Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 2078/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2078/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 6294/121/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2078
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.10.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. L. N.
GREFIER: N. F.-C.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „exequator”, promovată de către petenta D. G., prin mandatar R. Steluța, cu domiciliul în mun. G., .. 4, ., ..
Cauza a fost apelată în ședința publică din data de 22.10.2013, termen la care, legal citată petenta a lipsit, iar instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 29.10.2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 22.08.2013, reclamanta D. G., prin mandatar R. Steluța, a solicitat recunoașterea sentinței de divorț pronunțate de Curtea de Justiție din Pireu în dosarul nr.3837/2010 la data de 15.09.2011.
În motivare, a arătat că în anul 2010 a solicitat instanțlor judecătorești din Pireu desfacerea căsătoriei. Asupra acestei cererei s-a pronunțat Cureta de Justiție din Pireu, admițând-o și pronunțând desfacerea căsătoriei.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, a invocat art.167, 172 din Legea nr.105/1992, art.2 alin.1 lit.d și art.109 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din copiile originalului și traducerii deciziei nr.4924/2011 pronunțate de Curtea de Justiție din Pireu în dosarul nr.3837/2010, rezultă că s-a desfăcut căsătoria dintre D. Gerasimos și P. G., oficiată pe 22.05.2000, conform certificatului . nr._ eliberat de Primăria Municipiului G. la data de 01.08.2000.
Analizând cererea prin prisma condițiilor enumerate de art.1094 și următoarele din C.proc.civ., instanța reține:
- decizia nr.4924/2011 pronunțată de Curtea de Justiție din Pireu în dosarul nr.3837/2010 este tradusă oficial;
- cererea are caracter necontencios, neexistând o altă parte de citat, iar
- hotărârea străină este definitivă și poartă apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 05.10.1961, deci beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate.
În consecință, văzând că în cauză nu există impedimente pentru recunoașterea hotărârii străine, instanța va admite acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta D. G. prin mandatar R. Steluța, cu domiciliul în G., ..4, ., ..
Recunoaște cu efecte depline în România decizia nr.4924/2011 pronunțată de Curtea de Justiție din Pireu, în dosarul nr.3837/2010, prin care s-a desfăcut căsătoria reclamantei D. G. cu numitul Gerasimos D..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce poate fi depus la Tribunalul G..
Pronunțată în ședința publică azi, 29.10.2013.
Președinte,
F. L. N.
Grefier,
N. F.-C.
Red. Dact Jud. F.L.N./27.01.2014
Gref. NFC/ 3 ex./ 28.01.2014
.>
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1762/2013. Tribunalul GALAŢI | Cereri. Sentința nr. 4646/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|