Legea 10/2001. Sentința nr. 666/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 666/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 5040/121/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL GALATI
SECTIA CIVILĂ I
SENTINȚA CIVILĂ NR. 666
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.03.2013
PREȘEDINTE – R. G. F.
GREFIER – N. J.
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. S. și pe pârât P. G., având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile au fost citate în vederea perimării; după care;
TRIBUNALUL din oficiu invocă excepția de perimare a prezentei cauze și rămâne în pronunțare pe aceasta.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față;
Având în vedere că din verificarea de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 30.01.2012 când s-a dispus suspendarea cauzei în baza disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile din vina părților;
Văzând că în conformitate cu disp.art.248 C.p.c care prevede că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,chiar împotriva incapabililor,dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an,iar perimarea potrivit art.252 C.p.c se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că,în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vedere judecării cauzei de mai mult de un an, tribunalul urmează a constata perimată cauza de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată acțiunea privind pe reclamant P. S., cu domiciliul în București, Sector 6, .-152, ., . pârâta P. G., cu sediul în G., ., jud. G., având ca obiect legea 10/2001.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. G. F. N. J.
Red.NJ
Dact.N.J./4 ex/20.03.2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 412/2013. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Sentința nr. 715/2013. Tribunalul GALAŢI → |
---|