Fond funciar. Sentința nr. 152/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 152/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 8249/121/2013
Dosar civil nr._ *
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T. ; JUDEȚUL G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 152
Ședința publica din 23.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte - Judecător -I. C.
Grefier - T. G.
Pe rol se află spre soluționare, în rejudecare, cererea civilă de față, având ca obiect “fond funciar - nulitate absolută parțială titlu de proprietate “, promovata de reclamanții: D. N. și D. V., domiciliați în ., împotriva pârâților: D. D. și F. E., ambii din ., și în contradictoriu cu intimatele: C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Matca, cu sediul în ., și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor G., cu sediul în G., ., județul G..
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: reclamanta D. V. – asistată de avocat T. A. care reprezintă și pe reclamantul lipsă D. N. ; av. Mavrochefalos O. pentru pârâtul D. D. – lipsă; pârâta F. E., personal, și consilier juridic B. I. pentru intimata C. Județeană G.; lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei C. L. Matca .
Procedura de citare este legal îndeplinită .
De pe actele dosarului se expune referatul cauzei de către grefier privind obiectul cauzei, părțile și stadiul în care se află judecata ; după care:
Prezentă în instanță, pârâta F. E. se legitimează cu actului de identitate apoi, interpelată fiind, precizează că este de acord cu acțiunea reclamanților și anularea parțială a titlului de proprietate .
Av. Mavrochefalos O. pentru pârâtul D. D. învederează instanței că formulează obiecțiuni la raportul de expertiză topografică efectuat de A. F., arătând că solicită refacerea evaluării și a culculelor ori, acestea să fie corectate de către instanță, întrucât în realitate sunt 6371 mp. din care 5371 mp. TP autor D. M. și 1000 mp. ai lui D. N. conform TP din 1993, iar expertul ar fi trebuit să concluzioneze corect că atât cei 1000 mp. cât și cei 5371 mp. fac parte din cei 6371 mp., și nu că 1000 mp. fac parte din 5371 mp., total eronat.
În actul de partaj testamentar din 1941 la pct.c este menționată proprietatea lăsată moștenire lui D. V. ( tatăl reclamantului) de autorul părților- T. U. D., iar din celelalte acte și titluri de proprietate rezultă succesiunea transmiterii acestora.
Mai arată că expertiza topografică, așa cum este întocmită, favorizează în exclusivitate pe reclamant, întrucât nu a fost calculată suprafața reală existentă în teren, expertul depășindu-și atribuțiile.
În concluzie, solicită instanței admiterea obiecțiunilor și efectuarea unui supliment la raportul de expertiză topografică care să lămurească toate aspectele invocate. Precizează în clar, că în teren sunt 6371 mp. și nu 5371 mp. cum a concluzionat expertul .
Av.T. A., față de obiecțiunile formulate la raportul de expertiză topografică de av.Mavrochefalos O. pentru pârâtul D. N., arată că, în opinia sa, expertiza este corectă și legală efectuată cu respectarea întocmai a dispozițiilor deciziei de casare, motiv pentru care solicită respingerea obiecțiunilor ca neîntemeiate. Din cuprinsul expertizei rezultă că cei 1000 mp. se suprapun cu cei 5371 mp., iar expertul a precizat cât a găsit în realitate în teren, măsurând suprafața cu semne de hotar nemodificate; de asemenea, în opinia sa, expertul a răspuns clar obiectivelor stabilite de instanță iar expertizate este corectă și legală.
Consilier juridic B. I. față de obiecțiunile formulate, precizează că lasă la aprecierea instanței .
Av. Mavrochefalos O. insistă în admiterea obiecțiunilor și efectuarea unui supliment la raportul de expertiză .
Instanța, analizând obiecțiunile formulate raportat la cuprinsul și concluziile raportului de expertiză, respinge obiecțiunile ca neîntemeiate.
Instanța conform art. 150 C.p.c. apreciază cauza în stare de judecată si acorda părților cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Av. T. A. pentru reclamanții D. N. și D. V. având cuvântul, reiterează pe scurt motivele în fapt și în drept invocate în petitul cererii de chemare în judecată, arătând că în realitate prin actul de vânzare-cumpărare s-a transmis reclamanților întreaga suprafață de 5168 mp., ulterior eliberându-se titlu de proprietate doar pentru suprafața de 1000 mp. care se suprapune cu terenul înscris în titlul din 2003; această suprafață de 1000 mp. nu a putut fi identificată tocmai pentru că se suprapune cu 5168 mp.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu toate capetele de cerere, în sensul constatării nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.1900 din 11.03.2003 în ce privește suprafața de 5168 mp. teren din T 22, P 15, cu consecința obligării Instituției Prefectului la emiterea unui ordin care să conțină atribuirea în proprietate a acestei suprafețe. De asemenea, solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, mai puțin a pârâtei F. E. care a fost de acord cu acțiunea .
Av. Mavrochefalos O. pentru pârâtul D. D., având cuvântul solicită instanței respingerea cererii ca nefondate, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Solicită instanței a fi avute în vedere toate apărările invocate prin întâmpinare, actele și lucrările dosarului.
Expune o succesiune a evenimentelor ce au determinat litigiul de față, arătând că în anul 1983 D. V. a vândut reclamantului doar suprafața de 250 mp. și nu, cum eronat susține reclamantul, 5168 mp. După această vânzare părinții au continuat să locuiască și să muncească terenul fiind membri cooperatori.
O dată cu apariția Decretului-Lege nr.42/1990 și a Legii nr.18/1991 reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate,și conform legii i s-a reconstituit suprafața la care avea dreptul, de 1000 mp.- conform TP nr._-57 din 06.12.1993.
Ulterior, mama părților – D. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după tatăl D. V., eliberându-se titlu de proprietate nr.1900 din 11.03.2003, a cărui anulare se cere, titlu care cuprinde suprafața de 4 ha și 2668 mp.din care 5168 mp. intravilan – suprafața cu care D. V. figura înscris în registrul agricol al comunei Matca.
Mai arată că reclamantul D. N. dorește să acapareze singur acest teren, fără a-l împărți legal cu ceilalți moștenitori. Solicită a se observa că din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.230/2010 ( fila 50 în dosarul de fond) eliberat în succesiune def. D. M. este inclusă în masa succesorală suprafața de 5168 mp. din TP 1990/11.03.2003, certificat de moștenitor la care au consimțit toți moștenitorii, inclusiv reclamantul care a fost deacord.
Pentru aceste motive, solicită respingerea cererii ca nefondată cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic B. I. reprezentând intimata C. Județeană G. având cuvântul formulează concluzii de respingere a cererii arătând că titlu de proprietate nr.1900 din 11.03.2003, a cărui anulare se cere, a fost eliberat cu respectarea prevederilor legii fondului funciar; reclamantul nu a contestat propunerea Comisiei Locale în termenul legal, aceasta fiind apoi validată de C. Județeană și s-au emis în mod legal cele trei titluri de proprietate . Conform registrului agricol reclamantul D. neculai a primit suprafața de 250 mp. conform legii în vigoare, Legea nr.58/1974
În concluzie, solicită respingerea cererii, menținerea titlului de proprietate ca fiind temeinic și legal .
Pârâta F. E., având cuvântul pe fondul cauzei, precizează că lasă la aprecierea instanței.
Instanța ia act de concluziile formulate, constată închise dezbaterile în cauză și o reține în pronunțare; după deliberare pronunțând sentința civilă de față .
I N S T A N T A :
Asupra cauzei civile de față.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria T. sub nr.1662/324 din data de 07.04.2011 reclamanții D. N. și D. V. au chemat în judecată pe pârâții D. D., F. E., C. locala Matca și C. Județeană Galati și au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 1900/11.03.2003 în sensul excluderii suprafeței de 5168 mp situat în T 22 P15 și să fie obligată Instituția Prefectului de a emite un ordin care să prevadă atribuirea suprafeței de 5168 mp, să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, se arată în motivarea cererii de către reclamanți, au devenit proprietari ai imobilului situat în . casă de locuit și teren aferent de 5168 mp, imobil având ca vecinătăți N-L. A., S-drum comunal, E- S. I., V- D. D. conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 558/03.03.1983 la notariatul de Stat local T..
La data perfectării actului, din cauza interdicției prevăzută de art. 30 alin 2 din Legea 58/1974, nu s-a menționat suprafața de 5168 mp pe care au dobândit-o și stăpânit-o în fapt din momentul încheierii actului.
Mai arată reclamanții că această suprafață de teren rezultă din actul autentic intitulat « Partaj testamentar » din 13.06.1941 în care apare D. V., adică vânzătorul din contractul de vânzare cumpărare menționat.
Susțin reclamanții că începând cu data de 03.03.1983 au stăpânit sub nume de proprietar suprafața de teren arătată și acest lucru rezultă din toate adeverințele eliberate de Primăria Matca.
La data de 06.12.1993 i s-a eliberat titlul de proprietate nr._-57 pentru suprafața de 1000 mp teren intravilan, deși terenul aferent casei de locuit era împrejmuit și însuma 5584 mp, iar cu acest teren figura la rolul agricol și plătea impozitele.
Apoi la data de 11.03.2003 s-a eliberat titlul de proprietate nr. 1900 pentru autoarea D. M. (mama reclamantului, respectiv soacra reclamantei) pentru suprafața totală de 4,2668 ha teren din care 3,75 ha teren extravilan și 5168 mp teren intravilan.
Arată reclamanții că terenul se află în T 22 P 15, se compune din 2368 mp teren arabil, 200 mp curți construcții și 2600 mp alte categorii, este aferent casei de locuit și anexelor gospodărești reprezentând curtea și gradina, și a fost avut în vedere la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare în anul 1983.
Susțin reclamanții că terenul de 1000 mp ce le-a fost reconstituit se află în mijlocul curții, iar megieșii din titlul de proprietate nu sunt cei reali.
În drept, au fost invocate disp. Art. 23, art. 36 alin. 3 și 4 din Legea 18/1991, art. 8 din Decretul Lege 42/1990, art. III din Legea nr. 169/1997.
În dovedire s-a solicitat proba cu acte sens în care s-au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare autentificat sub n. 558/03.03.1983 la Notariatul de Stat Local T. din care rezultă că D. V. a transmis către D. N. și D. V. dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată în localitatea Matca, formată din 3 camere, un antret, un chiler, iar terenul aferent locuinței în suprafață de 250 mp a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 alin. 2 din Legea 58/1974 (fila 7); partaj testamentar din 13.06.1941 (fila 8), chitanță de plată a impozitului pentru teren intravilan și extravilan eliberată pe numele D. N. (fila 9) ; titlul de proprietate nr._-57/06.12.1993 din care rezultă că pentru D. N. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 ha teren intravilan . 600 mp curți construcții și 400 mp arabil (fila 10); titlul de proprietate nr. 1900/11.03.2003 din care rezultă că pentru D. M. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,2668 ha teren situat în localitatea Matca, din care 3,7500 ha teren extravilan și 5168 mp teren intravilan (fila 11).
La dosar s-a depus documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr 1900/11.03.2003 în care se regăsesc fișa de punere în posesie (fila 17), acte de stare civilă (file 18-19), fila din registrul de depunere al cererilor de reconstituire (fila 20).
S-a depus și documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr_-57/06.12.1993 în care se regasesc: fișa de punere în posesie pentru D. N. (fila 32), cerere de reconstituire formulată de D. N. la data de 28.07.1993 prin care solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața situată în jurul locuinței (fila 33).
La dosar s-a depus certificatul de mostenitor nr 206/25.10.2010 eliberat de BN « Pacta » din T. din care rezultă masa succesorala și mostenitori ramasi în urma decesului lui D. M. (fila 49), certificat de mostenitor suplimentar nr 230 la CM nr 206/2010 eliberat de notar public I. Guritoiu (fila 50).
Pârâtul Danilă D. depune la dosar întâmpinare prin care solicită a fi respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanti și arată că terenul de care fac vorbire reclamanții face parte dintr-un trup mai mare de pământ ce a aparținut bunicului dânsului D. T., teren din care i s-a dat și dânsului 3000 mp, restul de teren rămânând lui D. V., tatăl părților.
În anul 1983 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare în care se mentionează doar o suprafața de 250 mp teren, iar după apariția Legii 18/1991 și a Decretului Lege 42/1990 reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, acest drept fiindu-i recunoscut doar pentru 1000 mp teren.
Mai arată pârâtul că mama dânsului Danilă M. a facut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate dupa soțul dânsei D. V. și i s-a eliberat titlul de proprietate nr 1900/2003 pentru suprafața de 4,2668 ha tren, din care 5168 mp teren intravilan, teren rezultat din registrul agricol al comunei Matca.
Apoi în anul 2003 D. M. vinde lui Dănila N. prin contractul de vânzare cumpărare nr 1350/06.05.2003 suprafața de 8500 mp teren extravilan.
Cererea nu a fost motivat în drept, iar în dovedire s-a solicitat proba cu acte, interogatorii, martori.
La propunerea reclamantului s-a luat interogatoriu pârâtului D. V. și acesta arată că nu a știut de vânzarea încheiată în anul 1983, ca imobilul casă și teren era împrejmuit la data vânzarii din anul 1983 și nu a suferit nicio schimbare pana în prezent ca tot terenul aferent casei de locuit este folosit de reclamanti.
Pârâtei F. E. i s-a luat interogatoriu la propunerea reclamanților și a anul 1983 reclamantii au dobandit un imobil de la Dănila V., ca în anul vanzarii imobilul era imprejmuit și nu a suferit pana în prezent nicio modificare cu privire la hotare, iar în familie a existat o intelegere în sensul ca Dănila D. a primit o suprafata de teren de la bunicul sau, iar D. N. a primit casa și terenul aferent ce a apartinut tatalui.
De asemenea, reclamantul Dănila N. a raspuns la întrebările adresate de paratul D. D. și a arătat că după anul 1983 părintii dumnealui au rămas să locuiască în casă și au muncit terenul aferent, că nu a formulat cerere de reconstituire, ci a primit acasa titlul de proprietate pentru suprafata de 1000 mp, nu a solicitat anularea acestui titlu pentru că nu a avut cunostințele necesare formulării acțiunii. A mai aratat reclamantul în raspunsul la interogatoriu ca mama sa a afacut cerere de reconsttuire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 3,6 ha și a fost pusa în posesie asupra suprafetei mentionate, dar procesul verbal de punere în posesie a fost semnat de dumnealui pentru ca mama dansului nu stia carte. Reclamantul a mai sustinut că a promovat prezenta acțiune pentru că au început sa apară unele neîntelgeri cu privire la mostenirea autoarei dânsilor.
Reclamanta D. V. a răspuns la interogatoriul luat la propunerea pârâtului Dănila D. și a răspuns în linii mari la fel ca reclamantul D. N..
La propunerea reclamantilor au fost audiati martorii B. Lascrache și P. A. ale căror declarații s-au atașat la dosar la filele 72-73.
Acesti martori au declarat că până la deces D. V. și D. M. au locuit în casa batrânească alături de D. N. și D. V., iar la imobil s-a modificat doar latura invecinata cu paratul D. D..
Declaratiile martorilor P. N. și S. M., propusi de paratul D. D., au fost atasate la dosar la filele 74-75. Martorii au declarat că batrânii V. și M. au locuit până la deces în casa bătrânească alaturi de D. N. care și în prezent locuiește în această casă. Împrejmuirea imobilului s-a modificat doar pe latura învecinată cu pârâtul D. D..
Pârâtul Dănila D. a depus la dosar o . acte în copie: contract de vânzare cumpărare autentificat sub. nr. 1350/06.05.2003 la BNP M. și R. din T. (fila 78), titlul de proprietate nr 0509-82/20.11.2001 eliberat pentru autorul D. T. cu mostenitor D. N. (fila 79), act de partaj voluntar autentificat sub nr. 233/23.01.2002 la BNP M. și R. din T. (fila 80), titlul de proprietate nr._-27/28.08.1997 emis pentru autorul D. T. cu mostenitori D. D., F. E. și D. N. (fila 81), titlul de proprietate nr 0512-94/16.11.2001 eliberat pentru autorul D. T. cu mostenitor D. M. (fila 82), fila din registrul agricol privind pe D. D. (file 83-84), titlul de proprietate nr. 1915/11.03.2003 eliberat pentru autorul D. D. (fila 85), extras de carte funciara nr._ a localitatii Matca (fila 86), încheiere nr._/20.12.2010 data de BCF T. (fila 87), plan de amplasament (fila 88), conventie de executare a unei documentatii cadastrale (fila 89), extras de carte funciară nr_ a localitatii Matca (fila 90), încheiere nr 1764/14.02.2011 data de BCF T. (fila 91), plan de amplasament (fila 92), chitante (fila 94-95), extras de carte funciară nr_ a localitatii Matca (fila 96), încheiere nr 1763/14.02.2011 data de BCF T. (fila 97), plan de amplasament (fila 98), conventie de executare a unei documentatii cadastrale (fila 99), extras de carte funciară nr_ a localitatii Matca (fila 101), incheiere nr_/23.12.2010 data de BCF T. (fila 102), plan de amplasament (fila 103).
Cu adresa nr. 519/05.07.2011 Primăria Matca a comunicat instantei că Danilă M. figurează înscrisă, la nr._/14.03.1991, în registrul special de inregistrare al cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate ca mostenitor, dar în arhivă nu se mai regaseste cererea depusă de defunctă.
Prin sentința civilă nr.2256/22.09.2011 pronunțată de Judecătoria T. a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții D. V. și D. N. în contradictoriu cu D. D., F. E., C. L. Matca și C. Județeană G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului D. D. la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut în motivarea hotărârii că reclamanții D. N. și D. V. au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 1900/11.03.2003 în sensul excluderii suprafeței de 5168 mp teren intravilan, motivand că aceasta suprafată le revine ca urmare a încheierii în anul 1983 a unui contract de vanzare cumparare prin care au dobandit dreptul de proprietate al unei case de locuit situat în intravilanul comunei Matca, iar terenul de 5168 mp constituie terenul aferent al acestei case cumparate.
Prin titlul de proprietate nr._-57/06.12.1993 (fila 10) s-a reconstituit reclamantului D. N. dreptul de proprietate pentru suprafata de 1000 ha teren intravilan . arabil și 600 mp curti constructii) ca urmare a cererii de reconstituire pe care a formulat-o la data de 28.07.1993 (fila 33).
Prin titlu de proprietate nr. 1900/11.03.2003 (fila 11) s-a reconstituit pentru D. M. dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,2668 ha teren din care 5168 mp teren intravilan (2368 mp arabil, 200 mp curti constructii și 2600 mp alte categorii) ca urmare a cererii de reconstituire pe care a formulat-o la data de 14.03.1991 (fila 119).
Cu actul de vanzare cumparare autentificat sub nr 558/03.03.1983 la fostul Notariat de Stat Local T. (fila 7) reclamantii au dobandit de la D. V. dreptul de proprietate asupra unei case de locuit situată în . aferent locuintei de 250 mp a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
Susținerea reclamanților ca prin acest contract de vânzare cumpărare au dobândit și dreptul de proprietate pentru suprafata de 5168 mp teren nu poate fi primita pentru ca la momentul încheierii contractului (anul 1983) terenurile erau scoase din circuitul civil.
Însă situația celor care au dobândit imobile case de locuit în perioada când terenurile erau scoase din circuitul civil a fost reglementată în Legea 18/1991 prin art. 36 alin. 3 care prevede că «Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.”
Din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 558/03.03.1983 rezulta ca suprafața de 250 mp teren a trecut în proprietatea statului, deși în contract nu se face vorbire de atribuirea în folosința a acestei suprafețe de 250 mp nu înseamnă ca reclamanții nu au avut folosința, deoarece folosința asupra suprafeței ce trecea în proprietatea statului decurgea din aceeași Lege 58/1974 (art.30 alin 3).
In mod cert la data încheierii contractului de vânzare cumpărare în anul 1983 părțile, daca n-ar fi existat dispoziția prin care terenurile erau scoase din circuitul civil, nu s-ar fi rezumat doar la suprafața de 250 mp, iar instanța este datoare sa stabilească această suprafață, sa deducă intenția părților la data încheierii actului pentru ca art. 36 alin 4 face trimitere la art. 23 din Lg. 18/1991 care prevede în alin 21 „În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.”
Instanța, în ce privește declarațiile martorilor audiați în cauza, apreciază că aceste declarații nu au oferit date pertinente, prin urmare nu vor putea fi luate în considerare.
In primul rând instanța va analiza comportamentul părților după apariția Legii 18/1991 și are în vedere faptul ca reclamantul D. N. a formulat la data de 28.07.1993 (fila 33) cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Este adevărat ca nu a menționat pentru ce suprafața solicita reconstituirea, dar a semnat fisa de punere în posesie pentru suprafața de 1000 mp, pe cale de consecința fiind de acord cu eliberarea titlului de proprietate pentru aceasta suprafața de teren.
Apoi D. M. (mama și soacra reclamanților) formulează cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren ce a aparținut lui D. V. (fila 119), iar fisa de punere în posesie pentru suprafața reconstituita, inclusiv 5168 mp teren intravilan, este semnata de reclamantul D. N., astfel cum mărturisește (răspuns nr. 9) la interogatoriul luat la propunerea paratului D. D. (fila 68).
Esențială este atitudinea reclamantului la eliberarea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 230/25.11.2010 (fila 50) ca urmare a decesului lui D. M.. în acest certificat de moștenitor se menționează ca masa succesorala suprafața totala de 5168 teren intravilan . P 15 conform titlului de proprietate nr. 1900/11.03.2003.
Potrivit art. 88 alin. 1 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, certificatul de moștenitor face dovada deplina în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.
Se observă că eliberarea acestui certificat de moștenitor s-a făcut ca urmare a solicitării de eliberare, a faptului ca toți moștenitorii (inclusiv reclamantul) au consimțit la toate mențiunile referitoare la calitatea de succesori și la alcătuirea drepturilor succesorale, certificatul astfel emis este întocmit pe baza acordului intre moștenitori cu privire la calitatea și întinderea drepturilor acestora, cat și cu privire la bunurile ce compun masa succesorala, acord consemnat în încheierea finală emisă de notarul sesizat cu dezbaterea succesiunii, în temeiul căreia se procedează la întocmirea certificatului de moștenitor.
Având în vedere toate aceste expuneri se apreciază ca suprafața de teren pe care au avut-o în vedere părțile la data încheierii contractului în anul 1983 este cea de 1000 mp.
Pentru aceste motive instanța va respinge primul capăt de cerere ca nefondat .
In ce privește al doilea capăt de cerere, de a se emite un ordin de instituția Prefectului pentru suprafața de 5168 mp față de cele expuse anterior, neexistând motive care să ducă la nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 1900/11.03.2003, acest capăt de cerere nu poate fi primit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții D. V. și D. N.. Critică modul în care au fost analizate și interpretate probele administrate în cauză, dar și dispozițiile legale în vigoare. Arată că suprafețele din cele două titluri de proprietate se suprapun și se impunea admiterea acțiunii din acest punct de vedere.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul – pârât D. D. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Ceilalți intimați, deși au fost legal citați, nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la motivele de recurs invocate.
Prin decizia civilă nr.335/20.04.2012, Tribunalul G. a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr.2256/22.09.2011 a Judecătoriei T. și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
In rejudecare, cauza a fost înregistrată cu nr._ *.
A reținut instanța de recurs că, atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și ulterior, pe parcursul soluționării cauzei la fond, reclamanții au precizat că suprafața de 1000 m.p. teren, menționată în titlul de proprietate nr._-57/06.12.1993 este inclusă și în titlul de proprietate a cărui anulare s-a solicitat.
Reclamanții au mai precizat că vecinătățile acestei suprafețe de teren sunt identice cu cele din titlul de proprietate emis pe numele mamei lor .
In rejudecare, cu respectarea deciziei de casare s-a efectuat o expertiză topometrică care a concluzionat că suprafața de teren de 5371 m.p. este folosită integral de reclamantul D. N. .
Cererea nu este fondată, urmând a fi respinsă, pentru cele ce se vor prezenta:
Reclamanții D. N., D. N., D. D. și pârâta F. E. sunt frați, fiii lui D. V. și D. M..
Suprafața de teren aflată în discuție, de 5168 m.p. este situată într-un trup de pământ ce a aparținut bunicului părților respectiv D. T., teren din care D. T. i-a dat pârâtului D. D. 3000 m.p., restul rămânând tatălui părților, respectiv D. V..
Din acest teren, în 1983, D. V. tatăl părților i-a făcut act de vânzare - cumpărare reclamantului pentru suprafața de 250 m.p., așa cum prevedea legislația la acea vreme, și nu cu privire la suprafața de 5168 m.p.
După această tranzacție, părinții părților au continuat să locuiască și să muncească terenul, fiind membri cooperatori .
După apariția Decretului - Lege nr.42/1990 și a Legii nr.18/1991, reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 1000 m.p. teren, conform titlului de proprietate nr._-57/06.12.1993, la care era îndreptățit și cu privire la 5168 m.p.
De reținut că la data reconstituirii dreptului de proprietate așa cum s-a arătat, mama părților trăia, iar intenția sa ca și a tatălui nu a fost aceea de a-i da reclamantului tot terenul din trupul de pământ în discuție.
De altfel mama părților, D. M. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după tatăl părților, D. V. și i s-a eliberat titlul de proprietate nr.1900/11.03.2003 a cărui anulare se cere, titlu care cuprinde suprafața de 4 ha și 2668 m.p. din care, 5168 m.p. intravilan cu care figura tatăl în registrul agricol al comunei Matca.
Reclamantul nu a revendicat suprafața de teren pretinsă în timpul vieții mamei M..
Abia după decesul acesteia reclamantul și-a manifestat interesul pentru suprafața de teren de 5168 m.p.
Această suprafață de teren este moștenire de la părinți și trebuie dezbătută de toți frații .
Conform disp.art.274 C.p.c. reclamanții vor fi obligați să plătească pârâților cheltuielile de judecată avansate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea având ca obiect “fond funciar - nulitate absolută parțială titlu de proprietate “, promovata de reclamanții: D. N. și D. V., domiciliați în ., împotriva pârâților: D. D. și F. E., ambii din ., și în contradictoriu cu intimatele: C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Matca, cu sediul în ., și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor G., cu sediul în G., ., județul G., ca nefondată.
Obligă pe reclamanți să plătească pârâților, cu titlu de cheltuieli de judecată 5500 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 23.01.2013 în ședință publică.
PRESEDINTEGREFIER
JUDECATOR I. C. T. G.
ex.9
IC/BT
28.02.2013
← Partaj judiciar. Încheierea nr. 04/2013. Tribunalul GALAŢI | Reziliere contract. Sentința nr. 4214/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|