Anulare act. Decizia nr. 348/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 348/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 348/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 348
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător A. F.
Judecător L. B.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă G. M. prin avocat Ghilasi A. I., cu sediul în Bârlad, .. 85, jud.V., în contradictoriu cu intimații Ș. P., cu domiciliul în comuna Gohor, ., și H. L., cu domiciliul în G., ., . civile nr. 1307/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect – „anulare act”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la 23.06.2015.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 06.02.2013, sub nr._, reclamanta G. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ș. P., anularea testamentului autentificat sub nr. 913/15.10.2012 de BNP E. A. pentru lipsa discernământului testatoarei B. A., precum și anularea certificatului de moștenitor nr. 113/06.12.2012. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a fost sora defunctei B. A., decedată la data de 28.10.2012, și că a acceptat succesiunea acesteia în termenul legal. A menționat faptul că, în perioada din 2000 și până la deces, defuncta a fost internată de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie ”E. Doamnă” din G., având tulburări mentale și labilitate psihică. A adăugat că deoarece sora ei avea nevoie de îngrijire specială și prezența permanentă a unei persoane, la data de 14.11.2011, a întocmit testament în favoarea unei persoane din blocul în care locuia, pe nume N. V., care era farmacistă și locuia vizavi de apartamentul acesteia. Reclamanta a menționat că a și ea a fost de acord cu întocmirea testamentului de către defunctă pentru vecina ei.
Reclamanta a precizat că sora sa a fost operată de cancer în anul 2007, iar la data de 07.10.2012, pe fondul unei crize, a fost internată la spital și a fost externată la data de 19.10.2012. La data de 20.12.2012, a fost din nou transportată la spital cu accident vascular, a paralizat și nu a putut vorbi până la data decesului.
A susținut că, în perioada în care se afla în spital, sora sa a făcut testament pârâtei Ș. P., prin deplasarea notarului la spital, testament pentru care sora sa nu și-a dat un consimțământ valabil, fiind lipsită de discernământ.
În drept, a invocat prevederile art. 1251, art. 1252, art. 1254 C. civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probelor cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri, martori, expertiză medico-legală.
La data de 17.04.2013, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat să fie chemată în judecată, în calitate de pârâtă, numita H. L..
Legal citată, pârâta Ș. P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, având în vedere faptul că testamentul și certificatul de moștenitor, a căror anulare se cere, au fost întocmite pe numele pârâtei H. L..
La data de 23.10.2013, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că înțelege să se judece numai cu pârâta H. L..
La data de 13.01.2014, pârâta H. L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că o cunoștea pe defuncta B. A. de aproximativ 20 de ani, fiind verișoară cu socrul acesteia. A menționat că a vizitat-o întotdeauna pe defunctă, însă a început să o ajute efectiv începând cu luna august 2011, când aceasta și-a rupt umărul, ocazie cu care a transportat-o la spital.
A relatat faptul că, de atunci și până la decesul acesteia, pârâta a început să o sune la două-trei zile să o întrebe ce face, îi făcea piața, o însoțea la medicul de familie, îi cumpăra medicamente, câteodată îi gătea, iar fata sa mergea la defunctă și dormea cu aceasta în week-end-uri.
A precizat că niciodată nu a discutat cu defuncta despre ce avea să facă cu averea sa după deces. A adăugat că, în septembrie 2012, defuncta a fost internată în spital timp de două săptămâni, timp în care aceasta a vizitat-o zilnic, a vorbit cu medicii, i-a dus mâncare. A menționat că, în momentul în care a ajuns acasă, defuncta a regretat că i-a făcut testament numitei N. V., rugând-o să meargă la notar pentru a demara procedurile de revocare a testamentului. A relatat că, în urma vizitei numitei N. V., defuncta a făcut accident cerebral, însă a fost transportată imediat la spital și stabilizată, iar apoi i-a cerut din nou insistent să meargă la notar pentru a revoca testamentul. Pârâta a precizat că nu a avut cunoștință despre intenția defunctei de a testa întreaga avere pe numele său decât cu o zi înainte de întocmirea actelor, când notarul i-a solicitat să aducă doi martori. A arătat că la momentul revocării primului testament și întocmirii celui de-al doilea defuncta avea discernământ.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantei.
P. încheierea din data de 15.01.2014, instanța a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ș. P..
Cu ocazia cercetării judecătorești s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei (f. 55-56 d.f.), interogatoriul pârâtei (f. 57 d.f.), testimonială (declarațiile martorilor B. I. și V. E. fiind consemnate și depuse la f. 54, 101 d.f.), expertiză medico-legală psihiatrică pe baza documentelor medicale (raportul fiind depus la f. 123-125 d.f.).
P. sentința civilă nr. 1307/05.02.2014, Judecătoria G. a respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta G. M. era sora defunctei B. A., conform actelor de stare civilă aflate la dosarul cauzei (f. 6-8 d.f.).
P. testamentul autentificat sub nr. 1515/14.12.2011 de BNP E. A. defuncta B. A. a lăsat după deces întreaga sa avere mobilă și imobilă numitei N. V..
P. declarația autentificată sub nr. 912/15.10.2012 de BNP E. A., defuncta B. A. a revocat testamentul întocmit la data de 14.12.2011, iar prin testamentul autentificat sub nr. 913/15.10.2012 de BNP E. A., a desemnat-o pe pârâta H. L. drept legatară universală, menționându-se în testament că dispune în acest sens în speranța că aceasta o va îngriji și îi va asigura toate cele necesare traiului în timpul vieții și cu obligația ca aceasta să îi facă înmormântarea și pomenirile după deces.
La data de 28.10.2012, a intervenit decesul numitei B. A., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor . nr._, iar la data de 06.12.2012, a fost emis certificatul de moștenitor cu nr. 113 pe numele pârâtei H. L., în calitate de legatar universal.
Instanța a reținut că reclamanta a solicitat anularea testamentului pe motivul lipsei discernământului defunctei B. A. la momentul întocmirii acestuia, însă a invocat în motivare și anumite aspecte care se circumscriu motivului de nulitate privind vicierea consimțământului prin dol.
În drept, a constatat că potrivit art. 1038 alin. 1 C.civ., testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat. De asemenea, potrivit art. 1205 alin. 1 C.civ., este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale. Pe de altă parte, potrivit art. 1214 alin. 1 C.civ., consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
Cu toate că în cauză nu era vorba de un contract, instanța a constatat că în jurisprudență s-a reținut cu caracter repetat aplicabilitatea acestei cauze de nulitate și în situația actelor unilaterale.
A mai reținut că, în afară de incapacitățile legale, există și cazuri de incapacitate naturală, când persoana deplin capabilă potrivit legii, este în fapt lipsită temporar de discernământul necesar pentru a dispune prin testament. A concluzionat că lipsa discernământului atrage incapacitatea celui în cauză de a face dispoziții testamentare, deoarece nu are puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voință. În orice caz, lipsa discernământului – din cauza alienației sau debilității mintale ori datorită unor cauze vremelnice ca starea de boală, hipnoză, somnambulism, beție alcoolică, folosirea de stupefiante – trebuie să fie dovedită în mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determină o incapacitate naturală, care nu rezultă din lege, spre deosebire de incapacitatea celui pus sub interdicție, a cărui incapacitate este legală și permanentă, chiar dacă ar avea momente de luciditate. Momentul în raport de care se apreciază capacitatea de a dispune prin testament este data întocmirii actului.
Instanța a constatat că există o diferență majoră între lipsa discernământului și vicierea consimțământului prin dol.
Conform practicii judiciare și doctrinei, dolul se înfățișează în materie testamentară sub forma captației și sugestiei, constând în utilizarea de manevre viclene și frauduloase, folosite de o persoană, având calitatea de beneficiar al dispoziției testamentare sau chiar aceea de terț, cu intenția de a câștiga încrederea testatorului și a înșela buna lui credință pentru a-l determina să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă.
P. urmare, dolul presupune întrunirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv utilizarea de manopere, de mijloace viclene, mai directe și mai brutale în cazul captației și indirecte, mai subtile, în cazul sugestiei, intenția de a induce în eroare cu rea-credință pe testator să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă și manoperele frauduloase folosite să fi avut un rol determinant, având drept rezultat alterarea voinței testatorului.
În ceea ce privește discernământul testatoarei, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză după decesul testatoarei, pe baza actelor medicale pus la dispoziție, afecțiunile medicale pe care le prezenta aceasta la data de 15.10.2012 puteau produce tulburări volitive de natură a modifica posibilitatea de manifestare cu liberă voință în ceea ce privește încheierea unui act testamentar și afectarea discernământului, însă în raport nu s-a putut preciza gradul de afectare, în lipsa unui examen psihiatric la acea dată.
Din declarația martorei B. I., instanța a reținut că aceasta a fost vecină cu defuncta și avea cunoștință de anumite probleme psihice ale acesteia, însă a arătat că în ultima discuție pe care a avut-o cu defuncta, cu două zile înainte de a fi internată, aceasta era coerentă și s-a putut înțelege cu ea.
Fiind audiat, martorul V. E. a relatat că, în mod indirect, știe că defuncta a fost internată la Spitalul de Psihiatrie, susținând că aceasta era o femeie coerentă în gândire, calmă și care nu s-a manifestat agresiv față de vecini.
P. răspunsul reclamantei la întrebarea 4 a interogatoriului, aceasta a susținut că are cunoștință de faptul că defuncta și-a pierdut discernământul în octombrie 2012, cu toate că a continuat, menționând că din acel moment nu a mai văzut-o și nu a mai vorbit cu ea.
A mai reținut instanța că din adresa nr. 1522/12.02.2014, emisă de Spitalul de Psihiatrie ”E. Doamnă”, a rezultat că defuncta B. A. nu a figurat în evidențele acestei unități.
De asemenea, instanța a constată că testamentul în discuție a fost întocmit în fața unui notar public, care, în conformitate cu art. 60 din Legea nr. 36/1995, avea obligația ca, în situația în care avea îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale vreuneia dintre părți, să procedeze la autentificare numai dacă un medic specialist atesta în scris că partea putea să-și exprime în mod valabil consimțământul în momentul încheierii actului. Instanța a reținut că notarul public nu a avut dubii cu privire la discernământul testatoarei în situația de față.
P. urmare, din probele administrate, instanța a reținut că nu rezultă în mod neechivoc lipsa discernământului defunctei B. A., prin raportare la momentul încheierii contractului, concluziile raportului de expertiză în sensul posibilității afectării discernământului necoroborându-se cu nicio altă probă în acest sens.
Cu privire la vicierea consimțământului prin dol, instanța a reținut că, potrivit art. 1169 cod civil 1864 (aplicabil în materia probelor înainte de . Noului Cod de Procedură Civilă), cel ce face o afirmație în fața instanței trebuie să o dovedească, or reclamanta trebuia să probeze întrunirea tuturor condițiilor dolului, mai-sus menționate.
În ceea ce privește utilizarea de mijloace viclene, frauduloase, instanța a reținut că din declarația martorei B. I. a rezultat că defuncta se înțelegea foarte bine cu vecina sa, N. V., petrecând sărbătorile împreună. A adăugat martora că numita N. V. nu avea grijă de defuncta B. A., întrucât aceasta se îngrijea singură, însă o ducea la spital atunci când avea nevoie. De asemenea, a menționat că nu o cunoaște pe pârâta H. L..
Din declarația martorului V. E., instanța a reținut că acesta știa că de defunctă avea grijă o farmacistă, iar când aceasta a murit, a apărut o altă femeie, despre care a auzit că ar fi avut grijă de testatoare.
Din răspunsul reclamantei la întrebarea 2 a interogatoriului a rezultat că reclamanta nu s-a îngrijit de defunctă, întrucât considera că se afla în grija numitei N. V., în favoarea căreia întocmise testamentul, nefiind alături de defunctă nici în ultimele clipe, astfel cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 6 a interogatoriului.
Instanța a reținut că în cuprinsul testamentului din data de 15.10.2012 s-a menționat că testatoarea dispunea în acest sens în speranța că beneficiarul o va îngriji și îi va asigura toate cele necesare traiului în timpul vieții și îi va face înmormântarea și pomenirile după deces.
De asemenea, instanța a observat că pe foaia de observație clinică generală, trimisă odată cu restul actelor medicale de Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. A. A.” G., s-au menționat numele și numărul de telefon al pârâtei, ca persoană de contact, aspect din care a apreciat că se poate concluziona că aceasta a avut grijă de defuncta B. A., cel puțin în ultima perioadă a vieții.
Instanța a apreciat că defuncta a încheiat testamentul într-un moment în care se afla în neputință, în stare de boală și în care nici numita N. V. și nici sora acesteia nu se aflau alături de ea, în speranța de a fi îngrijită de pârâtă, însă fără a fi dovedite manoperele dolosive exercitate de pârâtă pentru a testa în sensul arătat.
Mai mult decât atât, chiar și în situația în care pârâta ar fi simulat grija față de defunctă sau ar fi prestat în mod interesat servicii față de aceasta, instanța a reținut că aceste fapte nu se încadrează în noțiunea de ”manopere viclene” care să vicieze consimțământul.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanța a obligat-o pe reclamanta la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu apărător.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G. M., solicitând casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și audierea unui nou martor, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că din probe nu a rezultat lipsa discernământului defunctei B. A..
S-a arătat că din raportul de expertiza medicala psihiatrică rezultă că afecțiunile medicale pe care le prezenta defuncta puteau produce tulburări volitive de natură a modifica posibilitatea de manifestare cu liberă voință și puteau afecta discernământul.
A arătat că nu s-a efectuat un examen psihiatric în data de 15.10.2012, dar discernământul defunctei a fost afectat, fără a se putea stabili gradul. Coroborat cu declarațiile martorei B. I. care a precizat că defuncta avea crize când țipa fără motiv, că a fost dusă la spital în stare de inconștiență, se poate concluziona în opinia recurentei că defuncta a încheiat actul cu discernământul afectat, astfel încât nu a putut încheia un act valabil. A precizat că dacă defuncta nu a fost internată la Spitalul de Psihiatrie „E. Doamna”, nu înseamnă că nu putea fi internată în alt oraș, deoarece nu a locuit decât în ultima perioadă a vieții în G..
A mai invocat recurenta că în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu a fost viciat prin dol consimțământul defunctei, în condițiile în care pârâta a apărut în viața defunctei dintr-o dată, deși exista un testament, iar defuncta se înțelegea bine cu vecina ei, N. E., ceea ce duce la concluzia că pârâta a utilizat manopere dolozive pentru a-i sugera defunctei desființarea testamentului în favoarea lui N. E. și încheierea altuia în favoarea ei.
A apreciat că și dacă manoperele dolosive nu sunt dovedite direct, ele sunt dovedite indirect prin declarațiile martorilor care au arătat că defuncta se înțelegea foarte bine cu vecina ei.
În drept au fost invocate disp. art. 3041 C.pr.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, f. 8, 63-64 dosar.
Intimata H. L. a depus întâmpinare, f. 16-20 dosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că instanța de fond a administrat un probatoriu complex și complet din care a rezultat că defuncta avea discernământ la momentul încheierii testamentului autentificat sub nr. 913/15.10.2012, că nu a fost luată în evidență cu afecțiuni de natură psihiatrică, recurenta formulând doar supoziții nesusținute prin cererea de recurs în sensul că defuncta ar fi fost internată în alt oraș, când aceasta a muncit și locuit în G., după cum atestă cartea de muncă, fiind în evidența medicilor din acest oraș, după cum atestă înscrisurile medicale.
Intimata a arătat că defuncta suferea de boală cronică de rinichi și melanom malign coapsa dreaptă operat în 2009, cu recidivă ganglionară, era hipertensivă, ceea ce a provocat accidentul vascular cerebral din 14.10.2012, din fișa UPU din aceeași dată nerezultând că ar fi fost adusă de urgență pentru afecțiuni ce ar fi putut produce consecințe de natură psihiatrică. Nici nu s-a recomandat consult psihiatric, în lipsa căruia, concluziile raportului de expertiză pot lăsa loc la interpretare, dar aceleași concluzii demonstrează că nu se poate preciza gradul de afectare a discernământului.
Intimata a învederat că martorii au relatat aspecte pe care nu le cunoșteau cu certitudine, ci din auzite ori doar le bănuiau, înscrisurile medicale având forță probantă superioară. A arătat intimata că există contradicții între răspunsul recurentei la interogatoriu și declarația martorei pe care a propus-o recurenta, care a relatat că defuncta fusese internată de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie, aspect infirmat de adresa instituției respective. Totodată, recurenta a afirmat că defuncta era îngrijită de N. V., dar martora a arătat că defuncta se putea îngriji singură astfel încât nu era ajutată de N. V., precum și că era coerentă cu două zile anterior internării. A învederat că aceste aspecte sunt susținute și declarația martorului E. V..
În privința vicierii consimțământului prin dol, intimata a arătat că dacă de defunctă s-ar fi îngrijit o farmacistă (N. V., nu N. E.), așa cum a invocat recurenta, atunci ar fi apărut numele acesteia pe înscrisurile medicale. Martorii au arătat că auziseră că pe defunctă o îngrijea o farmacistă, dar nu o cunoșteau, chiar dacă martorul E. avea locuința lipită de a defunctei.
A învederat intimata că recurenta nu a dovedit presupusele manopere dolosive, iar consimțământul a fost luat de notar, care i-a citit conținutul actului, în prezența a doi martori, iar defuncta a semnat prin punerea degetului deoarece suferise o hemiplegie dreaptă.
Intimata a depus înscrisuri și a arătat că se opune la proba cu audierea unui nou martor, solicitată de recurentă, raportat la prevederile art. 305 C.pr.civ.
Verificând in cadrul controlului de legalitate și temeinicie sentința recurată, în raport de criticile formulate și având in vedere actele și lucrările dosarului, Tribunalul constata că practic recurenta nu invocă motive de nelegalitate ale sentinței recurate, ci reproșează instanței de fond că nu a interpretat în mod corect probatoriul administrat, neexistând astfel motive de casare care să impună rejudecarea cauzei și completarea probatoriului. De altfel, la termenul din 16.06.2015, recurenta a precizat, prin apărător, că renunță la această solicitare.
Instanța de recurs constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Defuncta B. A. a încheiat în timpul vieții două testamente, respectiv testamentul autentificat sub nr. 1515/14.12.2011 de BNP E. A., prin care defuncta B. A. a lăsat după deces întreaga sa avere mobilă și imobilă numitei N. V., desemnând-o pe aceasta din urmă legatară universală, și testamentul autentificat sub nr. 913/15.10.2012 de BNP E. A., prin care defuncta B. A. o desemna pe pârâta H. L. drept legatară universală, după ce în prealabil prin declarația autentificată sub nr. 912/15.10.2012 de BNP E. A., defuncta B. A. revocase testamentul întocmit la data de 14.12.2011.
În calitatea sa de colateral privilegiat (soră a defunctei), recurentei i s-ar fi cuvenit întreaga masă succesorală dacă nu ar fi existat cele două testamente anterior menționate sau dacă nu ar fi existat cel de-al doilea testament, dar s-ar reține că declarația de revocare a primului testament produce efecte juridice.
Instanța de recurs nu poate să nu observe inconsecvența recurentei, care pe de o parte, a solicitat anularea testamentului încheiat de sora sa, B. A., în data de 15.10.2012, pentru lipsa discernământului și vicierea consimțământului prin dol, iar de pe de altă parte, a invocat că declarația de revocare a testamentului din data de 14.12.2011, dată de sora sa în aceeași zi, produce efecte juridice, pentru a-și putea astfel legitima interesul în promovarea acțiunii deduse judecății.
În ce privește motivele de netemeinicie a sentinței recurate, instanța de recurs constată că în cazul testamentului, care este un act juridic unilateral exprimand vointa testatorului, consimtamantul este o notiune prin care se intelege manifestarea de vointa juridica a unei persoane in vederea formarii unui act juridic, care nu produce efecte decat daca provine de la o persoana cu discernamant, a fost exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, a fost exteriorizat și nu este alterat de vreun viciu de consimtamant.
Discernamantul este acea conditie de valabilitate a consimtamantului potrivit caruia subiectul de drept trebuie sa aiba puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa, care nu trebuie confundată cu capacitatea de a incheia actul juridic. Astfel, capacitatea de a incheia actul juridic este o stare de drept, in timp ce prezenta ori lipsa discernamantului este o stare de fapt. Lipsa discernamantului testatorului care are capacitate deplina de exercitiu la momentul intocmirii actului de dispozitie, nefiind pus sub interdictie, presupune ca dispunatorul sa fie . tulburare mentala care sa fie suficient de puternică pentru a-l priva pe cel atins de facultatile sale de discernamant. Ceea ce caracterizeaza lipsa discernamantului este nu numai faptul ca altereaza consimtamantul, cum se intampla in cazul viciilor de consimtamant, ci faptul că, lipsindu-l de lumina ratiunii, practic, il face sa lipseasca.
Pentru a se trage concluzia că a lipsit discernamantul este necesara dovada concreta a faptului ca testatorul a fost lipsit total de luciditate, ceea ce însă recurenta nu a dovedit în cauză. Astfel, conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză după decesul testatoarei, pe baza actelor medicale pus la dispoziție, afecțiunile medicale pe care le prezenta aceasta la data de 15.10.2012 puteau produce tulburări volitive de natură a modifica posibilitatea de manifestare cu liberă voință în ceea ce privește încheierea unui act testamentar și afectarea discernământului, însă nu s-a putut preciza gradul de afectare, în lipsa unui examen psihiatric la acea dată.
În urma analizei documentelor (fisa de consultatii, raport de expertiza medico-legala, buletin de analize medicale) nu se poate concluziona că defuncta nu avea capacitate de a discerne consecintele care decurgeau din încheierea actului de dispozitie, respectiv a testamentului încheiat, dimpotrivă aceasta avea discernământ, care a fost exteriorizat si nu a fost alterat de vreun viciu de consimtamânt.
Instanța de recurs nu poate reține din declarația martorei B. I. doar că defuncta avea crize când țipa fără motiv și că a fost dusă la spital în stare de inconștiență, așa cum s-a invocat în cererea de recurs, cât timp aceeași martoră a relatat că defuncta fusese internată de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie, aspect infirmat de adresa instituției respective, precum și că nu a văzut când defuncta a fost dusă la spital, împrejurare despre care a aflat de la o vecină. Aceeași martoră a mai declarată și că defuncta se putea îngriji singură, astfel încât nu era ajutată de N. V., precum și că era coerentă cu două zile anterior internării.
Ipoteza recurentei conform căreia defuncta ar fi putut fi internată în alt oraș, deoarece nu a locuit decât în ultima perioadă a vieții în G., nu este susținută de niciun element probator, recurenta nu doar că nu a depus dovezi în sprijinul acesteia (înscrisuri care să emane de la unitățile spitalicești unde ar fi fost internată defuncta), dar nici măcar nu a indicat orașele unde ar fi locuit aceasta. Pe de altă parte, intimata a depus copia carnetului de muncă al defunctei, de unde rezultă că defuncta a lucrat în industria textilă, în unități din G., în perioada 1956-1990.
Raportat la afecțiunile de care suferea defuncta la data de 15.10.2012 când acesta a dispus de averea sa (hemiplegie dreaptă, afazie mixtă prin metastaze cerebrale, melanom malign coapsa dreapta operat, cu recidivă ganglionară, boala cronică de rinichi acutizată, hipertensiune arterială secundară, anemie secundară mixtă), din care majoritatea nu sunt de natură psihică, este posibil, dar nu cert, ca discernământul său să fi fost diminuat.
Instanța de recurs mai reține că testamentul a fost întocmit în fața unui notar public, care, în conformitate cu art. 60 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data întocmirii actului, avea obligația ca, în situația în care avea îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale ale vreuneia dintre părți, să procedeze la autentificare numai dacă un medic specialist atesta în scris că partea putea să-și exprime în mod valabil consimțământul în momentul încheierii actului, or notarul public nu a avut dubii cu privire la discernământul testatoarei în situația de față.
În privința vicierii consimțământului prin dol, instanța de recurs reține pe de o parte, că recurenta nu a arătat în concret în ce au constat acestea, din cererea de recurs rezultând că aceasta are mai mult unele suspiciuni în legătură cu motivele care au determinat-o pe defunctă să încheie testamentul din 15.10.2012, iar pe de altă parte, în mod corect a reținut instanța de fond că și dacă intimata doar ar fi simulat grija față de defunctă sau ar fi prestat în mod interesat servicii față de aceasta, aceste fapte nu reprezintă „manopere viclene” de natură să vicieze consimțământul.
Examinând prezenta cauză prin prisma aspectelor enumerate mai sus, Tribunalul constată că prima instanță a analizat temeinic probatoriul administrat, a aplicat corect normele de drept incidente situației de fapt reținute, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, ce nu se impune a fi reformată, astfel încât recursul urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ.
În temeiul art. 274 C.pr.civ,. recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în recurs (onorariu avocat achitat conform chitanței . UNBR nr._ din 16.06.2015, f. 62 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă G. M. prin avocat Ghilasi A. I., cu sediul în Bârlad, .. 85, jud.V., în contradictoriu cu intimații Ș. P., cu domiciliul în comuna Gohor, ., și H. L., cu domiciliul în G., ., ., . civile nr. 1307/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă recurenta G. M. să plătească intimatei H. L. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015.
Președinte, D. G. N. | Judecător, A. F. | Judecător, L. B. |
Grefier, C. B. |
Red.DGN/tehn.CB
Ex. 2/30.06.2015
Fond – R. N. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 347/2015. Tribunalul GALAŢI | Pretenţii. Decizia nr. 356/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
