Tutelă - autorizări date tutorelui. Decizia nr. 760/2015. Tribunalul DOLJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 760/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 760/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 760/2015
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător C. C. B.
Grefier L. B.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de reclamantul Ș. I. împotriva încheierii din data de 27.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu reclamanta Ș. D. D. și pârâtul G. N., având ca obiect tutelă - autorizări date tutorelui.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-reclamant Ș. I. asistat de avocat N. și intimata –reclamantă Ș. D. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul nu este declarat în termen, este motivat și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța din oficiu invocă excepția nulității apelului în raport de nerespectarea termenului legal de declarare a căii de atac.
Avocat N., pentru apelantul-reclamant Ș. I., solicită respingerea excepției, termenul de 30 de zile curgând de la comunicarea încheierii apelate, iar pe fond solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin încheierea de ședință de la 27 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Ștefanescu I., in contradictoriu cu pârâtul G. N..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr._ petentul Strefanescu I. a solicitat autorizarea instanței de a-l reprezenta pe numitul G. N. la dezbaterea succesiunii mamei sale G. G. M., precum si să accepte in numele interzisului partea cei i se cuvine, din moștenire si să dispună de lucrurile obținute in interesul bolnavului.
In drept petentul si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 144-145 Cod civil.
La dosar s-au depus in copie acte de stare civile, certificat de moștenitor nr. 08/12.01.2006, sentința civila nr. 8918/19.06.2014.
Instanța a reținut că prin sentința civila nr. 8918/2014 pronunțata de Judecătoria C., s-a dispus punerea sub interdicție a bolnavului G. N., numindu-se tutore Ștefanescu I..
S-a încuviințat tutorelui să îngrijească si să reprezinte bolnavul, să administreze bunurile si să apere interesele sale in mod corespunzător.
Potrivit art. 229 alin. 3 Cod civil, așa cum a fost modificat prin Legea 60/2012 "până la . disp. alin. 1, atribuțiile instanței de tutela referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau, după caz, cu privire la supravegherea modului in care tutorele administrează bunurile minorului revin autorității tutelare".
Potrivit art. 171 Cod civil, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se aplica si in cazul tutelei celui pus sub interdicției judecătoreasca, in măsura in care legea nu dispune astfel.
Coroborând cele doua texte de lege, instanța a reținut că autoritatea tutelara este cea care autorizează actele tutorelui cu privire la bunurile interzisului judecătoresc, iar nu instanța de tutelă.
Față de aceste considerente s-a dispus respingerea cererii formulate.
Împotriva încheierii de ședință din data de 27 .11.2014 pronunțată de Judecătoria C. a declarat apel reclamantul Ș. I. solicitând admiterea apelului, și într-o primă teză casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea apelului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de apel decurgând din nerespectarea termenul legal de declarare a căi de atac, Tribunalul reține următoarele:
Cererea ce face obiectul prezentei judecăți, avand ca obiect tutelă- autorizări date tutorelui, se incadreaza in dispozitiile generale prevazute de procedura necontencioasa judiciara, fiind vorba de interventia instantei in vederea luarii unor masuri legale de ocrotire.
Conform art.468 C.p.c. termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit disp. art. 534 alin.3 C.p.c., incidente în cauză, „termenul de apel va curge de la pronunțare, pentru cei care au fost prezenți la ultima ședință de judecată, și de la comunicare, pentru cei care au lipsit”.
Astfel cum rezultă din practicaua încheierii din 27.11.2014, apelantul Ș. I. a fost prezent la ultima ședință de judecată. Prin urmare, termenul de declarare a caii de atac împotriva încheierii primei instante curge de la pronuntare, potrivit art. 534 alin.3 C.pr.civ..
Prezenta cale de atac a fost promovată la data de 16.03.2015, astfel cum rezultă din data menționată pe cerere.
Termenul de apel de 30 zile este un termen procedural și se calculează pe zile libere, conform art.181 alin. (1) pct.2 C.proc.civ.
Potrivit textului de lege menționat, ceea ce se exclude din calculul termenului este ziua când începe acesta, precum și ziua în care termenul se împlinește.
Potrivit art.181 alin.2 C.proc.civ., atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, acesta se va prelungi până în prima zi lucrătoare care urmează.
În speță, socotind termenul de apel cu observarea dispozițiilor legale arătate, se constata că acesta a început să curgă la data de 27.11.2014 și, neluându-se în calcul această zi, termenul s-a împlinit la data de 28.12.2014.
Termenul în care poate fi exercitată calea de atac este un termen absolut, legal și peremptoriu, depășirea acestuia atrăgând decăderea părții din dreptul de a promova cale de atac, iar declararea apelului după împlinirea termenul de apel atrage nulitatea actului de procedură al părții, astfel cum prevede art.185 alin.1 C.p.c.
În raport de cele expuse, Tribunalul constată că, prezenta cale de atac a fost promovată cu depășirea termenului anterior menționat, motiv pentru care va respinge ca tardiv apelul declarat de reclamantul Ș. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv apelul formulat de reclamantul Ș. I., cu domiciliul în C., ., județul D. și cu domiciliul procesual ales la SCA T. și Asociații, cu sediul în C., .. 97, ., județul D., împotriva încheierii din 27.11.2014, pronunțată de Judecătoria Craivoa, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul G. N., domiciliat in C., .. 6, ., ., județul D. și intimata-reclamantă, Ș. D. D., cu domiciliul în C., ., județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2015.
Președinte, M. G. | Judecător, C. C. B. | |
Grefier, L. B. |
Red.jud.C.C. B.
Tehn.F.M./5 ex. 05.05.2015
Jud.fond.V.V.F.
← Supraveghere specializată. Sentința nr. 231/2015. Tribunalul DOLJ | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 380/2015.... → |
---|