Cereri. Decizia nr. 430/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 430/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Decizia civilă nr. 430
Ședința publică de la 09.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. B.
Judecător: D. G. N.
Grefier: F. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul-reclamant G. D. C., cu domiciliul procesual ales la SCA „D.&C.”, în București, sector 1, ., ., . sentinței civile nr. 7067/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți . sediul în G., ..12, jud. G. și cu sediul procesual ales la S.C.P.A. „D. și Asociații”, în București, ., nr.55, vila 6, sector 1, . PRIN ADMINISTRATOR JUD BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL, cu sediul în București, sector 3, ., nr.24, . obiect „alte cereri – acțiune în anulare”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta când instanța, pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise de către părți, a amânat pronunțarea la data de 09.06.2015 dată la care a pronunțat următoarea decizie civilă:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._, reclamantul Grițac D. C., în contradictoriu cu pârâtele . . prin administrator judiciar Finconta Consulting SPRL, a solicitat instanței să declare fals înscrisul sub semnătură privată intitulat „Convenție”, încheiat la data de 11.02.2004, între părți.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 11.02.2004 părțile au încheiat o convenție prin care s-a modificat cuantumul unui debit rezultat din contractul de împrumut încheiat de aceleași părți la data de 22.10.2003. Ulterior, pârâta . început să se folosească de o convenție datată tot 11.02.2004 și purtând semnăturile părților, dar cu un alt conținut decât cel real. Astfel în convenția reală s-a prevăzut datoria de 49._ lei vechi scadentă la data de 12.09.2004 iar în convenția falsă este trecută datoria de 53._ lei vechi și penalități în valoare de 10._ lei vechi, cu scadența la data de 12.02.2004, precum și o clauză privind garantarea împrumutului personal de către reclamantul D. Grițac, cu acțiunile deținute de acesta la pârâta ..
Convenția falsă nu exprimă voința reală a reclamantului.
Reclamantul a formulat și o plângere penală iar prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 06.08.2008 s-a arătat că una din cele două convenții constituie un fals, dar nu s-a putut determina cu certitudine care dintre ele.A mai susținut reclamantul că acțiunea în declararea falsului tinde să conducă la constatarea inexistenței actului, iar soluționarea acesteia revine instanței civile atunci când cercetarea falsului nu mai este posibilă din cauza unui impediment legal.
În drept, a invocat prevederile art. 184 C.proc.civ.
În susținerea cererii a a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, martori și expertiză.
Legal citată, pârâta . formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale, pârâta a arătat că la data de 11.02.2004 părțile au încheiat convenția prin care s-au recunoscut și menținut în integralitate obligațiile rezultate din contractul de împrumut și garanție din data de 22.10.2003 și contractul de gaj din data de 31.10.2003, convenția care reprezintă voința reală a părților fiind cel înfățișat de pârâtă, iar fals cel pe care reclamantul îl pretinde ca real.
Reclamantul, prin prezenta acțiune urmărește numai tergiversarea soluționării cauzei cu nr._ aflată pe rolul Tribunalului București. A mai încercat să se înscrie în fals cu privire la convenția din data de 11.02.2004 și în cadrul dosarului cu nr._/3/2007 ce privește aceleași părți, iar cererea a fost respinsă de Tribunalul București cu putere de lucru judecat.
A susținut că valabilitatea convenției este confirmată de faptul că toate clauzele și obligațiile asumate prin aceasta rezultă din contractele anterioare al părților. În opinia pârâtei și Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din data de 16.08.2008, confirmă valabilitatea Convenției, în forma prezentată de pârâtă.
În drept a invocat prevederile art. 115, 180-184 C.proc.civ.
În contraprobă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 08.03.2013, pârâta . invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, excepție respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din data de 05.07.2013.
La termenul de judecată din data de 25.10.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului și după discutarea acesteia în contradictoriu cu părțile, a admis excepția și declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..
La data de 28.03.2014, după precizarea obiectului acțiunii, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 7067/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria G., s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin cererea de față, reclamantul solicită constatarea și declararea ca falsă a convenției din data de 11.02.2004, astfel cum a fost aceasta prezentată și utilizată de pârâta . de temeiul precizat de reclamant, art. 184 C.proc.civ., instanța a constatat că este chemată să aplice procedura falsului unui înscris sub semnătură privată.
Convenția semnată și datată 11.02.2004, în ambele sale forme, a făcut obiectul unei cercetări penale încheiate prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 06.08.2008, prin care s-a concluzionat că, există indicii temeinice și concludente privind săvârșirea infracțiunii de fals prevăzută de art. 290 C.penal, constând în falsificarea convenției încheiate la data de 11.02.2004 între . reprezentată de A. M., . reprezentată de Grițac D. C. și Grițac D. C. în nume personal, dar deși s-au utilizat și epuizat mijloacele de probă nu se poate stabili cu certitudine care dintre cele două variante reprezintă un fals.
Între aceleași părți s-au derulat și alte litigii, respectiv cauza nr._/3/2007 aflată pe rolul Tribunalului București și cauza nr._ aflată pe rolul Curții de Apel București, în cadrul cărora, reclamantul a invocat caracterul fals al convenției prezentate de .>
În drept, potrivit art. 111 C.proc.civ., cel care are interes poate formula cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept dar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului său.
Conform art. 184 C.proc.civ., când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloc de dovadă.
Prin Decizia nr. XV/21.11.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, că în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, au calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală au parțială a înscrisului falsificat, procurorul în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 C.proc.civ. și părțile în celelalte cazuri.
Acțiunea de față, astfel cum a fost formulată de reclamant este, ca natură juridică, o acțiune în constatare, însă, prin modul de reglementare al materiei, instanța civilă nu este competentă să cerceteze pe cale principală dacă un anumit înscris este fals, această competență aparținând numai instanțe penale. Instanța civilă nu se poate transforma sau substitui instanței penale, nici chiar în ipoteza în care acțiunea penală s-a stins.
Un fals, poate fi cercetat de instanța civilă numai pe cale incidentală, concluzia fiind susținută și de faptul că art. 180-184 C.proc.civ., sunt incluse la capitolul referitor la administrarea dovezilor, astfel că cererile întemeiate pe aceste articole nu se pot formula decât în cazul unor litigii preexistente, pentru contestarea unor înscrisuri prezentate ca mijloace de probă.
Acțiunea civilă este mijlocul legal prin care o persoană solicită instanței judecătorești fie recunoașterea dreptului său fie realizarea acestui drept, prin încetarea piedicilor puse în exercitarea sa sau printr-o despăgubire corespunzătoare.
Art. 111 C.proc.civ., permite acțiunile în constarea existenței sau inexistenței unui drept iar nu în constatarea existenței sau inexistenței unei situații de fapt.
Ca urmare, prin raportare la prevederile legale mai sus menționate, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului apare ca inadmisibilă, deoarece a fost introdusă pe cale separată, principală și urmărește constatarea caracterului fals al unui înscris folosit ca mijloc de probă în cadrul altor litigii.
Totodată, instanța a constatat că procedura falsului cu referire la convenția din 11.02.2004 defăimată de reclamant, a fost folosită și în cadrul dosarului nr._/3/2007 și a putut fi invocată și în cadrul dosarului nr._ .
Prin soluția pronunțată, instanța a considerat că nu îngrădește liberul acces la justiție, în condițiile în care, reclamantul a avut și are la îndemână alte acțiuni care să permită verificarea fondului susținerilor sale și stabilirii caracterului real sau fals al convenției, inclusiv prin exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare în cauzele în care s-au invocat inițial ca mijloace de probă convențiile defăimate ca false.
Împotriva sentinței civile nr. 7067/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria G., a declarat apel reclamantul G. D. C..
Prin motivele de apel a susținut că soluția instanței este pronunțată pe baza unui raționament juridic eronat. Potrivit art.14 alin.3 lit.a V.C.proc.penală și 19 alin.5 N.C.proc.penală, soluționarea laturii civile a procesului penal se efectuează de către instanța civilă. Ca urmare, concluzia instanței de fond potrivit cu care cererea privind declararea ca fals a unui înscris, nu poate avea o existență de sine stătătoare și nu poate fi formulată pe cale principală, ci numai ca accesoriu al unei cereri principale, care are ca obiect o acțiune în constatarea nulității absolute, este greșită.
În opinia sa nu există echivalență de noțiuni între acțiunea în nulitate și acțiunea în declararea falsului, iar în materia falsului nu există decât un drept la acțiune în sens procesual.
A invocat chestiuni ce țin de prescripția dreptului material la acțiune și a invocat efectele obligatorii ale deciziei nr. XV/2005 pronunțată de ICCJ.
A susținut că soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă încalcă disp. art.6 din CEDO, referitoare la liberul acces la instanță.
A solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și în rejudecare admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, intimata . solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A susținut că la data de 11.02.2004 părțile au încheiat convenția prin care s-au recunoscut și menținut în integralitate obligațiile rezultate din contractul de împrumut și garanție din data de 22.10.2003 și contractul de gaj din data de 31.10.2003, înscrisul care reprezintă voința reală a părților fiind cel înfățișat de pârâtă, iar fals cel pe care reclamantul îl pretinde ca real.
Reclamantul, prin prezenta acțiune urmărește numai tergiversarea soluționării cauzei cu nr._ aflată pe rolul Tribunalului București. A mai încercat să se înscrie în fals cu privire la convenția din data de 11.02.2004 și în cadrul dosarului cu nr._/3/2007 ce privește aceleași părți, iar prin Încheierea din data de 18.11.2008, cererea i s-a respins de Tribunalul București. Cum reclamantul nu a atacat această încheiere, această solicitare a dobândit putere de lucru judecat.
În opinia sa, procedura falsului nu poate fi analizată pe cale separată în temeiul art. 111 V.C.proc.civ., ci numai incidental, în cadrul unei acțiuni în nulitatea unui act. Ca urmare, calea aleasă de reclamant este greșită, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a respins cererea ca inadmisibilă.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză Tribunalul apreciază că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul, G. D. C., astfel cum a precizat și la data de 28.03.2014, a învestit instanța cu o acțiune în declararea falsului unui înscris, acțiune întemeiată pe art. 184 V.C.proc.civ.
În cauză se pune problema dacă un înscris poate fi declarat fals de instanța civilă, pe cale principală, separat de o acțiune în realizare sau cererea trebuie alăturată unei acțiuni în constatarea nulității.
Din această perspectivă, susținerile apelantului referitoare la chestiunile ce țin de prescripția dreptului material la acțiune, nu prezintă relevanță pentru soluționarea prezentului apel.
Dacă acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate fi exercitată, este posibil ca înscrisul să fie declarat fals, de către instanța civilă, pe cale principală, print-o acțiune în constatare, întemeiată pe art.111 V.C.proc.civ., dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de textul menționat.
Potrivit art. 111 V.C.proc.civ., partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca se poate cere realizarea dreptului.Ca urmare, admisibilitatea unei astfel de actiuni este dată de premisa existentei unui drept și a cărei constatare este necesară, fără ca titularul său să aibă la dispozitie o actiune în realizare.
Prin acțiunea în constatare, numită și acțiunea în recunoașterea dreptului sau în confirmare, reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept subiectiv al său ori inexistența unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
În concret, față de petitul acțiunii, se constată că reclamantul nu cere instanței să constate existența vreunui drept subiect, nici nu solicită să se constate inexistența vreunui drept al intimaților-pârâți împotriva sa.
În consecință, una din condițiile de admisibilitate a acțiunii în constatare nu este îndeplinită, motiv pentru care declararea falsului putea fi valorificată numai pe cale accesorie, adică alăturat unei acțiuni în constatarea nulității convenției din data de 11.02.2004, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, deoarece în caz contrar instanța civilă s-ar transforma în instanță penală, aspect ce ar avea ca efect încălcarea normelor de competență materială și procesuală.
Promovarea unei astfel de acțiuni, în declararea falsului pe cale principală, nu este vădit inadmisibilă, chiar dacă legea nu reglementează expres o astfel de acțiune.
O asemenea acțiune, este însă admisibilă numai dacă nu este sau nu a fost un proces pe rol în care să se fi opus înscrisul pentru care se solicită procedura falsului.
În cazul în care există un proces pe rol, care nu este finalizat definitiv, partea poate defăima înscrisul ca fals pe cale incidentală, conform regulilor prevăzute de art. 180 si urm. C.proc.civ. Ca urmare, nu mai are la îndemâna o acțiune de sine stătătoare, cu caracter principal, prin care să ceară declararea falsului pe cale principală
Daca procesul s-a soluționat printr-o hotărâre definitivă, în care s-a opus înscrisul fals, însa partea în drept nu l-a defăimat, aceasta are la îndemâna căile extraordinare de atac, deoarece hotărârea pronunțată a intrat în puterea lucrului judecat care poate fi ignorată numai după retractarea hotărârii definitive, iar nu prin pronunțarea alteia.
Prin urmare, calea principala a declarării falsului este permisă în condițiile art. 111 din C.proc.civ., numai în cazul inexistentei unui proces pe rol în care sa se opună sau să se fi opus un înscris hotărâtor.
În acest sens, se constată că între părți au existat și alte procese, cu nr._ și_, în cadrul cărora reclamantul a invocat caracterul fals al convenției.
În baza considerentelor mai sus menționate, rezultă că reclamantul are la îndemână fie exercitarea unei căi extraordinare de atac fie invocarea falsului în cadrul acestor dosare.
Deoarece legea prevede posibilitatea verificării fondului susținerilor sale, apărarea reclamantului potrivit cu care i se încalcă accesul la instanță, nu este întemeiată.
Acțiunea de față este deficitar exercitată, iar art. 6 din CEDO nu exclude instituirea unor norme și proceduri publice și previzibile de exercitare și valorificare a unui drept.
În consecință, excepția inadmisibilității a fost corect admisă de instanța de fond, motiv pentru care în baza art. 111, 184 în ref. la art. 296 V.C.proc.civ., va menține sentința apelată cu consecința respingerii apelului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant G. D. C., cu domiciliul procesual ales la SCA „D.&C.”, în București, sector 1, ., ., . sentinței civile nr. 7067/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți .>, cu sediul în G., ..12, jud. G. și cu sediul procesual ales la S.C.P.A. „D. și Asociații”, în București, ., nr.55, vila 6, sector 1, . prin administrator judiciar BDO Business Restructuring SPRL, cu sediul în București, sector 3, ., nr.24, .> Ia act că intimata .-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.06.2015.
Președinte,Pentru judecător D. G. N.
L. B.(Aflat în C.O.)
Semnează potrivit art.261 alin.2 vechiul C.p.c Președintele Tribunalului G.
Judecător A. P.
Grefier
F. D.
Red. jud. L. B./09.07.2015
Dact. gref.F.D./09.07.2015/5 ex.
Jud. fond: A.M.M.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 431/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
