv 20 lei și 15,32 lei) .Prin urmare, tribunalul va înlătura suma de 250 lei din cuantumul cheltuielilor de executare.
Pentru aceste considerente, în baza art. 480 NCPC, tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată în sensul admiterii în parte a contestației la executare și anulării parțiale a somației și încheierii nr. 3201, emise la data de 22.01.2015 de B. T. Anelin D. în dosarul nr. 3201/EX/2014, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de executare de la suma de 335,32 lei la suma de 60,12 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-contestatoare S. A., CNP:_, domiciliată în orașul Filiași, .. 64, județul D., în contradictoriu cu intimatul CNADNR – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția regională de Drumuri și Poduri, sediul în C., .. 17, judetul D. și B. T. Anelin D., cu sediul în C., .. 54 A, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 190/23.03.2015, pronunțată de Judecătoria Filiași.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte contestația le executare.
Anulează în parte somația și încheierea nr. 3201, emise la data de 22.01.2015 de B. T. Anelin D. în dosarul nr. 3201/EX/2014, în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de executare de la suma de 335,32 lei la suma de 60,12 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.06.2015.
Președinte, D. G. | Judecător, V. P. | |
Grefier, E. D. C. |
Red.jud.D.G.
Tehn.S.V./6 ex., 02.07.2015
Jud.fond-S.M.O.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1356/2015. Tribunalul DOLJ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1124/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
