Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 608/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 608/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 2824/324/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Operator personal de date nr. 2949
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 608/2015
Ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător A. F.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către apelanta-reclamanta C. T. în contradictoriu cu intimatul-pârât F. A. F. A., împotriva sentinței civile nr.1799/28.07.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială exercitare autoritate părintească.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul lipsă, avocat D. M. care depune delegație la dosar, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței faptul că dosarul se află la al doilea termen de judecată, apelul nu este timbrat, nu a fost restituită dovada de citare a intimatului de la domiciliul din străinătate, după care:
Tribunalul constată lipsa de procedură cu intimatul acoperită prin prezența apărătorului ales.
Reprezentantul intimatului depune la dosar chitanță onorariu apărător și întâmpinare, calificată de Instanță ca fiind concluzii scrise. Solicită ca actele procedurale și hotărârea să fie comunicate la sediul cabinetului său din G., ., ..25.
Tribunalul constată, din verificările efectuate în sistemul Ecris, faptul că s-a dispus citarea apelantului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, această mențiune apare pe citativ deși dovada nu este atașată la dosar. Întrucât apelanta nu s-a conform dispozițiilor instanței, Tribunalul, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului pe care o pune în discuția părților.
Apărătorul intimatului solicită anularea apelului ca netimbrat. Cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1799/ 28.07.2015 pronunțată de Judecătoria T., a fost respinsă cererea avand ca obiect ordonanță președințială-exercitarea autorității părintești promovată de reclamanta C. T. în contradictoriu cu pârâtul F. A. F. A..
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în termen legal, reclamanta.
Legal citată pentru termenul din data de 22.09.2015, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă apelului în cuantum de 20 lei, apelanta-reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor instanței, aspect față de care Instanța din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului.
Reprezentantul intimatului a solicitat admiterea excepției și anularea apelului ca netimbrat, solicitând totodată și acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei.
Excepția netimbrării apelului invocată din oficiu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în referire la disp.art. 197 Noul Cod de Procedură Civilă, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care, așa cum prevăd disp. art. 33 al. 1 și 2 din prezentul act normativ, se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
În conformitate cu disp.art.32 din O.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
În cauza de față, apelanta-reclamantă a fost înștiințată prin citație să timbreze apelul cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei .
Având în vedere că apelantul-contestator nu a timbrat apelul, aceasta urmează a fi anulat ca netimbrat.
Văzând și disp.art.453 NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează apelul declarat de către apelanta-reclamanta C. T. domiciliată în . în contradictoriu cu intimatul-pârât F. A. F. A., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. D. M. din G., ., ..25, împotriva sentinței civile nr.1799/28.07.2015 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială exercitare autoritate părintească, ca netimbrat.
Obliga pe apelanta către intimat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
M. M. A. F.
-pentru judecator A. F. aflată în C.O.
Cf.art. 426 al.4 C.pr.civ. semnează
PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI G.,
Judecator A. P.
GREFIER,
L. C.
Red.CL/4 ex.
8.10.2015
Fond: jud. Tuchiluș N.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 333/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








