Ordin de protecţie. Decizia nr. 333/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 333/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 3782/233/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 333/2015
Ședința publică din data de 05.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: R. G. F.
Judecător: M. A.
Judecător: D. G. N.
Grefier: I. A. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. I.
Pe rol judecarea apelului promovat de către recurent – pârât S. S. C., cu domiciliul procesual ales în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimata CARAȘCĂ L., cu domiciliul în G., . nr. 4, ., împotriva sentinței civile nr. 2453/27.02.2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „ordin de protecție„.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul personal și asistat de av. B. M. și dl. C. D. B., în calitate de interpret, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței faptul că prezenta cauză a fost amânată pentru lipsă de apărare, după care;
Întrebat fiind, recurentul, prin intermediul interpretului, arată că nu cunoaște limba română.
Având în vedere prezența interpretului și faptul că recurentul nu cunoaște limba română, instanța apreciază că se impune a fi depus la dosar atestatul de traducător.
Instanța pune în discuție calea de atac promovată.
Avocatul recurentului solicită instanței să rețină calea de atac ca fiind apelul.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că apelul este calea de atac ce trebuia exercitată.
Tribunalul, după deliberare, având în vedere disp. art. 7 din Legea nr. 76/2012, recalifică calea de atac ca fiind apelul, completul urmând a fi compus din primii doi membri.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
R. G. F. M. A. D. G. N.
În complet legal constituit: PREȘEDINTE- R. G. F.
JUDECĂTOR- M. A.
Având în vedere că prin întâmpinarea depusă de intimată nu s-a solicitat administrarea de noi probe, tribunalul încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului declarat.
Avocatul apelantului solicită respingerea ordinului de protecție, având în vedere aspectele ce urmează.
Deși la instanța de fond, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție, motivat de faptul că pârâtul ar exercita violențe psihice asupra acesteia și a minorei, creând o stare de tensiune, apărătorul apelantului apreciază că nu se impunea emiterea ordinului de protecție.
Mai arată că instanța de fond a reținut în motivare că se conturează indicii reale de violență psihică latentă.
De asemenea, arată că ambele părți sunt persoane cultivate, cu studii superioare.
Totodată, precizează că s-au depus o . traduceri ale mesajelor de pe skype în care se arată că pârâtul a aținut legătura cu reclamanta și minora.
Verificând actele dosarului, instanța constată că la fila 40, dosar fond există autorizația traducătorului, nemaifiind necesară depunerea altui exemplar.
Apărătorul apelantului, susține că la instanța de fond, concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost în sensul respingerii acțiunii, întrucât din probele administrate nu rezultă exercitarea unor acte de violență psihică asupra reclamantei și a minorei, de natură să determine emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia.
Față de considerentele anterior expuse și analizând întregul probator, avocatul apelantului consideră că nu se impunea emiterea unui ordin de protecție.
În susținerea apelului formulat, apărătorul apelantului depune la dosarul cauzei practică judiciară în materie, apreciind totodată că cererea de emitere a unui ordin de protecție reprezintă o răzbunare din partea reclamantei. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se impune respingerea apelului formulat de către apelantul – pârât, precizând că nu a identificat în cauză motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței civile pronunțate.
Așadar, reprezentantul Ministerului Public consideră că ordinul de protecție a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.
Mai mult, prin măsura dispusă, instanța de fond a asigurat protecția minorei pe o perioada de 2 luni, perioadă în care cei doi părinți ar fi trebuit să conștientizeze că este bine pentru minoră să aibă relații civilizate. Totodată, reliefează și faptul că ordinul de protecție a fost deja executat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului declarat.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta Carașca Lumința a chemat în judecată pe pârâtul S. S. C. solicitând instanței să emită un ordin de protecție, prin care să dispună următoarele:
- încredințarea minorei S. A. L., născută la 19.06.2006, fiica părților, către reclamantă;
- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 300 m față de reclamantă, față de minoră, față de locuința lor situată în G., .. 4, ., de locul de muncă al reclamantei situat în G., ., jud. G. și de unitatea de învățământ a minorei – Școala Gimnazială nr. 17 G.;
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima și cu minora.
În motivarea de fapt a cererii, reclamanta a precizat că a avut o relație personală cu pârâtul și a conviețuit cu acesta până în 2011, din această relație rezultând minora S. A. L., născută la 19.06.2006. A menționat că în anul 2011, pârâtul a plecat în patria sa, minora rămânând în G., alături de mamă. Pârâtul a ținut legătura pe Skype cu minora, dar nu a contribuit financiar la creșterea și educarea ei.
A menționat că la 25.11.2014, i-a adus la cunoștință pârâtului că nu mai dorește să continue relația cu el, astfel că la data de 19.12.2014, pârâtul s-a întors în România pentru a o convinge să mențină relația, locuind în prima fază în apartamentul ei. I-a solicitat să plece, însă pârâtul a refuzat inițial, motivând că permisul său de ședere, valabil până în 2016, este la această adresă. În perioada de 3 săptămâni cât a locuit la reclamantă, pârâtul insista de mai multe ori pe zi ca ei să se împace și să îi permită să ducă minora în străinătate să-și cunoască rudele.
A precizat reclamanta că la 09.01.2015, pârâtul și-a găsit o locuință proprie și a plecat, însă a continuat cu insistențele, în vederea petrecerii unui timp tot mai îndelungat cu minora, în vederea plecării cu minora la rude în străinătate, în vederea lăsării fetei peste noapte la locuința lui.
A învederat că a lăsat-o de mai multe ori pe fetiță cu tatăl ei, dar nu o aducea inapoi la orele stabilite, fata nu răspundea la telefonul mobil când era cu el, iar când ea verifica starea minorei pe telefonul pârâtului, pârâtul îi făcea reproșuri cu privire la separarea lor, în loc să o informeze cu privire la fată.
A învederat că a formulat acțiune civilă de exercitare autoritate părintească minoră – dosar nr._ al Judecătoriei G., acțiune civilă de ordonanță președințială pentru măsuri minoră – dosar nr._ al Judecătoriei G., plângeri către P. de pe lângă Judecătoria G. și Secția 5 Poliție, respectiv Serviciul Imigrări MAI.
A menționat că pârâtul se prezintă deseori la școala minorei unde în data de 09.02.2015, a scos-o de la ore pentru a o vedea și pentru ca fata să-i spună că îl iubește. La data de 12.02.2015, a luat fata cu permisiunea reclamantei, dar a adus-o la 20.00 în loc de 18.00, astfel că minora a trebuit să-și facă temele până târziu.
La data de 13.02.2015, i-a permis să o ia de la școală la ora 11.00 până la ora 18.00, dar nu a adus-o acasă nici la ora 20.00, relatându-i că a dus-o la lecții de înot împotriva voinței reclamantei. La acea oră reclamanta informase Secția 5 Poliție de faptul că pârâtul nu restituie fata, iar la 20.30 a fost necesar să se prezinte ea personal cu fiul său, de 15 ani, să ia fata de la locuința pârâtului.
Pârâtul s-a prezentat la ușă atât în acea seară cât și în zilele următoare, în 14.02.2015 și în 15.02.2015, dar ei i-a fost frică să-i deschidă, pentru că pârâtul ar fi avut din nou un comportament nerezonabil.
I-a reproșat pârâtului că nu îi comunică unde este cu fata, inducându-i astfel o stare de stres și lipsă de încredere în el, mai mult, nu aduce fata la timp acasă, ci la orele 20.00, 22.00, 23.00, astfel că programul de școală al copilului este răvășit, în condițiile în care aceasta este abia în clasa a II-a.
În opinia reclamantei, comportamentul pârâtului este obsesiv și de natură a controla/manipula pe cei din jur, el trimițându-i nenumărate sms-uri prin care îi spune cuvinte jignitoare, reclamând-o la diferite instituții și amenințând-o că vine la ea la serviciu să-i facă probleme, astfel că i-a distrus încrederea în el și nu crede că o poate lăsa pe minoră singură cu el.
În drept, se întemeiază pe art. 26 din Legea nr. 217/2003.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și audierea martorilor S. C. și S. E..
La cerere, au fost anexate în copie, certificatul de naștere al minorei și formularul tipizat pentru emiterea ordinului de protecție prevăzut în anexa Legii nr. 217/2003.
Legal informat în limba engleză despre cererea reclamantei, pentru termenul din 26.02.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în sensul că părțile nu locuiesc împreună, potrivit art. 5 lit. c din Legea nr. 217/2003.
Pe fondul cererii, a solicitat respingerea acesteia, întrucât starea de fapt relatată de reclamantă nu corespunde adevărului, pârâtul fiind o persoană pașnică, ce încearcă să fie tată pentru fiica sa și să-i acorde tot sprijinul moral și material și tot timpul liber. A invocat că reclamanta nu face decât să-l îndepărteze de minoră, aceasta fiind în prezent derutată și speriată, mai mult datorită atitudinii mamei sale și nu a tatălui.
A menționat că este în interesul superior al minorei să păstreze legături personale și cu tatăl, în sensul art. 8 CEDO și că nu se poate lua o măsură extremă precum emiterea unui ordin de protecție bazat numai pe declarațiile mincinoase ale reclamantei, pârâtul nefiind în stare să facă vreun rău fiicei sale și respectiv mamei acesteia.
A arătat că în prezent reclamanta are o relație cu un alt bărbat, că mai are un copil din altă relație, în vârstă de 15 ani, deși până de curând el considera că relația lor există și e puternică. A arătat că a plecat din România în 2011 datorită serviciului, că reclamanta a fost de acord, că reclamanta și fiica sa au fost în India și că a ținut legătura cu ambele în toată această perioadă.
În drept, a invocat prevederile Legii nr. 217/2003.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, audierea minorei și o evaluare psihosocială a acesteia.
Atât P. de pe lângă Judecătoria G. cât și Secția 5 Poliție au comunicat la dosar rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu incidentele dintre părți de natură contravențională sau penală.
La termenul din 26.02.2015, instanța a procedat la audierea minorei în Camera de Consiliu, potrivit art. 246 NCC, raportat la art. 226 NCPC, rezultatul audierii fiind consemnat în procesul verbal depus la dosar.
La acest termen s-au încuviințat pentru părți, proba cu înscrisuri, interogatoriile părților și audierea martorilor S. E. și M. I., probele fiind și administrate la aceeași dată.
Traducerea a fost asigurată pentru pârât de dl. C. D. B., interpret de limba engleză, potrivit autorizației nr._/2005.
P. sentința civilă nr. 2453/27.02.2015, Judecatoria Galati a admis în parte cererea având ca obiect „ordin de protecție” formulată de reclamanta Carașca L., în contradictoriu cu pârâtul S. S. C., cetățean indian, a emis ordin de protecție împotriva pârâtului, pe o durată de 2 (două) luni de la data pronunțării hotărârii, respectiv data de 27.02.2015, instituind următoarele măsuri: a dispus ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 300 m față de reclamantă și față de fiica părților, respectiv minora S. A. Lumința, născută la data de 19.06.2006, față de locuința acestora, situată în G., .. 4, ., jud. G., față de locul de muncă al reclamantei - Direcția Regională Vamală G., situat în G., ., jud. G., și față de unitatea de învățământ a minorei, respectiv Școala Gimnazială nr. 17 G.; a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei S. A. L., născută la data de 19.06.2006 să fie exercitată exclusiv de către reclamantă; a stabilit locuința minorei la reclamantă; a dispus interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și cu minora; a obligat pârâtul la cel puțin 10 ore de consiliere psihologică. A fixeat termen la 29.04.2015, în Cameră de Consiliu, până când a pus în vedere pârâtului să facă dovada efectuării celor 10 ore de consiliere psihologică. A dispus comunicarea hotararii către I. G. –Secția 5 Poliție.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
În fapt, în perioada 2005 – 2014, părțile au avut o relație de concubinaj, din care a rezultat minora S. A. L., născută la 19.06.2006. Părțile au conviețuit până în 2011, când pârâtul s-a întors în India, ulterior continuând relația la distanță, prin conversații pe internet, în special prin intermediul site-ului de comunicare, Skype.
În cursul lunii noiembrie 2014, reclamanta a informat pârâtul de faptul că relația lor s-a terminat, conform conversațiilor depuse de pârât la dosar, reacția pârâtului fiind aceea de a încerca în luna decembrie în nenumărate ocazii în fiecare zi, să discute via Skype cu reclamanta, iar apoi de a veni în România la 19.12.2014, pentru a o convinge pe reclamantă să se împace.
A locuit 3 săptămâni cu reclamanta, minora și fiul reclamantei, de 15 ani, pe nume C., mutându-se din imobil la 09.01.2015.
Ulterior, a continuat să-i trimită reclamantei mesaje pe Skype și sms-uri, foarte multe ca și număr, unele din ele fiind depuse la dosar chiar de pârât, uneori pentru a o informa cu privire la sentimentele sale, uneori amenințând-o, uneori solicitând să vadă minora.
Reclamanta i-a permis în câteva ocazii să ia fata și să petreacă timp cu ea, însă, după toate aparențele, de fiecare dată o aducea acasă la altă oră decât cea stabilită în înțelegerea părților, cu motivarea că fata s-a simțit bine. În ocaziile când a petrecut timp cu minora, pârâtul a efectuat fotografii pe care le-a depus la dosar. La una din aceste întâlnirii, a adus fata acasă la ora 22.30.
În săptămâna de vacanță școlară de la sfârșitul lui ianuarie 2015, reclamanta și minora au fost plecate la munte, ocazie cu care pârâtul s-a prezentat cu poliția la domiciliul reclamantei, pentru a verifica minora, speriind pe celălalt copil al reclamantei, care rămăsese acasă.
Pârâtul s-a prezentat de mai multe ori la școala minorei, uneori inclusiv în sala de clasă, unde a încercat să se apropie de ea, pentru a-i arăta în mod direct afecțiunea. A fost în repetate rânduri la școală, la ora terminării cursurilor, pentru a o pupa și pentru a o saluta.
Pârâtul a recunoscut că a mai chemat poliția într-o ocazie, când nu știa unde este minora, făcând sesizare și la DGASPC. La rândul său, reclamanta a formulat mai multe plângeri la poliție și o plângere penală de hărțuire la P. de pe lângă Judecătoria G., informând și serviciul de imigrări.
Pe rolul Judecătoriei G. sunt cererea reclamantei de stabilire măsuri minor și ordonanța președințială în același sens, dosarele nr._ și nr._ .
În drept, potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe obligații sau interdicții.
Art. 2 din Legea nr. 217/2003, definește noțiunea de „violență în familie” ca fiind „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva unui alt membru al aceleiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu aceste acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Violența în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală (art. 2 ind. 1 din actul legislativ anterior enunțat).
Conform art. 4 lit. b din Legea nr. 217/2003, violența psihologică este definită ca impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.
Cu privire la aspectul invocat de pârât în susținerea inadmisibilității cererii reclamantei, în sensul că Legea nr. 217/2003 nu ar fi aplicabilă pentru că părțile nu locuiesc împreună, instanța a respins această apărare raportat la împrejurarea că părțile au conviețuit în trecut și în perioada 19.12.2014 – 09.01.2015 și că pârâtul este tatăl minorei S. A. Lumința, fiind un membru de familie în sensul art. 5 alin. 1 lit. a și c din actul normativ sus menționat.
Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța a apreciat că se conturează indicii de violență psihică asupra reclamantei și chiar și asupra minorei, de natură să le inducă acestora o stare de temere și tensiune, fiind necesară emiterea unui ordin de protecție.
Este real că starea de fapt dintre părți nu este una „clasică”, acțiunile pârâtului dovedite prin probele administrate în dosar neconstituindu-se în elemente de violență vădită ci mai ales într-o persistență în comunicare apropiată ca intensitate și frecvență de obsesie, de natură a crea o stare de stres și tensiune continuă, ce împiedică reclamanta să își desfășoare activitatea zilnică în condiții de normalitate.
Astfel, din declarația martorei S. E., coroborată cu înscrisurile constând în conversațiile de pe Skype din 25.01.2015 – 26.01.2015 depuse la dosar de pârât și cu declarația minorei, a rezultat că pârâtul i-a adus în ultima lună reclamante mai multe injurii și a proferat amenințări, inclusiv cu prezentarea la serviciu, pentru a-i murdări imaginea profesională și profesională.
Are relevanță și frecvența deosebit de mare cu care pârâtul a contactat-o pe reclamantă în această perioadă, din declarația martorei S. E. și a minorei, rezultând că era vorba de foarte multe sms-uri pe zi, cum de altfel a menționat și reclamanta în plângerile adresate Poliției mun. G. și Parchetului de pe lângă Judecătoria G..
Frecvența încercărilor pârâtului de a contacta pe reclamantă rezultă și din înregistrările de pe Skype depuse de acesta la dosar, doar din cele din data de 25.01.2015 și 26.01.2015 rezultând că unele din interpelările pârâtului erau din minut în minut, cu atât mai mult cu cât conținutul lor avea o violență latentă:
_ 8.10.00 AM – „Acesta este sfârșitul tău”
_ 8.07.00 AM - „ De-cum înainte (boala fetei) va fi un blestem asupra ta”
_ 8.10.13 AM – „Vei suferi pentru asta (pentru că fata s-a îmbolnăvit)”
_ 8.12.24 AM – „Să mă ajute dumnezeu să nu scriu cuiva… să nu-ți păstrezi slujba pentru mult timp”
_ 9.27.15 AM – „Norocul tău că ești mama A., astfel te dădeam deja în judecată (pentru relația cealaltă) și îl făceam pe șeful vămii (probabil actualul partener al reclamantei) faimos în presă, la TV și la ziare„
_ 9.27.50 AM – „Iar tu erai suspendată de la serviciu”
_ 9.31.01 AM – „Să ai grijă că vorbesc serios”
Mai apoi în data de 02.02.2015, la orele 01.00 dimineața îi scrie cât de mult o iubește și că vrea să se întoarcă la el.
Din relatările de pe Skype, rezultă că pârâtul a fost la ușa reclamantei în fiecare zi, în zilele de 13.02.2015, 14.02.2015, 15.02.2015, în data de 15.02.2015 stând în fața casei de la ora 18.00 la ora 20.30 pentru a se uita în casă și pentru a o vedea pe minoră.
Totodată din recunoașterea pârâtului și din relatarea martorilor S. E. și M. I., a rezultat că în vacanța școlară din ianuarie 2015, neștiind de mai multe zile unde este fata, pârâtul s-a prezentat la locuința reclamantei însoțit de organele de poliție căutând-o pe minoră și l-a speriat pe celălalt fiu al reclamantei.
Instanta a retinut ca nu se poate avea o vedere de ansamblu asupra tuturor afirmațiilor pârâtului, pentru că la dosar există doar spicuiri din cele întâmplate, însă chiar și acestea au fost de natură a forma convingerea instanței că insistențele pârâtului depășesc limitele normalului ca intensitate și durată în timp și pot fi calificate ca o formă de agresiune asupra reclamantei, de natură a-i afecta acesteia în mod hotărâtor liniștea interioară, activitatea personală și profesională, de a-i crea o stare permanentă de stres și tensiune, care să o fi determinat pe reclamantă să refuze orice contact de orice fel cu pârâtul.
La stabilirea impactului pe care aceste amenințări l-au putut avea asupra reclamantei trebuie avut în vedere nivelul de educație și cultură al părților, locul de muncă al reclamantei, imaginea acesteia la serviciu și consecințele amestecării vieții private cu cea profesională.
Astfel, ambele părți sunt persoane cu studii superioare, cu o educație avansată, pârâtul fiind, după toate aparențele, un om cosmopolit, cu afaceri în mai multe zone ale globului, în timp ce reclamanta are un loc de muncă cu o mare responsabilitate, fiind expert la Direcția Vamală G..
În aceste condiții, instanța a apreciat că în cauză există indicii reale de violență psihică latentă dar de durată și cu efecte devastatoare atât asupra psihicului reclamantei cât și asupra relației dintre pârât și fiica sa minoră.
În ceea ce o privește pe minoră, instanța a analizat relația dintre pârât și fiica sa, prin prisma necesității apărării interesului superior al acesteia.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Pe de altă parte, potrivit art. 401 NCC, părintele separat de copilul său păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept.
Examinarea a ceea ce folosește cel mai bine interesului copilului este întotdeauna de o importanță crucială în toate cauzele de acest fel. Un echilibru just trebuie să fie păstrat între interesele copilului și cele ale părintelui, iar Curtea Europeană a acordat o importanță deosebită interesului superior al copilului, care, în funcție de natura și gravitatea sa, poate să primeze asupra celui al părintelui. În special, art. 8 din Convenție nu poate fi interpretat ca autorizând părintele să ia măsuri care să prejudicieze sănătatea și dezvoltarea copilului (cauza Johansen împotriva Norvegiei, 7 august 1996).
Instanța a observat că în prezent, nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se reglementeze modul de păstrare a relațiilor personale dintre tată și fiică, pârâtul revenind fizic în viața minorei doar de două luni de zile.
Instanța a observat și schimbarea de atitudine a pârâtului în ceea ce o privește pe minoră. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul s-a interesat tot timpul îndeaproape de soarta fetei, manifestând o afecțiune reală și intensă față de ea, dar cu toate acestea, timp de mai bine de 3 ani, nu a venit niciodată să o vadă în persoană, să o sărute, să o strângă în brațe.
În schimb, de când a plecat la 09.01.2015 din locuința reclamantei și a minorei, pârâtul a făcut o reală obsesie în a petrece tot mai mult timp cu minora, fără a-i păsa de conveniențele sociale, de programul de școală și lecții a acesteia, de gradul de stres pe care i-l induce cu căutările sale foarte insistente.
Audiată la instanță, minora s-a arătat deosebit de agasată de insistențele tatălui său de a veni să o vadă la școală zilnic și de a-i trimite toată ziua sms-uri. Ba chiar, minora a relatat că în una din ocaziile când a fost la el, pârâtul nu mai vroia să o restituie mamei, fiind necesar să vină mama și celălalt fiul al său să o ia de la locuința pârâtului.
Totodată, din recunoașterile pârâtului de la interogatoriu, coroborate cu declarațiile martorilor S. E. și M. I., rezultă că au fost ocazii când pârâtul a adus-o pe minoră la orele 20.00 – 21.30, chiar 22.30, în zile de școală, acesta neconștientizând impactul pe care o astfel de atitudine îl are asupra programului școlar al fetei, asupra timpului efectiv dedicat lecțiilor pentru a doua zi, asupra activității sale zilnice.
Instanța a apreciat ca lăudabilă dorința pârâtului de a-i oferi minorei o educație variată și complexă însă activitățile extracuricculare nu trebuie să afecteze negativ programul școlar al fetiței și trebuie să fie rezultatul unui acord al ambilor părinți.
Totodată, minora a fost nevoită să asiste la situații de tensiune între părinți atunci când tatăl, prezent la școală la ora 4, ora ieșirii copiilor de la ore, nu o lăsa pe mamă să plece, fără să-i lase fata și lui. De altfel, în acea ocazie, mama a sunat la serviciul unic de urgență 112, la școală prezentându-se și organele de poliție.
Deocamdată, relația dintre pârât și minoră nu pare a fi în mod hotărâtor deteriorată, mai ales datorită afecțiunii pe care ambii și-o poartă, însă dacă i se permite pârâtului să continue cu acest comportament excesiv, uneori la limita obsesiei, poate deveni o certitudine pierderea dragostei fiicei sale.
Față de toate cele de mai sus, instanța a reținut că este în interesul superior al minorei, încredințarea acesteia temporar către mamă, raportat la faptul că, după toate aparențele, mama este cea care s-a ocupat în mod exclusiv de creșterea și educarea minorei în ultimii ani, locuința mamei fiind mediul pe care minora îl cunoaște și în care se simte confortabil. Totodată, a retinut ca se impune luarea împotriva pârâtului a unei măsuri de genul ordinului de protecție, cu caracter provizoriu pentru o perioadă de timp, relativ scurtă, până la stabilirea modalității de păstrare a relațiilor personale dintre tată și fiică printr-o hotărâre judecătorească într-un litigiu de drept comun.
Multe din activitățile pârâtului din ultimele două luni cu referire la reclamantă și la fiica părților, intră în noțiunea de violențe psihologice în sensul Legii nr. 217/2003 și creează un pericol actual și efectiv pentru integritatea psihică a reclamantei și a minorei.
P. urmare, în scopul înlăturării oricărui risc, instanța a apreciat că se impune luarea unor măsuri de protecție, constând în obligarea pârâtului ca pentru o perioadă de 2 (două) luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, să păstreze o distanță minimă de 300 m față de reclamantă și față de copilul minor al părților, S. A. L., dat fiind că aceasta locuiește cu mama și este afectată de comportamentul tatălui său. De asemenea, această distanță urmează a fi păstrată și față de locul de muncă al reclamantei, respectiv Direcția Vamală G. și unitatea de învățământ a minorei, respectiv Școala Gimnazială nr. 17 G..
Mai mult, având în vedere că insistențele și amenințările pârâtului au fost adresate prin intermediul mesajelor telefonice și pe Skype, instanța a apreciat că se impune interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și cu minora.
Totodată, a stabilit ca în această perioadă reclamanta să exercite în mod exclusiv autoritatea părintească asupra minorei, domiciliul minorei urmând a fi stabilit la mamă.
În ceea ce privește durata ordinului de protecție, instanța a apreciat că nu se impune luarea măsurii pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv 6 luni, ci doar pentru 2 luni. În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că o perioadă de două luni este suficientă pentru ca reclamanta să-și recapete liniștea sufletească și pentru ca părțile să identifice o modalitate optimă de comunicare în vederea exercitării atributelor părintești de către amândoi părinții fără resentimente față de trecut. Din toate probele administrate rezultă că pârâtul nu este o persoană violentă, majoritatea actelor sale sancționate prin prezenta măsură fiind în esență gesturi de afecțiune, duse la extrem, astfel că și în acest sens, o perioadă de 2 luni ar trebui să fie suficientă pentru ca pârâtul să înțeleagă consecințele negative ale acțiunilor sale asupra reclamantei și asupra minorei.
Ambele părți trebuie, în opinia instanței, să perceapă durata instituirii măsurii ordinului de protecție ca pe o pauză, o perioadă de reflecție cu privire la propriile atitudini și fapte, la caracterul lor excesiv, la impactul negativ pe care tensiunile dintre părinți îl au asupra dezvoltării armonioase a minorei. Ambele părți ar trebui să aibă în vedere și dorințele minorei, care vrea să continue cu activitatea de înot, ce i-a plăcut foarte mult și vrea să-și cunoască și familia extinsă, inclusiv frații din Londra, având cu siguranță și alte vise neîmpărtășite instanței dar pe care părinții pot să i le împlinească dacă conlucrează în acest sens. Interesul superior al copilului este de a crește într-un mediu echilibrat din toate punctele de vedere și acest interes primează față de orice alt interes al părinților săi, drepturile părintești trebuind a fi exercitate de părinți cu bună-credință și în mod deosebit în interesul copilului.
Totodată, pârâtul trebuie să înțeleagă faptul că reclamanta are libertatea de a-și alege un alt partener de viață dacă așa dorește, fără a fi nevoită să suporte jigniri și amenințări cu deconspirarea vieții sale personale la locul de muncă sau în presă De asemenea, este de dorit ca pârâtul să conștientizeze că prezența sa fizică în viața fiicei sale este recentă și construirea unei relații de încredere se face gradual, în timp, cu răbdare și fără a denigra pe celălalt părinte, atitudinea sa actuală punând în pericol însăși afecțiunea minorei față de el.
În acest sens, conform art. 23 alin.3 din Legea nr. 217/2003, pe lângă oricare dintre măsurile dispuse, instanța a reținut că poate dispune, chiar și din oficiu, și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
S-a avut în vedere faptul că în consiliere psihologică se urmărește rezolvarea situației de criză și adaptarea la noile condiții de viață, pe care pârâtul și le-a asumat venind în România.
Instanța a apreciat că se impune a fi obligat pârâtul să urmeze cel puțin 10 ședințe de consiliere psihologică, pentru a conștientiza impactul negativ al acțiunilor sale și pentru a identifica soluții la această situație de criză, în scopul dezvoltării unei relații normale cu reclamanta și cu minora.
În temeiul dispozițiilor art. 27 ind. 7 din Legea nr. 213/2003, instanța a dispus comunicarea hotărârii către I. G. – Secția 5 Poliție.
Impotriva acestei hotarari a formulat recurs, recalificat apel, paratul S. S. C., solicitand admiterea acestuia si in rejudecare, respingerea cererii reclamantei ca nefondata.
Arata paratul ca instanta de fond in mod gresit a apreciat ca paratul ar avea calitatea de membru de familie, asa cum aceasta calitate este definita de Legea nr. 217/2003, motivat de faptul ca la data promovarii actiunii partile nu mai locuiau impreuna. Arata de asemenea ca din probele administrate in cauza nu rezulta ca paratul ar fi savarsit actiuni verbale impotriva reclamantei si a fiicei partilor, de natura a provoca acestora suferinte psihice, instanta bazandu-se pe indicii si nu pe probe.
Arata ca mesajele trimise de catre parat trebuie privite si prin prisma apartenentei culturale a acestuia, cea ce instanta de fond nu a facut.
De asemenea, arata ca reclamanta nu a facut dovada existentei unei stari de pericol ce ar rezida in persoana paratului, chiar caracterizarea paratului de catre instanta ducand la concluzia ca acesta nu este o persoana violenta.
Legal citata, reclamanta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat, apreciind ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, reiterand apararile avute in fata instantei de fond. A solicitat cheltuieli de judecata.
Traducerea a fost asigurată pentru apelantul-pârât de dl. C. D. B., interpret de limba engleză, potrivit autorizației nr._/2005.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel, tribunalul constata urmatoarele:
In ceea ce priveste calitatea de membru de familie a paratului, in sensul prevederilor Legii nr. 21/2003, tribunalul apreciaza ca instanta de fond, in mod corect a apreciat ca paratul se incadreaza in prevederile legii, atat timp cat este tatal minorei S. A. Lumința si a avut o relatie de concubinaj cu reclamanta. A restrange aceasta calitate doar pentru concubinii care locuiesc efectiv impreuna inseamna a nu intrepreta legea si in spiritul sau, un concubin putand prin mutarea din domiciliul comun sa impiedice emiterea unui ordin de protectie.
In ceea ce priveste violentele exercitate de catre parat, tribunalul apreciaza ca instanta de fond le-a calificat in mod corect ca fiind violente psihologice si nu poate primi apararea paratului potrivit careia, acesta apartinand unei alte culturi, ar fi trebuit ca instanta de fond sa tina cont de acesta educatie a paratului. Violentele psihologice s-au petrecut in Romania, reclamanta si fiica sa sunt cetateni romani, iar actiunile paratului trebuie privite prin prisma culturii si traditiilor romanest si nu prin prisma culturii si traditiilor indiene. Atat timp cat paratul locuieste in Romania, acesta trebuie sa se supuna normelor legale romanesti precum si normelor morale romanesti. Aceasta nu inseamna ca paratul nu are dreptul de a isi respecta cultura si traditiile tarii de origine, insa aceasta nu trebuie sa vina in contradictie cu legile si normele morale romanesti.
In ceea ce priveste starea de pericol, tribunalul apreciaza ca instanta de fond in mod corect a analizat aceasta stare in primul rand din punctul de vedere al reclamantei si al minorei si nu din punctul de vedere al paratului. Paratul se pare ca nu realizeaza ca si insistenta exagerata conduce la un strs foarte mare si la o stare de pericol, nu fizic, ci psihic, stare de pericol in care reclamanta, se afla in mod indubitabil, fiindu-i afectata starea psihica, puterea de concentarer, puterea de miunca, etc.
De asemenea tribunalul apreciaza ca instanta de fond a surprins foarte exact relatiile dintre parti si a apreciat cu o mare acuratete atat restrictiile impuse cat si durata acestora, aratand foarte clar ca in relatiia paratului cu reclamanta si cu fiica lor se impune o pauza, de natura in primul rand de a detensiona aceste relatii.
F. de aceste considerente, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica si pe cale de consecinta urmeaza sa respinga apelul ca nefondat si sa oblige apelantul la plata catre intimata-reclamanta a cheltuielilor de judecata efectuate in apel, potrivit art. 453 alin. 1 C. proc civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de către recurent – pârât S. S. C., cu domiciliul procesual ales în G., ., jud. G., în contradictoriu cu intimata CARAȘCĂ L., cu domiciliul în G., . nr. 4, ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 2453/27.02.2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „ordin de protecție„, ca nefondat.
Obligă apelantul către intimată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R. G. F. M. A. I. A. T.
Red. R.G.F/ Tehnored. I.A.T./ 6 ex/ 25.06.2015
.>
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 608/2015. Tribunalul GALAŢI | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 23/2015.... → |
|---|
