Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 567/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 567/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 14639/233/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 567/2015
Ședința publică din data de 15.07.2015
Completul constituit din:
Președinte: R. G. F.
Judecător: D. G. B.
Grefier: I. A. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului promovat de către apelant – reclamant I. A., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimata - pârâtă I. M. C., cu domiciliul la familia R. A., în ., ., împotriva sentinței civile nr. 4108/07.04.2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „ordonanță președințială exercitarea autorității părintești ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.07.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul_, reclamantul I. A. a chemat în judecată pe pârâta I. M. C., solicitând instanței ca pe calea ordonanței președințiale, să dispună cu privire la exercitarea autorității părintești a minorului I. C., rezultat din căsătoria cu pârâta și stabilirea locuinței acestuia, până la soluționarea dosarului de divorț nr._/233/2014.
În fapt, reclamantul a motivat că părțile se află în proces de divorț, pârâta fiind plecată din domiciliul conjugal de peste trei luni, iar copilul fiind lăsat în casa unei rude a acesteia. Reclamantul a mai arătat că este împiedicat să aibă legături personale cu minorul și că s-a adresat atât organelor de poliție, cât și autorității competente în privința protecției copilului. A considerat reclamantul că în cauză sunt necesare măsuri vremelnice urgente, pentru a se preîntâmpina o pagubă iminentă prin îngrădirea dreptului minorului de a avea legături cu părintele său.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a propus probe.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 996 alin. 3 C.proc.civ.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la predarea copilului. A motivat pârâta că reclamantul nu s-a deplasat decât de două ori să își viziteze copilul, de fiecare dată fiindu-i permis accesul, nefiindu-i îngrădit dreptul de a avea legături personale cu minorul. În probatoriu, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantului, probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, solicitând ascultarea martorilor R. A. și I. I.. A invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
Totodată, pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvențională, solicitând exercitarea autorității părintești în comun față de minor, stabilirea locuinței acestuia la domiciliul său, din ., jud. V., stabilirea dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorul la domiciliul ei și stabilirea în sarcina reclamantului a unei contribuții la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului, în cuantum de 1/4 din venitul lunar net al acestuia.
În fapt, pârâta-reclamantă a motivat că problemele familiale ale părților au fost legate de faptul că reclamantul-pârât consuma alcool, viciu care genera nu doar un limbaj agresiv și neadecvat unui mediu familial, dar și o atitudine violentă la adresa pârâtei-reclamante. A mai arătat pârâta-reclamantă că a fost nevoită să părăsească locuința comună din cauza comportamentului reclamantului-pârât și că a plecat împreună cu copilul la rudele sale din satul Bogești, ., R. A. și R. S., respectiv unchiul și mătușa acesteia. A mai precizat pârâta-reclamantă că minorul a fost înscris la grădinița din satul Bogești, iar ea, fiind nevoită să-l întrețină, a plecat la muncă în Germania. Pârâta-reclamantă a menționat că le-a interzis numiților R. A. și S. să-i dea copilul soțului său, întrucât acesta a amenințat că-i va lua copilul dacă nu se întoarce acasă și nu se împacă cu el. A menționat pârâta-reclamantă că soțul său nu s-a ocupat de copil și că acesta ar urma să fie crescut de mama reclamantului-pârât, consumatoare de alcool. A concluzionat pârâta-reclamantă că este în interesul minorului să locuiască la domiciliul mamei sale și a numiților R. A. și R. S., unde dispune de condiții prielnice pentru o dezvoltare armonioasă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205, art. 209 art. 996 C.pr.civ., art. 397, art. 400, art. 401, art. 402, art. 499, art. 529 C.civ.
La termenul de judecată din data de 17.11.2014, reclamantul-pârât și-a precizat cererea, menționând că solicită exercitarea autorității părintești în comun și stabilirea locuinței minorului la bunicii paterni.
În ședința din data de 12.01.2015 instanța a recalificat capătul de cerere privind predarea copilului minor către reclamantul-pârât drept cerere de înapoiere a copilului minor de la alte persoane. La același termen, pârâta-reclamantă a precizat că nu insistă în excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare.
Pe parcursul judecății s-a dispus și s-a efectuat referatul de anchetă psihosocială. De asemenea, s-a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului-pârât și proba testimonială, fiind ascultați martorii I. I., U. M. și R. A..
Prin sentința civilă nr. 4108/07.04.2015, Judecatoria Galati a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul-pârât I. A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă I. M. C., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă I. M. C., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant I. A.. A dispus ca provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._/233/2014 locuința minorului I. C., născut la data 04.07.2009, să fie stabilită la mamă, în ., .. A obligat reclamantul-pârât la plata pensiei de întreținere în cuantum de 25% din venitul net realizat în favoarea minorului I. C., de la data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 13.10.2014, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/233/2014. A respins ca neîntemeiate capetele din cererea reconvențională privind stabilirea modalității de exercitare a dreptului reclamantului-pârât de a avea legături personale cu minorul și exercitarea autorității părintești în comun față de minor. A obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 770 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, potrivit certificatului de căsătorie . nr._, părțile s-au căsătorit la data de 19.03.2007.
Minorul I. C., născut la data de 04.07.2009, are stabilită filiația față de ambele părți, potrivit certificatului de naștere depus la dosar.
Din verificările efectuate în baza de date ECRIS, rezultă că pe rolul Judecătoriei G., există dosarul nr._/233/2014 având ca obiect divorț, care nu a fost soluționat.
În drept, potrivit art. 919 din noul Cod de procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
Întrucât legea prevede expres posibilitatea de a se lua măsuri pe cale de ordonanță președințială cu privire la locuința minorului și obligația de întreținere, urgența este prezumată, nemaifiind necesară dovedirea acesteia, în sensul art. 996 Cod proc.civ., din partea celui care le solicită.
Faptul că textul legal nu face trimitere și la posibilitatea stabilirii legăturilor personale dintre părinți și copii nu împiedică instanța să considere admisibilă, sub aspectul urgenței, și o astfel de cerere, pentru că dacă norma legală permite stabilirea locuinței miorului la unul dintre părinți, cu atât mai mult instanța poate lua o măsură ce are efecte mai atenuate, privind legăturile personale ale părintelui separat cu minorul.
Și în ceea ce privește exercitarea autorității părintești și înapoierea copilului minor, instanța a considerat că, în principiu, cererea de luarea a măsurilor pe calea ordonanței președințiale, este admisibilă sub aspectul urgenței, având în vedere că neluarea unor măsuri grabnice în acest sens ar putea crea grave prejudicii minorilor, fiind contrară interesului superior al acestora.
Pe de altă parte, având caracter vremelnic, măsurile anterior menționate nu sunt de natură să prejudece fondul cauzei, care se rezolvă prin hotărârea finală asupra procesului de divorț sub toate aspectele.
Prin urmare, instanța a constatat că atât cererea principală, cât și cea reconvențională sunt admisibile în procedura ordonanței președințiale, față de dispozițiile art. 919 Cod proc.civ raportat la art. 996 Cod proc.civ, motiv pentru care va trece la analiza fondului cererilor.
În privința autorității părintești, deși ambele părți au solicitat ca aceasta să fie exercitată în comun, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 483 alin. 1 C.civ., potrivit cărora autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți și ale dispozițiilor art. 486, potrivit cărora ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului. Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că instanța este chemată să se pronunțe cu privire la exercițiul autorității părintești numai în cazul în care există neînțelegeri între părinți în această privință. Ori, având în vedere că ambele părți sunt de acord cu exercitarea în comun a autorității părintești, intervenția instanței nu este necesară, autoritatea părintească fiind exercitată în continuare potrivit art. 483 alin. 1 C.civ. În consecință, capetele de cerere formulate pe cale principală și reconvențională privind autoritatea părintească sunt neîntemeiate.
În privința locuinței minorului, instanța a aplicat dispozițiile art. 496 alin. 2 și 3 C.civ. potrivit cărora dacă părinții copilului minor nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili de comun acord, locuința copilului, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Instanța a constatat că minorul locuiește în mod statornic la locuința mamei, comună cu a rudelor acesteia, respectiv unchiul său R. A. și mătușa sa, R. S., din luna iunie 2014, așa cum rezultă din declarațiile martorilor U. M., R. A. și din raportul de anchetă psihosocială. Tot din referatul de anchetă psihosocială reiese că pârâta-reclamantă a plecat la muncă în Germania pentru a putea asigura întreținerea minorului, căruia îi trimite periodic sume de bani, aproximativ 250 de euro lunar, aspect confirmat probatoriu prin declarația martorului R. A. și înscrisurile depuse la dosar. Același martor a arătat că minorul este înscris la medicul de familie din . atașat de el și soția sa. Instanța a avut în vedere și faptul că din raportul de anchetă psihosocială rezultă faptul că la locuința mamei din România minorul beneficiază de condiții decente de trai, dar și faptul că minorul este înscris la grădinița din satul în care își au locuința mama și unchii acesteia. Față de situația expusă, instanța a considerat că, provizoriu, până la soluționarea divorțului dintre părți, este în interesul miorului să i se asigure un climat de stabilitate și continuitate în ceea ce privește creșterea și educarea sa și să rămână la părintele la care locuiește în mod statornic, unde beneficiază de condiții optime pentru o bună dezvoltare, oferite atât de mama sa, cât și de familia extinsă, în perioada în care aceasta este plecată provizoriu la muncă în străinătate.
Potrivit art. 499 alin. 1 C.civ. tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Întrucât în mod provizoriu locuința minorului a fost stabilită la mamă, care va asigura în natură întreținerea acestuia, instanța, l-a obligat pe reclamantul-pârât la plata unei pensii de întreținere potrivit cu nevoia minorului și mijloacele reclamantului-pârât, potrivit dispozițiilor art. 529 alin. 1 C.civ.
Din adeverința de venit depusă la dosar rezultă că reclamantul-pârât obține un venit net mediu lunar de 918 lei.
Starea de nevoie a minorului este prezumată, având în vedere vârsta acestuia.
În consecință, instanța a apreciat că obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25% din venitul net realizat în favoarea minorului este proporțională cu mijloacele debitorului și nevoia creditorului.
Având în vedere dispozițiile art. 532 C.civ., dar și obiectul cauzei, instanța a dispus obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei începând cu data introducerii cererii reconvenționale, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/233/2014.
Instanța a constatat că reclamantului nu i s-a obstrucționat exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, așa cum rezultă din răspunsul acestuia la întrebarea nr. 8 din interogatoriu, dar și din declarația martorului R. A..
În ceea ce privește cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, instanța, având în vedere dispozițiile art. 453 C.civ., prin raportare la culpa procesuală a reclamantului-pârât și având în vedere că cererea reconvențională a fost admisă în parte, a dispus obligarea reclamantului-pârât la plata către partea adversă a sumei de 770 lei, reprezentând jumătate din cheltuielile efectuate de aceasta cu plata taxei judiciare de timbru și onorariul avocatului.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel reclamantul-parat I. A., aratand ca instanta de fond a analizat in mod necorespunzator materialul probator, atat timp cat, desi parata-reclamanta nu se afla in tara, minorul este lasat sa stea la rude si nu la tatal sau. Arata ca minorul locuieste in conditii improprii, . nu este proprietatea matusii si unchiului matern. Mai arata ca nu are posibiliteta de a-si vedea copilul atat timp cat acesta locuieste ., ca minorul este lipsit de afectiunea parinteasca si ca a fost luat din mediul in care a trait timp de patru ani si jumatate iar in perioada cat a stat cu ambii parinti el a fost cel care s-a ocupat de minor.
Legal citata, reclamanta-parata I. M. C., a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocand exceptia tardivitatii, exceptia lipsei semnaturii, iar pe fond, aratand ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, reiterand apararile invocate la fondul cauzei. A solicitat cheltuieli de judecata.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel, tribunalul constata urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptiile invocate de intimata, tribunalul retine ca apelul a fost formulat la data de 10.04.2015, sentinta apelata fiind pronuntata la data de 07.04.2015, astfel incat apelul apare ca fiind formulat in termenul legal.
In ceea ce priveste lipsa semnaturii de pe declaratia de apel, tribunalul retine ca aceasta este semnata si ca apelntul a aratat in fata instantei ca semnatura ii apartine.
Pe fondul cauzei, tribunalul apreciaza ca instanta de fond, in mod corect a retinut ca este in interesul superior al minorului ca cel putin pana la finalizarea dosarului de divort, locuinta minorului sa fie stabilita la mama, minorul locuind in acel domiciliu de aproximativ un an si jumatate, avand conditii bune, asa cum rezulta din referatul de ancheta sociala si fiind inscris la gradinita.
A stabili la acest moment domiciliul minorului la tata, ar insemna, in ipoteza in care prin actiunea de divort locuinta minorului ar fi stabilita la mama, mutarea succesiva a minorului intre cei doi parinti, lucru care ar bulversa minorul si nu ar fi in interesul acestuia. In opinia tribunalului nu are relevanta ca mama este plecata la munca in strainatate, atat timp cat acest lucru s-a intamplat tocmai pentru a asigura minorului un trai mai bun.
Tribunalul constata ca desi nu i-a fost ingradit dreptul la vizita, apelantul nu a vizitat pe minor si nu a facut dovada ca ar fi contribuit la cheltuielile acestuia de unde rezulta o anumita indiferenta fata de minor, cu toate ca declarativ, apelantul sustine ca vrea ca minorul sa locuiasca cu el.
F. de aceste considerente, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica si pe cale de consecinta urmeasa sa respinga exceptiile invocate de intimata si sa respinga apelul ca nefundat, iar in conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ., va obliga apelantul la plata catre intimata a sumei de 880 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de aparator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității ca nefondată.
Respinge excepția nulității apelului pentru lipsa semnăturii ca nefondată.
Respinge apelul promovat de către apelant – reclamant I. A., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimata - pârâtă I. M. C., cu domiciliul la familia R. A., în ., ., împotriva sentinței civile nr. 4108/07.04.2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „ordonanță președințială exercitarea autorității părintești ”, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 880 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.07.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R. G. F. D. G. B. I. A. T.
Red. RGF. 15.07.2015/Tehnored. I.A.T. 16.07.2015/4 ex.
.>
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 124/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
