Partaj judiciar. Decizia nr. 103/2013. Tribunalul GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 1834/838/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 103
Ședința publică de la 29 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător M. M.
Grefier C. B.
La ordine fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta P. E. R., domiciliată în ., în contradictoriu cu intimații-pârâți P. C. M., P. V., P. C., R. Ș., domiciliați în ., G. I., domiciliată în . și C. C., domiciliată în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 869/17.06.2011 pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr._, având ca obiect – „partaj succesoral”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura nu este legal îndeplinită cu apelanta-reclamantă P. E. R. și intimații-pârâți P. C. M., P. V. și P. C., fiind restituite citațiile cu mențiunea „persoana citată și-a schimbat adresa”.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din oficiu la data de 24.01.2013 Tribunalul G. – Secția I Civilă a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se constata perimarea, după care;
Tribunalul, față de disp.art. 98 C.pr.civ., care prevede obligația părții, în situația în care își schimbă domiciliul, să încunoștiințeze instanța despre acest aspect, obligație neîndeplinită de părțile din prezenta cauză, face aplicarea dispozițiilor mai sus-menționate și constată procedura completă.
Tribunalul, având în vedere că prezenta cauză a fost suspendată în baza disp.art. 242 pct. 2 C.pr.civ. la termenul din 7.12.2011, după acea dată dosarul rămânând în nelucrare, invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Având în vedere că pentru astăzi s-a fixat din oficiu termen pentru perimarea apelului declarat;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că apelul de față și-a urmat calea legală, până la data de 07.12.2011, când potrivit dispozițiilor art. 242 pct.2 C.pr.civ. a fost suspendată cauza, dată după care nu a mai urmat nici un act de procedură care să întrerupă termenul de perimare.
Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs sau orice alte cereri se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților, timp de un an.
Întrucât cauza de față se află în situația mai sus prezentată, instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 248 C.pr.civ. și a constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de reclamanta P. E. R., domiciliată în ., în contradictoriu cu intimații-pârâți P. C. M., P. V., P. C., R. Ș., domiciliați în ., G. I., domiciliată în . și C. C., domiciliată în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 869/17.06.2011 pronunțată de Judecătoria Liești în dosarul nr._, având ca obiect – „partaj succesoral”.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. FilipMagdalena MuscăCarmen B.
Red.CB/ex. 2/8.04.2013
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 325/2013. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1209/2013. Tribunalul... → |
---|