Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 261/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 261/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 20167/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 261/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. N.
Judecător N. D. B.
Grefier A. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenții M. M., M. C. I., M. P. M., M. G. D., M. S., M. M. N., M. L. F. în contradictoriu cu intimații C. A. (decedată), C. V., M. I., T. M. moștenitor a defunctei C. A., B. V. L. moștenitor a defunctei C. A., împotriva sentinței civile nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în declararea simulației .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când Tribunalul a avut nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la 18.05.2015.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ din 17.10.2012, reclamantele C. A. și C. V. au chemat în judecată pe pârâții M. S., M. M. N., M. I. și M. L. F. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună calificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6369/1990 ca fiind donație, să dispună reducerea liberalității excesive făcută de defuncta M. Natalița cu încălcarea rezervei succesorale, să dispună rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6369/1990, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că, în fapt, la data de 05.07.1990, între defuncta M. Natalița și fiul său, M. D., a intervenit un act translativ de proprietate, având ca obiect cota parte de 20/32 din imobilul situat pe ., pe care aceasta o deținea în calitate de proprietar și în calitate de coindivizar conform certificatului de moștenitor nr. 84/1955, rezervându-și dreptul de habitație viageră.
Au apreciat reclamantele faptul că, între defunctă și fiul său s-a încheiat un act simulat, în realitate intenția defunctei a fost de a-l gratifica pe acesta. Au precizat faptul că art. 845 C.civ. stabilește o prezumție de gratuitate în privința unor acte în aparență cu titlu oneros, făcute în favoarea unor succesibili în linie dreaptă.
Au menționat faptul că, la momentul încheierii contractului, autoarea lor era într-o stare avansată de boală, fiind netransportabilă, mai mult decât atât, neputând semna actul juridic încheiat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 847-855 Cod civil.
La data de 24.04.2013, reclamantele au formulat cerere de introducere în cauză a moștenitorilor pârâtului M. I., respectiv M. M., M. C. I., M. P. M., M. M. S., M. G. D., având în vedere decesul pârâtului.
La data de 26.06.2013, reclamanta C. V. a formulat cerere de introducere în cauză a moștenitorilor reclamantei C. A., respectiv Ț. M. și B. V. L., având în vedere decesul reclamantei.
La data de 09.10.2013, pârâții M. S., M. M. N., M. I. și M. L. F. au depus întâmpinare, prin care au arătat faptul că, pentru a opera prezumția relativă reglementată de art. 845 C.civ., trebuie îndeplinită cerința ca înstrăinarea a cărei recalificare se cere să fie făcută cu rezerva uzufructului, ori cu sarcina unei rente viagere, pe când în speță vânzătoarea și-a rezervat doar dreptul de folosință asupra bunului.
De asemenea, au învederat faptul că, pentru a opera prezumția, este necesar ca aceasta să nu fie invocată de către un moștenitor în linie dreaptă care să fi consimțit la încheierea actului, ori, în cauză, reclamantele aveau cunoștință despre actul încheiat între autoare și fiul său.
Au menționat pârâții faptul că reclamanta C. A. și familia sa au locuit în același imobil cu defuncta – autoarea și familia fiului parte a contractului a cărui anulare se solicită până în anul 1988, când, în baza unui titlu executoriu, a fost evacuată silit, astfel încât nu se poate spune că nu avea cunoștință de intenția defunctei de a încheiat acest act.
De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind reducțiunea liberalității excesive.
P. sentința civilă nr._/18.12.2014, Judecătoria G. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind reducțiunea liberalității excesive și a admis acțiunea, constatând caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6396/05.07.1990, calificându-l drept contract de donație.
A dispus soluționarea celorlaltor capete de cerere, respectiv cel vizând reducțiunea liberalităților excesive, precum și cel vizând rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6396/05.07.1990.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
P. contractul de vânzare-cumpărare din data de 03.08.1945, soții N. O. G. M. (M. Natalița) și O. G. M. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G., . (f. 5 dos. nr._/233/2010).
Numitul M. O. a decedat la data de 29.05.1955 și, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 84/22.08.1955, de pe urma sa au rămas ca moștenitori la acel moment soția supraviețuitoare M. Natalița, cu o cotă de 16/24 asupra imobilului situat în G., . și copiii M. V. (C. V.), M. M. și M. D., fiecare cu o cotă de 2/24 asupra imobilului menționat (f. 7 dos. nr._/233/2010).
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6396/05.07.1990, defuncta M. Natalița a vândut fiului său M. D. cota indiviză de 20/32 din imobilul situat în G., . (fostul nr. 167), în schimbul prețului de_ lei, cumpărătorul urmând a intra în stăpânirea de fapt a imobilului la data decesului vânzătoarei, având în vedere că aceasta și-a rezervat dreptul de abitație viageră asupra imobilului.
Numita M. Natalița a decedat la data de 28.11.1994, fără ca moștenirea acesteia să fie dezbătută, astfel cum rezultă din certificatul eliberat de Camera Notarilor Public nr. 994/21.10.2011 (f. 63 dos. nr._/233/2010).
Numitul M. D. a decedat la data de 31.08.2008, astfel cum rezultă din certificatul de deces (f. 109 dos. nr._/233/2010) având ca moștenitori pe pârâții M. S., M. I., M. L. F. și M. M. N..
Art. 845 C.civ. prevede în favoarea moștenitorilor rezervatari o prezumție relativă, potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donație deghizată, dar numai dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului.
Instanța a apreciat, pentru identitate de rațiune, faptul că prezumția trebuie aplicată și în situația în care înstrăinarea s-a făcut cu rezerva dreptului de abitație, soluție îmbrățișată de majoritatea practicii judiciare. Ca un argument suplimentar, instanța a reținut faptul că aplicarea prezumției și în cazul dreptului de abitație a fost reglementată în mod expres de art. 1091 alin. 4 din Noul Cod Civil.
Analizând condițiile prevăzute de textul legal pentru a opera prezumția, instanța a constatat faptul că reclamantele au calitatea de moștenitori rezervatari, în calitate de descendenți direcți, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între defuncta M. Natalița și fiul acesteia, M. D., cu rezerva dreptului de abitația viageră.
În privința exprimării acordului reclamantelor cu privire la înstrăinare, instanța a reținut că textul legal nu înlătură posibilitatea exprimării acordului tacit al reclamantelor, însă acesta presupune luarea la cunoștință de cuprinsul înscrisului.
Instanța a constatat că pârâții nu au reușit să facă dovada faptului că reclamantele, respectiv C. A. și C. V., au luat la cunoștință de contractul invocat mai devreme de momentul la care acesta a fost depus odată cu întâmpinarea în dosarul de partaj. Mai mult decât atât, imediat după acest moment, reclamantele au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, astfel încât instanța a apreciat că acestea nu au consimțit la înstrăinarea imobilului.
P. urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal pentru a opera prezumția în beneficiul reclamantelor, instanța a constatat că sarcina probei este răsturnată, pârâții fiind ținuți a proba faptul că înstrăinarea imobilului s-a făcut cu titlu oneros.
În ceea ce privește prețul de_ lei menționat în contract, cu toate că a fost specificat expres că suma de bani a fost primită în întregime de defuncta M. Natalița la momentul încheierii actului, în răspunsul la întrebarea 3 a interogatoriului administrat pârâtei M. S., s-a consemnat faptul că pârâta M. S., împreună cu soțul său, defunctul M. D., au achitat prețul la o săptămână de la încheierea convenției, în urma contractării unui împrumut CAR, în contradicție cu răspunsul la întrebarea 6 a interogatoriului, unde s-a menționat faptul că banii au fost remiși la momentul încheierii contractului.
Din declarația martorei Ștefanache M. a rezultat faptul că numai în mod indirect, din spusele lui M. D., are cunoștință de faptul că acesta a fost nevoit să plătească o sumă de bani pentru imobilul în discuție, însă nu a precizat suma exactă și nici persoana căreia i-a fost remisă.
Astfel, instanța a considerat faptul că o probă indirectă nu poate face dovada faptului pretins decât prin coroborarea cu alte probe, ceea ce nu este cazul în situația de față, în condițiile în care singura referire cu privire la prețul pretins a fi plătit s-a făcut în răspunsurile pârâtei M. S. la interogatoriu, răspunsuri cu caracter contradictoriu.
P. urmare, având în vedere că pârâții nu au reușit să răstoarne prezumția de gratuitate a contractului, instanța a admis acțiunea formulată de reclamante și a constat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6396/05.07.1990 pe care l-a calificat drept contract de donație.
Fără a mai analiza celelalte capete de cerere pe care le-a disjuns, instanța de fond, în prealabil, a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu referire la cererea de reducțiune a liberalităților excesive, reținând că o astfel de cerere are caracter personal și patrimonial, iar în lipsa unor dispoziții speciale, este prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani, ori la data înregistrării acțiunii, respectiv 17.10.2012, termenul nu era împlinit.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. S., M. M. N., M. L. F., M. M., M. C. I., M. P. M. și M. G. D..
Aceștia au invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 847-855 și 1175 Cod civil, precum și interpretarea eronată a probelor administrate.
Au susținut, în esență, că înstrăinarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu oneros, că reclamantele au avut cunoștință de actul încheiat și chiar au consimțit, în mod tacit, la încheierea lui.
Astfel, de vreme ce actul s-a încheiat în fața notarului, consemnările cu privire la plata prețului nu mai pot fi puse la îndoială.
Pe de altă parte, rezultă din actul de partaj voluntar încheiat de părți că reclamantele aveau cunoștință despre actul încheiat între autoarea și fiul acesteia încă de la momentul încheierii contractului menționat. Reclamanta C. A. și soțul său chiar au locuit până în anul 1988 într-o cameră a aceluiași imobil, împreună cu autoarea și familia fiului – parte a contractului a cărui anulare se solicită. Și reclamanta C. A. a avut încheiat cu mama sa un astfel de contract, care a fost anulat de autoare pentru ca apoi reclamanta să fie evacuată silit din imobil, ceea ce dovedește încă o dată că reclamantele aveau cunoștință de existența contractului a cărui simulație s-a cerut a se constata.
Cu privire la celelalte capete de cerere disjunse, s-a susținut că prima instanță nu ar fi trebuit să se pronunțe pe excepția prescrierii dreptului material la acțiune întrucât această excepție este strict legată de fondul celorlaltor două capete de cerere pentru care s-a dispus formularea unui dosar distinct.
Pentru motivele invocate pârâții au solicitat admiterea recursului, iar în rejudecare respingerea cererii vizând constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare menționat.
Tribunalul, analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma motivelor invocate și potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta:
E adevărat că potrivit art. 845 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză, actele de înstrăinare cu titlu oneros realizate de autorii lor în timpul vieții sunt prezumate a fi deghizate și reprezintă în realitate donații în situațiile în care înstrăinările s-au făcut în favoarea unui succesibil în linie dreaptă.
Același art. 845 al vechiului cod civil determină ca și acte prezumate a fi donații acele înstrăinări întocmite cu sarcina uzufructului sau a unei rente viagere.
Actul de vânzare-cumpărare supus litigiului reprezintă însă o înstrăinare sub rezerva dreptului de habitație viageră pentru vânzătoare.
Dacă avem în vedere că dispozițiile legale mai sus enunțate sunt de strictă interpretare, atunci înstrăinarea cu drept de habitație viageră nu intră în sfera de aplicabilitate a art. 845 din vechiul Cod civil, aplicabil doar în cazul în care înstrăinarea se face cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva de uzufruct.
P. extinderea prezumției și la situația în care înstrăinarea s-a făcut cu rezerva dreptului de habitație viageră, prima instanță a încălcat principiul de drept conform căruia unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu trebuie să distingă.
Chiar dacă noul Cod civil prin art. 1091 alin. 4 extinde sfera actelor de înstrăinare, incluzând în ea orice înstrăinare „cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere”, în speța dedusă judecății aplicabile sunt dispozițiile vechiului Cod civil având în vedere că actul a cărui caracter simulat s-a solicitat a se constata a fost încheiat înainte de . noului Cod civil. În acest sens sunt prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Apărarea reclamantelor din acțiunea dedusă judecății în sensul că legea a prezumat că atunci când se pun în discuție drepturile moștenitorilor rezervatari, actele de înstrăinare cu titlu oneros realizate de autorii lor în timpul vieții sunt prezumate a fi deghizate și reprezintă în realitate donații în situațiile în care înstrăinările s-au făcut în favoarea unui succesibil în linie dreaptă, nu are valoarea unei prezumții absolute.
Prezumția legală invocată este una relativă, ea operând numai până la dovada contrară. P. urmare, dacă se dovedește că actul încheiat a fost într-adevăr unul cu titlu oneros, nu se mai poate reține existența unei donații deghizate.
Ori, în cauza dedusă judecății, s-a făcut în primul rând dovada că a fost plătit un preț pentru imobilul înstrăinat.
Chiar dacă prima instanță a reținut că susținerile părților cu privire la plata prețului sunt contradictorii, în sensul că, pe de o parte s-a precizat că prețul a fost plătit odată cu încheierea actului de vânzare-cumpărare, la data autentificării, iar pe de altă parte s-a precizat că plata s-a făcut la o săptămână de la încheierea actului, un lucru este cert și anume că prețul s-a plătit. Ori, de vreme ce pentru imobilul înstrăinat prețul s-a plătit, prezumția de gratuitate a contractului a fost răsturnată.
Cât privește susținerea recurenților în sensul că reclamantele au avut cunoștință despre actul încheiat între autoare și fiul acesteia, încă de la momentul încheierii contractului menționat, acest fapt nu rezultă din actul de partaj voluntar invocat, după cum s-a susținut.
Actul de partaj voluntar vizează împărțirea celor 6 ha teren din .. În schimb, se poate trage concluzia că reclamantele nu au fost străine de actul încheiat din coroborarea răspunsurilor la interogatoriu cu celelalte înscrisuri aflate la dosar. Astfel, reclamanta C. V. a precizat la interogatoriul care i-a fost luat că relațiile cu mama sa – defuncta M. Natalița – nu au fost deteriorate, iar cu fratele său M. D. a avut relații firești, de frăție, chiar și după ce a aflat că sora sa, C. A., fusese evacuată din imobilul în litigiu. Ori, față de aceste precizări, susținerea din acțiune în sensul că a aflat despre existența contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul litigiului abia cu ocazia partajului succesoral de pe urma defunctei sale mame, apare ca neverosimilă. În virtutea relațiilor firești pe care susține că le-a avut atât cu mama sa – până la decesul acesteia, cât șu cu fratele său, e greu de crezut că nu a avut cunoștință de actul încheiat între mamă și frate, mai ales că acesta din urmă a devenit coproprietar al imobilului alături de surorile sale - reclamante în cauză, iar coproprietatea presupune existența unor drepturi și obligații comune care se manifestă în timp.
P. urmare, cele invocate de recurenții-pârâți cu privire la natura juridică a actului încheiat între defuncta M. Natalița și fiul său M. D. formează convingerea că în cauză a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare șu nu unul de donație, așa cum s-a susținut.
Referitor la critica hotărârii ce vizează pronunțarea asupra excepției privind prescrierea dreptului material la acțiune, chiar dacă fondul cererii în legătură cu care s-a invocat excepția a fost disjuns, pronunțarea cu prioritate asupra excepției nu poate fi considerată greșită, câtă vreme chiar dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă o prevăd.
Pe cale de consecință, în contextul celor expuse și în temeiul art. 312 alin. 1 în referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge ca nefundat capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6396/05.07.1990.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
ÎN MAJORITATE:
Admite recursul declarat de pârâții M. S., M. M. N., M. L. F., toți cu domiciliul în G., ., M. M., M. C. I., M. P. M. și M. G. D., cu domiciliul în G., .. 11, în contradictoriu cu intimații C. A. (decedată), C. V., domiciliată în București, sect. 2, .. 12, ., M. I., domiciliat în G., ., T. M. moștenitor a defunctei C. A., domiciliată în G., ., nr. 12, B. V. L. moștenitor a defunctei C. A., domiciliată în G., . nr. 30, împotriva sentinței civile nr._/18 decembrie 2014 a Judecătoriei G. pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6396/05.07.1990.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.05.2015.
Președinte, A. P. | Judecător, N. D. B. | |
Grefier, A. P. |
Red. A.P./22.06.2015
Tehn. P.A./ 2 ex./22.06.2015
Fond: R.N. P.
OPINIE SEPARATĂ:
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE:
Analizând actele și lucrările cauzei, prisma prisma motivelor de recurs, apreciez, contrar opiniei majoritate, că, în cauză, poate fi reținută incidența prezumției relative instituite de art. 845 C.civ. (1864) și că nu s-a făcut proba contrară prezumției menționate în sensul că natura reală a contractului autentificat sub nr. 6396/05.07.1990 ar fi aceea a unui contract de vânzare – cumpărare.
În susținerea opiniei separate am în vedere următoarele considerente:
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6396/05.07.1990, defuncta M. Natalița a vândut fiului său M. D. cota indiviză de 20/32 din imobilul situat în G., . (fostul nr. 167), în schimbul prețului de_ lei, cumpărătorul urmând a intra în stăpânirea de fapt a imobilului la data decesului vânzătoarei, având în vedere că aceasta și-a rezervat dreptul de abitație viageră asupra imobilului.
În sensul dispozițiilor art. 845 C.civ., în favoarea moștenitorilor rezervatari (așa cum este și reclamanta C. V., respectiv așa cum a fost defuncta C. A.), s-a instituit o prezumție relativă, potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donație deghizată, dar numai dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere.
Potrivit art. 517 C.civ., uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța.
Conform dispozițiilor art. 570 și urm. C.civ., dreptul de uz și dreptul de abitație sunt varietăți ale dreptului de uzufruct. Spre deosebire de dreptul de uzufruct, în cazul dreptului și uz și al dreptului de abitație, titularul dobândește dreptul de a folosi lucrul și de a-i culege fructele numai pentru nevoile lui și ale familiei sale. Abitația este o variantă a uzului care se deosebește de acesta numai prin obiectul său, circumstanțiat precis la o casă de locuit.
În mod corect a concluzionat prima instanță că prezumția instituită conform dispozițiilor art. 845 C.civ. este incidentă și în situația în care înstrăinarea s-a făcut cu rezerva dreptului de abitație.
Cu referire concretă la situația în speță, chiar dacă părțile ar fi instituit un drept de uzufruct în favoarea defunctei M. Natalița, iar nu un drept de abitație, este greu de crezut că, dată fiind vârsta defunctei, aceasta ar fi exercitat drepturile conferite de uzufruct în alte limite decât cele circumstanțiate de nevoile sale și ale familiei sale.
Pe de altă parte, este de remarcat că obiectul contractului autentificat sub nr. 6396/05.07.1990 era cota indiviză de 20/32 din imobilul situat în G., . compus în totalitate din terenul în suprafață de 559 mp și casa de locuit, iar vânzătoarea și-a rezervat un drept de abitație viageră asupra imobilului vândut.
Or, în condițiile în care imobilul vândut era compus și din teren, nu se poate susține că dreptul vânzătoarei era circumscris la casa de locuit.
Trebuie subliniat, de asemenea, că drepturile conferite în plus uzufructuarului față de uzuar, respectiv față de titularul dreptului de abitație, nu ar fi putut fi exercitate de defuncta M. Natalița care, așa cum am arătat, a vândut o cotă de 20/32 din dreptul de proprietate asupra imobilului, iar nu întregul bun.
Toate argumentele de mai sus converg spre aceeași concluzie, respectiv aceea că, în favoarea soluției privind incidența prezumției instituite de art. 845 C.civ. în cazul de față, poate fi invocată cu succes identitatea de rațiune ( ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet). Considerentele avute în vedere de legiuitor pentru instituirea prezumției în cazul uzufructului pot fi avute în vedere, mai ales în speța de față și cu privire la dreptul de „abitație” recunoscut defuncte M. Natalița. Trebuie subliniat, de asemenea, că dreptul de abitație nu este decât o varietate a dreptului de uzufruct menționat de art. 845 C.civ..
Totodată, reține, contrar opiniei majoritare, că pârâții nu au probat plata prețului menționat în contractul autentificat sub nr. 6396/05.07.1990 pentru a răsturna prezumția instituită de arz. 845 C.civ.. Informațiile privind plata prețului provin în mod direct exclusiv de la părțile interesate M. D. și M. S... Martora Ștefanache M. a declarat că din spusele lui M. D., are cunoștință de faptul că acesta a fost nevoit să plătească o sumă de bani pentru imobilul în discuție, însă nu a precizat suma exactă și nici persoana căreia i-a fost remisă.
În mod corect a apreciat, astfel, prima instanță că dovada plății prețului nu a fost realizată în cauză.
Contrar opiniei majoritare, apreciez că nu poate opera o prezumție în sensul că reclamantele, în virtutea relațiilor de rudenie, aveau cunoștință despre contractul încheiat încă de la momentul perfectării acestuia, cu atât mai mult cu cât părțile nu au contestat că reclamanta C. A. fusese evacuată din domiciliu, iar reclamanta C. V. a contestat contractul și a susținut că nu a avut cunoștință despre existența acestuia. Pârâții nu au reușit să facă dovada faptului că reclamantele, respectiv C. A. și C. V., au luat la cunoștință de contractul invocat mai devreme de momentul la care acesta a fost depus odată cu întâmpinarea în dosarul de partaj.
Pentru toate argumentele menționate mai sus, apreciez că soluția ce se impune este de respingere a recursului, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenții-pârâți M. S., M. M. N., M. L. F., toți cu domiciliul în G., ., M. M., M. C. I., M. P. M. și M. G. D., cu domiciliul în G., .. 11, în contradictoriu cu intimații C. A. (decedată), C. V., domiciliată în București, sect. 2, .. 12, ., M. I., domiciliat în G., ., T. M. moștenitor a defunctei C. A., domiciliată în G., ., nr. 12, B. V. L. moștenitor a defunctei C. A., domiciliată în G., . nr. 30, împotriva sentinței civile nr._/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în declararea simulației, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2014.
Judecător, Grefier,
R. N. A. P.
Red. R.N./24.06.2015
Tehn. P.A./2 ex./24.06.2015
Fond: R.N. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 286/2015. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 266/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
