Fond funciar. Decizia nr. 286/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 286/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 3730/284/2010*
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 286
Ședința publică din data de 27.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: A. M.
Judecător: R. G. F.
Judecător: D. G. N.
Grefier: F. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-pârâtă G. C. E., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 516/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. D., domiciliată în comuna Crevedia,., jud. Dâmbovița, C. L. DE FOND FUNCIAR CREVEDIA, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, jud. Dâmbovița, având ca obiect „fond funciar-nulitate absolută titlu de proprietate”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a delibera și a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2015 iar ulterior la datele de 13.05.2015, 20.05.2015 și 27.05.2015, când a pronunțat următoarea decizie civilă:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr._ la data de 15.12.2010, reclamanta Ș. D. a chemat-o în judecată pe pârâta G. E. pentru a se constata că între ele a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul compus din teren în suprafață de 1000 metri pătrați din ., din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196 și a unei case, hotărârea ce se va pronunța urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
A mai solicitat și a se constata că reclamanta a dobândit prin uzucapiune de 30 ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 400 metri pătrați din tarlaua 4, de pe raza comunei Crevedia.
În motivarea cererii, reclamanta arată că la data de 05.07.1961 soțul său, Ș. N., în prezent decedat, a încheiat cu mama pârâtei și aceasta în prezent decedată, o chitanță sub semnătură privată, prin care G. Z., autoarea pârâtei, se obliga să-i vândă șui Ș. N. terenul de 10.000 mp pentru suma de 2000 lei, sumă achitată integral la acel moment.
Se menționează că la întocmirea chitanței au fost prezenți martorii G. C. A., G. C. M. și G. C. E., fiind aceștia copiii promitentei vânzătoare.
Totodată, se arată că de la acea dată și până în prezent reclamanta și soțul său au locuit în imobilul respectiv, imobil căruia i-au adus îmbunătățiri și au avut folosința terenului aferent construcției, de aproximativ 1400 metri pătrați.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și urm., art. 1073-1077 C.civ. și art. 5 alin. 2 titlul X din Legea nr. 247/2005, precum și art.1890 și 484 C.civ.
Legal citată, pârâta G. E. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nu recunoaște înscrisul sub semnătură privată, motiv pentru care se înscrie în fals.
Pe calea reconvenționalei s-a solicitat obligarea reclamantei-pârâte să-i lase liber terenul de 1347 mp, invocându-se în drept dispozițiile art. 480 și 1177 C.civ., art.177 și 183 C.pr.civ.
Reclamanta a formulat cerere modificatoare a acțiunii introductive în sensul că solicită ca în contradictoriu și cu pârâtele C. L. Crevedia și C. Județeană Dâmbovița pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/08.02.1995 pentru terenul în suprafață de 1347 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196, urmarea faptului că acest teren i se cuvine deoarece a cumpărat casa și terenul aferent acesteia la data de 05.07.1961.
Se cere a fi obligate cele două comisii să-i întocmească actele premergătoare emiterii titlului de proprietate și pe cale de consecință să i se elibereze titlul de proprietate pentru acest teren.
Motivează reclamanta că prin chitanța sub semnătură privată a devenit proprietara casei și nu era necesar pentru aceasta să se întocmească actul autentic de vânzare-cumpărare, iar potrivit art. 23 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 terenul respectiv trebuie să-i fie acordat prin recunoașterea dreptului de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997.
Legal citată, pârâta-reclamantă G. E. a formulat întâmpinare la cererea modificatoare, solicitând a fi respinsă ca neîntemeiată pe baza acelorași susțineri, chitanța prezentată este falsă și invocă excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și a inadmisibilității cererii.
A formulat reclamanta cerere completatoare solicitând a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 64/14.01.2011 de Biroul Notarului Public T. E. L. prin care pârâta i-a înstrăinat numitei Bigu G. G. terenul în litigiu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 132 C.pr.civ.
Urmare înscrierii în fals și indicării autorilor falsului, la data de 28.05.1011 a fost suspendată judecata cauzei, fiind repusă pe rol cu termen la 08.10.2013, dată fiind cererea formulată în acest sens și rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Pârâta G. E. a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii.
Au fost puse în discuție, în ședință publică, excepțiile pe care le-a invocat pârâta, la termenul din 03.12.2013 și instanța le-a respins ca neîntemeiate, în privința celei privind lipsa calității procesuale active pârâta înțelegând să renunțe.
La cererea părților, pentru dovedirea situației de fapt, au fost încuviințate probele cu acte, martori, interogatoriu și expertiză pentru reclamantă și înscrisuri pentru pârâtă.
La termenul de judecată din data de 11.03.2014, după punerea în discuție în ședință publică, s-a disjuns cererea reconvențională a pârâtei(revendicarea) și s-a format dosar separat.
La același termen de judecată reclamanta, prin avocat, a precizat că nu înțelege să se mai judece și pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, renunțând la cererea completatoare și că se solicită doar constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 516/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari, instanța a admis în parte acțiunea astfel cum a fost modificată, a respins cererea completatoare și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/08.02.1995 pentru terenul în suprafață totală de 1001 mp din ., format din 412 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196 și 589 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196, identificate în raportul de expertiză tehnică întocmit de către expert C. D..
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta Ș. D. a solicitat a se constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/08.02.1995 pentru terenul îh suprafață de 1347 mp aferent construcției pe care a cumpărat-o prin chitanța sub semnătură privată datată 05.07.1961.
Astfel, s-a reținut că la data de 05.07.1961 numita G. Z., autoarea pârâtei G. E., fiind unica moștenitoare a defunctei conform certificatului de moștenitor nr. 243/23.08.2005, i-a vândut lui numitului Ș. N., soțul reclamantei, o casă și suprafața de 1000 mp pentru prețul de 2000 lei, voința lor fiind materializată în înscrisul sub semnătură privată depus la dosar, înscris în care apare inclusiv semnătura pârâtei G. E. ca martor alături de alți copii ai promitentei-vânzătoare.
Instanța a reținut că în cadrul verificărilor efectuate pentru dovedirea infracțiunii de fals pe care a reclamant-o pârâta, aceasta nu a înțeles să se prezinte la sediul organelor judiciare pentru a fi audiată, astfel încât instanța a dat eficiență actului depus la dosar.
De la momentul când s-a încheiat înțelegerea părților reclamanta și soțul ei au locuit în imobilul respectiv, fapt dovedit de către martorele ascultate, ale căror declarații concordă cu datele din registrul agricol și cu recunoașterea Comisiei Locale de Fond Funciar.
Așadar, în condițiile de fapt dovedite s-a apreciat că este evidentă intervenirea situației reglementată de art. 23 din Legea nr. 18/1991, aceea că în cazul înstrăinării construcțiilor suprafețele de teren aferente sunt cele convenite de către părți la data înstrăinării și care se dovedesc prin orice mijloace de probă.
In speță, s-a cumpărat o casă cu terenul aferent, teren fiind împrejmuit, iar asupra limitelor de hotar nu au intervenit în timp modificări, așa încât s-a apreciat că recunoașterea dreptului de proprietate trebuie făcută în puterea legii.
Odată înstrăinată casa, care evident nu poate exista fără terenul aferent, s-a reținut că cea care a dispus în acest sens nu mai poate fi îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acel teren, intrând în contradicție cu dispozițiile legale mai sus enunțate.
În privința cererii completatoare aceasta a fost respinsă, în condițiile în care nu s-au produs dovezi și nu s-a insistat în judecata acesteia, neputându-se lua act de vreo renunțare sau restrângere a acțiunii, nefiind îndeplinite condițiile articolului 246 din C.pr.civ. sub acest aspect.
Referitor la obligarea comisiilor de fond funciar la îndeplinirea obligațiilor ce le revin pentru eliberarea titlului de proprietate, neexistând un refuz al acestora în acest sens nu pot fi astfel obligate la momentul actual, așa încât raportat și la celelalte mențiuni mai sus expuse și la acestea, admiterea cererii a fost parțială.
În privința cheltuielilor de judecată s-a luat act că nu s-au solicitat de către reclamantă, însă, pentru ajutorul public judiciar solicitat de către aceasta s-a obligat pârâta la plata sumei acordate cu acest titlu.
Împotriva sentinței civile pronunțată de Judecătoria Răcari a declarat recurs pârâta G. E..
În motivarea cererii, a arătat că sentința civilă este nelegală și netemeinică, întrucât au fost analizate superficial excepțiile invocate de pârâtă și au fost interpretate eronat probele administrate în cauză.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, reclamantă își justifică interesul pe împrejurarea conform căreia ar fi devenit proprietara casei și a suprafeței de 1347 mp prin chitanța din data de 05.07.1961, însă a renunțat la acțiunea în constatarea intervenirii vânzării și dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Mai arată că reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1347 mp în temeiul art. 23 din Legea nr. 18/1991 și mai mult din înscrisurile existente nu reiese că aceasta figurează înscrisă cu acest teren în Registrul agricol în perioada 1958-1962.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității în raport de dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, arată că este întemeiată întrucât hotărârea nr. 57/26.08.1991 a Comisiei Locale Crevedia nu a fost atacată în termen de 30 zile de la comunicare.
Mai susține că instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei cu încălcarea principiului disponibilității și cel al contradictorialității, prin prisma unor considerente ce nu au fost puse în discuția contradictorie a părților, fiind analizate aspecte conform notelor scrise depuse de reclamantă la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor. Astfel, prin cererea modificatoare reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/08.02.1995 pentru terenul în suprafață de 1347 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196, iar în notele scrise a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/08.02.1995 pentru terenul în suprafață de 1001 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196, conform schiței ce face parte integrantă din raportul de expertiză, respectiv suprafața de 412 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196 și suprafața de 589 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtei, fiind interpretate în mod eronat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, în realitate nefiind îndeplinite condițiile stipulate. Astfel, trebuia stabilit dacă reclamanta sau autorul acesteia a avut calitatea de membru cooperator pentru a putea solicita nulitatea absolută a titlului de proprietate, dacă suprafața de teren supusă judecății a fost evidențiată în acte de proprietate ale reclamantei sau autoarei acesteia la momentul intrării în cooperativa agricolă și dacă suprafața de teren supusă judecății a fost înscrisă în CAP de către membru cooperator.
Raportat la aceste dispoziții legale, se susține că doar pârâta a făcut dovada în cauză a incidenței cauzei de reconstituire a dreptului de proprietate, reclamanta neputând cere nulitatea în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991 nulitatea titlului de proprietate.
Mai arată că terenul supus judecății a fost proprietatea fostului membru cooperator G. Z., autoarea pârâtei, iar acest teren ce a fost preluat de către cooperativa agricolă de producție a fost atribuit ca lot de folosință tot acestui membru cooperator, care l-a stăpânit împreună cu moștenitorii până în prezent, astfel că la data de 08.02.1995 a fost emis titlu de proprietate contestat.
Reclamanta nu a făcut dovada unui drept de reconstituire/constituire în privința sa ori a autorului său, nici a faptului că a deținut terenul în perioada colectivizării și nici nu se încadrează în vreuna dintre categoriile de persoane îndreptățite la constituire conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Se mai susține că față de precizările reclamantei că deține proprietate asupra casei și terenului supuse judecății potrivit chitanței încheiate în anul 1961 și nu este necesară încheierea unui act autentic de vânzare cumpărare, sunt aspecte care nu prezintă relevanță juridică întrucât obiectul prezentei cauze vizează exclusiv legalitatea emiterii titlului de proprietate atacat, legalitate care presupune analiza procedurii urmate pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Pe fondul cauzei probele au fost interpretate în mod eronat, întrucât suprafața de teren nu a ieșit niciodată din proprietate pârâtei și a autoarei sale, pentru care a plătit până în prezent taxe și impozite, aceasta fiind singura care a înscris suprafața de teren în CAP.
Nici concluziile raportului de expertiză nu au fost atent analizate, ținându-se cont doar de aprecierile reclamantei, astfel fiind avută în vedere și suprafața de aproximativ 200 mp ce aparține reclamantei, suprafață pe care o deține fără titlu și asupra căreia pârâta nu are nicio pretenție. A mai solicitat suplimentarea obiectivelor expertizei, însă a fost respinsă solicitarea fără a se face vreo mențiune în încheierea de ședință din data de 11.03.2014 sau în hotărârea criticată, deși a fost pusă în discuția părților.
Mai arată că, având în vedere obiectul dosarului, în mod greșit instanța de fond a respins proba testimonială motivat de faptul că la termenul de judecată la care s-au propus și încuviințat probele(03.12.2013) pârâta nu a indicat numele martorilor, aceasta dând dovadă de o atitudine părtinitoare.
În concluzie, solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru refacerea expertizei în vederea clarificării suprapunerii terenurilor în litigiu, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate și respingerea cererii de chemare în judecată
În drept, cererea nu a fost motivată.
Legal citată, intimata-reclamantă Ș. D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În motivarea cererii, a arătat că excepțiile invocate de către pârâtă au fost respinse în mod corect, întrucât în ceea ce privește excepția lipsei de interes dreptul de proprietate asupra curții și grădinii din jurul casei și anexelor proprietatea deținătorilor se dobândește ope legis, iar în ceea ce privește excepția inadmisibilității arată că era terț față de procedura de reconstituire, iar art. 53 din Legea nr. 18/1991 se referă doar la persoana care a solicitat să i se stabilească dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.
Referitor la motivul nr. 4 arată că în mod corect instanța de fond a admis nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate contestat, atât timp cât acesta a fost eliberat pentru o suprafață de 1,4600 ha, iar litigiul viza doar 1001 mp, restul suprafeței până la 1347 mp fiind înstrăinată prin contract de vânzare-cumpărare.
Cu privire la motivul nr. 5 arată că recurenta nu înțelege faptul că în anul 1961 autoarea pârâtei-numita G. Z.- a înstrăinat casa situată pe suprafața de teren de 1000 mp, actul sub semnătură privată fiind în mod evident translativ de proprietate în ceea ce privește casa. Deși nu se poate vorbi de un transfer al dreptului de proprietate și în ceea ce privește terenul, în chitanță este menționat și acesta. Astfel, în registrul cadastral al satului Mănăstirea, în dreptul partidei 171 apare înscris numele lui Ș. N., aspect care apare și în registru agricol de la pagina 50 și prin urmare deține această suprafață de peste 40 ani.
În ceea ce privește motivul nr. 6 arată că actul sub semnătură privată a fost invocat pentru a demonstra că a devenit deținătorul casei de locuit în sensul art. 23 din Legea nr. 18/1991, iar în ceea ce privește celelalte critici arată că recurenta face o analiză proprie a probatoriului asupra casei și terenului aferent pentru care are rol fiscal separat și a plătit impozit.
În ceea ce privește expertiza efectuată în cauză arată că experta a delimitat concret, prin puncte, suprafața de 1001 mp menționată și în chitanța din anul 1961, chiar dacă a fost identificată întreaga suprafață de teren, inclusiv cea înstrăinată.
Cu privire la proba testimonială solicitată de către pârâtă și respinsă, arată că în mod corect a procedat instanța de fond având în vedere teza probatorie propusă, respectiv că s-a formulat cerere de reconstituire și aspecte privind falsul, care au fost analizate în ancheta penală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 C.pr.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2014 Tribunalul Dâmbovița a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la Tribunalul G., ca urmare a admiterii cererii de strămutare.
Pe rolul Tribunalului G. cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 11.11.2014.
În calea de atac a recursului s-a administrat proba cu înscrisuri.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile pronunțată de Judecătoria Răcari prin prisma motivelor de recurs, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că, în ceea ce privește titlul de proprietate deținut către intimata-reclamantă Ș. D., la data de 05.07.1961 numita G. Z., autoarea recurentei-pârâte G. E., în calitate de unică moștenitoare a defunctei conform certificatului de moștenitor nr. 243/23.08.2005, a vândut numitului Ș. N., soțul intimatei-reclamante, o casă și suprafața de teren de 1000 mp, voința lor fiind materializată în înscrisul sub semnătură privată, înscris semnat inclusiv de recurenta-pârâtă G. E. în calitate de martor(fila 7 dosar fond).
Față de momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată-anul 1961, instanța reține că doar înstrăinarea construcțiilor se putea face prin simplul acord de voință al părților, operațiunea juridică de înstrăinare, devenind astfel perfectă ca vânzare-cumpărare. În aceste condiții, numitul Ș. N. a devenit proprietarul casei în discuție încă din anul 1961, însă nu același lucru se poate reține în ceea ce privește terenul, pentru care trebuia încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă acestea erau scoase din circuitul civil.
În ceea ce privește terenul aferent casei de locuit, menționat în înscris, se reține că în mod corect instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 18/1991, din interpretarea cărora rezultă că nu este necesar a se emite un titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 întrucât pentru această categorie de persoane, dreptul de proprietate izvorăște din lege. Este adevărat că nimic nu-i împiedică a obține un titlu de proprietate, potrivit dispozițiilor acestei legi sau dreptului comun, însă în aceste condiții, titlu de proprietate are doar caracter recognitiv și constatator.
În ceea ce privește titlul de proprietate a recurentei-pârâte G. E. nr._/08.02.1995 a cărui nulitate parțială s-a solicitat, se reține că acesta a fost eliberat pe numele autoarei, defuncta G. Z., pentru terenul în suprafață de 1,46 ha(fil8,9 dosar fond). Se constată că acest titlu a fost emis la cererea defunctei G. Z.(fila 40 dosar fond), cerere formulată la data de 04.03.1991, pe care este înserată mențiunea „curtea vândută lui Ș. N.”, aspect confirmat și de faptul că în registrul cadastral al satului Mănăstirea la poziția 171, corespunzător T 4 și P 194, 195 și 196(construcții, arabil și vii) figurează la rubrica Observații numitul Ș. N.. Mai mult, și în Registrul agricol începând cu anul 1964 numitul Ș. N. figurează cu teren și casă, aceasta apărând ca fiind construită în anul 1961, până în anul 2014, fiind făcută mențiune cu privire la faptul că acesta deține chitanță de mână de la G. Z. pentru teren și casa de locuit(file 12-27 dosar recurs).
Se reține că, prin coroborarea acestor înscrisuri cu declarațiile martorilor audiați în cauză Ș. I. și P. G., în mod corect instanța de fond a apreciat că numitul Ș. N. a cumpărat terenul și casa de locuit, că de atunci locuiește în mod neîntrerupt în acel imobil care a fost reconstruit și că nu s-au modificat liniile de hotar, aspect care a fost confirmat și prin efectuarea expertizei tehnice de specialitate, ocazie cu care s-a constatat că în cauză gardurile sunt vechi de peste 50 ani.
Astfel, față de cele reținute în ceea ce privește excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, instanța constată că a fost respinsă în mod corect, întrucât intimata-reclamanta nu trebuia să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren, având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, iar din înscrisurile depuse la dosar și analizate anterior reiese că numitul Ș. N. figurează înscris în Registrul agricol.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, se reține că și aceasta a fost respinsă justificat în raport de dispozițiile art. 53 din Legea nr. 18/1991, întrucât aceste dispozițiile legale stabilesc că doar cel care a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate poate formula plângere împotriva soluției de respingere a comisiei locale, ori în prezenta cauză intimata-reclamantă are doar calitate de terț față de această procedură.
Nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia că instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei cu încălcarea principiului disponibilității și cel al contradictorialității, prin prisma faptului că prin cererea modificatoare reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/08.02.1995 pentru terenul în suprafață de 1347 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196, iar în notele scrise a solicitat constatarea nulității absolute parțiale pentru terenul în suprafață de 1001 mp din tarlaua 4, parcelele 194, 195 și 196, conform concluziilor raportului de expertiză, întrucât din actele aflate la dosarul cauzei și în urma măsurătorilor a reieși o suprafață de teren mai mică. Cu toate acestea însă, obiectul cererii a rămas neschimbat, astfel că nu se poate reține că este vorba de o cerere nouă care ar fi trebuit pusă în discuția părților.
Nici motivul potrivit căruia instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtei, fiind interpretate în mod eronat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, nu este întemeiat, întrucât se reține că aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că nu este necesar a se emite un titlu de proprietate, dreptul de proprietate izvorând din lege în această situație, astfel că intimata-reclamantă poate cere nulitatea unui titlul de proprietate.
În ceea ce privește raportul de expertiză se reține că acesta a fost întocmit în mod corect, din concluziile acestuia instanța de fond reținând în mod corect suprafața aferentă casei de locuit și transmisă numitului Ș. N. de 1000 mp, precum și suprafața de teren înstrăinată de recurenta-pârâtă G. E. numitei B. G. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 64/14.01.2011.
Se mai susține că recurenta-pârâtă a solicitat suplimentarea obiectivelor expertizei, însă a fost respinsă solicitarea fără a se face vreo mențiune în încheierea de ședință din data de 11.03.2014, deși a fost pusă în discuția părților, însă se constată că la același termen de judecată au fost încuviințate doar obiecțiunile la raportul de expertiză, obiecțiuni care vizau identificarea suprafeței de teren pentru care s-a solicitat nulitatea parțială a titlului de proprietate, astfel că în mod implicit a fost respinsă cererea privind suplimentarea obiectivelor, aspect care reiese și din faptul că prin adresa emisă către expert i s-a solicitat să răspundă doar la obiecțiunile formulate.
Referitor la susținerea potrivit căreia în mod greșit instanța de fond a respins proba testimonială motivat de faptul că la termenul de judecată la care s-au propus și încuviințat probele(03.12.2013) pârâta nu a indicat numele martorilor și astfel ar fi dat dovadă de o atitudine părtinitoare, se constată că s-a procedat în mod corect, întrucât potrivit dispozițiilor art. 112 C.pr.civ., în cazul în care se solicită proba testimonială, partea avea obligația să indice numele și adresa martorilor, precum și teza probatorie, pentru ca instanța să poată aprecia asupra utilității acesteia. Cum în cauză, partea nu s-a conformat dispozițiile legale, instanța de fond a respins în mod corect proba testimonială.
În consecință, se reține că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca fiind nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., recurent-pârâtă G. E. va fi obligată la plata către intimata-reclamantă Ș. D. a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs(onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă G. C. E., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 516/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. D., domiciliată în comuna Crevedia,., jud. Dâmbovița, C. L. DE FOND FUNCIAR CREVEDIA, cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, jud. Dâmbovița, ca fiind nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă G. E. la plata către intimata-reclamantă Ș. D. a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
A. M. R. G. F. G. D. N. F. D.
Red. și tehnored. jud. M.A.
2 ex./27.05.2015
Jud. fond: A. V.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 603/2015. Tribunalul GALAŢI | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 261/2015.... → |
|---|
