Validare poprire. Sentința nr. 2982/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2982/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 33300/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 170/2015

Ședința publică de la 02 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. A.

Judecător D. F. S.

Grefier E. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelanta creditoare ., împotriva sentinței civile nr. 2982 din 25.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și intimata terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru constatarea perimării, dosarul fiind suspendat în baza art. 1551 , C.pr.civ. la termenul din 14 octombrie 2013.

Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită cu apelanta creditoare ., potrivit dispozițiilor art. 98 C.pr.civ. și din oficiu, invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.12.2012 sub nr._, creditoarea ., în contradictoriu cu debitorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și terțul poprit T. C., CAS D. și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII a solicitat validarea înființărilor poprire creanță din data de 23.10.2012 până la achitarea integrală a debitului total în cuantum de 57.984,51 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare în dosarul de executare nr. 134/E/2012 al B. I. C. F..

În fapt, creditoarea a arătat că în data de 13.04.2012 a solicitat punerea în executare a titlului executoriu constituit din sentința nr. 2198/19.10.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, iar după obținerea încheierii de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc a emis somație precum și adrese de înființare a popririi, cărora nu li s-a dat curs.

A solicitat amendarea terțului poprit. Cu suma de 1000 lei.

În drept, s-au invocat dispoz. art. 460 C.p.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

În susținerea cererii, creditoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: adresa către CAS D., T. C., Ministerul Sănătății, dovezile de primire, înființare poprire nr. 134/09.11.2012, adresa nr._/08.11.2012, proces-verbal/05.09.2012 în dosar de executare nr. 134/E/2012, sentința nr. 140/14.03.2012 a Tribunalului D., somație nr. 134/19.04.2012, proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare/19.04.2012, încheierea nr. 2064/13.04.2012 pronunțată de Judecătoria C., cerere de încuv. a executării silite, chitanță, sentința nr. 2198/2011/19.10.2011 a Tribunalului D. și a timbrat legal cererea.

Prin încheierea de la 07.01.2013 cauza a fost suspendată în temeiul dispoz. art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ. și repusă pe rol la cererea contestatoarei cu achitarea taxei de timbru aferentă repunerii pe rol.

În dovedirea celor susținute, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.

Din oficiu, instanța a dispus efectuarea unei adrese către B. I. C. F. pentru a înainta în copie certificată dosarul de executare nr. 134/E/2012, depus la instanță la data de 22.02.2013 și a solicitat relații terțului poprit, comunicate cu adresa nr._/19.02.2013.

Prin sentința civilă nr. 2982 din 25.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea de validare a popririi formulata de creditoarea ., în contradictoriu cu debitorul S. C. Județean de Urgenta C. și terțul poprit T. C..

A fost validată poprirea înființată la data de 23.10.2012 de B. I. C. F. în dosarul de executare nr. 134/E/2012 asupra sumelor de bani datorate debitorului S. C. Județean de Urgență C. de către terțul poprit T. C. până la concurența sumei de 57.984,51lei.

A fost obligat terțul poprit să plătească creditoarei suma menționată în limita creanței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut că creditoarea . a chemat în judecată pe debitorul S. C. Județean De Urgență C., solicitând validarea înființării popririi în mâinile terțului poprit T. municipiului C., CAS D. și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII pentru suma de 57.984,51 lei, sumă datorată de debitoare în baza sentinței civile nr. 2198/19.10.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ .

Întrucât debitoarea nu s-a conformat, creditoarea a solicitat executarea silită a titlului executoriu menționat formându-se dosar de executare nr. 134/E/2012 al B. I. C. F., în cadrul căruia a fost emisă înființare poprire creanță nr.134/E/2012 din data de 23.10.2012 în mâinile terțului poprit T. municipiului C., CAS D. și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII a cărei validare se solicită, având în vedere că terțul poprit nu a dat curs acesteia și nu a înaintat sumele de bani solicitate.

Potrivit disp. art. 460 (1) ind.2 C.P.CIV., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare are posibilitatea de a solicita instanței de executare, validarea popririi și dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată.

În speță, aceste elemente sunt întrunite, întrucât debitorul S. C. Județean de Urgență C. ca instituție publică are deschise conturile în cadrul terțului poprit T. mun. C., iar titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Pentru considerentele expuse și având în vedere că instanța, în procedura de validare a popririi, verifică exclusiv confirmarea obligației de plată impusă terțului poprit prin adresa de înființare a popririi, în limitele acesteia, fără posibilitatea de extindere a limitelor raportului obligațional tripartit astfel născut, s-a apreciat că cererea de validare a popririi este întemeiată, urmând a fi admisă.

Instanța a dispus validarea popririi înființată la data de 23.10.2012 de B. I. C. F. în dosarul de executare nr. 134/E/2012 asupra sumelor de bani datorate debitorului S. C. Județean de Urgență C. de către terțul poprit T. C. până la concurența sumei de 57.984,51lei.

Terțul poprit a fost obligat să plătească creditoarei suma menționată în limita creanței.

În ceea ce privește cererea creditoarei privind amendarea terțului poprit, aceasta va fi respinsă de instanță, întrucât nu s-a reținut reaua-credință a terțului poprit, acesta procedând legal, urmând a vira sumele către creditoare, în condițiile în care în conturile debitoarei vor exista sume de bani cu această destinație, virate de ordonatorul de credite, așa cum prevede O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea ..

Prin încheierea de ședință de la 14 octombrie 2013 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art.1551 C.pr.civ., constatând că nu a fost depus 1 exemplar al motivelor de apel.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.

Potrivit art.248 C.pr.civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an „.

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.

Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp, nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, se va constata perimat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat apelul declarat de apelanta creditoare ., împotriva sentinței civile nr. 2982 din 25.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul debitor S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și intimata terț poprit T. C.,

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2015

Președinte,

L. A.

Judecător,

D. F. S.

Grefier,

E. B.

Red.jud.D.F.S.

Tehn.F.M./2 ex.

Jud.fond.L.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2982/2015. Tribunalul DOLJ