Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 21/2015. Tribunalul GALAŢI

Încheierea nr. 21/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 980/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 21 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. D.

Grefier N. J.

Ministerul Public este reprezentat de procuror D. L.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant M. M. în contradictoriu cu pârâții DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI GALATI, M. C. și ROJNIȚA V. V., având ca obiect

„exercitarea autorității părintești”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, personal, și pentru pârâta DGASPC G. – consilier juridic C. D., fiind lipsă celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se procedează la legitimarea reclamantei.

Reclamanta solicită să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul M. A..

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale.

Reclamanta, cu privire la excepția invocată, lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul pârâtei consideră că Tribunalul G. nu este competent a soluționa prezenta cauză, instanța competentă fiind Judecătoria G..

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției necompetenței materiale.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și disp. art. 396 C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 28.09.2015.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Septembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 980

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. D.

Grefier N. J.

Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe reclamant M. M. în contradictoriu cu pârâții DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI GALATI, M. C. și ROJNIȚA V. V., având ca obiect

„exercitarea autorității părintești”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.09.2015 dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâții M. C. și R. V. V., solicitând instanței exercitarea autorității părintești asupra minorului M. A., prin instituirea plasamentului.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că minorul M. A. este nepotul său, și provine dintr-o uniune consensuală dintre pârâții M. C. (fiul său) și R. V. V., fiind crescut de către ea de la vârsta de 7 luni. A mai precizat reclamanta că prin sentința civilă nr. 1351/15.11.2000, minorul a fost încredințat pârâtului M. C., spre creștere și educare. Reclamanta a mai menționat că tatăl minorului, pârâtul M. C., este încadrat în grad de handicap accentuat și nu se poate ocupa de crestarea, îngrijirea și educarea acestuia, iar mama minorului, pârâta R. V. V. nu s-a interesat de copil și nu a contribuit financiar la creșterea acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 8 din CEDO, art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului, art. 399 alin. 1 cod civil și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.

Legal citat, pârâtul M. C. a formulat întâmpinare, solicitând instanței admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâtul a arătat că situația expusă de reclamantă corespunde realității, minorul M. A. este fiul său, fiind crescut de la vârsta de 7 luni de către bunicii paterni. A mai precizat pârâtul că mama minorului l-a părăsit, minorul fiindu-i încredințat spre creștere și educare prin sentința civilă nr. 1351/15.11.2000.

În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 205,206 Cod procedură civilă și art. 150 NCPC.

Legal citată, pârâta R. V. V. nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 22.06.2015, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G., față de prevederile art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Prin sentința civilă nr. 6722/29.06.2015 a Judecătoriei G. a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G..

Pe rolul Tribunalului G. – Secția I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 14.07.2015.

La termenul din 13.08.2015, interpelată de instanță, reclamanta a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă doar exercitarea autorității părintești asupra minorului.

La același termen, instanța a dispus citarea în calitate de pârâtă a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului G..

La termenul din 27.08.2015, pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului G. a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului G..

La termenul din 21.09.2015, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Tribunalului G. și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului G., instanța reține:

Potrivit precizărilor reclamantei formulate atât la termenul din 13.08.2015, cât și la termenul din 21.09.2015, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie exercitarea autorității părintești asupra minorului M. A..

În drept, potrivit art. 399 NCC, în mod excepțional, instanța de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimțământul acestora, sau într-o instituție de ocrotire. Acestea exercită drepturile și îndatoririle care revin părinților cu privire la persoana copilului.

Așadar, obiectul cauzei nu îl constituie instituirea unei măsuri de protecție specială prevăzută de art. 59 din Legea 272/2004.

De altfel, pentru instituirea unei asemenea măsuri persoana interesată ar fi trebuit să formuleze o cerere la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului G., care, în termen de 30 de zile de la primirea cererii, ar fi trebuit să întocmească un plan individualizat de protecție și să propună instituirea uneia din măsurile de protecție specială (art. 58 din Legea 272/2004).

Potrivit art. 95 alin. 1 pct. 1 NCPC tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit art. 94 alin. 1 pct. 1 lit. a din NCPC, Judecătoriile judecă în primă instanță, cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie

În consecință, instanța reține că acțiunea dedusă judecății este de competența instanței de tutelă, respectiv Judecătoria G., motiv pentru care va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G..

Totodată, în temeiul art. 133 alin. 1 pct. 2 NCPC constată existența unui conflict negativ de competență între Tribunalului G. Secția I civilă și Judecătoria G..

În temeiul art. 134 și art. 136 alin. 2 NCPC dispune suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel G. Secția I civilă pentru soluționarea conflictului de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului G. Secția I Civilă.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant M. M., cu domiciliul în mun. G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI GALATI, cu sediul în mun. G., ., jud. G., M. C., cu domiciliul în mun. G., ., ., ., și ROJNIȚA V. V., cu domiciliul în mun. Drăgușeni, jud. G., având ca obiect „exercitarea autorității părintești”, în favoarea Judecătoriei G..

Constată existența unui conflict negativ de competență materială între Tribunalului G. Secția I civilă și Judecătoria G..

În temeiul art. 134 C.p.c. dispune suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel G. Secția I Civilă pentru soluționarea conflictului de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.

Președinte, Grefier,

R. D. N. J.

Red.jud. RD./14.10.2015

Tehnored.gref.NJ./14.10.2015

Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 21/2015. Tribunalul GALAŢI