Ordin de protecţie. Decizia nr. 591/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 591/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 591/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător C. C. B.
Grefier L. B.
Din partea Ministerului Public a participat procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D..
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de reclamanta G. A. M. împotriva sentinței civile nr. 494/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu pârâtul M. V. C., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat V. L. cu delegație de substituire pentru avocat B. O., pentru intimatul –pârât M. V. C., lipsă fiind apelanta-reclamantă G. A. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat V. L., pentru intimatul –pârât M. V. C., solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.494/20.01.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea având ca obiect instituire ordin de protecție, formulată de reclamanta G. A. M., în contradictoriu cu pârâtul M. V. C..
A fost obligată reclamanta către pârât la plata sumei de 290 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător și cheltuieli de transport.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
La data de 23 octombrie 2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr. 39._, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de reclamanta G. A. M. împotriva pârâtului M. V. C..
Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă determinată – 50 metri, față de reclamanta – victimă și față de minora rezultată din relațiile părților, obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă determinată – 50 metri față de reședința reclamantei, situată în . Preajba, ., județul D. și de locul său de muncă – Fabrica de Confecții C., interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima și copilul minor, încredințarea către mama reclamantă, spre creștere și educare, a minorei M. N. C. F., născută la data de 26 februarie 2013, stabilirea locuinței minorei la reclamantă precum și obligarea pârâtului să urmeze consiliere psihologică, în vederea prevenirii și combaterii oricăror alte forme de violență din partea acestuia, asupra sa.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile au întreținut relații de concubinaj, în urma cărora s-a născut minora sus menționată; în luna aprilie 2014 părțile au plecat în Spania împreună cu părinții pârâtului, iar înțelegerea a fost ca reclamanta să îngrijească minora și să se ocupe de gospodărie, iar ceilalți să meargă la lucru, însă o dată ajunși în Spania, reclamanta a fost deposedată de actele de identitate, de bani și bijuterii, fiind obligată de pârât și părinții săi să muncească, iar remunerația era încasată de aceștia.
S-a mai învederat că părțile au locuit într-un cort în Spania, fiica lor a fost lăsată în îngrijirea unui minor de 11 ani, iar în prezent pârâtul este în concubinaj cu o altă femeie și refuză să îi înapoieze minora reclamantei.
Reclamanta a mai precizat că este încadrată în câmpul muncii, pârâtul refuză să lucreze, iar minora este afectată de caracterul violent al pârâtului.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii 217/2003, așa cum a fost modificată prin Legea 25/2012.
Reclamanta a atașat cererii și formularul anexă la Legea 25/2012 bifat cu măsurile solicitate.
În scop probator, reclamanta a depus la dosar xerocopii de pe cartea sa de identitate și certificatul de naștere al minorei, adresa nr. 275/D/VIII/1/20.10.2014 emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Ingracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C., adeverința nr. 5.238/12.11.2014 emisă de ., rezoluția dată de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. în dosarul nr. 275/D/VIII/1/20.10.2014, delegație avocațială.
La data de 13 ianuarie 2015 pârâtul a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea cererii reclamantei ca fiind neîntemeiată precum și obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile speciale care trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea unui ordin de protecție, acestea fiind: a) existența cererii persoanei a cărei viață, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol; b) să existe o stare de pericol ce poate aduce atingere vieții, integrității fizice sau a libertății persoanei, ceea ce justifică și o urgență ca și condiție de admisibilitate; c) Starea de pericol să fie reprezentată de existența unui act de violență de orice natură; d) Starea de pericol să fie provocată de un membru de familie.
În motivarea cererii s-a arătat că este adevărat că între părți au intervenit anumite neînțelegeri în Spania, deoarece reclamanta a cunoscut acolo un alt bărbat, cu care se întâlnea în timpul cât pârâtul se afla la muncă, însă pârâtul nu a recurs vreodată la acte de violență sau amenințări la adresa reclamantei.
S-a mai precizat de către pârât că la sfârșitul lunii iulie 2014 reclamanta a plecat cu acel bărbat cu care se află și în prezent în relații de concubinaj, părăsind astfel pârâtul și minora rezultată din relațiile lor.
A mai declarat pârâtul că minora beneficiază de condiții bune de creștere și educare în domiciliul pârâtului, care o îngrijește corespunzător, fiind ajutat și de părinții lui; de la sfârșitul lunii iulie 2014 reclamanta nu a mai venit să viziteze minora, iar până în prezent ea a văzut-o de trei ori.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 c.proc.civ.
În scop probatoriu, în conformitate cu prevederile art. 311 și urm. c.proc.civ., la solicitarea reclamantei, instanța a încuviințat la termenul din 2.12.2014 administrarea probei testimoniale, fiind audiate la acest termen martorele M. B. I. propusă de reclamantă și S. S. M. propusă de pârât, ale căror declarații au fost consemnate și depuse la dosar.
La acest termen, în conformitate cu prevederile art. 351 și urm. c.proc.civ. s-au luat interogatorii reciproce de către părți, răspunsurile acestora fiind atașate la dosar.
Instanța a constatat faptul că, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta și pârâtul au întreținut relații de concubinaj de circa cinci ani, în urma cărora a rezultat minora M. N. C. F., născută la data de 26 februarie 2013; în prezent pe rolul Judecătoriei C. se află înregistrat dosarul nr. 35._, având ca obiect stabilire domiciliu minor, acțiunea fiind formulată de reclamanta G. A. M. împotriva pârâtului M. V. C..
În ceea ce privește declarațiile martorelor audiate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Martora M. B. I., propusă de reclamantă și audiată la acest termen, a declarat că a fost prietenă de familie cu părțile și știe că acestea au întreținut relații de concubinaj timp de cinci ani, din relațiile lor s-a născut minora M. N., în luna februarie 2013, iar în vara anului 2014, părțile s-au despărțit în fapt, în urma părăsirii de către reclamantă a domiciliului comun.
În perioada cât locuiau împreună, deseori între părți aveau loc discuții contradictorii, ambii erau violenți verbal reciproc, datorită neajunsurilor financiare, a geloziei paratului și a condițiilor de trai precare din Spania.
De mai multe ori, pană în vara anului 2014, pârâtul a agresat-o pe reclamantă, în urma certurilor dintre aceștia, iar din luna iunie 2014, părțile nu s-au mai întâlnit; părțile nu au avut serviciu, ele lucrând sezonier prin Spania, la muncile agricole.
A mai declarat martora că din vara anului 2014, minora a rămas la tatăl reclamant, care îi oferă condiții bune de creștere și educare, iar între cei doi există un atașament reciproc.
Minora este atașată și de mama pârâtă, însă copilul este mai atașat de tatăl reclamant.
Din vara anului 2014, pârâtul nu i-a mai telefonat reclamantei, nu a purtat corespondență cu aceasta și nu a venit in domiciliul ei, pentru a o deranja, martora cunoscând aceste aspecte chiar din spusele reclamantei.
Martora a mai învederat că în mod periodic, reclamanta a trimis bani și alimente minorei.
Martora nu a locuit împreună cu părțile în Spania, ea locuia la alte case, iar ei în zona unui câmp, într-un cort; deseori reclamanta se plângea martorei de conflictele cu paratul.
Deseori, minora era lăsat în grija fratelui ei de 10 ani.
Când părțile au plecat in Spania, a fost hotărârea ambilor de a merge acolo să muncească și să locuiască într-un cort, iar reclamanta a fost de acord ca minora să fie îngrijită de fratele ei sau de alte rude, cât timp ea era la muncă; frecvent, de ambii copii se ocupa fratele pârâtului.
Mai cunoaște martora că reclamantul a adus o altă femeie în cortul din Spania, la două săptămâni după ce a plecat pârâta; părinții pârâtului nu sunt agresivi.
Martora cunoaște cele declarate din spusele reclamantei și personal a apreciat că pârâtul nu constituie un pericol pentru reclamantă sau pentru alte persoane.
Martora S. S. M., propusă de pârât și audiată la același termen, în calitate de fostă vecină a părților cunoaște că acestea au întreținut relații de concubinaj timp de cinci ani, din relațiile lor s-a născut minora M. N., în luna februarie 2013, iar în vara anului 2014, în luna iulie, părțile s-au despărțit in fapt, în urma părăsirii de către reclamantă a domiciliului comun.
Reclamanta nu a fost izgonită de pârât sau de altcineva și martora nu înțelege de ce a plecat de acasă, lăsând minora în grija pârâtului .
Banii câștigați în Spania erau strânși în comun, pentru ca părțile să își construiască o casă în România.
Martora a vorbit cu fiecare dintre cei doi când s-au întors în țară și aceștia nu i-au spus de certuri, doar reclamanta i-a spus martorei că o dată a fost lovită de pârât în Spania.
Cât timp paratul era la muncă în Spania, lăsa minora în grija unei cumnate; minora a fost bine îngrijită acolo.
Martora s-a întâlnit deseori cu părțile în Spania și o singură dată reclamanta i-a spus că a fost lovită, apoi părțile s-au despărțit în fapt.
Niciodată, pârâtul nu a mai contactat-o pe reclamantă, din vara anului 2014, nu a venit vreodată în domiciliul ei, iar când aceasta venea la el să vadă minora, el s-a comportat civilizat față de ea.
A mai declarat martora că în prezent, pârâtul îi oferă minorei condiții bune de creștere și educare, între ei este un atașament reciproc, este atașată și de mamă, dar mai mult de tatăl reclamant.
Pârâtul a cumpărat o casă în ., unde locuiește cu minora.
Mai cunoaște martora că motivul pentru care părțile s-au despărțit a fost bănuiala pârâtului că reclamanta avea un alt bărbat.
Încă de la nașterea sa, minora a fost crescută în ., de ambii părinți, fiind ajutați de bunicii paterni ai minorei.
Martora locuiește aproape de domiciliul pârâtului și știe că acesta nu este cunoscut ca persoană violentă, nu prezintă nici un pericol pentru reclamantă sau minoră.
Înainte de a pleca în Spania, reclamanta i-a spus martorei că s-a lovit la cap când tăia lemne, iar la câteva zile, ea a spus că paratul a lovit-o cu telefonul mobil.
Cunoaște martora că reclamanta a fost de acord să locuiască în cort în Spania și să lase minora in îngrijirea cumnatei sale, cât timp era la muncă.
Părțile aveau casă închiriată, în alt oraș din Spania, însă locuiau în câmp, ca să fie mai aproape de plantația unde lucrau.
Cunoaște martora că părțile se înțelegeau destul de bine și reclamanta putea lua decizii în familie, dacă vroia; pârâtul a adus o altă femeie în casă la circa două, trei săptămâni după plecarea reclamantei, iar în prezent, locuiește cu altă femeie decât cea din Spania.
În zona cortului părților, erau mai multe corturi de români, unii din ei fiind din .; de două ori, reclamanta i s-a plâns martorei de două agresiuni ale pârâtului, o dată înainte de plecarea in Spania și una în acea perioadă.
Potrivit prevederilor art. 2, așa cum a fost modificat prin pct. 3 al art. I, din Legea nr. 25/2012 de modificare a Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie „ Violenta in familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate.
(2) Constituie, de asemenea, violență in familie împiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertățile fundamentale ”.
În conformitate cu prevederile art. 2(1) din legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, „ Violenta in familie se manifesta sub următoarele forme:
a) violenta verbala - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;
b) violenta psihologica - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune si de suferința psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum si alte acțiuni cu efect similar;
c) violenta fizica - vătămarea corporala ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de par, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum si alte acțiuni cu efect similar;
d) violenta sexuala - agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea întreținerii unor relații sexuale forțate, viol conjugal;
e) violenta economica - interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte acțiuni cu efect similar;
f) violenta sociala - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv in locuința familială, privare intenționata de acces la informație, precum si alte acțiuni cu efect similar;
g) violenta spirituala - subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderării la credințe si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte acțiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare ”.
Așa cum se menționează în cuprinsul art. 2(3) din legea nr. 217/2003, așa cum a fost modificat prin introducerea pct. 4 al art. I din Legea nr. 25/2012, „ Victima violentei in familie are dreptul:
a) la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private;
b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;
c) la protecție speciala, adecvata situației si nevoilor sale;
d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare sociala, precum si la asistenta medicala gratuita, in condițiile prezentei legi;
e) la consiliere si asistenta juridica gratuita, in condițiile legii ”.
Prin dispozițiile art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată, se stipulează că „ (1) Persoana a cărei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, in scopul înlăturării stării de pericol, sa emită un ordin de protecție, prin care sa se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele masuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporara a agresorului din locuința familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei si, după caz, a copiilor, in locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosința al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajata încât agresorul sa nu vina in contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de reședința, locul de munca sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa in anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda politiei armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.
(2) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune si suportarea de către agresor a chiriei si/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne in locuința familiala.
(3) Pe lângă oricare dintre masurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, in special in scopul dezintoxicării ”.
După cum se știe, fapta este o manifestare a individului în sfera realității, în cadrul relațiilor sociale, iar pericol social prezintă orice activitate contrară normelor în vigoare, deoarece împiedică normala desfășurare a relațiilor sociale.
În speța de față, în urma analizării probelor administrate, instanța a constatat că asupra reclamantei au fost exercitate de către pârât acte de violență psihică și fizică, însă acestea nu au fost de o gravitate atât de mare încât să pună în pericol viața și integritatea fizică ori psihică sau libertatea persoanei, în sensul dispozițiilor legale anterior enumerate.
Astfel, ambele martore audiate au declarat că de peste 6 luni pârâtul nu a mai luat legătura cu reclamanta și nu a exercitat vreun act de agresiune față de ea; de altfel prin răspunsurile nr. 4 și 6 la interogatoriu, reclamanta a recunoscut că din luna iulie 2014 pârâtul nu a mai comunicat cu aceasta personal sau prin telefon, deci de 6 luni de când părțile s-au despărțit, nu s-au mai întâlnit niciodată.
Tot reclamanta a recunoscut că ea a plecat din domiciliul comun al părților în luna iulie 2014, de atunci minora M. N. C. F., născută la data de 26 februarie 2013, a rămas să locuiască împreună cu tatăl pârât, iar de câte ori reclamanta a venit să o vadă, nu a fost împiedicată sau agresată, fiind chiar bine primită( răspunsul nr. 7 la interogatoriu).
De altfel, chiar martora M. B. I., propusă de reclamantă, a declarat că pârâtul nu constituie un pericol pentru reclamantă sau pentru alte persoane, cu toate că a auzit de unele conflicte reciproce dintre părți.
Martora S. S. M., propusă de pârât, a declarat că încă de la nașterea sa minora rezultată din relațiile părților a fost crescută în ., de către părți împreună cu părinții pârâtului.
Instanța a constatat din probele administrate că de peste jumătate de an reclamanta a plecat din locuința comună a părților, iar de atunci pârâtul niciodată nu a pus în pericol viața sau integritatea fizică a sa sau a minorei.
Așadar, instanța a constatat că, deși este evidentă starea de tensiune între părți, din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat iminența producerii unor infracțiuni privitoare la viața și integritatea reclamantei sau a minorei, care să justifice adoptarea măsurii de obligare a acestuia să păstreze o distanță corespunzătoare față de reclamantă.
De asemenea instanța a constatat că neîntemeiat și capătul de cerere privind încredințarea minorei M. N. C. F., născută la data de 26 februarie 2013, având în vedere că din ansamblul probelor administrate rezultă că locuința stabilă a acesteia se află în ., unde a fost crescută de părți și de bunicii paterni, care îi oferă condiții bune de creștere și educare, acolo locuind și în prezent.
În conformitate cu prevederile art. 263 alin. 1 din codul civil, „ Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului ”, iar în art. 496 alin. 1, 2, 3 și 4 din codul civil se menționează: „ Copilul minor locuiește la părinții săi.
Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili de comun acord, locuința copilului.
În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.
Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile expres prevăzute de lege”.
Având în vedere textele de lege sus menționate precum și declarațiile martorelor audiate, conform cărora minora este mai atașată de tatăl pârât decât de mamă, fiind crescută în locuința acestuia, împreună cu bunicii paterni, instanța apreciază faptul că este în interesul minorei să rămână în grija tatălui pârât, în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii având ca obiect stabilire locuință minor, pe dreptul comun, el asigurându-i stabilitate afectivă, locativă, educațională.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept precum și faptul că nu s-a dovedit starea de pericol pentru integritatea fizică și psihică a reclamantei și fiicei sale, în sensul prevederilor art. 23-27 din legea nr. 217/2003 republicată, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, instanța a respins cererea acesteia ca fiind neîntemeiată.
Văzând și prevederile art. 453 alin. 1 c.proc.civ., fiind în culpă procesuală, reclamanta a fost obligată către pârât la plata sumei de 290 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător și cheltuieli de transport.
Împotriva sentinței civile nr. 494/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., în termen legal a declarat apel reclamanta G. A. M. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărâri atacate, iar pe fond admiterea cererii și emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului M. V. C..
În motivarea, a arătat că părțile au întreținut relații de concubinaj, în urma cărora s-a născut minora sus menționată; în luna aprilie 2014 părțile au plecat în Spania împreună cu părinții pârâtului, iar înțelegerea a fost ca reclamanta să îngrijească minora și să se ocupe de gospodărie, iar ceilalți să meargă la lucru, însă o dată ajunși în Spania, reclamanta a fost deposedată de actele de identitate, de bani și bijuterii, fiind obligată de pârât și părinții săi să muncească, iar remunerația era încasată de aceștia.
S-a mai învederat că părțile au locuit într-un cort în Spania, fiica lor a fost lăsată în îngrijirea unui minor de 11 ani, iar în prezent pârâtul este în concubinaj cu o altă femeie și refuză să îi înapoieze minora reclamantei.
Apelanta-reclamanta a mai arătat că este încadrată în câmpul muncii, pârâtul refuză să lucreze, iar minora este afectată de caracterul violent al pârâtului. A mai solicitat și încredințarea minorei M. N. C. F., născută la data de 26 februarie 2013.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, tribunalul constată că instanța de fond a apreciat corect starea de fapt soluția adoptată fiind justă, temeinică și legală.
În speța de față, în urma analizării probelor administrate, Tribunalul constată că că de peste jumătate de an apelanta-reclamanta a plecat din locuința comună a părților, iar de atunci intimatul-pârât niciodată nu a pus în pericol viața sau integritatea fizică a sa sau a minorei.
Așadar, Tribunalul constată că, deși este evidentă starea de tensiune între părți, din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat iminența producerii unor infracțiuni privitoare la viața și integritatea apelantei-reclamante sau a minorei, care să justifice adoptarea măsurii de obligare a acestuia să păstreze o distanță corespunzătoare față de aceasta.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea locuinței minorei la apelanta, Tribunalul constată din întreg probatoriul administrat în cauză că minora este mai atașată de tatăl pârât decât de mamă, fiind crescută în locuința acestuia, împreună cu bunicii paterni, motiv pentru care se apreciază faptul că este în interesul minorei să rămână în grija tatălui pârât, în mod provizoriu, până la soluționarea acțiunii având ca obiect stabilire locuință minor, pe dreptul comun, el asigurându-i stabilitate afectivă, locativă, educațională.
Față de cele de mai sus, constatând că sentința apelată este temeinică și legală, motivată corect în fapt și în drept, tribunalul văzând și disp.art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul ca neîntemeiat.
Văzând și prevederile art. 453 alin. 1 c.proc.civ., fiind în culpă procesuală, apelanta-reclamanta va fi obligată la 200 lei cheltuieli de judecată statului, reprezentând onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta G. A. M., CNP_, cu domiciliul în . Preajba, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 494/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu pârâtul M. V. C., CNP_, domiciliat în comuna G., ., județul D..
Obligă apelanta la 200 lei cheltuieli de judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2015.
Președinte, M. G. | Judecător, C. C. B. | |
Grefier, L. B. |
Red.jud.M.G.
Tehn.F.M./4 ex. 01.04.2015
Jud.fond.R.B.
| ← Supraveghere specializată. Sentința nr. 255/2015. Tribunalul DOLJ | Supraveghere specializată. Sentința nr. 232/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
