Obligaţie de a face. Hotărâre din 30-09-2015, Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 654/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA NR.654
Ședința publică din 30.09.2015
Completul compus din:
Președinte: M. M.
Judecător: A. F.
Judecător: R. D.
Grefier: A. D.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul M. G. P. PRIMAR M. S. cu sediul in Galati . jud.G. împotriva sentinței civile nr.4782/2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . ADMINISTRATOR JUDICIAR SIERRA QUADRANT SPRL FILIALA BUCURESTI cu sediul in Bucuresti . sector 3, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecata, recursul este timbrat si s-a solicitat judecata in lipsă, după care;
Tribunalul reține că este sesizat cu solutionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului de a încheia contract de închiriere pentru teren in baza Hotărârii Consiliului Local Galati cu nr.90/2005, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la contravaloarea lipsei de folosință fiind disjuns.
Având în vedere obiectul acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art.2821 C. si Deciziei nr.32/2008 a Înaltei Curti de Casație si Justiție, tribunalul apreciază că în cauză calea de atac incidentă este apelul, iar completul de judecată va fi compus din primii doi membri ai completului de recurs, conform R.O.I.I.J.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. A. F. R. D.
Tribunalul, în complet legal compus:
Președinte: M. M.
Judecător: A. F.
Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei in lipsă, rămâne in pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Examinând actele si lucrările dosarului, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 24.03.2011, reclamantul M. G., prin reprezentant legal, a solicitat obligarea pârâtei S.C. G. S.A. la plata sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului proprietate privată, în suprafață de 126,06 m.p., situat în mun. G., ., jud. G., calculată la nivelul cuantumului chiriei pe ultimii 2 ani, cât și la încheierea unui contract de închiriere pentru teren, în temeiul dispozițiilor HCL nr. 90/2005, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul este proprietarul suprafeței menționate, în urma atribuirii prin ordinul prefectului nr. 119/02.03.2010, pe teren aflându-se o construcție aparținând pârâtei ce a fost notificată, prin adresa nr._/01.09.2010, aducându-i-se la cunoștință necesitatea achitării debitului cu titlu de prejudiciu datorat în temeiul dispozițiilor a HCL nr. 90/2005.
A fost invocată obligația proprietarilor construcțiilor definitive, autorizate în condițiile legii, edificate pe terenurile aflate în proprietatea privată a unității administrativ teritoriale, de a încheia contracte de închiriere, reclamantul, având în vedere exercitarea, fără drept, a folosinței terenului, procedând, prin compartimentul de specialitate, la calcularea prejudiciului reprezentat de suma de 5.753 lei.
Explicitând elementul cauză al cererii de chemare în judecată cât și temeiul de drept, reclamantul a precizat că pârâta a fost de rea-credință, cunoscându-și calitatea de detentor precar, prin refuzul de a încheia contractul de închiriere pentru care a fost notificată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., ale art. 112-114 C.proc.civ. și ale HCL nr. 90/2005.
Reclamanta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 242 C.proc.civ., judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea cererii a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depuse în copie, necertificată pentru conformitate cu originalul.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Prefectului nr. 119/02.03.2010 și a HCL nr. 179/29.06.2010, apreciind că îi este afectat dreptul de proprietate.
S-a arătat că S.C. G. S.A. a dobândit spațiul comercial și terenul aferent, în suprafață de 190,37 m.p., de la S.C. Alcom S.A., în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. 1 din HG nr. 391/06.06.1995 prin care a fost aprobată transmiterea, fără plată, a spațiilor comerciale, a terenurilor, dotărilor, utilităților și altor bunuri aferente acestora, prevăzute în Anexele nr. 1-4, dobândite în baza art. 19-20 din Legea nr. 15/1991 și a HG nr. 834/1991.
Predarea imobilului a fost constatată prin protocolul nr. 2433/20.10.1995 și a procesului-verbal nr. 192/07.03.1996 (filele 39-40).
Pe fond a fost solicitată respingerea celor două capete de cerere, cu motivarea că notificarea nr._/01.09.2010 nu a fost primită iar conținutul contractului nu a fost negociat, creanța neavând caracter cert și exigibil. S-a apreciat că, întrucât terenul este proprietatea pârâtei, reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu. În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea la încheierea contractului de închiriere a fost invocată inadmisibilitatea apreciată prin prisma principiului libertății contractuale.
În probațiune a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depuse în copie, certificată pentru conformitate cu originalul.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 44 din Constituția României, ale art. 555 urm. C.civ., ale art. 115-118 C.proc.civ., ale art. 1 din HG nr. 391/1995, ale HG nr. 834/1991 și ale art. 4 din Legea nr. 554/2004.
P. încheierea de ședință din data de 07.02.2012 instanța a admis cererea pârâtei privind sesizarea instanței de contencios administrativ cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului Prefectului nr. 119/02.03.2010 și a HCL nr. 179/29.06.2010 și a dispus suspendarea judecării cauzei.
P. sentința civilă nr. 1152/03.04.2013 Tribunalul G. a respins excepția invocată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a constatat că prin HG nr. 391/1995 privind transmiterea unor spații comerciale în patrimoniul societăților comerciale cu activitate de producție din domeniile morărit și panificație, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, s-a aprobat transmiterea, fără plată, din patrimoniul unor societăți comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate comercială, în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat cu activitate de producție în aceste domenii, a spațiilor comerciale precum și a terenurilor, dotărilor, utilităților și a altor bunuri aferente acestora, prevăzute la anexele 1-4 la HG.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din același act normativ, care a intrat în vigoare la data de 27.07.1995, predarea-preluarea construcțiilor și a terenurilor aferente spațiilor comerciale, împreună cu activul și pasivul prevăzute la art. 1, se va face pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, transferul proprietății asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 alin. 1 făcându-se în condițiile legii.
În cauză, instanța de contencios administrativ a constatat faptul că protocolul a fost încheiat la data de 20.10.1995 iar procesul-verbal la data de 7.03.1996, cu depășirea termenului de 30 de zile, calculat de la data de 27.07.1995. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 acest transfer al proprietății urma a se face în condițiile legii speciale.
P. Ordinul nr. 119/2.03.2010, Prefectul județului G. a dispus atribuirea în proprietate publică a Municipiului G. a suprafeței de 136 m.p., teren intravilan, situată în G., ., conform art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 179/29.06.2010, Consiliul Local G. a aprobat trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public în cel privat al municipiului G., printre care și suprafața identificată la punctul 21 din anexa la HCL nr. 179/29.06.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998. Aceasta hotărâre a Consiliului Local G. nu a fost atacată în condițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr 213/1998.
În aceste condiții, văzând pe de o parte că . nu a respectat termenul de 30 de zile pentru îndeplinirea formalităților, văzând ca actele administrative nu au fost contestate, văzând și rolul instanței de contencios de a se pronunța asupra îndeplinirii condițiilor de legalitate cerute pentru a se recunoaște valabilitatea actului administrativ cu a cărui verificare a fost învestită, văzând și textele de lege menționate, Tribunalul G. a respins excepția invocată.
P. precizările formulate la data de 23.06.2014, reclamantul a detaliat modul de calcul al debitului atât sub aspectul perioadei, respectiv 29.06._11 cât și al cuantumului chiriei lunare, respectiv 5,2 lei/m.p./lună.
Pentru termenul din data de 17.11.2014, pârâta a solicitat introducerea în cauză a administratorului judiciar numit prin încheierea pronunțată la data de 27.08.2014 de Tribunalul G. și suspendarea judecării cauzei întrucât reclamantul s-a înscris la masa credală a debitoarei S.C. G. S.A., în dosarul nr._ .
P. încheierea de ședință din data de 23.02.2015 instanța, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, a constatat suspendată de drept judecata capătului de cerere formulat de reclamantul M. G., prin Primar, având ca obiect obligarea pârâtei S.C. G. S.A. la plata sumei de 5.753 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, în perioada 29.06._11, a imobilului teren situat în mun. G., ., jud. G. și a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere a imobilului.
În cadrul dosarului nou format reclamantul a precizat, la data de 03.04.2015, temeiul de drept al cererii, respectiv art. 1 și art. 2 din HCL nr. 90/2005 potrivit cărora în anul fiscal 2005 contribuabilii care au în folosință terenuri proprietatea municipiului G. vor datora pentru aceste terenuri o chirie lunară, în cuantumul stabilit, indiferent de categoria de folosință sau de zona unde se află terenul, fiind totodată obligați ca, până la sfârșitul anului, să clarifice situația juridică a terenurilor în folosință.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
P. sentința civila nr.4782/2015 Judecătoria Galati a respins cererea formulată de reclamantul M. G. P. PRIMAR M. S. în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. P. ADMINISTRATOR JUDICIAR SIERRA QUADRANT SPRL FILIALA BUCUREȘTI si a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de fond a retinut, in principal, că apărarea pârâtei vizând calitatea sa de proprietar asupra terenului nu este întemeiată având în vedere faptul că, prin sentința civilă nr. 1152/03.04.2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că nu au fost respectate procedurile pentru a opera, în condițiile legii, transferul dreptului de proprietate de la S.C. Alcom S.A. către S.C. G. S.A.
Privitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de închiriere, instanța de fond a retinut că temeiul de drept invocat de reclamant nu își găsește corespondent în situația de fapt, HCL nr. 90/2005 nefiind aplicabilă în cauză, pe de o parte deoarece nu mai produce efecte juridice, iar pe de altă parte deoarece dispozițiile sale nu obligă proprietarii de construcții aflate de terenul Municipiului G. să încheie contracte de închiriere, stabilind doar cuantumul chiriei și necesitatea reglementării regimului juridic al folosinței terenului, fapt ce nu echivalează cu obligația contractării, ce nu are caracter propter rem.
Pentru aceste motive, instanța, apreciind că nu poate interveni pentru a suplini acordul de voință al pârâtei, manifestat într-un domeniu al intereselor private, fără ca legea să instituie limitări în libertatea contractuală, a respins cererea si a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. Galati prin Primar, apreciind că aceasta este esențial netemeinică si dată cu interpretarea gresită si subiectivă a normelor legale si a materialului probator administrat.
La termenul de judecata din 30.09.2015, tribunalul a recalificat calea de atac exercitată, stabilind că în cauză calea de atac este apelul.
Apelantul a susținut că instanța de fond in mod gresit a retinut că in cauză există autoritate de lucru judecat, preluând motivarea sentinței civile nr.1152/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul Galati, care a retinut că în speță nu a operat transferul dreptului de proprietate către . irelevant in speța dedusa judecatii, intrucât prin actiune a solicitat obligarea acesteia să achite contravaloarea folosinței terenului proprietatea sa.
In mod gresit instanța de fond a retinut că dispozițiile legale invocate drept temei al acțiunii nu sunt aplicabile intrucât HCL nr.90/2005 era aplicabilă la momentul notificării pârâtei, iar dispozițiile art.1 si 2 din hotărârea menționată stipulează obligația contribuabililor de a clarifica situația juridică a terenurilor pe care le dețin.
În drept recurentul a invocat dispozițiile art.483-502 din Noul Cod de Procedura Civila, art.299-316 din Vechiul Cod de Procedura Civila, art.998-999 din vechiul cod civil si dispozițiile HCL nr.90/2005.
Legal citată, intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.
Verificând legalitatea si temeinicia hotărârii apelate, din prisma motivelor de apel invocate, constată că apelul este nefondat si va fi respins ca atare pentru considerentele care vor fi expuse.
Instanța de fond a retinut corect situația de fapt, respectiv că prin Ordinul Prefectului nr. 119/02.03.2010, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, s-a dispus atribuirea în proprietate publică a Municipiului G. a suprafeței de teren de 136 m.p., situată în mun. G., ., jud. G., dreptul de proprietate fiind intabulat, prin încheierea nr._/17.12.2010 în CF nr._.
P. HCL nr. 179/29.06.2010 a fost hotărâtă trecerea suprafeței de teren de 126,06 m.p., situată în mun. G., ., din domeniul public în cel privat al Municipiului G., în cuprinsul anexei la hotărâre fiind evidențiată existența construcției proprietatea pârâtei, identificată sub numărul cadastral 3489.
P. notificarea nr._/01.09.2010, comunicată la data de 07.09.2010, a fost adusă la cunoștința ocupantei S.C. G. S.A. necesitatea încheierii contractului de închiriere a terenului.
În vederea legitimizării folosinței terenului, reclamantul a procedat la întocmirea contractului de închiriere nr. 35/2010 (filele 9-11).
De asemeni, corect instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtei . prin întâmpinare a invocat calitatea de proprietar a terenului, constatând efectul pozitiv al puterii de lucru judecat – nu autoritatea de lucru judecat, cum susține apelanta – manifestat ca prezumție prin sentinta civila nr.1152/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul Galati, concluzionând in temeiul acesteia că pârâta nu este proprietara terenului.
Mai mult decât atât, întrucât prin încheierea din 23.02.2015 instanța de fond a suspendat in temeiul art.36 din Legea nr.85/2006 capătul de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de închiriere, primul motiv de apel este neavenit.
Instanța de fond, de asemeni corect, amplu si fundamental a făcut analiza dispozițiilor legale care reglementează contractul ca manifestare de voință a părților de a naște sau stinge raporturi juridice, făcând trimitere la dispozițiile art.942 Cod Civil, potrivit cărora un contract se consideră încheiat în momentul manifestării voințelor concordante, cu respectarea condițiilor de fond și formă cerute de lege, prin raportare la specificul fiecărui contract. Așadar, factorul primordial al încheierii contractului este acordul de voință al părților. Principiul libertății de voință în materie contractuală, presupune libertatea de a încheia contracte, dar nu în sensul unui desăvârșit liber arbitru, ci în sensul libertății condiționate de viața socială și de normele legale.
Codul civil român, de la 1864, consacră, cu titlu de principiu de drept, libertatea oricărei persoane fizice sau juridice de a încheia orice tip de contracte. Libertatea contractuală se exprimă din punctul de vedere al formei, în regula consensualității convențiilor, conform căreia, pentru validitatea unei convenții, este suficient acordul de voință al părților, afară numai dacă ar fi vorba de contracte reale sau solemne, iar executarea obligațiilor se face în modalitatea în care acestea au fost asumate.
În conformitate cu dispozițiile art. 948 C.civ. condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiectul determinant sau determinabil și cauza licită. În mod excepțional, atunci când legea pretinde, sub sancțiunea nulității absolute, ca un contract să fie făcut cu respectarea anumitor condiții de formă se adaugă încă o condiție esențială.
Libertatea contractuală, consecința primară a autonomiei de voință, se exprimă prin posibilitatea individului de a încheia sau nu un contract. Nimeni nu poate fi forțat să între în raporturi contractuale, nimeni nu poate forța pe celălalt să încheie un contract.
Principiul libertății contractuale este în același timp, un drept fundamental al subiectelor de drept care face parte din capacitatea de folosință a fiecărei persoane.
Corect instanța de fond a retinut că principiul libertății actelor juridice civile este reglementat, în ceea ce privește contractele, de art. 1169 C.civ. conform căruia părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri. De asemenea, este consacrat, indirect, în art. 1270 alin. 1 C.civ. potrivit căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante precum și în art. 11 C.civ. care prevede că nu se poate deroga prin convenții sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.
Instanța de fond a concluzionat corect că principiul libertații actelor juridice civile vizează in fapt posibilitatea subiectelor de drept civil de a incheia sau nu un act juridic civil, de a stabili continutul acestuia, iar libertatea contractuală – circumscrisă cadrului legal respectiv – reprezintă posibilitatea oricărei părți de a se angaja . in termenii stabiliti, dar si posibilitatea de a nu contracta, respectiv de a refuza un raport contractual pe care nu si-l doreste.
Cum HCL 90/2009 nu poate reprezenta temei al obligării unei părți de a incheia un act juridic civil – intrucât obligația detinătorilor de a reglementa regimul juridic al folosinței terenului nu echivalează cu obligația de a contracta, iar dispozițiile art.942 Cod Civil impun pentru existența contractului condiția acordului de voință a părților – alături de condițiile impuse de art.948 Cod Civil – in mod corect instanța de fond a respins actiunea reclamantului ca nefondată.
Pentru considerentele expuse, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.4782/27.04.2015 a Judecătoriei Galati va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul M. G. P. PRIMAR M. S. cu sediul in Galati . jud.G. împotriva sentinței civile nr.4782/2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . ADMINISTRATOR JUDICIAR SIERRA QUADRANT SPRL FILIALA BUCURESTI cu sediul in Bucuresti . sector 3, ca nefondat.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 30.09.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. M. A. F. A. D.
Red.AF/30.10.2015
Tehn.AD/04.11.2015
Fond A. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 687/2015. Tribunalul GALAŢI | Succesiune. Decizia nr. 412/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
